Jurnal între „Dezlegări” şi „Necugetări”

Azi… ziua aceea-n care încă se aud ecourile lui ce bine că e vineri, tu ce faci în weekend, amestecate cu ce repede a trecut, nici n-am simţit când s-a dus, ce mult mai e până vine iar vineri. Eram în magazinul de lângă blocul meu, era în jur de ora 9 dimineaţa, vânzătoarea se plângea că-i e somn şi că e mult până la ora închiderii. I-am urat o zi uşoară şi să treacă repede ziua, mi-a zis că ba să nu treacă, că de la noi trece. Aşa mi-a zis. Şi eu n-am mai ştiut ce să-i zic. Dar i-am dat dreptate. Numai că trece şi dacă nu vrem noi să treacă. Şi aşa suntem noi, mereu pe fugă. Să treacă repede ziua asta, să vină mâine, că mâine mă întâlnesc cu cineva drag mie, apoi să treacă săptămâna, să vină sâmbătă, că sâmbătă e nunta verişoarei, se adună neamurile toate, pe unii nu i-am văzut de-o viaţă, să treacă luna, să vină altă lună, să treacă lunile, să vină concediul, să treacă anul să vină… şi tot aşa. Suntem atât de siguri că urmează ceva, că vine ceva, că planurile ne vor fi duse la capăt, că totul va fi exact aşa cum am plănuit noi încât uneori pur şi simplu stăm. Stăm fără să facem nimic, aşteptând acel moment care pare că ne va scoate din cotidian, că ne va aduce liniştea sau bucuria sau ceva ce n-am mai avut de mult timp.

Şi vine, vine cu toate cele aşteptate, şi trece. Şi ne trezim dorindu-ne să treacă iar ore, zile, luni, ani, pentru că vom aştepta altceva, la fel de wow, la fel de plin de tot ce credem că nu ne aduc zilele obişnuite. Şi nu ne aduc, cum să ne aducă, doar sunt zile obişnuite, zilele alea de umplutură dintre două sau trei sau patru evenimente la care visăm, sunt zilele alea pe care le dorim gonite, să ajungem mai repede la acele puncte care ne scot din cotidian. Şi tot aşa. Până când… chiar, până când?

Afară… afară nu e sigur nimic. Sunt coduri galbene de vânt, se aşteaptă ploi, încă n-au venit. E treaba lor. Tot aşa plouă ploaia. Şi dacă se ştie că va veni în data, la ora, şi dacă nu ştiu eu când şi dacă. Nici nu mai consult prognoza, chiar vreau să mă las surprinsă.

Citesc… Am citit. Şi nu pot să nu vă spun şi vouă. Două volume de poezii semnate de Ruxandra David, D’Aghata, cum o ştim noi toţi. Poezii care m-au impresionat prin multitudinea de sensuri şi de stări oferite. Când le-am primit (mulţumesc pentru asta, Diana!) mi-am zis că le voi lăsa pe noptieră şi voi citi maxim trei pe seară. Să le pot analiza, să le pot simţi aşa cum trebuie, să adorm aşa, cu una-două-n gând. Credeţi că am putut să le mai las din mână? 😳
Zicea ea, în prefaţa unei dintre cărţi, cam aşa: „Textele acestea sunt ne-cugetări. Un strop de poezie şi, de cele mai multe ori, jocuri”. Şi am înţeles. Şi am pornit pe drumul creat de versuri cu gândul că păşesc prin stropi de poezie. Numai că a fost vorba de poezie în adevăratul sens al cuvântului, nu de stropi. Şi nu de joc. Sau de un joc serios. Dar nu sunt stropi şi nu sunt jumătăţi de măsură în cărţile Ruxandrei. E condei înmuiat în metaforă şi e infinit întrupat în cuvânt bine şi frumos aşezat în vers.

„Te-am întrebat cine eşti
şi mi-ai spus o poveste veche
cu tropot de cai
mângâind ţărmuri de mare
până când nu am mai ştiut
unde e marea
şi unde e ţărmul
……”

e doar o parte dintr-o poezie care m-a făcut să-mi doresc să fie autoarea în faţa mea, să o rog să nu mai spună niciodată că avem de-a face cu stropi de poezie, că e păcat, că nu e drept, că dacă

