Jurnal de om întors la muncă

Azi… e ziua aia-n care ştii că e luni, ştii că e august, ştii că e prima zi de după concediu… şi cam atât. Nu ai habar ce dată e, nu prea-ţi găseşti locul, ai impresia că totul e pe dos, că nu mai ştii să faci nimic şi că… în fine, ştiţi voi cum e prima zi după concediu. Aş zice că e naşpa, dacă nu m-aş feri de termenii ăştia.
E luni. Şi e ciudat. Pe la serviciu bate vânt de „liberare” şi nu ştiu de ce e aşa de linişte, nu ştiu pe unde-mi umblă colegii, mă simt ca şi cum în prima zi de şcoală aş fi singură-n curtea şcolii. Data sigur n-am încurcat-o, de locaţie nu-s sigură. Până acum n-a sunat nicio alarmă, cred că-s unde trebuie 😀

Afară… sufocant. Sufocă aerul, sufocă liniştea, sufocă nemişcarea, totul pare amorţit, suspendat cumva între un ieri şi-un azi. E încă vacanţă, se simte asta. Da, şi traficul e sufocant şi sufocat, ştiu, am urmărit nişte ştiri. Dar nu-s în trafic şi nu-i simt pulsul.

Mă gândesc… că nu v-am spus „bine v-am regăsit!”. Vă spun acum. Şi sper că sunteţi bine cu toţii. Trebuie să fiţi bine, nu se poate altfel. Nu? Şi vă mulţumesc încă o dată pentru urările voastre!
Mă gândesc şi că mi-e greu acum să mă adun, să scriu altceva, orice altceva, trebuie să-mi regăsesc ritmul, să-mi recuperez stilul. Asta dacă nu l-am lăsat prin tren, pe undeva.
Voi ştiaţi că avem o ţară foarte mare? Atât de mare, încât din punctul A în punctul B, cu trenul, ai putea face cam 24 de ore? Da, bine, cu „escală”. Nu, n-am făcut atât, am ales o altă rută, dar zic şi eu. La o adică, treci oceanul în timpul ăsta. E drept, pe ăla nu-l treci cu trenul. Dar no, cârcotesc şi eu 😀

AscultASTA. Aşa, pur şi simplu pentru că.

Bine v-am regăsit. V-a fost dor de mine? 🙄

Foto

Reclame
Acest articol a fost publicat în Din viaţă.... Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

79 de răspunsuri la Jurnal de om întors la muncă

  1. Floare de mai zice:

    Bine ai revenit,Potecuță,daaaaaa ne-a fost dor de tine,cât despre prima zi de după vacanță….las-o să treacă,vine el şi ritmul normal si inspirația….Sper că ți-a priit şi ai venit odihnită,ai multe amintiri frumoase şi ti-a fost bine pe unde ai fost😊😊.N-ai uitat că te iubim,da ?❤❤

    Apreciază

    • Bine te-am regăsit, Floare de mai!
      Îţi mulţumesc mult, nu, nu am uitat şi face bine să ştiu asta! 😉
      Da, m-am odihnit, m-am plimbat mult, am văzut filme, a fost cu relaxare multă şi tare bine mi-a prins.
      Îţi doresc o săptămână frumoasă!

      Apreciază

  2. Roxana Negut zice:

    Bine ai revenit!🤗😘Mult spor la munca si multa inspiratie ! Si o saptamana cat mai usoara!🤗😘

    Apreciază

  3. condeiblog zice:

    Știu cum este o zi din aceea când trebuie să te întorci din vacanță. Dimineața de luni, off…
    Dar este și un lucru bun în toate astea, nu-i așa? Ne-am reîntâlnit! Cu drag, cu bucurie…
    Hai să schimbăm acest „uff”, în URAAA !!! 🙂

    Apreciază

  4. ecaleopi zice:

    Tare dor! Bine ai revenit!

    Apreciază

  5. firdeiarbainbataiavantului zice:

    Bine ai revenit!

