Bucurii cu gust de pere coapte

Dragă. . . ,

A trecut timp de când nu ţi-am scris. Nu ştiu cât, nu ştiu unde s-a dus, oricum mai mult decât mi-am propus să las să treacă între două nerostiri. Nu-mi place să spun că au trecut atâtea zile, atâtea săptămâni, atâtea respiraţii. Nu, a trecut timp. De nemăsurat, de necântărit, doar timp. Mi-am amintit azi că ultima zi de şcoală (sunt tot mai previzibilă, nu?) era o bucurie-ntreagă, cum altfel să fi fost? Ca o pară coaptă din care muşcam cu poftă şi fiecare înghiţitură îmi dădea certitudinea că şi următoarea va fi la fel de gustoasă. Aşa mare era bucuria. Şi la fel de coaptă şi de plină de certitudini. Ştii cât ţinea? Până a doua zi dimineaţă. Nu glumesc. A doua zi, sâmbăta, mă trezeam şi nu-mi găseam locul. Şi brusc, bucuria aia pălea. Aveam o rutină, aveam un ţel, zilele aveau un sens. Sâmbăta era zi de teme în universul meu mic, cel din jurul mesei din bucătărie pe care scriam rezumate, rezolvam ecuaţii şi alcătuiam fraze pornind de la câteva cuvinte stabilite de profesoara de engleză. Şi visam mult între ele. Deşi nu mă atrăgea, matematica îmi dădea timp să visez. Poate tocmai de aia, că nu mă atrăgea. Visam, cu creionul în mână, în spaţiu, printre figuri geometrice, perpendicular, fără să fie nevoie să aplic teoreme şi fără să demonstrez de ce tocmai aşa, de ce tocmai acolo, şi ajungeam cu gândul prin cine ştie ce unghere de lume unde Q.E.D-ul nu era necesar. În universul mai mare decât măsuţa mea, în casă, era zi de curăţenie şi mâncare.

Sâmbăta aia, prima din vacanţă, îmi părea imposibilă. Nu-ţi pot explica, dar aproape mă durea starea aia-n care nu ştiam ce să fac atunci când nu aveam nimic de făcut. Toate mi se păreau cu susul în jos, parcă eram aruncată-ntr-un haos şi perspectiva atâtor zile în felul ăsta îmi dădea peste cap lumea aia mică-n care trăiam. Ideea de a face fix ce vreau, ce am chef, ce-mi place, când eu nu ştiam ce să fac, ce vreau şi ce-mi place, când erau totuşi atâtea lucruri de făcut, mi se părea de nesuportat.
Sigur, ziua de luni, când mă trezeam târziu şi îmi spuneam că la ora aia eram la istorie, la  mate, la chimie sau la română şi acum, uite, stau în pat, avea o dulceaţă pe care nu cred că o mai pot regăsi undeva. Şi abia atunci începea cu adevărat vacanţa. Abia când realizam că-n loc să fiu în bancă, sunt acasă, abia trezită din somn. Şi abia de atunci începeam să savurez clipele, orele, zilele şi, mai ales, serile-n care nici nu conta cât de târziu adormeam.

Şi mi-a rămas starea asta. Am luat-o cu mine prin timp, am ascuns-o prin buzunare şi am avut grijă să nu se piardă, să nu rămână uitată prin dulapuri, am agăţat-o la gât şi am strâns-o la piept când anotimpurile făceau troc cu anii noştri şi mă făceau să renunţ la haine groase. E prea preţioasă aroma dulce-amăruie şi apoi iar dulce, ca să o las pierdută. Ador prima dimineaţă din concediu, aia-n care vreau să mă trezesc la prima oră, să stau în balcon, să-i văd pe grăbiţii zilei, să-mi imaginez, să savurez, să simt arome, să mă bucur. Nu mai e la fel. Dar puţinul ăla care e mă face să mă bucur că n-am pierdut de tot senzaţii şi percepţii.
Dar acum, spre deosebire de atunci, bucuria e parcă mai potolită, nu mai e atât de zemoasă precum fructul ăla copt. Sau nu mai ştiu eu să muşc cu la fel de multă poftă. Sau nu mai pot. Sau nu mai vreau. Iau înghiţituri mai mici, sunt mai precaută. Să rămână şi pe mâine, să nu se termine atât de repede, să dureze.

