Poveşti fără final

Toate poveştile încep cu a fost odată
-mai puţin cele de iubire care
au prostul obicei de a se plasa concret în timp,
fie că a fost ieri, acum un an sau acum o viaţă-
şi toate bârfele încep cu ai auzit de?,
mai ales cele despre iubire care le oferă
celor însetaţi porţii generoase de nelinişte
-mai puţin celor implicaţi care au prostul obicei
de a-şi trăi povestea fără să le pese-.

Şi toate poveştile se termină cu şi am încălecat pe-o şa,
ca să te readucă cu picioarele pe pământ,
să laşi visatul,
să termini cu imaginaţia,
să te asigure că n-a fost decât o poveste
care a fost odată, demult,
nimeni nu mai ştie exact când
şi poate că nici nu mai contează,
important e că e doar o poveste
şi gata.

Şi toate bârfele se încheie cu un fel de
jurământ-drept garanţie-
că aşa s-a auzit,
aşa s-a văzut,
aşa s-a bănuit,
că de n-ar fi nu s-ar povesti,
-mai ales cele de iubire care, culmea,
sunt singurele care nu au nevoie
de niciun fel de încheiere
pentru că ele dăinuie
şi dacă s-au întâmplat ieri
sau acum un an
sau chiar acum o viaţă,
că au ele prostul obicei de a trăi
dincolo de cele auzite,
dincoace de cele văzute,
şi mai presus de orice bănuială
a oricărui însetat de poveşti
despre oameni cărora nu le pasă
ce s-a auzit,
ce s-a văzut,
ce se bănuieşte,
pentru că pe ei îi preocupă
poveştile care încep cu
a fost odată, cândva, nu contează când,
important e că a fost,
chiar dacă a fost o simplă poveste.

Foto