M-am specializat în GoT

E musai să vă povestesc, nu mă pot abţine. Eu am momente de luciditate când recunosc că-s căpoasă. Pardon, încăpăţânată maxim. Dacă-l iau pe „nu” în braţe, merg cu el până-n pânzele albe şi dacă cineva-mi spune că stai că nu-i aşa, şi mai tare-l strâng, numai de ciudă. Bine, asta se întâmplă numai când e vorba de mine. Şi mai ales când tot eu sunt aia care zice că stai că poate nu-i aşa. Am mai recunoscut, o mai zic o dată chiar dacă veţi spune că pfuu, ce ruşine. Ruşine sau nu, eu vă spun şi acum că până nu demult, pentru mine, Urzeala tronurilor era acelaşi lucru cu Stăpânul inelelor care era de fapt Harry Potter care era Hobbitul. Şi GoT era un joc pe calculator. Asta sunt, mai mult nu pot. Nu vreau, mai exact. Eu eram convinsă că n-aş pricepe o iotă din toate astea, mă uit degeaba, e peste cât duce mintea mea, n-are rost. Şi m-am încăpăţânat să rezist deşi mă tenta să-ncerc, poate totuşi mintea mea s-a mai întins între timp. Nţ, nicio şansă nu am avut cu mine. E drept, şi reclama excesivă la GoT (între timp am aflat că nu-i joc) m-a făcut să zic pas. Până azi noapte. Că n-am avut somn, îmi trebuia ceva să adorm şi cum documentare cu maimuţe n-am găsit, am văzut că era început un episod şi mi-am zis că e timpul să-mi testez limitele. Şi am înţeles totul perfect. Şi mă laud şi vă spun ce-am înţeles:

Când am dat eu pe HBO, erau doi, un el şi-o ea, se plimbau pe cai. Nu am priceput ce făceau acolo, next. Un pitic încerca să o convingă pe o fată care privea fix înainte să aibă încredere în regina lui care e şi a ei şi a tuturor, ea n-a vrut, a zis că nu-i e frică de ea. Apoi, piticul a vorbit cu un nene chel şi i-a spus că nu un… mă rog, face pe cineva demn de a fi rege. Că ăla chel spunea că un bărbat trebuie să conducă, nu o femeie. Piticul nu era de acord şi se vedea că suferă pe interior. După asta, a apărut o fiinţă suavă, blondă, călărind un dragon şi un alt dragon a fost lovit de două suliţe şi s-a prăbuşit în mare sau ocean şi apoi a început o luptă şi o corabie a fost nimicită şi o fată frumoasă, mulatră, a fost luată şi legată de mâini şi a apărut pe o clădire înaltă. Cândva, între scenele astea, Jon Snow (hait! Pe ăsta îl ştiu 😀 ) a plecat undeva, şi-a luat pa-pa de la un prieten care i-a spus că va fi tată pentru că nopţile-s lungi şi oamenii n-au ce face noaptea şi de aia. Apare iar piticul, îi zice uneia care părea foarte rea şi era pe clădirea din rândul de mai sus ceva la sentiment, tipa aia scoate nişte lacrimi, toată lumea stă cu respiraţia tăiată, până şi eu deşi nu ştiam de ce, şi deşi pare foarte impresionată când ăla mic îi spune că domnia ei s-a terminat, o omoară pe mulatră. Apare şi un tip mişto care pleacă noaptea de lângă o tipă care plânge şi-l imploră să nu o lase că e om bun dar el zice că el nu e bun, că e foarte rău şi pleacă şi ea plânge-n hohote. Şi se termină filmul.

Am adormit liniştită că m-am pus la punct cu Got şi mai ales că am avut dreptate: nu mă ajută mintea să pricep. Totuşi, nu-i aşa că am prins esenţialul? 🙄

Foto

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

143 de răspunsuri la M-am specializat în GoT

  1. illusion zice:

    Ai prins esențialul 🙂 Eu acum mă pregătesc de cel mai nou episod, adică penultimul 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. gina i zice:

    Era sa te intreb ce mai e si dihania asta de GOT da’ m-am prins cand ai inceput sa povestesti. 🙂 Eu am vazut jdecat primele serii. Nu ma intreba despre ce era, cred ca ai surprins bine esenta. Buna, Potecutz. Te sarut!