La fel e şi cu scrisorile, cu nerostirile. Visez în spaţiu, fără timp şi fără reguli, încep să le ordonez în rânduri, mă simt rătăcită printre ele, nu ştiu unde mi-e locul în cuvânt, nu ştiu ce să fac cu tot albul ăsta nescris.  Apoi găsesc starea, găsesc sensul, găsesc libertatea dată de chenarul ăsta care se poate prelungi, precum serile vacanţelor mele, şi gust din plin savoarea. Îmi amintesc însă că poate ar fi bine să păstrez din toate nespusele şi pentru altă dată, să mă limitez, să sorb şi nu să beau cu sete. Şi mă opresc.

Cu drag,
tot eu.

Foto

Reclame
Acest articol a fost publicat în Scrisori și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

50 de răspunsuri la Bucurii cu gust de pere coapte

  1. Diferența asta dintre vacanțe și concedii… ani de zile m-a rupt în două și-am rămas și eu cu dorul primelor, inalienabil…
    Și tot prima oară e, în toți anii ăștia, cînd o văd scrisă în cuvinte undeva, de cineva… 🙂
    E rîndul meu să spun mulțumesc, din suflet 🙂

    Apreciat de 3 persoane

  2. carmen renges-messerle zice:

    ce gust minunat ai descris tu aici! fix asa era si pentru mine prima zi de vacanta 🙂 O scrisoare superba, draga Potecuta! incarcata de emotii, de perceptii, de visare… Adorabil gust descris! Te pup si te îmbratisez.Multumesc ❤

    Apreciază

  3. condeiblog zice:

    Da… Întâi de toate eu nici nu mi-am dat seama până în clipa asta, că acum nu știu cât timp (știu, dar nu-mi place să fac socoteala 🙂 ), începeam vacanța. Cea așa-zisă „mare”. Și îmi era dragă mai ales la începutul ei, când o vedeam „dodoleață” înainte, în față, în viitor. Cu toate perspectivele intacte. Mie și para 🙂 îmi place să o mai țin un pic în mână, să amân momentul străpungerii dulci-înzemate.
    Dragă Potecuța, inspirat nume ți-ai mai ales… Pentru că exact asta faci; deschizi potecuțe. În visări, în amintiri, înainte și înapoi, în sus, numai în sus…
    Dintru început am vrut să îi dau republicare acestui articol. Asta simțeam. Și apoi m-am gândit… Oare există vreunul dintre cititorii mei care să nu o știe pe Potecuța? Care să nu o citească și să o iubească la rându-i? Așa că îngânarea mea chiar nu-și avea rostul…
    Poate nici comentariul, știind că în delicatețea ta, vei găsi de cuviință să pui niște vorbe de mulțumire, așa cum faci de fiecare dată și absolut la toată lumea 🙂 Iar în admirabila ta modestie te vei întreba din nou: „Adevărat?… Chiar v-a plăcut?”
    Nu mă pricep fir-ar să fie, dar mi-aș fi dorit să pun un fragment cu fetița din filmul „Vrăjitorul din Oz”. Mi se pare foarte reprezentativă, ca imagine și conținut, pentru cum mi te închipui eu.

    Apreciat de 3 persoane

    • Fiecare comentariu are rostul lui şi fiecare înseamnă pentru mine o mare bucurie! Şi contează mult.
      Şi vă promit că nu mă voi mai gândi dacă a plăcut sau nu. Acum sunt sigură că v-a plăcut. Vedeți cât contează un comentariu? 🙂
      Nici eu nu ştiu decât că se pune linkul direct. Nu am învăţat să ascund linkuri în comentarii aşa cum ştiu să fac în postări. 😳
      E tare simpatică asocierea şi mă onorează. Îmi place mult şi cumva îmi doresc să fie aşa.
      Vă mulțumesc mult! Sincer, nu din politețe!
      Aş vrea să ştiu că rămân deschise potecuțele alea. Mi-e bine să ştiu că e aşa…

      Apreciat de 1 persoană

  4. Ne-ai expus atât de frumos și de plăcut gusturile și stările prin care trecem de-a lungul anilor de școală și apoi prin nostalgiile moștenite în timp, încât mi-ai adăugat o dulceață aparte, pe care poate nu o percepeam! Așa este, acum gustăm din toate cu lingurița, iar asta cred că e o dovadă de cumpătare în administrarea bucuriilor, dar și a problemelor inerente.

