Jurnal fără un fir…

Afară… prea cald pentru data la care ne aflăm, prea frig pentru câte-ar mai fi fost de făcut sau de visat în vară. Prea cald totuşi faţă de cum e-n casă. La mine a început să fie rece-n casă. E perioada aia-n care cu plapumă e cald, fără e frig, cu geamul închis e cald, cu el deschis e frig. Sau sunt eu nehotărâtă? E posibil, nu ştiu. E aşa, cumva nicicum, într-un fel de mai multe feluri. Cert e că e luni.

Astăzi… am învăţat o lecţie tare utilă. Să vă spun:

eu am momente de luciditate maximă, de hărnicie şi organizare, de şi eu mă mir şi-mi vine să spun că parcă m-au încurcat la maternitate şi nu-s eu, mă confund cu altcineva. Aseară am trăit un astfel de moment şi mi-am zis aşa: fată, fă-te om, fii serioasă şi hai să începem săptămâna corespunzător, fără alergătură, fără lovit de pereţi, fără admirat dulap deschis mai profund decât o pictură abstractă  în căutarea acelui ceva care nu se lasă găsit, că n-avem treabă cu picturile abstracte, nici cu dulapurile pline din care nu poţi alege nimic, fără să ne mai stresăm că e târziu, să fie pace, să fie toleranţă, să fie. Aşa că am acţionat şi mi-am pregătit tacticos hainele pe scăunel şi am adormit împăcată şi mândră de mine.
Normal că am amânat alarma de două ori şi normal că deşi am fost gata la fără 20, tot la fără 10 am fost în faţa uşii. Şi… când să ies pe uşă şi să cobor cu liftul, am realizat că altcineva a fost mai rapid şi aşa, din senin, fără niciun motiv, a luat-o la sănătoasa-n jos, fără lift. Mda, firul de la ciorapi. No… cine s-o mai pregăti aşa de cu seară… io nu, că tot degeaba.
Sigur, domnii n-au ce învăţa din lecţia mea şi în general cam nimeni, mă gândesc că toată lumea e normală dimineaţa, organizată şi în limitele legii, nu ca mine, o împrăştiată. Dar eu am învăţat să nu mă mai stresez, dimineţile sunt oricum din categoria SF, n-am nicio şansă să înţeleg ceva din ele.

Ascult… ştiţi că mi se cam pune pata pe câte o melodie, da? Sper că s-a consemnat în timp treaba asta. 😛 Şi mai ştiţi că nu mă ascund după pruni numai ca să dea bine, da? Dacă nu vreau să spun ceva, apăi nu spun. Dar când apuc să spun, o spun pe aia dreaptă. Că eu pot să zic că ascult nu ştiu ce simfonie din nu ştiu ce concert pentru pian şi orchestră, da’ de ce să mă complic?
Mno, am fost vineri la un chef. Genul de chef la care, la un moment dat, cam fiecare trece pe la youtube să pună o melodie preferată şi da, e un ghiveci care prinde bine oricând, mai ales când eşti… obosit, da. 😛
Am auzit deci o melodie pe care am ascultat-o de 23 de ori de vineri până acum şi nu mă satur de ea. Are aşe o dulceaţă de nu se poate. Hai că sigur după Uriah Heep, Suzie Quatrro, Janis Joplin şi ce-am mai pus eu pe aici, nu vă aştepaţi la ASTA. Două mure coapte uăchii iei… mor de drag, zău! Trufandali ş-alşeva… oare ce? 😀

Mă gândesc… să vă întreb: dimineţile voastre cum arată?
N-am spus un lucru important: eu la 7 fix trebuie să fiu deja la muncă. Deci nu vorbim la ora 12, la ora aia şi eu pot. Greu, dar pot. Deci: voi cum reuşiţi să faceţi tot ce face un om al muncii dimineaţa şi să vă şi încadraţi în timp? 🙄
Dacă se mai duce şi firul, ca mie azi, trufandali şi altceva?

foto