92 de stări, cu 92 de poveşti

Trebuie să scriu acum, nu pot altfel. M-ar năpădi nescrisele sau amânatele şi mi-aş rătăci gândurile printre umbre până când aş ajunge să cred că nici nu mi-au aparţinut vreodată. Că doar am crezut că-s ale mele, ele fiind de fapt împrumutate de la un vânzător ambulant de iluzii căruia i-am lăsat un pumn de vise drept garanţie. Pe care le-a vândut primului venit, ştiind că nu mă voi întoarce.
Am făcut precizarea asta pentru cei care ştiu că există o zi între postări. Una care-mi dă timp să ies din tăcerile de miercuri şi să caut drum spre scrisori, spre jurnale sau spre câte un vers. Sau spre alte tăceri. Mai puţin colorate, mai puţin artistice. Dar mai acute. Şi poate chiar mai expresive.

Încep cu o întrebare: voi ştiţi câte poveşti cu cărţi există? Bănuiesc unele răspunsuri. Aţi putea spune că foarte multe. Şi aţi avea dreptate. Aţi putea spune că depinde de şi de. Şi aţi avea dreptate. Aţi putea spune că e imposibil de răspuns. Şi aţi avea dreptate. Sau aţi spune hei, ce întrebare tâmpită e asta? Şi iar aţi avea dreptate.
Eu vă spun că, pentru mine, răspunsul e şi va fi mult timp de acum încolo: 92. Şi voi încerca să vă arăt că am dreptate.
Vă rog, cât pot de frumos, să aveţi răbdare! Şi atenţie, ceea ce urmează nu e recenzie! Am mai spus, nu ştiu să scriu recenzii. E radiografia a ceea ce am simţit eu, citind.

Despre o carte e vorba, da. Nu e bine, reiau. Despre CARTE e vorba. Acum e corect. „92 de poveşti cu cărţi” – Ştefan Caraman. Da, da, aşa e, cel căruia îi aparţin Scrisorile către Rita. Deşi eu aş semna oricând o petiţie prin care să fie interzisă prin lege asocierea unui scriitor cu un singur titlu, oricât de „ilegal” de frumoasă ar fi cartea aia. Şi cartea aia e, chiar e. Dar vă rog, aruncaţi un ochi AICI şi veţi înţelege de ce nu e drept să amintim doar de Scrisori.
Revenind la cartea despre care vorbeam, vă spun că a apărut în 2012 şi n-ar avea nicio importanţă asta dacă nu mi-ar fi ruşine că eu abia acum am ajuns la ea. Ruşine de mine. Sau nu, dacă nu mi-ar părea rău. Tot de mine. Că… abia acum.

Sunt ascunse între coperte 92 de poveşti. Pentru că această carte nu te minte nici măcar în titlu. Ce nu îţi spune titlul e că toate poveştile au două puncte în comun, nu doar acela evident, subînţeles, cartea. Te au şi pe tine. Şi pe parcursul lor, ajungi să te întrebi dacă e adevărat că ele chiar te conţin. Nu cumva ai ajuns tu să le conţii? Ai fost de la început acolo sau ai devenit parte din ele, pe nesimţite, rând cu rând, filă cu filă?
Partea ciudată e că până la final ajunge să nu mai conteze răspunsul. Rămâne numai gustul dulce-amărui că eşti acolo, câte puţin, în fiecare dintre poveştile fără de titlu. Că o parte a ta e între rânduri. Zgribulită sau plânsă, uitată sau dorită, zburând sau strivind asfaltul.

Mi-e imposibil să o descriu. Găseşti în ea 92 de feluri în care o carte poate aduce oameni împreună sau poate salva un om de alţi oameni, de conversaţii pe care nu le doreşti atunci când eşti într-un oarecare vagon dintr-un oarecare tren, de exemplu. Sau, din contră, cum o carte e cel mai bun motiv pentru a o vedea iar şi iar pe fata care vinde-n librărie şi cum iată, ea îţi devine complice, cum te poţi îndrăgosti de-un autor şi îi cumperi toate cărţile şi abia atunci… abia atunci.
Sau cum ar putea fi cel mai frumos cadou oferit mamei dacă ea, mama, nu ar avea prin doruri un altul, cum cărţile pot fi şi „suport” pentru fanteziile studentei la litere, cum devin motiv de negociere la împărţirea bunurilor la partaj, cum tu, copil, ascuns în cireş, mănânci cireşe şi citeşti şi „fac burtă de lectură”, cum o carte frumoasă despre un om urât scoate un alt om din mizerie şi-l face frumos, cum o carte îţi pune zâmbet pe buze dimineaţa, după o noapte nedormită, deşi erai obosit, „atât de obosit încât uiţi să mai fii şi trist”, cum „cinematografia românească salvează gustul pentru lectură”, cum „nu mai eşti femeie, eşti poveste”, cum dansezi cu fiica ta, după ce-ai lăsat teancul de cărţi din braţele-n care-ai ascuns disperarea, cum încerci să-i citeşti poveşti copilului tău mic sau să le vorbeşti copiilor tăi adolescenţi, cum rămâni fără job sau fără iubită şi te duci la librărie să iei o carte, cum rămâi fără nimic, fără absolut nimic, dar le vorbeşti străinilor despre Camus, sau cum rămâi chiar şi fără tine şi te cauţi într-o librărie.
Observaţi că parcă nu e numai despre cărţi? Că parcă ea, cartea, devine ca un fel de decor în care se petrece… nişte viaţă?