    Apreciază

  6. Ana May zice:

    Bine ai revenit! Dor, dor, dor… Ne-a fost tuturor! 🤗

    Apreciază

  7. Bine te-am regăsit și noi! 🙂

    Apreciază

  8. illusion zice:

    Mie mi-a fost al naibii de dor de tine, dar mă bucuram să știu că ești în concediu, relaxându-te 🙂 Bine te-am regăsit, draga mea 🙂

    Apreciază

  9. ane zice:

    Bine ai reveni, Potecuță! Dorul nu a fost al ”naibii”, dar ți-am simțit lipsa.☺

    Apreciază

  10. papagigli zice:

    Eu stiu ca atunci cind te-ntorci din concediu trebuie sa-ti iei vacanta. De ce te-oi fi dus tu la munca, n-am idee. 😆

    Apreciază

  11. Beta zice:

    Bun venit ! Sper ca tot ce ti-a placut in vacanta sa rodeasca in scrierile tale ❤🍹 Sper si eu sa nu mai raman in urma din motive de reparatie calculator, e si el batran ca si mine, e greu , ne betegim impreuna, ha, ha, ha.

    Apreciază

  12. Diana zice:

    Mi-a fost dor de tine. 🙂 Bine ai revenit!
    Cum e „intoarcerea la munca” dupa concediu doar imi amintesc: nu e o amintire foarte placuta. :)) Se intra, totusi, destul de usor in ritm, cand ne place ceea ce facem la munca.
    Pur si simplu imi place si mie. 🙂
    Saptamana frumoasa iti doresc!

    Apreciază

  13. Oazapentrufluturi zice:

    bine ai revenit Potecuță…chiar ieri am vizitat blogul tău.Speram să găsesc notăți dar m-am lasat fermecată si de ce ai scris mai demult!Sper că ai tolba plină după concediu…Îmbrățisări!

    Apreciază

  14. Iosif zice:

    Cum ar fi posibil sa nu-mi fie dor,
    de un Suflet minunat, cald si iubitor ?
    Când se devoaleaza în proza ori în vers,
    simt ca-mi apartine, întregul univers !

    Bine ai revenit în casa virtuala,
    sa ai pace-n Suflet, aici si …afara.
    Cerul sa îti fie, vesnic cu Lumina,
    iar pamântul verde cu viata divina…

    Fii etern binecuvântata, draga Potecuta !

    Apreciază

  15. Bine ai revenit, dragă Potecuță! Cum mai poți întreba dacă ne-a fost dor?… Trebuia să fii sigura de asta!

    Apreciază

  16. ecoarta zice:

    Bine ai revenit, Doruleț! Sigur că mi-a fost dor de tine! Te-am căutat acasă în speranța că ai revenit! Da, ai dreptate: mă aşteaptă un zbor de…26 ore, cu trei escale şi multe ore prin aeroporturi! Dar ajung acasă. Oricum, am zăbovit cam mult pe-aici şi, fără să supăr pe nimeni, acolo departe e locul meu! N-am crezut că voi ajunge să spun asta, dar….
    Te îmbrățişez!

    Apreciază

  17. Bine te-am gasit Potecuta 🙂 ! Normal ca mi-a fost dor de tine, mi-ai lipsit mult de tot ! Stiu cum este sa te intorci din vacanta, eu deja ma gandesc la asta cu toate ca mai am un pic de pana se termina… Prima zi e intotdeauna cea mai grea, dar acu a trecut. Te pup cu drag Potecuta!

    Apreciază

  18. rofstef zice:

    Da, Bine-ai revenit !
    E grea acomodarea, eu de obicei nu sunt prieten cu ziua de luni, darămite de după concediu :))
    Și cel mai rau mă afectează când tre’ sa activez alarma pentru deșteptare, ha, ha, ha…

    Anul trecut CFR-ul nostru drag mi-a dat o palmă grea care o simt de fiecare data când îmi aduc aminte, sau îmi aduce cineva aminte de trenuri..
    A decăzut grozav de mult, iar viteza e de trei ori mai mică decât în anii 80/90, din păcate, și nu știu ce resuscitare va mai avea, pentru că eu îl văd ca pe cineva care se află în moarte clinică, dar îl mai ține aparatele..