„Poetul
e nebun fără acte
desemnat prin tragere la sorţi
de una din stele
chiar înainte
de a deveni mugur”
şi
„oamenii-şi feresc privirile
ca nu cumva
să se ia nebunia
printr-o atingere de raze”

atunci eu chiar aş vrea să fie contagioasă această nebunie frumoasă. Numai că nu e. Şi bine că nu e. Că oricum, nu oricui îi e dat să fie poet. Ruxandra e. Chiar dacă nu o va spune. O spunem noi pentru că, tot din cartea ei, reiese că „e fascinantă joaca de-a Cuvântul. E geniul acela care le poate găsi locul potrivit, care le poate alege […]. Dar asta nu poate judeca el singur, ci doar aceia care se regăsesc dincolo de oglindă, căutându-şi chipul”. M-am regăsit dincolo de oglindă, m-am recompus din verusuri şi pot spune, pot suţine că e Poezie, că e geniu în cuvânt, că e simţire dincolo de litere, că e suflet în fiecare silabă.
Şi dacă nu ai fi rămas nebun şi nu ţi-ai fi urmat un vis, oricât de nebunesc poate părea gestul de a scrie o carte (răstălmăcind din „către cititori”) acum nu aş fi putut spune despre mine că da,

„a luat cu ea doar cheia
să poată deschide solfegiul sufletului
când i s-o face de cântec
acolo
printre ceilalţi”.

Am găsit cheia aia în multe dintre versuri. Şi va rămâne la mine, pentru când mi se va face de cântec…

Mulţumesc, Ruxandra!

Imaginea pe care vreau să o împărtăşesc cu voi:

Prima foto. A doua e făcută de mine, acasă la mine, cu telefonul meu 😀

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

42 de răspunsuri la Jurnal între „Dezlegări” şi „Necugetări”

  1. anasylvi zice:

    Se vede ca versurile s-au potrivit cu sensibilitatea ta (atat nativa cat si dobandita). Tu esti dintre cei care face poezie chiar si cand enunta buletinul meteorologic. Multumesc pentru stropii de poezie pe care i-ai impartasit cu noi, chiar daca tu ai avut acolo o aversa in regula. 🙂

    Apreciat de 4 persoane

  2. Mă bucur că în ultima vreme ai avut parte de bijuterii în proză și versuri, pe care le-ai apreciat atât de frumos și îmbietor, încât ne-ai făcut și pe noi să simțim trăirile tale la lecturarea lor. Mai ales când ne-ai oferit citate atât de edificatoare, de savurat cu ochii închiși și cu sufletul deschis. Foarte frumos!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Aura B. Lupu zice:

    În loc să ne dorim să treacă zilele „ca să”, mai bine să folosim fiecare ceas, fiecare clipă, fiecare zi.
    Că de trecut… oricum trec.
    Da’ măcar să treacă cu folos.
    Asta am scris și io anul trecut în „Trăirile Aurei”…
    🙂
    Mulțumesc Potecuță că mi-ai amintit!
    Calde îmbrățișări!

    💖💖💖

    Apreciat de 2 persoane

  4. illusion zice:

    Am citit și eu primul volum al Dianei și mi-a plăcut la nebunie 🙂 Cât despre luni… E luni, trece, vine weekendul, e iar luni, parcă suntem într-o buclă…

    Apreciat de 2 persoane

  5. Ella zice:

    Ce-i frumos si lui Dumnezeu îi place! 🙂 Faine versuri!
    Pot sa jur, acum 5 minute era vinerI! 😆
    Saptamana cu spor, draga mea! ❤

    Apreciat de 1 persoană

  6. Diana zice:

    Iar ai facut poezie pornind de la ceva banal: intalnirea cu vanzatoarea, la noua dimineata. 🙂
    Cand mergeam la lucru ca robotelul – de la 7 la 15 – abia asteptam sa treaca cele opt ore, sa plec, sa fac ce vreau. 🙂 Vreau si azi sa treaca repede timpul in care trebuie sa fac ceva pentru ca trebuie, nu pentru ca vreau, dar nu mai astep o zi sau alta, un eveniment sau altul; probabil ca am imbatranit si constientizez altfel (de constientizat o faceam si-n prima tinerete) 🙂 trecerea timpului – se scurge impasibil si putin ii pasa de asteptarile si dorintele mele – uneori se taraste, alteori alearga mai ceva ca sunetul! 🙂
    Imi plac cele cateva versuri pe care le-ai dezvaluit aici.
    Zile senine iti doresc!

    Apreciat de 2 persoane

    • Foarte bine ai punctat, Diana! El trece fără să ţină cont de nimic. Şi dacă acum, de exemplu, în cazul meu se poate spune că se târăşte, fiind la muncă, tot acum, poate ţie îţi pare că aleargă. Deci e cu prea multe feţe timpul ăsta… 🙂
      Îţi mulţumesc mult de tot, mă bucur mult că ţi-a plăcut!