Sunt poveşti-frânturi de viaţă. Şi din viaţă. Sunt ipostaze şi trăiri. Sunt întâmplări din trecutul sau prezentul fiecăruia dintre noi. Şi sunt scrise aşa cum nu se poate povesti. Trebuie să le citeşti, altfel n-ai putea simţi. Oricât de talentat ar fi cineva la scris, oricât de mult ar abuza de figurile de stil, n-ar putea descrie frumuseţea lor. Trebuie să fii în poveste, altfel nu poţi ajunge la ea.
Aduc totuşi ca argument faptul că „ea nu îţi va spune niciodată nimic altceva decât ce vrei tu să înţelegi trăind-o (…), ea e o carte, o carte cu care împarţi egal, ea-faptul că îţi aparţine, tu-faptul că nu o meriţi„.
Sunt poveşti care te fac să râzi, şi râzi, altele te fac să oftezi, şi oftezi, altele te faci să strângi din dinţi, şi strângi din dinţi, unele te fac să plângi, şi plângi, plângi până când nu mai ai ce plânge, altele te fac să strigi, şi ai striga, dar e noapte.
E noapte şi tu deja nu te mai gândeşti la puţinele ore rămase de dormit până la activarea alarmei, ci la filele rămase de simţit, de simţit şi de iubit, până la activarea tuturor simţurilor tale.

Şi după ce citeşti că „tu ţii în lesă o carte, înaintaţi stingheri prin mulţimea de oameni şi câini, cartea stă lipită de gambele tale, se teme, îi spui să nu îi fie frică, oamenii nu mai citesc, câinii nu mai muşcă” sau că tu, Moş Crăciun, după ce i-ai îndeplinit unui copil o dorinţă, singura pe care a avut-o, o carte, o anume carte, şi ai „plecat mai departe în adâncimea nopţii, brusc ai avut senzaţia că aceasta izvorăşte din ochii albi ai copilului şi-ai fost trist iar Rudolph a călcat cu grijă pe stelele lipsite de noroc” şi-ţi spui că mai frumos şi mai dureros şi mai dureros de frumos nu poate fi nimic, ajungi la rândul care-ţi spune că eşti un om ce-a luat o carte doar ca să se adăpostească de soarele ucigător, ai pus-o deasupra capului şi că „de aproape eşti un individ straniu ferindu-se de căldură, de departe eşti o carte stranie ferindu-se de oameni” şi nu mai zici nimic. 

Accepţi doar că şi asta este una dintre cărţile despre care îţi vorbeşte în povestea 16 „când ţi-e mai comod să fii trist decât vivace, când ţi-e mai comod să fii comod, când te adăposteşti acasă ca într-un refugiu şi nu ca înaintea unei linii de start, când cumperi o carte numai ca să te însoţească cineva, numai ca să te însoţească…„.
Şi pentru că acum ştii că „lucrurile nu mor cât timp cineva scrie despre ele”, te linişteşte gândul că nici toate astea… nici toate astea.

Ştiţi că scriu rar despre cărţi. Şi ştiţi şi ce înseamnă când totuşi scriu. Deci da, cu toată inima, da, o veţi iubi. Eu am luat-o marţi din librărie, era ultimul exemplar. Dar ştiu că dacă vreţi, ştiţi voi cum să o găsiţi. 😉

Pe Ştefan Caraman îl găsiţi şi pe blog. Eu zic că ar fi tare bine să-l găsiţi. Ar fi păcat să nu, parol de potecuţă, ştiţi că nu v-am dus cu zăhărelu’ niciodată. 😉

Foto

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

36 de răspunsuri la 92 de stări, cu 92 de poveşti

  1. Mona zice:

    M-ai cucerit, ca de obicei. Spre rușinea mea nu am citit nimic de autor, dar sper să reușesc să o fac. Am îmbrățișat, datorită ție, mesajul lui. Îți mulțumesc! Am trecut-o pe listă! 😊❤

