Monolog printre petale-n zbor

Se scutură încă unii copaci. Unii de floare, alţii de ploi. Unii de petale, alţii de priviri insistente, lipite indecent de ramurile lor. Mai sunt încă înfloriri şi mai sunt flori de scuturat. Te-ai scutura şi tu dacă nu te-ai gândi că asta te-ar putea ameţi. Ai avea de risipit nişte amintiri şi nişte amăgiri, nişte temeri venite la pachet cu renunţări. De-ar fi la fel de uşoare precum petalele care ning nepăsătoare! Chiar ai impresia că legile fizicii nu se aplică niciodată-n cazul lor, parcă plutesc la infinit ca şi cum ar fi prins aripi după desprinderea de ram. Te-ai scutura şi tu. Dar ale tale-s plumb. Ale tale-s cioburi. Şi cioburile nu pot pluti deşi pot dura la infinit. Dar cel mai teamă îţi e că ai putea ameţi, da. Aşa cum îţi e teamă să mai stai prin ploaie, c-ai putea răci.

De parcă ploaia e un fel de virus, îţi spui. Îţi e teamă şi de priviri, da. O recunoşti. Uneori ţi-o recunoşti deşi îţi vine să te cerţi, să-ţi spui că la naiba cu lumea, lasă-i să râdă, lasă-i să strige, lasă-i să judece. Ce ştie lumea să facă mai bine dacă nu să judece? Ce poate lumea să facă mai bine decât să ştie mai bine decât toţi ce se cade şi ce nu se cade să facă alţii, ce e bine sau rău sau frumos sau moral în cazul altora? Mereu a altora. Că de ea, lumea asta ocupată cu alţii, nu mai are timp.
O ştii. Şi ţi-o repeţi. Dar e mai simplu să-ţi impui limite sub masca asta a grijii faţă de tine. Să nu răceşti, îţi spui. Şi ai dansa şi ai alerga şi ai cânta cu braţele deschise prin ploaie. Dar te minţi că asta ar putea avea efecte adverse. Şi te minţi iar încercând să o crezi.

Ce ţi-ar putea spune lumea? Că ţi-ai pierdut minţile? Că e penibil gestul tău? Să spună. Ce ştie ea, lumea asta toată? Ştie ea câtă disciplină ţi-ai impus tu şi acum te sufoci în norme şi reguli? În tot binele ăla băgat cu forţa în conştiinţa ta. În tot ce ai ales să nu faci sau să nu spui, ca să nu faci rău. Să nu răneşti. Să nu te bagi. Să nu. Lasă, e mai bine aşa. Şi acum ce faci? Tu, cu tine, ce faci? Presari piedici, aşezi limite. În ordine, pe culori, pe mărimi, să arate bine din afară, să fie ordine-n renunţări, să nu le laşi la voia-ntâmplării. Să calci atent, să cazi disciplinat. Asta faci?
Nu, sigur că nu, îţi spui. E doar ca să nu răceşti, îţi spui.

E aproape seară. Şi ar fi aproape linişte dacă nu ai avea căştile care-ţi alimentează pofta de scris, foamea de visat, setea de liniştire-a unor gânduri. De eclipsat nelinişti. Şi de trezit la viaţă a altora. De amorţit impulsuri care cerşesc semne de nicăieri. Care tac. Măreşti volumul melodiei ca să nu le mai auzi tăcând atât de adânc. E asurzitor. Şi e răscolitor. Le-ai striga tu dar hei, nu e bine. Şi tu nu faci ce nu e bine.
Melodia curge pe repeat şi speri că va ploua curând. Vrei să alergi prin ploaie. A nu, la naiba cu lumea, nu de ea-ţi pasă.
Te uiţi spre cuier şi nu vezi umbrela. Hm, poate totuşi chemi un taxi, ai putea răci.

