Filă fără anotimp

Azi… dacă e să luăm la rând toate aspectele, ar dura prea mult. Să vorbim despre simbolistica acestei zile, despre oameni importanţi născuţi în ziua asta, despre faptul că e ziua internaţională a… ceva, despre faptul că e ziua cu numărul 76 din acest an şi tot aşa? Nu. E luni. Pentru unii, o banală zi de luni. Pentru alţii acea zi de luni. Pentru mine e… luni. Şi prin faptul că e ar trebui să însemne totul pentru cei mai mulţi dintre noi. Dar ne mai luăm cu viaţa şi nu ne mai gândim la asta.

Afară… cred că e primăvară. Bănuiesc. În zori aşa era şi nu cred că s-a răzgândit.
Cumva, e palpitant jocul ăsta de-a baba oarba prin anotimpuri fără anotimp, prin începuturi fără reguli. Îmi plac zilele care-şi permit luxul de a gusta din senin ca apoi, în doar câteva ore, să se răsfeţe cu ploi şi vânt, cu griul din nori şi cu viscolul din gând. Nu ştiu de ce unii le condamnă. Şi noi facem asta. Uneori, nu lăsăm să se vadă, dar o facem. Afişăm zâmbete de complezenţă în timp ce ne schimonosim pe interior.

Mă gândesc… mă gândesc cu părere de rău şi cu un gust tare amar la cei care, din nu ştiu ce motive, confundă blogurile (unele absolut minunate deci nu despre al meu e vorba) cu reviste cu pagini lucioase şi se poartă ca atare. Trist. Şi păcat. Dar printre oameni trăim, oameni suntem. Nu, nu mă întrebaţi cine m-a supărat, nu de mine am vorbit. Poate aţi văzut şi voi pe alte bloguri fel şi fel de reacţii în genul ăsta. Şi ca să mă supere ar trebui să… în fine, am uitat ce-am vrut să spun.
Mă gândesc că ieri am înţepenit citind. Nu am mai păţit asta de ceva vreme, de obicei adorm după vreo 20 de pagini deci nu apuc să amorţesc. Ieri, imediat după cafea, m-am pus la citit şi am uitat de mine în aceeaşi poziţie. Când am terminat cartea… eram statuie. Bine că-n casă nu am porumbei. 😀

Ascult… părerile voastre de data asta. De fapt, le ascult tot timpul. Dar acum, în loc de o melodie, vă întreb scurt: vi se pare în regulă decizia unor posturi de radio de a nu mai difuza muzica lui Michael Jackson în urma documentarului? L-aţi văzut?

Foto

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

67 de răspunsuri la Filă fără anotimp

  1. Marian zice:

    Iti mai amintesti acea „zicala ” : ” Ce are Sulla cu… PREFECTURA ? ” Eu , diferit ca-mi place muzica cam de orice gen , sunt fan Elvis insa , NICIODATA , dar NICIODATA n-asi arunca la gunoi un gen muzical care m-a facut … sa fiu mai nebun decat paream in realitate , doar pentru ca unii s-au trezit abia acum ca trebuie { asa-i „politicaly correct ” } sa INTERZICA ! Ce sa interzica ? MUZICA ! Dar { intreb nu dau cu bolovani } , oare pentru ce – in virtutea acelorasi acuzatii – nu este interzisa si participarea la slujbele din biserici deoarece , s-au dovedit cu PROBE de-a lungul veacurilor ca , si slujbasii Domnului procedau la fel ? In ceea ce ma priveste INTOTDEAUNA i-am considerat pe politicienii americani niste ipocriti … ca toti politicienii . Cat era ala in viatza , se-nghesuiau cu totii sa fie in preajma lui iar acum… Frate , doar ce-am citit postarea dumitale si { asa d-al dracului nu ca m-asi omora neaaparat dupa Michael Jackson } , am bagat o bubuiala cu muzica REGELUI POP insa , astia ce-mi sunt vecini stiu deja ca am …gusturi mai ciudate asa incat nu m-a deranjat nimeni . Potecutza , iti doresc sa ai parte de un inceput de saptamana si mai ales de-o saptamana , dupa dorintzele dumitale si nu dupa cum vor unii !P.S. ” Afară… cred că e primăvară. Bănuiesc. În zori aşa era şi nu cred că s-a răzgândit. ” Mie mi-au inflorit caisii si-ti pot garanta : deja este PRIMAVARA !

