Nu ştiu să scriu, doar mă scriu

Dragă…,

se pare că mi-am format un tic, am intrat într-un cerc căruia i-au fost smulse colţurile, n-am unde fugi, n-am unde m-ascunde, n-am unde-mi lăsa nespusele şi nescrisele la umbră, totul e expunere, totul e pe tavă. Bucăţi mari de suflet stau în soare sau în ploi, în ninsoare sau în vânt, n-am cum să le acopăr. Mai acoperi din trup, mai acoperi ochii, mai astupi gura când situaţia o cere, când ieşi prin lume sau intri printre oameni. Dar cu ce acoperi suflet ţâşnit dintre cuvinte? Semnele de punctuaţie nu au puterea asta. Nici menirea. Când îţi rosteşti sufletul, te mai joci cu tonul. Spui adevăruri crude şi lumea se prăbuşeşte de râs. Hei, ce om glumeţ. Hei, ce om spontan. Heei, ce om! Că o spui c-un hohot de râs şi speri că nu se prinde nimeni. Că nu a simţit nimeni ironia. Nici esenţa. Nici sensul. Dar când îl scrii? Îl scrii aşa cum e, aşa cum îl ai, aşa cum vrea să-l simţi. Şi n-ai cum să-l îndulceşti.

Spuneam deci că mi-am format un tic deşi nu am stat să caut dacă există intervale bine determinate. De gândit, nici atât. Nu stau să gândesc strategii. Am început să mă învârt între jurnal şi tăceri, între vers şi scrisoare. Şi-n toate-i vorba despre… despre mine aş fi scris. Dar poate n-aş fi fost sinceră cu totul. Că eu, printre oameni, mai şi râd când în mine sunt războaie. Aici însă nu aş putea asta. Pe mine scrisul mă trădează uşor. Sunt poate prea transparentă-n fraze. Sau prea rigidă-n paradoxuri. Nu ştiu să mă adăpostesc între figuri de stil şi să aştept ecourile unui strigăt inventat de dragul metaforelor. Nu ştiu să scriu, dar ştiu cum să mă scriu. Nu ştiu cum se scrie, dar mă pot scrie. Aşa, silabă cu silabă până când nu-mi mai rămân.

Ştii? Sunt oameni care spun că e vulgar să-ţi afişezi fără pudoare aspecte din viaţa personală la televizor, la radio, prin reviste, pe facebook. Că-ţi speli rufele-n public şi asta nu se face. Şi au dreptate. Dar când îţi laşi sufletul dezgolit? Poate că asta nu e chiar vulgar. Dar nu poate deveni periculos? S-ar putea rătăci. Sau s-ar putea reinventa, să nu mai fie recunoscut. Mda, m-am rătăcit eu acum pe poteca textului, nu asta am vrut să spun.

Spuneam că am început să mă învârt între categorii. În scrisori mă scriu cel mai uşor. Nu e destinatar, cel puţin nu la vedere, poate fi oricine, pot fi chiar eu, scriu unui prieten vechi şi unui prieten îi scrii liniştit, ştii că nu te judecă, ştii că te va înţelege şi, cel mai liniştitor, ştii că poate simţi exact ca tine. Şi ce poate fi mai de ajutor în a te transpune-n scrisoare decât gândul că cel care te citeşte nu te arată cu degetul pentru nimic? De aia-ţi scriu ţie. Pentru că în faţa ta mă pot afişa aşa cum sunt. Şi pentru că ştiu că înţelegi.
Şi-n versuri o fac la fel. Dar rima aia uneori stângace, alteori de-a dreptul nepotrivită, poate ştirbi din simţire şi-i poate schimba nuanţa. Dar nu o condamn pentru asta, e tot un fel de prieten. Mai pretenţios, mai grammar nazi (oare noi nu avem un termen al nostru pentru asta, ce m-o fi apucat?) în faţa căruia îţi alegi cuvintele, să nu-l oripilezi. Dar tot tu eşti, tot despre tine-i vorba şi acolo.
În jurnal mă ascund uşor. Între „mă gândesc…” şi „ascult”. Ohoo, câte n-am ascuns eu în ascult-ul ăla! Acolo e mai uşor să mă joc aşa cu emoţia. Să o las pe seama muzicii, să cânte ea ce nu pot eu scrie. Ce nu ştiu cum se scrie, ce nu vreau să fie scris.
Crezi că am devenit previzibilă? Poate că ar trebui să schimb ceva, nu ştiu, poate ordinea. Poate să mă scriu în tăcerile de miercuri. Cum ar fi?

Nici asta nu cred că am vrut să spun. Ştii, de fapt nu ştiu ce am vrut să spun. A, ba da. Că-n scrisori mă scriu cel mai uşor. Dar m-am luat cu altele şi am uitat. Poate data viitoare.

Cu drag,
tot eu.

Foto

Acest articol a fost publicat în Scrisori și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

33 de răspunsuri la Nu ştiu să scriu, doar mă scriu

  1. Ana May zice:

    Dragă… îmi place sufletul tău, cum îl „scrii”, cum il prezinți , cum îl porți! 😉😀
    Aștept continuarea…

    Apreciază

  2. Lasă, suflete, tăcerile,
    Vorbește-ți părerile… 🙂

    Apreciază

  3. Suzana zice:

    De ce ai fugi si de ce te-ai ascunde? Cuvintele-idei, pe tacute sau pe vorbite ne dezvaluie pe noi atat cat vrem, daca vrem, cand vrem si cum vrem. Inevitabil. Si fara dubii. Altfel ar fi o risipa de energie fara sens. Ce inteleg ceilalti este povestea lor in care povestile tale scrijelesc, sau mangaie, sau transforma, sau… Atat si nimic mai mult! Adica Totul. Inevitabil…
    Nu stiu cum s-au asternut cuvintele in felul acesta! Daca nu au sens, nu-i bai! 🙂 Desi, au tasnit ele cumva, doar ele stiu cum si de ce! 🙂

    Un weekend minunat, draga Potecuta!

