De-nceput de toamnă

Taci! Mai bine aşa decât vorbe şiroi
De-o toamnă în care o clipă-am fost „noi”,
Că toamna îţi lepezi speranţele-n ploi
Şi-n toamnă te doare-mpărţirea la doi

Aşa că taci! Mai bine aşa decât să te-aud
Vorbind de o toamnă-ntâmplată demult,
Ascunsă-n iluzii, păstrată prin gând,
Hrănită la sânul lui „tu-mi eşti şi eu-ţi sunt”

Deci taci! Nu-mi spune că-n lume copacii sunt goi
Şi oamenii-s plini de-amăgiri şi nevoi,
Că frunzele mor cum mor vise-n scrisori
Şi pasul spre mine c-un veac ţi-l măsori

Taci! E mai bine, mult mai bine aşa,
E toamnă de-acum, e a mea sau a ta,
Să plouă, să urle, să facă ce vrea,
Dar las-o să fie şi mai bine-ai tăcea

Deci taci! Să taci despre toamna-ntâmplată cândva,
Şi facem din asta -a mea şi a ta-
Una în care, oricât ar durea,
Nimic n-ar conta dacă tu ai tăcea! Dacă tu ai tăcea…

Foto