    Apreciat de 2 persoane

    • Mulțumesc foarte mult pentru acest punct de vedere! Pertinent, bine punctat. Deşi mi-am propus să nu zic nimic legat de asta ci doar să vă aflu părerile, sunt de acord cu ce ați spus. Acuzațiile planau şi când trăia şi… nimic.
      Serios? Au înflorit? Cred că e tare frumos! E dovada clară că da, e primăvară 😉
      Vă mulțumesc frumos! O săptâmână cu bucurie şi numai bine!

      Apreciază

  2. Ana G. zice:

    Nu am văzut documentarul, nu vreau să-l văd, am citit despre el la Lorena Lupu. Sincer, decizia de a interzice acest mare artist la radio mi se pare o prostie. Dar na, fiecare cu felul lui de a vedea lucrurile…

    Apreciat de 1 persoană

  3. condeiblog zice:

    Comentariul meu sună cam așa: … 🙂
    Dacă aud că s-a înseninat afară, hai zic, să lăsăm soarele să intre în sufletul nostru. Faceți-i „potecuță”

    Apreciat de 1 persoană

  4. ioansperling zice:

    Desigur nu am vazut documentarul si nici nu am auzit de masura asta….pana acum. Mi se pare absurda ca pe MJ nu il mai intereseaza cine asculta si ce! Daca mai traia atunci poate ar fi avut efect dar asa…

    Apreciat de 1 persoană

  5. Mie mi se pare normală decizia. Soțul meu a văzut filmul și mi-a precizat să nu mă uit… sînt femeie, sînt mamă, nu aș suporta detaliile povestite. Da, se știa, s-a aplanat, a izbucnit din nou, un pedofil nu e un gay matur ca Freddie Mercury&comp. Imposibil să compari. Un singur copil și tot ar fi fost de ajuns pentru această părere a mea.
    Cît despre cei ce l-au gîdilat în tălpi… sînt aceiași din toate timpurile, inclusiv din timpul lui Ceaușescu și alții, turma care tace și rumegă ce i se pune în jgheab.
    E părerea mea, repet, de mamă înainte de orice.

    Apreciat de 1 persoană

  6. psi zice:

    nu am văzut documentarul și nici nu mă interesează să-l văd ca să pricep că bietul om a avut o existență chinuită, măcinată de ambițiile unui tată nebun, malefic și feroce.
    cine sunt eu să judec? cine sunt eu să înțeleg alegerie unui suflet bântuit? sau despre asta nu discutăm în documentar că nu e cazul, nu?
    muzica, forma lui de artă va rămâne și când documentarul va fi uitat, nu?

    Apreciat de 3 persoane

    • De aia m-am răzgândit şi eu, parcă nu vreau să îl văd. Nu am fost fan Michael niciodată dar niciodată nu îi voi putea nega meritele. Cum ai spus şi tu, asta va rămâne. Nu îi ridicăm statuie dar nici nu se poate şterge muzica lui.
      Mulțumesc, Psi!

      Apreciat de 3 persoane

  7. ina02s zice:

    Nu o fila goala, ci o fila fara anotimp.. Unei ”potecute” nu-i sta fara anotimp. Miros zarzarii asa frumos ca te turbeaza.. Soarele-i sus pe cer de-un stanjen. 🙂
    Cat despre Michael Jackson ce sa zic? Am trait cu muzica lui, l-am apreciat si acum ii descoperim partea tenebroasa, pe care oarecum toti o banuiam. Un alt artist controversat. Am un gust amar.
    N-am vazut documentarul. Nu pot sa nu vad similitudunea intre el si inalti prelati ai bisericii catolice din America. Oare pe aceia de pe ce post de radio ii vor interzice. E greu de dat cu piatra…
    In rest e luni. Majoritatea-s suparati pe luni. Unii si pe vineri. Eu joia s cel mai obosita si i ziua cea mai grea mie. In fine… Numai bine, n primavara!!

