M-am specializat în GoT

E musai să vă povestesc, nu mă pot abţine. Eu am momente de luciditate când recunosc că-s căpoasă. Pardon, încăpăţânată maxim. Dacă-l iau pe „nu” în braţe, merg cu el până-n pânzele albe şi dacă cineva-mi spune că stai că nu-i aşa, şi mai tare-l strâng, numai de ciudă. Bine, asta se întâmplă numai când e vorba de mine. Şi mai ales când tot eu sunt aia care zice că stai că poate nu-i aşa. Am mai recunoscut, o mai zic o dată chiar dacă veţi spune că pfuu, ce ruşine. Ruşine sau nu, eu vă spun şi acum că până nu demult, pentru mine, Urzeala tronurilor era acelaşi lucru cu Stăpânul inelelor care era de fapt Harry Potter care era Hobbitul. Şi GoT era un joc pe calculator. Asta sunt, mai mult nu pot. Nu vreau, mai exact. Eu eram convinsă că n-aş pricepe o iotă din toate astea, mă uit degeaba, e peste cât duce mintea mea, n-are rost. Şi m-am încăpăţânat să rezist deşi mă tenta să-ncerc, poate totuşi mintea mea s-a mai întins între timp. Nţ, nicio şansă nu am avut cu mine. E drept, şi reclama excesivă la GoT (între timp am aflat că nu-i joc) m-a făcut să zic pas. Până azi noapte. Că n-am avut somn, îmi trebuia ceva să adorm şi cum documentare cu maimuţe n-am găsit, am văzut că era început un episod şi mi-am zis că e timpul să-mi testez limitele. Şi am înţeles totul perfect. Şi mă laud şi vă spun ce-am înţeles:

Când am dat eu pe HBO, erau doi, un el şi-o ea, se plimbau pe cai. Nu am priceput ce făceau acolo, next. Un pitic încerca să o convingă pe o fată care privea fix înainte să aibă încredere în regina lui care e şi a ei şi a tuturor, ea n-a vrut, a zis că nu-i e frică de ea. Apoi, piticul a vorbit cu un nene chel şi i-a spus că nu un… mă rog, face pe cineva demn de a fi rege. Că ăla chel spunea că un bărbat trebuie să conducă, nu o femeie. Piticul nu era de acord şi se vedea că suferă pe interior. După asta, a apărut o fiinţă suavă, blondă, călărind un dragon şi un alt dragon a fost lovit de două suliţe şi s-a prăbuşit în mare sau ocean şi apoi a început o luptă şi o corabie a fost nimicită şi o fată frumoasă, mulatră, a fost luată şi legată de mâini şi a apărut pe o clădire înaltă. Cândva, între scenele astea, Jon Snow (hait! Pe ăsta îl ştiu 😀 ) a plecat undeva, şi-a luat pa-pa de la un prieten care i-a spus că va fi tată pentru că nopţile-s lungi şi oamenii n-au ce face noaptea şi de aia. Apare iar piticul, îi zice uneia care părea foarte rea şi era pe clădirea din rândul de mai sus ceva la sentiment, tipa aia scoate nişte lacrimi, toată lumea stă cu respiraţia tăiată, până şi eu deşi nu ştiam de ce, şi deşi pare foarte impresionată când ăla mic îi spune că domnia ei s-a terminat, o omoară pe mulatră. Apare şi un tip mişto care pleacă noaptea de lângă o tipă care plânge şi-l imploră să nu o lase că e om bun dar el zice că el nu e bun, că e foarte rău şi pleacă şi ea plânge-n hohote. Şi se termină filmul.

Am adormit liniştită că m-am pus la punct cu Got şi mai ales că am avut dreptate: nu mă ajută mintea să pricep. Totuşi, nu-i aşa că am prins esenţialul? 🙄

Foto