Foto

Reclame
Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

64 de răspunsuri la Monolog printre petale-n zbor

  1. E un text perfect. De ploaie, de toate ploile. Un text ce nu e poezie și totuși e.

    Apreciat de 2 persoane

  2. Splendid! Un eseu despre cumințenia pământului!
    Mă regăsesc în scrierea ta și am impresia că e ca și cum mi-aș fi dăruit un Mic îndreptar de ploaie perfectă.
    La noi a fost vijelie de-a dreptul. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  3. Ploaia aduce eliberare și noi avem nevoie de ea pentru ca de la atâtea reguli, incorsetari, nu mai suntem noi, ci doar copii ale dorințelor altora

    Apreciază

  4. Roxana Negut zice:

    Foarte frumos! 👏👏👏🤗Un weekend minunat!

    Apreciază

  5. ina02s zice:

    Ploaie si petale si poezie. Eu am inchis si-am redeschis in alt browser… am zic ca-mi arata gresit. Sensibil si cumplit de frumos. 🙂 Numai bine! Plizzz fii putin nepasatoare…

    Apreciază

  6. ane zice:

    Atât de bine e scris textul, că se potrivește pentru toți oamenii plouați la propriu.
    Sensibil, frumos,Potecuță!

    Apreciază

  7. Florina zice:

    Uite, la monologul tau, eu adaug citatul lui Montesquieu, daca-mi permiti, mi se pare mie ca e (ai) nevoie de el: https://florina.turuga.eu/dezvoltare-personala/citatul-de-miercuri/despre-nebunia-de-a-fi-tu/ . Daca mi-am permis prea mult, te rog sa stergi linku, asa am simtit, ca el se potriveste perfect 🙂

    Apreciază

    • Florina zice:

      Oamenii vor judeca mereu ceea ce nu pot intelege, important e sa mergi pe drumul tau si sa nu te abati atata timp cat simti ca asta trebuie sa faci. Weekend placut!

      Apreciază

      • E foarte adevărat ce spui. Dar oare chiar putem de fiecare dată să facem asta, fără să ne pese de ce cred ceilalţi?
        Te pup!

        Apreciat de 1 persoană

        • Florina zice:

          Nu putem mereu, din pacate, putem să lucram insa la increderea in noi, zilnic, sa vedem care parte a noastra (care slabiciune) permite sa ne afecteze vorbele celorlalti. Eu am fost super vulnerabila dupa ce am nascut, la ambii copii, reunosc. Eram mai sensibila, mult mai sensibila la rautati 😦 Acum e mai bine ca stiu sa-mi triez oamenii, prietenii etc.

          Apreciază

    • Se potriveşte la fix aici, se lipeşte perfect de text. 😉
      Îţi mulţumesc mult, Florina! Cred că avem cu toţii nevoie de el, nu sunt un caz particular. Mă bucur că l-ai pus aici, e foarte frumos şi ar fi bine să ne gândim mai des la el.
      Să ai o zi frumoasă!

      Apreciat de 1 persoană

  8. Diana zice:

    Starry Night. Scary world. 🙂
    Cred ca merita sa racim chiar si numai pentru cinci minute de fericire deplina si / sau de sinceritate brutala. 🙂
    Superb cantecul!
    Weekend frumos iti doresc!

    Apreciază

  9. Mugur zice:

    Este frumos, ciudat și plouă,
    De pe la prânz până la nouă,
    Și cad petale printre cioburi,
    Dar mi-am luat rezervă-n coburi.

    Mi-am luat și flori, și muguri noi,
    Ca să tot fie pentru doi,
    Să-mi fie chiar cu prisosință
    Nu doar pentru a mea ființă.

    Mai sunt și cioburi undeva,
    Dar nu le-aș mai păstra. Cândva,
    Le-oi arunca împrăștiat
    Să-mi fie clar că le-am uitat,
    Că nu-mi mai sunt de vreun folos
    Și pot să zacă-n im, pe jos.

    Opritu-s-a ploaia măruntă,
    Dar nu e timp de bal sau nuntă,
    Ci doar de adunat petale…
    Sau cioburi… răspândite-n cale.

    Plin de poezie ți-a fost textul acesta. Minunat!