    Apreciat de 1 persoană

    • Of, Ina… teamă mi-e că întrebarea ta va rămâne mult timp fără răspuns. Din păcate.
      Eu am ajuns la concluzia că nu sunt supărată pe nicio zi. Oare-s în grafic aşa? Sunt născută lunea, poate de aia. Dar nu-s matinală deloc, dorm pe mine şi alarma e duşmanul meu declarat. Dar nu am nimic nu niciuna dintre zile. 🙄
      Ce poftă de inspirat aer cu miros de înflorire mi-ai făcut! Mulţumesc! O zi cât mai bună îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

  8. anasylvi zice:

    Eu una am o curiozitate: ce carte ai citit?

    Apreciat de 1 persoană

  9. Suzana zice:

    Nu am vazut documentarul de care vorbeai, asa ca voi comenta pe alaturi. S-au spus multe despre el si viata lui. Mie mi s-a parut un om chinuit. Daca faci o comparatie intre cum arata la inceput si cum s-a transformat, ma refer estetic, nu artistic, aceasta este ingrozitoare. Nu stiu pe mainile cui a intrat de s-a intamplat asa. Si care sunt povestile din spate. Oricum istoria va pastra muzica. Asta cu siguranta. In rest, orice ar fi in acel documentar, daca ar fi aparut in timpul vietii lui, in mod cert ‘investitia’ ar fi avut de suferit. Acum, aspectul financiar este altul.
    Asa ca, draga Potecuta, in mod clar primavara a venit, azi e luni – toata ziua-, am facut poze la o magnolie care se transforma de la o zi la alta! 🙂 si iti urez o saptamana frumoasa! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Exact, Suzana! Şi eu zic că muzica va rămâne şi dincolo de poveştile de după. Şi, în fond, cred că asta ar trebui să intereseze pe cei care nu au fost implicaţi. Pentru că nu minimalizăm trauma celor doi. Dar zic prin absurd, doar zic: dacă peste vreo 20 de ani apare unul şi zice a minţit? Repet: e doar un scenariu. Aşa că neştiind ce e acolo, fără să am date despre documentar, prefer nu dau cu pumnul în masă.
      Serios? Ce frumos trebuie să fie! Abia aştept să văd şi eu înfloririle din curtea vecinilor de unde lucrez. Că acasă, la bloc, n-am privelişte.
      O zi bună îţi doresc! Şi mulţumesc!

      Apreciază

  10. Iosif zice:

    MJ (idolul milioanelor de fani) este mort. Mesajele transmise însa, lumii pacatoase, vor strabate spatiul si timpul multa vreme.
    „Cine dintre voi este fara pacat sa arunce cel dintâi cu piatra în ea.” – Isus Hristos –

    Apreciat de 2 persoane

  11. rofstef zice:

    N-am văzut documentarul dar nici nu mă interesează.. Michael a fost un curent, sa sfârsit, acum vin alte curente și tot așa.. Ce să zic, nu prea am fost eu fan Michael, însă a avut melodi superbe care se pot asculta oricând fără nici o prejudecată, și dacă ai fi, păi atunci care dintre artiști vremurilor lor, au murit onorabil ?? Majiritatea dintre ei au avut probleme de tot felul, însă până la urmă rămâne talentul mai presus de fosila din care se cânta..
    Doruleţ ??
    Capul sus, am scăpat de cea mai plictisitoare zi din săptămână, Te Salut !!!

    Apreciază

    • Nici eu nu am fost fan Michael. De fapt, nu ştiu să fi fost fan. Aveam multe preferinţe, amestecate, dar nu am făcut pasiune pentru un singur artist. Camera mea a fost sufrageria deci nici postere nu am putut pune pe pereţi, poate de aia 😀
      Da, mă gândesc acum ce s-ar fi întâmplat cu mulţi artişti dacă existau ziare mondene pe vremea lor, cu paparazzi şi emisiuni de gen…
      Ce e cu doruleţ? 🙄
      Da? E oficial că lunea e aşa? Mie lunea mi-e aşa de somn că nu am timp să mă plicitisesc 😀
      Să ai o zi frumoasă!