    Apreciază

    • Au mult sens cuvintele tale, Suzana!
      Nu, nu aş avea cum să mă ascund. Nu cred că aş putea scrie ceva, despre ceva, la rece, fără să pun măcar puţin din sufletul meu între rânduri. Nu pot, nu ştiu cum.
      Şi da, asta mă bucură enorm, când cel care citeşte găseşte povestea lui acolo. E tare important.
      Îţi mulţumesc frumos şi îţi doresc şi eu un weekend frumos!

      Apreciază

  4. Iosif zice:

    Draga…nu stiu daca mai exista Suflete atât de transparente (la vedere) ca Sufletul tau, care sa-si exprime atât de limpede, clar si obiectiv, în proza si/sau vers, imagini sau melodii, starile, sentimentele si trairile cotidiene, cert este ca mie mi-este tare drag, chiar daca uneori sunt avertizat si dojenit pentru iesirile nepremeditate si nepermise, din contex. 🙂
    Cu drag si… noi !
    O seara si un sfârsit de saptamâna, în Sufletu-ti frumos cu liniste, pace, bucrie si Lumina, draga Potecuta !

    Apreciat de 1 persoană

  5. Diana zice:

    Pe mine m-ai cam lasat tacuta. 🙂
    Oricat am crede ca nu ne vede cineva sufletul, sunt oameni care-l vad (indiferent ce facem / nu facem, indferent ce si cum scriem) – sunt putini si, din fericire, sunt discreti.
    Mai bine tac!
    Zile senine iti doresc, Potecuta, cu drag!

    Apreciat de 1 persoană

    • De ce să taci, Diana? Spui foarte bine ce spui de fiecare dată. Da, suntem norocoşi că cei care înţeleg sunt şi discreţi 😉 Eu asta simt cu voi. Mi-l primiţi aşa cum ştiu sau pot eu să-l pun aici. Şi nu mă certaţi, nu mă judecaţi…
      Te îmbrăţişez şi îţi mulţumesc mult!
      Zile frumoase îţi doresc şi eu!

      Apreciat de 1 persoană

  6. Mie îmi place enorm cum scrii și cum te scrii 🙂 Pentru mine ești talent pur și aș vrea să pot fi ca tine. Chiar nu știu cum să mă exprim, ca să înțelegi cât de tare îmi placi și cât de mult te apreciez!

    Apreciat de 2 persoane

  7. Tot câte o poezie e fiecare scrisoare de-a ta, o poezie eliberată de constrângerile rimei, în care sufletul e mai dezgolit, dar frumos și călduros. Și ne bucurăm de fiecare dată când regăsim în el părți din sufletele noastre, semn că gândim și simțim la fel, deși ne exprimăm altfel.

    Apreciat de 1 persoană

  8. ane zice:

    Tot ce scriem pe bloguri sunt frânturi de suflet. Tu, exprimi frumos în tot ce scrii!

    Apreciază

  9. ecoarta zice:

    Bună, Doruleț! M-ai lovit fix în moalele capului! Să scriu acum un comentariu, ar fi blasfemie curată. Mă aşez să diger şi apoi…’om vedea!
    🤗

    Apreciază

  10. rofstef zice:

    Mereu spun că, pentru a citi un om, pentru al deconspira, nu ai nevoie ca să mănânci un sac de sare..:))
    Dacă ai interes să cunosti pe cineva, atunci o poti face, indiferent că îl vezi în fața ta, sau îi citești scrisorile, sau chiar când stă pe o bancă, iar tu pe alta..
    Prin gesturi, prin felul de a merge, de a fi împreună cu oamenii, sau singur..
    Nu putem sta ascunși, e ca și când bagi o pisică intr-un sac, nu o vezi, dar îi vezi ghearele..

    Îi bine cum te scri, scrie numai !!!

    Apreciază

  11. -X- zice:

    Sa scrii poate parea relativ usor … dar „sa te scrii” reprezinta o adevarata munca de Sisif 🙂

    Apreciază

  12. Beta zice:

    Poti sa scrii sau sa te scrii ca talentul il porti oricum pretutindeni asa ca scrie-ne mereu , nu ne lasa orfani de frumosul suflet.❤💌

    Apreciază

  13. Stilul epistolar te prinde așa de bine, cum ți-ar veni o culoare care să evidențieze totul: surâsul, ochii, sufletul, bucuria de a ne ști, de a ne citit cu drag, de a ne dărui din prea-plinul sufletesc. Suntem câțiva oameni pe aici care știm să ne bucurăm unii de alții. Și să ne prețuim! 🙂

    Apreciază

  14. anasylvi zice:

    Eu nu pot sa ma scriu in proza. Putin de tot imi mai iese in versuri. Poate de aceea am ales sa las preferintele mele sa vorbeasca. 🙂 Tie iti iese!

    Apreciază

  15. Chiar apreciez cum „te scrii” în scrisori. 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s