      Apreciat de 1 persoană

  7. ina02s zice:

    Frumos ai spicuit din cartile Ruxandrei. Iar ai pus mult suflet, aratandu-ne exaltarea ta la versurile citite. Iar ai reusit o mica recenzie ce ne face curiosi. Avea dreptate cine zicea ca tu faci o poezie din toate. 🙂 Reusit jurnal!

    Apreciat de 1 persoană

  8. Iosif zice:

    Tu, esti vers alb, esti poezie, proza,
    în tot ce scrii se simte doar iubire.
    Cuvintele-ti sunt flori de crini si tuberoza,
    parfumul lor emana, pace, fericire…
    O saptamâna binecuvântata de Dumnezeu, în toate aspectele vietii, draga Potecuta !

    Apreciat de 1 persoană

  9. dagatha zice:

    Doamne, Potecuță, ce surpriză frumoasă am primit azi de la tine! Da, ești de o sensibilitate rară și cu un suflet pe măsură! Iar eu sunt norocoasă să ne fi intersectat cărările! Îți mulțumesc de o mie de ori pentru cuvintele tale frumoase! Știu că sunt sincere, pentru că tu niciodată nu ai fost altfel decât sinceră! Știi ce efect au avut? Țopăieli de fericire, ca un copil care s-a străduit ceva vreme să deseneze ceva și aude aprecierile celor din jurul lui!
    Dorința mea a fost să vezi că nu e chiar atât de departe un vis (că venise vorba despre asta la un moment dat, cred că pe pagina de FB, despre a publica textele scrise).
    Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!
    Te îmbrățișez! 🙂

    Apreciat de 3 persoane

  10. Mona zice:

    Ce frumos! Rar citesc poezii. Iar un volum de poezii nu mi-am cumpărat niciodată. Revebeam mereu la cele avute deja în bibliotecă, atunci când simțeam nevoia.
    Ai transmis atâta sensibilitate în acest text, încât de data aceasta voi merge pe mâna ta. Voi face ceva complet nou. Îmi voi cumpăra o carte de poezii! Și o voi trece la Recenzii nescrise. Chiar vreau să o citesc și pe Ruxandra, dar se pare și pe tine prin versurile ei.
    Mulțumesc, Potecuță! Te îmbrățișez!

    Apreciat de 2 persoane

    • Să ştii, Mona, că şi la mine a trecut nepermis de mult timp de la ultima achiziţie de volume de poezie. Nu ştiu de ce. Citesc poezia pe aici, pe net, răsfoiesc acasă volume, dar nu am mai luat de mult, mult timp. Până acum, la Ruxandra. Şi chiar mă felicit că am fost pe fază. Că am citit la Dana – La capătul curcubeului despre ele (eu o citesc pe Ruxandra pe blog dar mi-e tare ruşine să spun că nu ştiu cum de mi-a scăpat aşa ceva) şi am vrut neaparat să le am. Şi Ruxandra, o drăguţă, imediat a făcut din baghetuţa ei magică şi au ajuns la mine 😉
      Îţi mulţumesc mult şi te îmbrăţişez!

      Apreciat de 1 persoană

  11. Monica Tonea zice:

    Ei și iată că… o recenzie de suflet a căpătat nuanțe de jurnal. Cum scrii tu, poet ce interpretează poezia. E ceva, dumnezeiesc! Felicitări Ruxandrei pentru volumele încărcate de metafore și trăiri!
    Revin la prima parte. A grabei noastre cotidiene să ne smulgem din… cotidian. Am fugit 15 ani ca și cum mă urmărea cineva. Acum am înțeles că era goana aceea după senzațional așa cum îl percepem fiecare. Ne hrănește chimic creierul. Probabil când e o lipsă acolo, proiectăm vise în viitor și ne agățăm de ele. Târziu, am descoperit că hrana mea nu e undeva într-un timp intangibil plasat într-un viitor incert, ci aici, în moment. E greu să trăiești doar în prezent. Cere mult echilibru și putere să elimini factorii perturbatori care trag spre…viitor. Să te readuci permanent în prezent cere muncă. Dar odată ajuns acolo, e spectaculos.