      Apreciază

  12. Irina zice:

    Eu nu pot separa opera, arta, de omul din spatele ei. Asta sunt, e ceva ce nu pot controla, poate o prejudecată. Am o listă întreagă de artiști cărora nu le pot aprecia/gusta arta (muzică, film, literatură etc) pentru că efectiv nu pot trece de anumite comportamente/ orientări ale omului, care îmi displac sau pe care nu le aprob. Nu sunt o persoană tolerantă, dar nici nu pot să mă prefac că aș fi. Sunt o încuiată, știu 🙂 .

    Apreciat de 1 persoană

  13. ecoarta zice:

    Nu am vazut decat inceputul documentarului. Nu am putut (psihic!) sa-l „inghit”! Nu sunt, nici nu am fost fana M. J., dar valoarea este valoare si o respect! Nu-mi dau cu parerea, adevarul este greu de deslusit si probabil nici nu se va afla cu adevarat ceva! Consider ca adevarul este ca un puzzle, daca nu ai toate piesele nu-ti iese imaginea!
    Personal, nu sunt de acord cu interdictia, dar nu eu decid! Fanii vor asculta mereu melodiile lui!
    Imbratisari!🤗

    Apreciat de 2 persoane

    • Nimic nu am văzut din el dar nu-mi pare rău, mai ales acum că spui că e greu de privit. Şi eu ca tine, am frânturi de poveste şi asta nu cred că mă îndreptăţeşte să am o părere despre asta. Despre muzica lui, da, se poate vorbi şi nu ştiu dacă chiar ar trebui demolat acum tot ce a ţinut de partea artistică.
      Te îmbrăţişez şi eu cu drag! Mulţumesc!

      Apreciază

  14. Mugur zice:

    Potecuță, nu am văzut documentarul, dar am citit câte ceva despre el. Mi-am adus aminte că s-au mai purtat discuții, prin virtual, dspre omul și poetul, despre omul și scriitorul, etc. Și mi-am amintit de cuvintele acelea minunate, care chiar m-au inspirat să scriu niște versuri: „cine sunt eu, să spulber vise?”.
    Nu sunt eu cel îndrituit să judec, mai ales că eu oricum fac într-un fel separație între omul și arta lui. Sau mai bine spus, nu mă uit prea atent la om, atunci când îmi place creația ieșită de sub mâinile acestuia. Poate că voi fi considerat superficial, dar nu am cum să mă mai schimb la vârsta mea.
    Ce să-ți spun, nu am fost niciodată mare iubitor al lui Michael Jackson, al muzicii sale, dar chiar si așa, nu cred că interzicerea aceasta are vreun rost, nu cred că va avea urmări în ceea ce-i privește pe fanii săi. (Acum am zâmbit, căci mi-am amintit de prohibiție și de urmările sale. A fost perioada cu cele mai mari vânzări de alcool.)
    Și nu pot să nu-mi amintesc de „divele” care își amintesc acum, după foarte mulți ani, anumite întâmplări care poate că s-au și prescris deja. Să nu mă înțelegi greșit, acele fapte sunt condamnabile în sine, dar devoalate după atât de multă vreme nu-mi par decât încercări de fațadă, încercări de a reveni într-un prim-plan al atenției publice.

    În rest, eu zic să privim cu atenție efară, să vedem sosirea primăverii și să ne bucurăm de ea.