    Apreciat de 2 persoane

  3. gina i zice:

    Eu mi-s Gina sau Gegelutz, cum ma stiai tu candva, hat, demult. Am uitat parola asa ca am intrat cu contul de gmail aici ca sa iti vad articolul.:)

    Apreciat de 1 persoană

    • Gegelutz!!!!! Ce tare mă bucur că ai venit la mine!!! Te pup!
      Aha, deci şi tu eşti specialistă, m-am lămurit! 😀
      Cu parolele suntem surori! 😀

      Apreciat de 2 persoane

      • gina i zice:

        Macar tu ai prins esenta dintr-un singur episod. Mie mi-au trebuit vreo patru sezoane. 🙂 Acum, cand cica sunt cele mai palpitante episoade eu refuz sa mai stiu de ele. Grea de cap, tata! Cred ca ti-am povestit candva ca la fel de reticenta eram si eu fata de Inele si Hobiti pana m-a prins la un Craciun flama de am ajuns sa citesc si cartile, sa vad si filmele si toate interviurile si ce a mai aparut despre ele. Referitor la parole…deh, ce sa mai vorbim…culmea este ca pun cam aceeasi parola la toate conturile ca sa nu am probleme dar uite ca minunea s-a petrecut si nu pot eu sa vorbesc cu Potecutza mea. Astia nu stiu ce capoasa pot fi eu. Doar nu o sa ma impiedic eu de o amarata de parola. 🙂 Mi-era dor sa vin pe aici, sincer iti spun.

        Apreciat de 1 persoană

        • Te admir mult! Totuşi, sper să nu mă apuce flama aia. Gegelutz, cât îmi va lua să văd tot?? Păi, viețişoara mea va fi risipită pe dragoni? Că e mult şi cred că trebuie să văd de două ori să pricep o dată 😀
          Să vezi: fac eu Fb pentru blog. De zuză, că mai aveam ciorbă în frigider, nu era de musai. Dar zic să fie acolo, să fiu şi eu om cu Fb, să nu fiu în ilegalitate. Pun parolă, o uit, pun alta, fac poză să o am. Trec trei luni, ieri îmi zice că nu e bună parola. Pun alta, zice că aia a mai fost folosită. Pun alta, zice că aia e aia veche. Pun alta şi merge. Uit să fac poză. Azi nu o mai ştiu. Mno.
          Tare dor mi-a fost şi mie de tine!!

          Apreciat de 2 persoane

          • gina i zice:

            🙂 Tare de tot asta cu fb-ul!!! Eu acolo chiar nu stiu ce parola am si poze nu fac. Daca pateste ceva calculatorul si o uita, nu mai intru nici acolo. Da nu pierd nimic. Daca nu ma insel, ti-am dat follow. Deci nu, sa nu te apuce flama tocmai la astia cu dragonii, zau, pacat de tineretile tale. Noroc de tine ca eu eram convinsa ca sezonul 6 e ultimul si uite ca ei au ajuns la 8.

            Apreciat de 1 persoană

            • Încerc să stau departe, promit! Mă uit la pensie 😀
              Eu îmi prind urechile la Fb că m-am trezit cu aia de like şi mă încurc în conturi. Dar apăs peste tot şi tot iese ceva până la urmă.

              Apreciat de 3 persoane

  4. condeiblog zice:

    Perfect! Excelentă recenzie! 🙂 Era cândva o reclamă, nu-mi mai aduc aminte la ce, dar era tot așa de faină ideea. Povestea unul din Războiul Stelelor și zicea: „Când colo, ce să vezi. Ăla negru, ce respira greu, era ta-su, bă!”

    Apreciat de 2 persoane

  5. Floare de mai zice:

    Nu le am cu filmele pe HBO şi nu numai😊😊,în special aşa alambicate,deci parcă ăr fi chineză acțiunea asta😊😊

    Apreciat de 1 persoană

  6. Hahahahah! Așa ceva!
    Recunosc că nu mai am răbdare să mă uit la vreun film.
    Aștept vara, că în vacanțe parcă merge mai bine o vizionare.
    Dacă fata rămâne plângând, urmează și alte părți.