    Apreciază

  5. 9 zice:

    Nu aveam in gand temele, ma bucuram ca e cald si pot merge la scalda o vara intreaga.🌞

    Apreciază

  6. Era faina viata de elev, aveai totuși timp sa simți gustul zemos al parei, acum totul e pe repede. Mai păstrăm bucuria sau încercam sa o regăsim?

    Apreciază

  7. Draga mea,
    Parcă te și văd conștiincioasă, scriindu-ți caligrafic temele. Ești dintre școlarii care învață fiindcă le place să învețe, așa cu poftă, ca și cum ai mușca dintr-o pară – soi din ce în ce mai rar. Sunt convinsă că ai purtat sarafanul bleumarin din tergal și cămășuța bleu de olandină și că aveai o tiara albă, nelipsită din recuzita unei eleve.
    Cred că arătai splendid, candidă! Candoare pe care o transmiți și acum când ne scrii.
    Te îmbrățișez cu drag! (Plec la conac, dar mai scriu când revin, că tema e generoasă!)
    La Fee

    Apreciază

  8. Iosif zice:

    “De gustibus non est disputandum.”
    Valoarea, gustul, aroma, parfumul, savoarea oricarui “fruct”, aliment ori bautura, este definita, judecata si apreciata just, corect, de majoritatea celor ce au împartasit, (gustat) împreuna din acel produs. simtind aceleasi stari si senzatii ce vor deveni fire de legatura invizibile între persoane, care vor forma grupuri, comunitati, organizatii, distincte, mai mici sau mai mari, selectând, diversificând si evoluând/regresând societatea umana în scurgerea vremurilor … 🙂
    Un Weekend minunat si o vacanta învesmântata în Adevarata Viata, draga Potecuta !

    Apreciază

  9. Aura B. Lupu zice:

    Potecuță, o scrisoare tare faină și plină de arome. Perele mele coapte au alte amintiri, alte arome… ale mele erau ascunse-n claia de fân și savurate-n toi de iarnă. Prima zi din vacanța verii avea, pentru mine, un gust dulce-acrișor-amar. Te îmbrățișez cu drag! 💖🤗

    Apreciază

    • În toi de iarnă îmi amintesc că savuram struguri luați de pe aţă şi scufundaţi în apă clocotită şi boabe de porumb fierte cu zahăr. Un deliciu!
      Arome din trecut care ne țin de cald.
      Te îmbrățişez cu drag, Aura! Mulțumesc!

      Apreciat de 1 persoană

  10. Oazapentrufluturi zice:

    Da, dragă Potcuţă timpul vine cu cumpătare..a maturităţii.Mi-ai făcut dor de timpurile acelea mai ales că la casa copilăriei mele chiar aveam un păr delicios, abia aşteptam vacanţa să se coacă şi să le mănânc, dar nu singură ci cu prietenii care dimineaţa, de mici copii s+au adunat la joacă la noi. Ce bucurie pe noi că nu mai mergeam la şcoală!Amintiirile ne fac să vrem să ne întoarcem în timp şi o facem dar doar în gând!Acum sunt cu familii concedii, îţi doresc să savurezi vara oriunde te afli Potecuţă!

    Apreciază

  11. anasylvi zice:

    Frumos le mai zici! Ma tem ca eu am fost un elev rebel, zapacit si chiulangiu pe alocuri, cu note de la 1 la 10. Fructele mele preferate sunt ciresele si piersicile. Foarte rar am concediu propriu-zis, cate un weekend din cand in cand, mi-am propus sa fie mai des, sa vedem. Dar uneori pot sa imi fac de cap lunea si sa tai frunze la caini. Vara mirosea a lotiune de plaja si a sare, a inghetata Polar de vanilie si, ulterior, a sucuri viu colorate de la dozator. A bataie cu sifoane. Mirosuri placute si neplacute. Un amalgam. A dude si a frunze de copac, in care ma cataram. Multe, multe…

    Apreciază

    • Îți mulțumesc, Ana!
      Nu îți imagina că am excelat la toate materiile, nuuu. Recunosc, nu am prea chiulit. Am avut, la final de a 12-a, absențe nemotivate de le puteai număra lejer cu două mâini. Pe toți 4 ani. A vrut diriga să mă premieze şi am zis că nu. Dar nu am fost premianta clasei niciodată. Aş spune deci că ai fost un elev normal 😉
      E bine că poți avea câte o zi de luni liberă. Dar şi mai bine e că te gândeşti să înmulţeşti weekendurile libere 😉
      Ioooi, câte sucuri din alea am băut! De kiwi luam des. Doamne, suntem conservate gata de la alea 😀
      Să ai o seară frumoasă!