    Apreciat de 3 persoane

    • Am înţeles perfect ce ai vrut să spui şi să ştii că m-am gândit şi eu la acest aspect al dezvăluirilor după atâta amar de vreme, fără să găsesc o explicaţie.
      Sigur că nu cred că fanii lui nu îi vor mai asculta muzica. Şi în fond, radioul, din acest punct de vedere, a pierdut mult teren în faţa internetului. Nu mai e ca şi cum dacă nu se mai aude la radio nu se mai aude nicăieri. Aşa că, cât timp e pe youtube şi pe toate alte canale de gen, degeaba e interzis pe unele radiouri. A fost, am înţeles, un soi de protest. Nu e rău să fim solidari cu unele victime. Nu e rău deloc. Aş vrea să cred însă că facem la fel şi dacă ni se cer nişte bani pentru o eventuală consiliere psihologică a lor. Sigur, acum vorbesc la modul general, la toate campaniile la care ne schimbăm fotografiile de profil pe FB în semn de solidaritate. De pildă, vreau să cred că posturile alea de radio de afară, că pe la noi nu am auzit de asemenea măsuri, donează bani pentru a se înfiinţa un centru destinat exclusiv victimelor pedofililor. Hai să fim tari până la capăt, zic. Că dincolo de acei bărbaţi, sunt sute de mii de copii care au trecut sau trec prin asta. Pe ei nu-i ajută cu nimic că Heal the World sau Black or white nu se mai aud pe unele posturi.
      Na, că m-am întins.
      Mulţumesc, Mugur!
      Da, observăm. Şi ne bucurăm. Ştii că e cântecelul ăla drăguţ din filmul animat cu Anna şi Elsa, „hai afară la zăpadă, hai un om să construim”? Acum cânt „hai afară la-nflorire, hai un pom să admirăm…” 😀
      Să ai o zi frumoasă!

      Apreciat de 1 persoană

      • Mugur zice:

        Știi ce mi se pare mie ciudat? Măsura luată de autorități lovește, de fapt, în urmașii (moștenitorii de drept) lui Michael, care nu vor mai încasa drepturi de autor din partea studiourilor de radio.

        Sigur că solidaritatea cu victimele trebuie să existe. Doar că măsurile luate nu arată nimic din această solidaritate. Totul este lăsat pe umerii noștri, ai celor care ascultăm întâmplările. Nu am auzit de nici o organizație care să ia măsuri punctuale, pentru victimele lui X sau ale lui Y.

        Apreciat de 1 persoană

  15. Și eu sunt impresionat plăcut de zilele în care natura își expune întreaga gamă de manifestări, dar și în muzică îmi place să știu că pot asculta toate genurile și vedetele, fără cenzură și opinii subiective. Asta îmi amintește de o perioadă în care nu era voie să se dea muzică străină la radio.

    Apreciat de 1 persoană

  16. Ella zice:

    Si eu am crezut ca ieri va fi o zi banala de luni, dar nu a fost asa! Din cauza atacului terrorist dintr-un tranvai în Utrecht sa dat totul peste cap! Nu este aproape de mine si nici nu cunosc pe cineva care a murit sau a fost ranit, dar simtamantul de „siguranta” mi-a fost tare de tot zdruncinat! In sfarsit om vedea ce o fi mai departe!
    Despre Michael … gasesc ca este ridicol ce se întampla! Sa mutat „miscarea” #me too la el … Absurd! Si da, am sa continui sa-i ascult melodiile care mi-au placut!
    Imi cer scuze ca ieri nu am intrat la tine pe blog, dar nu am mai avut energie sa mai stau pe bloguri. Am tot urmarit sterile pe tv.
    Sa ai o zi frumoasa de marti! Te pup!

    Apreciază

    • Of, Ella! Tare rău îmi pare că s-a întâmplat asta. Noi am fost feriţi de asta, dar îmi imaginez că sentimentul de nesiguranţă e crunt. Sper ca lucrurile să revină cumva la normal, să vă liniştiţi, să fie bine.
      Da, melodiile nu vor putea dispărea, indiferent de ce se va spune.
      Te îmbrăţişez, draga mea! Gând bun şi numai bine îţi doresc!