    Apreciat de 1 persoană

  2. ti-am citit randurile pe nerasuflate. 🙂 esti un val vartej ametitor! uneori ploaie, alteori furtuna! azi un val. am tras cu ochiul si la pagina acelui autor. grea trecere de aici, acolo. parca m-as duce spre necunoscut. parca ai spus tu totul. val vartej ametita de nebunia ta de cuvinte, ce altceva frumos as gasi acolo? cu drag,

    Apreciat de 1 persoană

    • Ah, cât de frumos mi-ai spus şi cât de greu îmi e să îţi răspund. Sunt copleşită şi îţi mulţumesc!
      Să ştii că e frumos mult acolo, chiar e. Poate o fi o trecere bruscă, e totuşi blogul unui scriitor, e totuşi blogul unui bărbat. Eu nu-s nici una, nici alta, dar e emoţie şi acolo câtă nu crezi că poate exista 😉
      Mulţumesc încă o dată mult!

      Apreciat de 1 persoană

  3. Am citit-o, mi-a placut, am si scris despre ea. Usor de citit, dar f frumoasa si cu talent scrisa.

    Apreciază

  4. ina02s zice:

    Frumos. Dar și tu l ridici in slăvi așa frumos. Mulțumim.😀♥️

    Apreciază

  5. Iosif zice:

    Frumoas ai scris despre aceasta unica si minunata “Carte”
    Ca orice om nascut din ape, lut si moarte,
    Veniti în lumea aceasta, parca ne-ntrebati.
    În cer, inconsient ne scriem toti câte o carte,
    Pastrata în arhiva mortilor, sau celor înviati…

    O seara magnifica, cu liniste si pace în Suflet, draga Potecuta !

    Apreciază

  6. Am aruncat un ochi pe blog. Apoi, uitând ca e miez de noapte, și pe celalalt, și mi-am promis sa ma întorc. Nu doar pentru ca l-ai ridicat tu în slavi, ci pentru ca mi-a plăcut ce am găsit acolo. Pana una alta revin aici sa îți spun noapte bună. Te îmbrățișez, Potecut!

    Apreciază

  7. Să nu mai spui vreodată că nu te pricepi la recenzii. Sunt sigur că oricare autor ar fi onorat să-i faci o cronică atât de frumoasă cum e cea de aici. Astfel m-ai convins să mă abonez și eu la Blues, plus să mă interesez cum să intru în posesia cărții. Mulțumesc, Potecuță!

    Apreciază

  8. anasylvi zice:

    Tu cand dai, dai. Atat pot sa spun. M-ai lasat lata si trebuie sa caut si eu aceasta carte. Atat!

    Apreciază

    • Mulţumesc mult, Ana!
      Sunt sigură că nu vei regreta!

      Am mai spus: eu, când am pata pe o carte, o vreau acum, nu mâine, nu peste 5 zile lucrătoare. Aşa că marţi am sunat la Cărtureşti, am văzut undeva pe net că ar fi pe la ei, nu mai era. Am sunat la Humanitas şi era ultimul exemplar. Am mers, am cumpărat, gata.
      Deci încearcă la ei. Dacă nu şi nu, cred că nu ar fi o problemă să îl întrebi pe autor unde se mai găseşte.
      O zi bună îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

  9. Dacă aș fi eu autorul, mi-aș tipari pe un tablou aceste rânduri scrise de tine și m-aș uita zilnic la ele, simțindu-mă mândră și onorată că cineva poate să-mi bucure sufletul și munca. Ai vorbit așa de .. frumos e putin spus si eu nu mă pricep la cuvinte, așa că o să spun „din suflet” încât o vreau! O vreau acum, chiar dacă e aproape miezul nopții și mda, nu am de unde s.o iau, dar o vreau! 🙂

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc din suflet, draga mea!
      Cred că autorul e obişnuit cu astfel de reacţii născute în urma lecturării cărţilor sale. Sigur, nu spun că nu îi produce bucurie o astfel de reacţie, dar cu siguranţă nu sunt singura căreia i-au produs emoţii puternice rândurile sale.
      Şi atunci, e un fel de lanţ: cărţile lui produc bucurie, bucuria noastră îi produce bucurie autorului şi tot aşa.

      Sper să o găseşti, chiar sper. Crede-mă, o vei iubi. Şi să ştii că pe blog scrie la fel, încearcă 😉
      Te pup, Călătorule!

      Apreciază

  10. Ella zice:

    Bine te regasesc, Potecuta draga!
    Sper ca ai avut o vara frumoasa si un concediu placut!
    Multmesc de recomandare! Am sa intru pe blogul autorului! 😉

    Apreciază

  11. Ai scris atât de frumos despre această carte, încât ai stârnit curiozitatea în noi toţi.🤗

    Apreciază

  12. Anaphielle zice:

    Cât de frumos ai scris! Dacă nu aş fi avut cărțile, m-ar fi tentat să le cumpăr, însă le am; de scrisorile către Rita n-am putut trece. 30 de pagini. atât! 😑

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s