    Apreciază

  7. tink3rbe11 zice:

    🤣🤣🤣 tare de tot, ești unică fată!!!
    Eu nu stiu de Got, slavă Domnului ca nu am HBO. Stăpânul Inelelor am văzut câte ceva, iar Urzeală nici un strop.
    Nu e că nu te duce mintea, nu-ți place genul și clar nu-l intelegi. Dar să te mai uiți la câte ceva că yo tare te mai înțeleg și tare bine îmi prind „rezumatele” astea.
    Seară bună să ai și somn dulce, tre’ să recuperezi.

    Apreciază

    • Păi ce atâta poveste şi suspans? Spui tot dintr-o răsuflare şi scapi. Bunica mea, când mergeam în vacanțe, se uita la toate telenovelele disponibile. Nu erau multe dar oricum destul ca să amețească omul. Şi începea să povestească una şi le încurca şi trecea prin toate. Aşa şi eu cu asta 😀
      Mulțumesc mult! Să ai o noapte liniştită!

      Apreciază

  8. Floare de mai zice:

    Cred că ar trebui să le vedem pe toate ca să ne prindem cum stă treaba😊😊

    Apreciază

  9. Floare de mai zice:

    Ba da,altfel am ajunge la unul de tip”Tânăr şi neliniştit”😊😊

    Apreciază

    • Sper că nu! Sunt traumatizată de serialul ăla. Aveam o prietenă care venea la mine în poveşti dar cât era serialul nici nu respira, eu vorbeam singură. Şi venea des. Nu suportam serialul din cauza asta. M-am uitat numai la sunset beach şi mi-a ajuns. 😀

      Apreciază

  10. 9 zice:

    Pe mine m-a prins GOT-ul, recunosc. Si stii de ce? Pentru ca exact ca-n viata reala nu prea stii la ce sa te astepti. E o poveste, adevarat, dar nu prea are personaje principale, chiar daca indragesti unul, nu-i sigur ca acela v-a scapa. 🙂

    Apreciază

  11. Floare de mai zice:

    Mie serialul cu Tânăr îmi aminteşte de bunica mea,ea se uita la el şi în ultima parte din viața ei era bolnavă şi mă ruga să îi citesc traducerea,că stătea culcată şi nu vedea bine la tv.Atât de mult mă obişnuisem cu treaba asta încât din inerție,după ce a murit,în primele zile citeam cu voce tare,apoi îmi aminteam că nu mai am cui şi începeam să plâng.Era bunica din partea mamei,cea care m-a crescut şi la care stau şi acum.A murit de ziua mea,pe 14 august 2003.Împlineam 23 de ani în ziua aceea.

    Apreciat de 2 persoane

  12. Eu vin si.ti zic ca nici nu am auzit de Got, dar că la fel ca si tine credeam ca hobitul e stapanul inelelor, desi acum dupa ce l.am vazut ( pentru ca da, am cedat si l.am vazut) pot spune ca e inainte de stapanul inelelor. Adica hobitul e inceputul, apoi stapanul inelelor. Si ca sa ma laud l.am vazut (pe stapan) de vreo 8 ori si pe H.P de vreo 5. 😀 si nu, nu atat mi.a luat ca să le inteleg :)))

    Apreciază

  13. papagigli zice:

    N-am nicio idee despre ce vorbesti, filmele astea fiindu-mi straine, dar e clar ca piticii sunt la moda. 😆 Moda hollywood-iana. Dar cum n-am avut norocul sa ma nasc pitic si cum pretind a fi o persoana in ton cu moda, ma bate gindul sa-mi amputez picioarele. Problema e ca nu stiu daca s-o fac de la genunchi sau de la sold. Ce m-ai sfatui? 😆

    Apreciază

  14. ina02s zice:

    Potecuta, m-ai nimicit, draga Potecuta, cate amanunte ai retinut (frumusei, suave, dragoni, tati..etc). Ma intreb, daca ai fi vazut doua episoade, ce ne povesteai?
    Orice ai scrie ne tii cu sufletul la gura. 🙂 Numai bine!