    Apreciat de 1 persoană

  10. Ce frumos a pătruns ploaia în suflet, liniștindu-i frământările cotidiene și alimentând gânduri bune de transmis mai departe. Le-am preluat cu drag și cu recunoștință!

    Apreciază

  11. carmen renges-messerle zice:

    ca de obicei, un text incarcat de emotie ❤ minunat!
    multumesc si pentru sugestia muzicala, doamne ce amintiri am legate de Suzi Quatro Starry Night ❤
    Un weekend placut sa ai, Potecuta! :-*

    Apreciază

  12. Ella zice:

    Superb textul tau, încep weekendul încarcata de emotii … Multumesc!
    Starry night … o melodie de prin 96, poate un pic mai tarziu, nu mai stiu sigur, dar aduce cu ea amintiri frumoase ptr ca eram tineri si fluturii înca ne zburau în par! ❤
    Sa ai un weekend minunat draga mea!

    Apreciază

  13. Floare de mai zice:

    Când eram mici nu țineam cont de prejudecăți şi dansam în ploaie fără să ne temem de ce va zice lumea,de asta e rău când creştem,ne îngrădesc barierele conveniențelor,facem”ce trebuie”nu ce simțim…Ar fi frumos de ne-am putea întoarce la inocență.

    Apreciază

  14. papagigli zice:

    Hm! Dupa parerea mea, asa cum am mai spus-o, multe libertati au stricat si continua sa strice, fiind prost intelese. Asta nu inseamna ca trebuie sa dam in paranoie, dar nu cred ca abuzurile fac bine, iar limitele de care vorbesti au rolul de-a te pastra pe un drum preferabil, lipsit de excese. Cam ca in concursurile de inot sau atletism. In fine, probabil ca parerile sunt impartite, dar privind in jur, ramin la parerea mea, ca limitele sunt necesare, chiar daca restrictiile nu sunt dezavuate de marele public. 😉

    Apreciază

    • papagigli zice:

      *sunt dezavuate

      Apreciază

    • Aşa e, papa! E nevoie de limite şi limitări, pentru… să zicem „armonie”. Însă nu atunci când primul gând e ce-ar zice lumea. Nu gura lumii ar trebui să fie limita.

      Apreciază

      • papagigli zice:

        Suna bine ce spui, dar pe de alta parte si noi facem parte din lumea de care vorbesti si cind altora nu le pasa de parerea noastra, ne simtim marginalizati. Si prin extrapolare asta poate sa aduca haos, anarhie sau dictatura.
        Vrem, nu vrem, facem parte dintr-o societae si ca ne place sau nu, parerea altora conteaza tot asa cum ne dorim ca si parerile noastre sa conteze.
        Daca stai sa reflectezi, celor care nu le pasa de parerea celorlalti sunt tilharii, hotii, criminalii si in general toti sociopatii. Sau, intr-o nota mai pasnica, sihastri.
        Cam asta-i parerea mea.

        Apreciază

        • Papa, stai puţin. Ai dreptate, şi eu cred ca tine. Dar, că na, trebuia să existe un dar. Aici vorbim de lucrurile alea mărunte pe care lumea le analizează la rece şi cumva fără să fie întrebată.
          Exemplul din text: dacă aş ieşi acum afară, să mă joc prin bălţi, prin ploaie, deci fără să deranjez pe nimeni, s-ar trezi vreo câţiva să mă pună la zid că vai, ce ruşine, uite şi la nebuna aia…
          Judecăţi legate de cum te îmbraci, cum mergi, cum vorbeşti, cum dansezi la chefuri. Din astea. Nu vorbim la modul general sau de lucruri serioase, când da, contează mult părerea celorlaţi.