      Apreciat de 1 persoană

  12. Ana May zice:

    Un articol care răscolește amintiri. In primele zile de vacanță eram putin dezorientata, parca nu stiam ce să fac cu atât de mult timp

    Apreciază

  13. tink3rbe11 zice:

    Cred că aveam timp să ne bucurăm de acel gust al vacanțelor. Acum nu ne ajung zilele libere să mai facem ce nu apucăm pe parcursul unui an întreg. Doar în prima dimineața ne bucurăm, nu mai sună alarma,nu ne mai grăbim spre autobuz, etc.
    Dorul legat de ce înseamnă copilărie este nemărginit și de nedescris.
    Vacanța durează mai mult, concediu insa nu, probabil ne reținem, nu stiu, zic.

    Apreciază

    • Erau prea scurte şi vacanţele pentru cât joc ne aştepta. Şi câte erau de descoperit şi de savurat.
      Cred că da, ne reţinem şi nu înţeleg de ce.
      Îţi mulţumesc şi îţi doresc o zi frumoasă!

      Apreciază

  14. Alex zice:

    Ce frumoase gânduri și amintiri ai pus aici, în această faină scrisoare, dragă Potecuță. Ai reușit să ne trimiți pe toți cititorii tăi, înapoi în timp, pe vremea vacanțelor copilăriei. Cu câtă nerăbdare le așteptam, pentru ca după ce începea să ne tot gândim ce să facem cu atâta timp liber? Dar orele de joacă nu erau niciodată destule. Și mai erau momentele când citeam în liniște atâtea cărți frumoase… Concediile cu părinții la munte sau la mare… În momentul când anii de școală s-au terminat, am realizat că nu mă voi mai întâlni niciodată cu bucuria vacanțelor. Concediile sunt cu totul altceva… Și ce frumos ai asemuit tu cu mireasma perelor coapte!
    O vară minunată, dragă Potecuță! 🙂

    Apreciază

    • Mă bucur mult că am reuşit să vă readuc gustul pierdut al vacanţelor care, aşa cum ai spus, nu poate fi comparat cu nimic. Ai dreptate, vacanţele cu părinţii, alături de cărţi şi jocuri, nu se întorc şi sunt amintiri valoroase.
      Îţi mulţumesc frumos, Alex! O vară plină de bucurii îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

  15. ecoarta zice:

    Hop si eu cu vorbaria! Tu ma stii, Dorulet, cum sunt eu sau cum merg: usor pe langa carare (sa nu zic poteca!)! Multa vreme nu mi-au placut vacantele, pentru simplul motiv ca nu aveam nici macar un sfert de ora liber. Munceam la munca campului din zori si pana noaptea. Si, crede-ma, nu exagerez! Citeam cu grebla-n mana…din intamplare mai prindeam cate o duminica libera, dar rar. Apoi mi-am vazut de drumul meu…munca fizica n-a fost pentru mine!
    Oricum, minunat ce-ai scris!
    Te imbratisez!

    Apreciat de 1 persoană

    • Uf, draga mea! Înţeleg. Nu ştiu cum e, dar înţeleg. Îi vedeam la bunici pe cei de vârsta mea care locuiau acolo, nu ca mine şi mulţi alţii numai în vacanţe. Munceau cot la cot cu părinţii sau bunicii şi nu puteam înţelege cum rezistă. Îi admiram, dar nu înţelegeam prea multe…
      Te îmbrăţişez şi eu cu drag!

      Apreciat de 1 persoană

  16. Vezi, eu sunt norocoasă că încă mă pot bucura de vacanțe! Chiar dacă oficial îi zice concediu, eu îi zic tot vacanță. Deși pare că intră tot mai mult la apă 😊.