    Apreciază

  15. Iosif zice:

    🙂 ))) No’ sa stii ca asa faina recenzie de film, nu mi-a fost dat sa gasesc în tot universul infinit, virtual, pe care îl colind de ceva vreme, iar dpmdv. este un tablou perfect al ecranizarilor ultimei generatii 4G, înainte de marea trecere la nivelul superior, 5G+! Esti geniala !
    O seara superba, Potecuta draguta !

    Apreciază

  16. ecaleopi zice:

    Ám mai spus-o, cred, există asemănări mari între noi! Fix așa aș fi înțeles și povestit și eu, de aș fi îndrăznit, măcar o câtime din aste, să privesc! Am înțeles însă foarte clar cum stau lucrurile, îmi este suficient! Aștept!

    Apreciază

  17. doar verde zice:

    Ca de la specialist la specialist : „suntem pe aceeași navă”!

    Apreciază

  18. Diana zice:

    GoT!!! :)) Tocmai incepuse sezonul 4 cand m-am hotarat sa-l vad – prea ziceau toti in jurul meu ca ce fain e! Am vazut primul episod din sezonul 1 si am zis: „poate daca il vad pe al doilea o sa-mi placa”… L-am vazut… si acum astept cu nerabdare sa se termine ultimul sezon, sa pot vedea episoadele intr-un ritm de maraton. Da, m-a acaparat! 🙂 E un basm (imi plac basmele – desi Stapanul inelelor n-am putut sa-l vad; si nici H.Potter, din The Hobitt am vazut numai primul – pentru ca citisem romanul lui Tolkien si am vrut sa vad cum e filmul; e mai fain romanul).
    GoT e un basm de actiune cu intriga bine realizata si personaje fain conturate, care nu sunt „numai bune” sau „numai rele”. :))
    Filmul (sezonul 8) poate fi povestiti si cum ai facut-o tu – poate trebuia sa scrii: „atentie, spoiler”, desi ma indoiesc ca, dintre iubitorii filmului (cu exceptia mea, poate) 🙂 nu au vazut deja noile episoade. Citind ce ai zis tu, n-as fi tentata sa vad filmul, dar cei care mi-au vorbit despre el – ridicandu-l in slavi – au scris ca dincolo de fantastic e despre prietenie, despre loialitate, despre dragoste puternica si neconditionata, despre eroism, despre rautate, despre rau transformat in bun etc.

    Apreciază

    • Diana, draga mea, sunt convinsă că absolut toată lumea a înţeles spiritul de glumă şi mai ales că asta nu e sub nicio formă o recomandare sau o reclamă negativă. Aşa că nimeni, absolut nimeni nu va trage concluzii şi cu atât mai puţin nu va alege dacă îl vede sau nu în funcţie de asta. Ar fi chiar culmea să fie aşa.
      Îmi pare rău dacă ţi-am stricat surpriza, nici nu m-am gândit că se va înţelege ceva din ce-am scris eu din moment ce nici nu cunosc personajele. Altfel, sunt convinsă că cei care-l ridică-l slăvi şi îl consideră capodoperă au perfectă dreptate.
      O zi bună îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

      • Diana zice:

        Oh, dar am prins spiritul de gluma, si m-am distrat citind! 🙂 Nu mi-ai stricat surpriza! Am glumit cu „alerta de spoiler”! Tu nu cunosti personajele, dar altii le cunosc, si le recunosc, dar ce se intampla cu adevarat e cam greu de inteles din cum ai povestit. 🙂 (si pana vad eu episoadele uit ce am citit)
        Am argumentat de ce m-a prins pe mine serialul. Are ceva ce rar am intalnit prin seriale (fantezie sau nu): nu stii daca iubesti sau detesti un personaj – acum il iubesti, acum il detesti. :)) Si are multe „intorsaturi” de situatie – ca-n viata, cum scria cineva mai sus. 🙂
        Multumesc. Zi frumoasa iti doresc sa ai si tu!

        Apreciază

        • M-am speriat că ai vorbit serios că am zis mai mult decât trebuia, eu nici nu ştiam ce episod e ăla pe care l-am văzut şi chiar eram nedumerită. Acum m-am liniştit, mă bucur că ai glumit.
          Te cred! Şi să ştii că eu chiar am reuşit să mă enervez pe aia cu părul scurt care parcă e regină deci da, cred că poţi iubi sau urî un personaj sau mai multe.
          Pare interesant ce spui. Dar chiar nu ştiu dacă voi avea dispoziţie şi răbdare să văd atât, că prea mult am pierdut 🙄
          Te pup, Diana!