    Mi-a plăcut directia 5, la cine nui place..?

    Acomodare grabnică și Npapte Bună !!!

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc mult! Bine te-am regăsit!
      Da, din păcate, CFR-ul nu se simte foarte bine şi e tare păcat că e aşa. Eu am mers cu un interegio şi a fost bine. La întoarcere, am venit cu un tren care venea din Budapesta şi am rămas impresionată de condiţii, chiar a fost o plăcere călătoria. Nu vreau să mă gândesc la cele personale unde bare vântul pe lângă geamuri şi scaunele sunt rupte şi…
      O zi bună îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

  19. Și eu, ultima deocamdată, dar nu cea de pe urmă…
    Ești un suflet cald, n-am cum să nu îmi fie drag un suflet cald, bine-ai revenit printre cuvintele scrise!

    Apreciază

  20. Irina zice:

    Bine ai revenit! Acomodare ușoară la serviciu! 😉

    Apreciază

  21. adrianport zice:

    Ti-ai mai adus aminte parola? Ca pe-aici asa se decide daca ai avut o vacanta adevarata sau nu.

    Apreciază

  22. Bine ai revenit, Potecuță! Chiar ți-am simțit lipsa și am dus dorul stilului tău inconfundabil. Perioada concediilor afectează și blogosfera, cu o secetă în prezență și articole. Dar poate numai mie mi se pare.

    Apreciază

  23. tink3rbe11 zice:

    Weeeeii, bine ai revenit! Dor ne-o fost, dar într-o săptămână îți revii.

    Apreciază

  24. Suzana zice:

    Bine ai revenit, draga Potecuta! Sper ca ti-a fost frumos si interesant concediul si ti s-au incarcat bateriile! Cand am vrut sa ascult melodia, pe bara din dreapta am dat de un link catre ceva dulce…
    http://savuros.info/recipe/prajitura-care-a-innebunit-planeta-este-demential-de-buna/
    Asa ca ti-l las si tie ca pare buna prajitura impreuna cu o cafeluta! 🙂

    Apreciază

    • Bine te-am regăsit, Suzana! Îţi mulţumesc mult!
      A fost cu plimbări lungi, relaxare şi odihnă. Hmm, şi cu mâncare puţin peste limita obişnuită 😳 dar prinde bine ceva dulce deci mulţumesc!
      Să ai o zi bună!

      Apreciază

  25. CarmenP zice:

    Bine ai revenit! Sa ai o saptamana plina de inspiratie.

    Apreciază

  26. anasylvi zice:

    Bine ai venit, draga Potecuta! Mi-ai lipsit! ❤

    Apreciază

  27. ina02s zice:

    Bine ai revenit! A fost un pic de dor, dar o vacanta, fie cat mai mare, merita oricine. 🙂
    Numai bine! 🙂

    Apreciază

  28. Aura B. Lupu zice:

    O Potecuță dragă, cât mi-ai lipsit! Welcome back! ❤ ❤ ❤

    Apreciază

  29. Mona zice:

    Daaa, mult! Eu azi am revenit. Și am intrat direct la tine să văd ce am pierdut. Recunosc, am fost foarte încântată să văd că dpar două articole. Yeey! Aici sunt, mereu! ❤
    Bine ai revenit! 🤗

    Apreciază

  30. Ne spui și nouă povești de la tine din concediu? 😀 Pupicei!

    Apreciază

  31. Anaphielle zice:

    Bine ai revenit! Da, mi-a fost dor de tine. Sper să-ți reiei ritmul cât mai curând. Eu? Iată au trecut 2 luni de la vacanță şi încă mă simt atârnată între un ieri şi-un azi.

    Apreciază

  32. Bine ai revenit, Potecuță! Pe blog. La lucru, știu că e nasol. „Poate fi o zi aiurea…” așa cum zic și cei de la Direcţia 5, cei pe care îi asculți.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s