          Apreciază

          • papagigli zice:

            Pai bine, hai s-o reducem la vestimentatie si alte acareturi. Pe mine ma deranjeaza sa vad mascate islamiste pe strada si-n mall-uri. Ma oripileaza cei care put. Ma deranjeaza sa vad tatuati pina-n ochi, cu urechile si nasul ciuruite de zde mii de belciuge, cu limba despicata si cu siringi infipte-n vene.
            Tot asa cum m-ar oripila sa vad babe despuiate si pe care atirna pieile ca draperiile,
            M-ar deramja sa vad KKK isti mascati si skinheads cu zvastici tatuate.
            M-ar mai deranja sa-i vad pe unii urinind pe garduri sau vomitind de beti ce sunt.
            Si daca ma mai gindesc, cred ca-ti umplu pagina 😆
            Pe scurt, traim in societate si parerea celor din jur conteaza si ne afecteaza, ca altfel am trai in munti pe la vreo stina, ca oaia e oaie si parerea ei chiar nu conteaza 😆

            Apreciază

            • Boooon. No, să zicem că te-ar deranja dacă m-ai vedea că mă joc prin bălți. Ar trebui să nu o mai fac? Adică tu cum vezi asta? Sigur, dacă te-aş stropi, aş face gălăgie, ar fi una. Dar dacă nu? Mergem pe conştientul colectiv care zice că in adult nu prea dă bine în postura asta?
              De ăia care put nu vorbim, eu nu i-aş pune în aceeaşi oală cu tatuații. Ăia îs nesimțiți, nu cred că e alegerea lor să pută, e delăsare. Dar tatuații? Cum zici că ar fi ok să facem? E o curiozitate, nu te „cert” deşi nu-s tatuată diloc.

              Apreciază

            • papagigli zice:

              Tot ce spun e ca parerea celorlalti si regulile de conduita conteaza atita timp cit traim in societate. Restul a fost doar argumentarea afirmatiei. 😉

              Apreciază

  15. anasylvi zice:

    E bine sa dansezi in ploaie, atunci cand e momentul, atunci cand nu poti rezista. Daca iti impui sa faci asta, e tot o impunere. E bine sa nu te avanti cand ai putea sa racesti, dar sunt momente cand nu mai conteaza. Daca nu e un astfel de moment, nu-l forta. Admira curcubeul!

    Apreciază

  16. ecoarta zice:

    Prima lectura: am ametit!
    A doua lectura: devin copac cu gânduri- petale si mă îngrozește gândul ca trebuie să respir
    A treia lectura: îmi iau inima în dinți și mă spăl cu ploaia…apoi mă scutur de petalele- gânduri și nu amețesc, ba chiar mi-e bine…
    Doruleț, asta mi-a făcut scrisul tău!

    Apreciază

  17. Oazapentrufluturi Amd zice:

    Plouă încă în Moldova,
    plouă deșucheat, ropot
    nebunește, dezordonat…
    dimineață era soare, cald
    nimeni la răsfrângere de nori
    leit toamnă de gheață nu s-a așteptat!
    Și petalele lalelelor ce-mi zâmbeau
    s-au încruntat
    și-mi spun ude leorcă,
    că s-au săturat de strănutat!
    Între nori mai apar raze
    și atunci văd că ne e dat
    lumina să ne bucurăm
    după ce-a fost, ca noaptea de întunecat! (provocări pentru poeți sunt textextele tale Potecuță, Multumesc!)

    Apreciază

  18. Iosif zice:

    Citind aceasta superba proza, m-am amintit de copilaria si adolestenta-mi paradoxala, la geniul mioritico-patriotic al tov. N. Ceausescu, din discursurile caruia mi-a ramas întiparita pe inima o fraza pe care o repeta obsesiv-compulsiv, ori de câte ori avea întâlniri la nivel înalt cu om ologii sai, si care personal o pastrez cu sfintenie si drag în Suflet ! 🙂
    “Neamestecul în treburile interne si colaborare pe toate planurile în baza avantajelor reciproce…”
    Ma gândeam ca aceasta idee s-ar putea aplica si de la om la om, eu fiind un adept al comunismului utopic, propovaduit de Fiul omului Hristosul lui Dumnezeu în urma cu doua milenii ! 🙂
    Un Weekend binecuvântat cu liniste, bucurie si pace în Sufletu-ti frumos, draga Potecuta !

    Apreciază

  19. Eseul ăsta frumos dezvăluie multe încorsetări și prejudecăți frustrante.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s