          Apreciază

  19. ioansperling zice:

    Tare m-am ramolit! Eu unul care practic m-am nascut si copilarit in cinematograf nu am habar de Tronuri inele poteri…..Da ce te poti astepta de la unul fara facebook si cu un celular demodat?
    Oricum ma bucur cand aud ca nu sunt chiar singur….

    Apreciază

  20. Am înțeles că ai intrat pe HBO GO, deci mi-ai luat-o înainte și poți să vezi toate episoadele, când îți dorește inimioara. Eu m-am cam lămurit cu subiectul doar când le-a dat pe toate în reluare, dar mi-a plăcut cu adevărat, deși nu-s adeptul serialelor care se leagă între ele. Vizionare plăcută în continuare, Potecuță, că vine ultimul episod!

    Apreciază

  21. anasylvi zice:

    Acum , ca sa ti-o zic pe aia dreapta, eu sunt fan fantasy. Probabil ca am citit de cateva ori cartile Lord of the Rings, am vazut de vreo zece ori filmele (recunosc, Hobbitul l-am citit foar o data si filmele le-am vazut doar de vreo trei ori). Am urmarit serialul GoT si am citit cele sase volume aparute. Diferentele intre serial si romane sunt majore (doar volumul unu corespunde cu sezonul intai). Eu prefer povestea din carti, in serial au schimbat firul epic cam mult pentru gustul meu. Serialul a luat-o inaintea cartilor si se zice ca in seria scrisa va fi un alt final. Sa fie strategia lui Martin de marketing? Eu zic ca da, chiar daca el se face ca ploua. Cam asa, pe scurt.

    Apreciază

    • Ohoo, tu chiar eşti pe subiect. 😉
      În ăsta a fost faza aia că a murit un personaj foarte important şi a înviat sezonul următor? 🙄
      Cu siguranţă e o strategie. La cât de mult s-au vândut cărţile şi la ce încasări a avut filmul, deja e şi afacere.

      Apreciat de 1 persoană

  22. ecoarta zice:

    No, ce sa zic!? Poza e minunata! Ador maimuticile! Serios! Atat! Nu am vazut filmul, desi mi-ar fi placut, din pacate nu am timp. Timpul asa zis liber il folosesc pentru altceva🤔😊🤣! Stapanul inelelor am tot inceput sa-l urmaresc, dar cap coada nu l-am vazut niciodata, desi mi-ar fi placut!
    Actorul Jon Snow ( nu asa il cheama, dar no!) este foarte simpatic. Si numai pentru asta si merita sa vezi serialul tot. Numa’ zic!
    Mii de imbratisari!

    Apreciază

    • Şi eu sunt fan maimuţici, aş fi în stare să-mi iau una dacă aş putea 😀
      Nu ştiu ce să zic, o fi el simpatic dar decât să mă uit la 8 sezoane numai pentru el, mai pune îmi pun poza lui ca wallpaper şi rezolv. Dar încă nu m-a sedus suficient deci nici măcar 😀
      Te îmbrăţişez şi eu!

      Apreciază

      • ecoarta zice:

        Eu sunt paralela cu serialele pe sezoane🤣! Sincer habar nu am ce si cum! Ma mai uit din cand in cand la cate un film, dar trebuie sa fie al dracului de bun sa-l vad tot. De placut imi plac documentarele sau filmele istorice, mai ales cu teme „antice/ vechi si de demult”!

        Apreciază

  23. Ella zice:

    Buna dimineata, Potecut!
    Ieri am fost la munca si trebuia sa stau doar 4 ore, dar … a fost o zi tare haotica! Ufff… De aceea nu am fost pe la tine … de fapt nu am fost pe la nimeni în vizita!
    Ma lamuresti si pe minece e aia Got? Daca e ceva serial .. nu te obosii, nu ma uit la seriale! 😆
    Zi frumoasa draga mea!