    Apreciat de 2 persoane

    • Îţi mulţumesc tare, tare mult, Monica! Nu ştiu dacă e o interpretare, nu ştiu. Dar dacă a scos puţin măcar în evidenţă frumuseţea versurilor Ruxandrei, înseamnă că am reuşit să vă spun că merită citite. Ca şi la Piatră de Hotar, mi-a fost teamă să nu ştirbesc din frumuseţe. Le-am citit unele după altele cărţile voastre şi nu mai puteam amâna să scriu despre ele, să nu cumva să-mi scape ceva din ce avem prin suflet după lecturarea lor.

      Cred că-i aproape imposibil să trăim numai în prezent. Cumva, nu cred că are vreo legătură cu acel „trăieşte clipa” deşi cam la asta se poate reduce. Dar eu nu ştiu dacă aş putea. Uite, acum, de exemplu, ce fac eu e un fel de evadare din prezentul de la birou, în alt prezent, ăsta unde-mi las sufletul liber, să umble pe unde vrea el, pe unde ştie că-i e frumos şi bine.
      Dar da, alergăm. Uneori ca să nu ne prindem din urmă….
      Te îmbrăţişez, draga mea!

      Apreciat de 1 persoană

  12. Amalia zice:

    Nu am stiut ca Ruxandra scrie poezie, dar nu sunt surprinsa. Articolele pe care le-am citit pe blogul „d’agatha” au substanta si sunt la deplina maturitate. Persoana care stie sa imbine reflectia cu cadenta versurilor si cu emotia este ales de stele ca sa devina poet.
    Ca si Ruxandra, tu ai din plin aceasta calitate, Potecuto!

    Apreciat de 2 persoane

  13. Ce să mai adaug? Deja s-a scris totul înaintea mea…Nu pot decât să aprob: așa este!

    Apreciat de 2 persoane

  14. rofstef zice:

    Chiar nici eu nu înțeleg de multe ori, de ce ne grăbim atât, sau ce anume așteptăm ?
    Când eram în școală asteptam să treacă nerăbdători să terminăm să cu învățatul, apoi sa putem să lucrăm la un job, după care să realizăm cât de fraieri am fost că am căzut ca într-o capcană, acum așteptăm pensia.. Mă gândesc, oare pensionarii ce mai așteaptă..???
    Cele Bune !!!

    Apreciat de 2 persoane

    • Cred că nici nu ne vom putea răspunde la asta. Şi oricum nu am putea face nimic cu răspunsul, timpul va curge la fel şi vom găsi mereu ceva de aşteptat sau de amânat sau de grăbit.
      Ei aşteaptă multe, au şi ei planuri, au şi ei lucruri multe de îndeplinit. Printre ele, aşteaptă veşti de la nepoţii sau copiii care se grăbesc prin timp..
      Numai bine îţi doresc şi eu!

      Apreciat de 1 persoană

  15. tink3rbe11 zice:

    Uite-asa îmi place mie să citesc ce scrii tu. Cum ție îți place ce a scris alt autor… și tot așa.

    Apreciat de 2 persoane

  16. Deci ai intrat în posesia lor. Tare mă bucur!
    Frumos ai scris! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  17. Alex zice:

    Câtă dreptate ai, dragă Potecuță, despre alergarea noastră prin timp, în așteptarea clipelor, zilelor, lunilor, anilor ce vor urma. De parcă am ști sigur că ele vor veni oricum, negreșit. Asta până când dușul rece al vreunei vești triste, când cineva drag sau cunoscut și-a încheiat „alergarea” și a plecat spre zări… Mare dreptate avea vânzătoarea de le magazin. Trece timpul, dar trece de la noi.
    Minunate versurile cu care ne-ai încântat sufletul. Felicitări autoarei, scrie atât de frumos! Și mulțumiri ție că ne-ai împărtășit aceste frumuseți. Ca și atunci când ne oferi aici propriile tale versuri, de care ne bucurăm de fiecare dată!
    Zile frumoase îți doresc cu mult drag! 🙂

    Apreciat de 2 persoane

    • Aşa e, Alex. La câte un duş din ăsta ne mai oprim puţin. Apoi uităm iar şi iar începem să grăbim pasul…
      Îţi mulţumesc tare mult, mă bucur mult că ţi-au plăcut versurile Dianei! Şi îţi mulţumesc pentru cuvintele frumoase!
      O zi frumoasă şi numai bine îţi doresc!

      Apreciat de 2 persoane

  18. Florina zice:

    Sa stii ca am meditat la aticolul asta minunat si da, clar, trebuie sa fac ceva cu zilele mele de luni, mereu sunt stresata lunea, trebuie sa fac cumva sa-mi placa 🙂

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s