    Apreciază

  17. ina02s zice:

    Sentimentul de ”deja vu”, citindu-ti scrisoarea. Cum sa te simti nrmal in prima zi de vacanta?? Aceleai stari, aceeasi angoasa, aceiasi privire spre ce era in jur, dar mult mai frumos descrisa de tine… Multam. 🙂

    Apreciază

  18. Diana zice:

    Imi place mult ce si cum ai scris! Imi imaginez trairile din spatele cuvintelor; doar imi imaginez, pentru ca ma acomodam usor in vacante. 🙂 (mi-a placut scoala ca magarului fuga) 🙂 Mereu mi-a fost greu sa revin „in activitatea ritmica” dupa vacante, apoi dupa concedii. Acum… nu mai simt bucuria vacantei / concediului pentru ca nu mai sunt la scoala si sunt pe cont propriu. Imi lipseste aceasta bucurie, dar sunt multumita ca programul meu nu depinde de ore fixe (desi nu e tocmai bine, macar nu trebuie sa ma „inghesui” in drum spre munca, pe acelasi traseu, nu sunt obligata sa ies cand vremea e extrem de neprietenoasa…) 🙂
    Zile senine iti doresc, Potecuta!

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc mult, Diana!
      Da, e grea tare acomodarea de după vacanţe şi concedii, e bine de tine că nu treci prin asta,
      Şi apropo de ieşit pe vremea rea, a fost senin şi cald toată ziua. Acum, că mai am o oră până termin programul, s-a acoperit cerul de nori supăraţi tare, durduie şi cred că va veni o ploaie serioasă… 🙄
      Zile frumoase îţi doresc şi eu, draga mea!

      Apreciază

  19. Ella zice:

    Eu cred ca am ramas cu un tic! 😆
    Urmaresc si acum cand sunt programate vacantele scolare desi … nu am nimic de-a face cu ele!
    In Olanda vacanta se ia pe regiuni (sunt 3 regiuni) si tine doar 6 saptamani. Cand erau copii la scoala era tragedie .. totul se învartea în jurul „vacantei” lor! Acum este PERFECT! Evit sa programez ceva pe perioada vacantelor pentru ca este haos! 😆
    Sa ai o saptamana frumoasa, Potecuta draga! Te îmbratisez!

    Apreciază

    • Da? Pe aici e invers, cum se ia vacanţa, cum se eliberează traficul şi tot. Eu n-am treabă. Pieton fiind, nu mă încurcă nimic 😀
      Te pup, Ella! Săptămână frumoasă îţi doresc şi eu!

      Apreciază

  20. Florina zice:

    Si eu care abia asta-seara am citit articolul asta. Pai, daca stiam, nu puneam eu link la mine ca si eu tot despre vacanta am scris si fara sa am habar de ce ai scris tu 🙂 dar, lasa, ca nu-i timpul pierdut, ma duc sa pun linku, macar ca-l pun intr-un comentariu 🙂 .

    Apreciază

  21. Amalia zice:

    Nu-mi aduc deloc aminte prima zi de vacanta, dar nu uit ultimele zile de scoala. Atat de obosita si de nerabdatoare! Ciudat, ca si cum odata atins scopul, nu mai prezenta interes. 🙂

    Apreciază

  22. Vacanțele cu gust de pere coapte, concediile…popas între două nerostiri. Multe emoții și sentimente.
    Mulţumesc, Potecuță!🙂

    Apreciază

  23. Ce frumos ai scris 🙂 Și ce dor mi s-a făcut să copila care abia aștepta să înceapă vacanța, ca apoi fix din prima zi, așa cum spui și tu, neștiind ce să fac, îmi doream să încep mai repede școala, ca să găsesc un rost al zilelor. De multe ori nici nu mai știam de e vineri ori marți, știam doar că e dimineață când ieșeam la joacă și seară când ne mai adunau părinții de pe câmp..

    Apreciază

    • Hehe, deci şi tu? Ce tare mă bucur că ţi-am trezit amintiri!
      Da, fix aşa eram şi eu, mai ales când mergeam la bunici. Că pe acasă, pe afară se împuţinau copiii şi nu mai era mult farmec. Dar la ţară era ceva de vis.
      Eheee… duse-s vremurile alea.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s