    Apreciază

    • Bună dimineaţa, Ella!
      Sper să ai o zi mai lejeră azi!
      E serial, da. Din ăla cu multe sezoane. Game of Thrones. No, nici eu nu mă uit dar am văzut juma de oră şi am înţeles tot 😀
      Îţi mulţumesc! O zi bună să ai!

      Apreciază

      • Ella zice:

        Intre timp m-am „documentat” si eu despre cine era Got! 😆 si guess what?!
        A fost si o actrita olandeza, tare iubita aici care a jucat cateva sezoane în acest serial, o cheama Carice van Houten si a avut rolul Melisandrei!
        Mama, mama ce le mai stiu … 😆

        Apreciază

        • Melisandra e cea care a murit când m-am uitat eu, cred. Vezi, acu le ştiu şi eu 😀

          Apreciază

          • Ella zice:

            Sa razi sa te îndoi Potecut! 😆
            Astazi pe unul din „faimoasele” ziare romanesti este un articol despre got … 😆
            Numai ca daca citesti numai titlul, se complica toata situatia … ca asa stiu ziaristii vostrii sa scrie … „Game of Thrones dezamăgește ca viața reală și este un semnal de alarmă pentru societățile în care trăim” 😆 Ai înteles ceva? Eu nu!

            Apreciază

            • Ca să înţeleg, musai să citesc articolul. Din titlu nu am înţeles nimic. Din fericire, avem şi ziarişti care chiar îşi merită numele de ziarist. Îi caut pe ăia, poate mă lămuresc şi eu 😀

              Apreciază

  24. ane zice:

    Urzeala tronurilor, un spectacol supranatural, „fantasy”. M-am chinuit să urmăresc, dar nu am reusit, sex,situații neverosimile, incultură. Nu-mi place, deși sunt persoane care sunt încăntate de serial, cei care au imaginație bogată🙂
    O zi bună,potecuță!

    Apreciază

  25. Got a ajuns si joc, asta acum recent. E plin Youtube de reclama lor.

    Apreciază

  26. Fabiola Ion zice:

    Atâttt!! :))))) Mi-a plăcut maxim cum ai povestit. Conform cu realitatea, nicio exagerare, nica. Cât despre ce-ai priceput mătăluță… hmmm, tot așa. :)))) PS: eu am urmărit tot serialul. 😀

    Apreciază

  27. Ana zice:

    Hai sa’t zic: ce bine c-o murit ticaloasa aia incestuoasa de Cercei…da’ mor toti, cica. Cre’ ca mistocul de Ion Omat. 😜😉

    Apreciază

  28. Florina zice:

    Filmele de genul asta imi sunt total necunoscute, asta-i clar 🙂

    Apreciază

  29. Amalia zice:

    :)) Dacă ai început cu sfârșitul, e bine. Termini repede povestea și câștigi mult timp. Eu am consumat mult timp când am luat la rând 7 sezoane.

    Apreciază

  30. psi zice:

    de toate, să fi văzut 10 episoare (pe-astea din ultima serie le-am văzut pe toate, restul răsfirate) dar am citit cărțile. cele care au apărut. știu deja: cărțile sunt mult mai bune.

    Apreciază

  31. carmen renges-messerle zice:

    vai vai vai… eu nu sunt specialista in seriale de acest fel si la serviciu, de cate ori se comenteaza pe aceasta tema, ma prefac ca am ceva urgent de rezolvat, sa nu observe ca sunt asa inculta. Sorry, am scapat moda asta si acum e prea tarziu sa incep cu sezonul 1… Deci, daca o lasai asa cum ca GoT este un joc pe calculator, te credeam… Acum… am ametit de tot, trebuie sa imi fac o schema cu personajele prncipale ca sa inteleg actiunea din film ☺☺☺
    Te pup. Noapte buna si somn usor!

    Apreciază

  32. 😃 În mare l-ai prins.😃 Poţi să mai încerci.

    Apreciază

  33. Roximoronica zice:

    Ce comică ești, Potecuț! 🙂 Credeam că am rămas singura care nu e interesată de GoT.

    Apreciază

  34. E prima data cand aud de GoT 🙄🙄. Macar am prins si eu esentialul… de la tine 😂😅

    Apreciază

Lasă un răspuns către Poteci de dor Anulează răspunsul