Pot să stau şi eu cu voi?

Sărut-mâna şi bine v-am găsit! Sau bine aţi venit! Sau bine am venit? Of, am uitat ce trebuia să spun. Eu sunt blogul Potecuţei şi e prima dată când vorbesc cu dumneavoastră şi am emoţii mari, de aia am uitat. Eu ieri am împlinit şase ani şi am rugat-o mult pe Potecuţa să mă lase şi pe mine să vă spun ceva, că acum sunt băiat mare şi eu şi pot. Dar ea la început nu a vrut. Că ea s-a dus la şcoală când avea 6 ani, în septembrie era, ştiţi că atunci nu erau clase zero, din astea pregătitoare, ca acum, şi ea nu ştia să scrie când era aşa ca mine şi eu am râs de ea şi ea s-a supărat pe mine. Şi nu m-a crezut că eu pot să scriu, ea nu ştie că acum copiii de şase ani rezolvă integrale, nu ca pe vremea ei?

Bine, să nu-i spuneţi că am zis asta, că pe urmă zice că am zis de ea că e bătrână şi nu e. Adică, nu e de tot. E aşa şi aşa. E puţin mai bătrână şi puţin mai tânără. Nu ştiu cum se spune, că asta nu am învăţat încă. Dar nu e cum sunt prietenele mele de la grădi, de exemplu. E aşa şi aşa. Dar nu vă mai spun, că se supără tare rău pe mine, că ea nu vrea să vorbească despre ea pe blog şi eu nu vreau să spun, că nici eu nu vreau să vă spună ea că eu am o iubită de la grădi, şi ea mi-a promis că nu vă spune. Şi nu cred că v-a spus. V-a spus?
Ea mi-a mai zis că eu nu pot să stau să vorbesc cu dumneavoastră, că aici se vorbesc lucruri de oameni mari. Dar eu nu înţeleg ce lucruri de oameni mari sunt alea cu poze cu desene animate şi poezii? Că asta făceam eu la grădi, la grupa mică. Dar nu i-am spus nici asta.

Nici acum nu m-ar fi lăsat să vorbesc cu dumneavoastră, dar acum ea pleacă şi a zis că trebuie să am eu grijă. A zis că are concediu şi că lipseşte nu ştiu cât. Am întrebat-o cât înseamnă nu ştiu cât şi a zis că de luni până… nu mâine după luni, nici poimâine după luni, nici altă zi după poimâine după luni. Şi am uitat. Că era aşa, puţin cu treabă şi nu mi-a explicat exact. Nu ştiu de ce a făcut aşa. Că ea de obicei are răbdare când eu nu pricep şi când eu fac prostii şi mă blochez sau dau erori.
Dar acum cred că era nervoasă. A, nu, nu nervoasă. A zis ea ceva cu obosită şi că are nevoie de relaxare şi de o pauză. Eu nu ştiu ce e aia, că asta numai oamenii mari ştiu ce înseamnă. Şi am întrebat de ce trebuie oamenii mari să aibă concediu şi tot spun ei de stres şi ea mi-a zis ceva că să nu-şi piardă minţile. Nici asta nu am înţeles. Cum să pierzi ceva ce n-ai? Dar eu sunt mic şi nu pricep. Când mai cresc puţin şi îmi voi pierde şi eu minţile, ca oamenii mari, voi înţelege. Dar de ce se stresează oamenii aşa?
Am strigat-o să o întreb exact. Şi a zis două săptămâni. E mult oare? Eu cred că e foarte mult. Am vrut să o întreb, dar sigur zicea ceva ce eu nu aveam voie să repet, că sunt copil şi copiii nu vorbesc prostii. Bine, nici ea nu vorbeşte. Dar când e puţin nervoasă zice ceva de pui şi pisici. Ai ei. Dar ea stă la bloc şi nu are animale-n casă. Dar oricum a zis că eu nu am voie să zic aşa. Şi cred că dacă ziceam acum că e mult două săptămâni, ar fi zis iar de pisici ceva.

M-a strigat acum şi a zis să vă spun că speră să vă fie dor de ea şi să-i şi spuneţi asta când se întoarce. Bine, ea mai vine şi mâine aici, nu pleacă de acum. Dar nu mai postează până se întoarce. Aşa a zis, să vă spun să-i spuneţi că v-a fost dor. Se alintă acum, asta ştiu ce înseamnă. Dar să nu-i spuneţi. Pe mine nu mă lasă să mă alint. Că eu cum fac ceva, cum se supără şi se sperie şi vă scrie vouă să o ajutaţi să mă faceţi să îmi revin. Că nu apar notificări, că nu îi apăreau nu ştiu ce steluţe, că aia, că aia. Eu abia ieri am împlinit şase ani şi ea vrea să mă port ca oamenii mari. Dar ea acum cântă „ţup-ţup-ţup-ţup-ţup-ţup, vreau să stau şi eu aici”. Ce să mai înţeleg eu din treaba asta cu oamenii mari?
Bine, ea nu cred că e om mare. E om mai mic aşa, adică nu foarte mare, numai puţin mare. Că de exemplu, dacă vine cineva la ea acasă şi vrea să ia pahare, se urcă pe un scăunel să ajungă la dulapul de sus. Dar cred că e stresată, de aia. Că ea de obicei nu face aşa. De obicei, cântă „am o căsuţă mică uite-aşa şi fumul se ridică”. Acum cântă aia cu pădurea cu alune şi asta cred că e puţin mai grav. Dar să nu-i spuneţi că v-am spus.

Bine, eu rămân aici cu voi. Dacă vreţi şi voi să rămâneţi cu mine. Mi-am adus şi jucăriile şi vă dau câte una la fiecare, să ne jucăm împreună. Şi dacă vreţi să fim prieteni cât e ea plecată, două săptămâni, poate că vă spun secretul meu despre faptul că eu am o gagică de la grădi. Dar încă nu vă spun.

Bine. Potecuţa spune să spun sărut-mâna şi să vă las acum, că poate dumneavoastră aveţi treabă. Zice să vă spun că vă pupă. Şi să aveţi grijă de voi. Pardon, de dumneavoastră, a zis că aşa să vă zic. Eu nu înţeleg. Că ea nu lasă pe nimeni să-i spună dumneavoastră. Ea la toată lumea zice să-i spună ceau şi tu, nu dumneavoastră. Ea pe mine de ce mă pune să vă zic aşa? Zice că aşa e politicos. Şi mai zice că să vă găsească pe toţi sănătoşi şi fericiţi când se întoarce. Şi că…. of, oamenii ăştia mari, parcă pleacă pe Lună când pleacă în concediu, nu mai termină cu zicerile astea.

Bine. Eu mă bucur că m-a lăsat să vorbesc. Eu trebuie să plec acum, că mă strigă. Bine. Sărut-mâna. Şi mai vorbim. Zice că ea mai intră pe aici. Ştiu că vrea să mă supravegheze. Dar eu nu fac prostii, nu e nevoie. Dar să nu-i spuneţi dacă totuşi fac. Bine. Sărut-mâna.

Foto