      Apreciază

  17. Marian zice:

    Bai Potecutza , sa-ti fie postarea a dracului , am stat azi si am vazut integral documentarul plus chestia aia : Michael Jackson and Wade Rbbson – The Real Story adica 1 33’19” plus inca 30’52” ! Poate ca n-asi fi facut-o dar , mi-ai reproshat candva ca , am ezitat in a-ti da credit atunci cand ai recomandat ceva . Azi n-am mai ezitat asa incat , de datat asta eu sunt cel ce-ti recomanda calduros documentarele respective si dumitale si celor care au comentat postarea dumitale recunoscand in acelasi tim ca n-au vazut filmul respectiv . Politica , politica si , exceptand inceputul { am avut ocazia sa-l revad pe Elvis in anii ’50 } totul a mers bine pana la minutul 50 cand … am vazut prezentata , in cele mai lungi zece minute din viata mea , ” relatia de iubire ” dintre Liza -Maria Presley si… Mickael Jacson . Ma mir ca n-am facut infarct instantaneu ! Frate , chiar nu-i rau filmul mai ales daca dai deoparte prejudecatile : mai inveti ceva , mai afli cate ceva din lumea in care traiesc cate unii . Din punctul meu d e vedere MJ , a fost doar un om inbolnavit de succes , inbolnavit de bani si mai ales d e fani dar in special de PRESA , aceeasi presa care l-a urmarit toata viata lui si… nu doar pe el , dorind sa scoata la suprafatza cele mai sordide secrete ale acestui om bolnav . „issabelacotelin” zice ca…n-a vazut filmul dar ea ca mama… Pai ai recomand filmul , macar de la minutul 1 14’34” sa vada cum mama aluia – nu altcineva – spunea ca ” NU-I NICI O PROBLEMA ” atunci cand fi-su a ramas acasa la MJ in seara cu pricina si dupa . Una peste alta , omul s-a dus la Dumnezeu sau la Dracu insa muzica sa , spectacolele sale….RAMAN VESNIC IN MEMORIA COLECTIVA , IAR ASTA CHIAR NU EXISTA LEGE CARE S-O OPREASCA . Nu credeam ca eu , fan Elvis sa afirm vreodata asa ceva dar Regele Muzicii Pop chiar a insemnat ceva in cultura lumii . Respect Potecutza si iarta-mi lungimea excesiva a comentariului !!!!!!!!!!!!!!

    Apreciat de 1 persoană

    • M-am speriat. Am crezut că aţi înţeles că eu recomandam documentarul şi eram pregătită să întreb unde. 😳 Blogul meu abia a scăpat de problemele tehnice deci vă rog eu, să nu cumva să se lipească vreun „blestem”, nu mai ziceţi aşa.. 😳
      Deci: îmi recomandaţi documentarul? E de văzut? Ok, merg pe încredere!
      Mulţumesc! Nu e nimic de iertat, că nu a fost cu supărare! 😉

      Apreciat de 1 persoană

  18. Amalia zice:

    Nu am văzut documentarul, dar m- ai facut curioasă. Sper sa-l găsesc. Ai vreun titlu, vreun link care să nu fie de fb?
    Orice ar fi în documentarul respectiv, vorba cititorului tau Marian, muzica lui Michael Jackson nu o poate contesta nimeni. Are o valoare inestimabilă.

    Apreciază

  19. Nu am vazut documentarul si nici nu cred ca vreau sa-l vad.
    Nu-mi plac barfele.
    In filmele proaste, cele in care doi tipi se casatoreau la o biserica catolica, preotul intreba daca cineva are ceva de obiectat sau daca nu sa taca in veci.
    Barfe.
    Da, la asta ne pricepem cel mai bine.
    Daca am ceva sa-ti spun tie, Potecuta, o spun acum, deschis.
    Daca o spun dupa ce tu nu mai esti, pe la spate, fara sa pot fi contrazis, este doar o barfa. Pentru mine.
    Traim intr-o societate bolnava in care telul majoritatii este sa faca bani din orice. Intr-o astfel de societate vrei sa cred orice?
    Cum ar fi, dupa ce tu nu mai scri, cand te retragi pe o insula fara internet, eu sa vin sa spun ca blogul tau este defapt un plagiat, ca ai facut si ai dres.
    Tu nu ai cum sa mai dai nici o replica.
    Deci….

    Apreciat de 2 persoane

  20. Diana zice:

    Luni e luni, cand iarba nu creste si la Politie e inchis. 🙂 Dar azi e marti! O fi cu trei ceasuri rele… Aiurea! :)) Nu-i cu ceasuri rele! Doar ploua! Si-mi place ploaia! Ninge, ploua, bate vantul, nu conteaza! e loc de zambit. 🙂 Ieri a fost aproape vara, astazi e aproape toamna.
    Acum aflu despre documentar – discutii am mai auzit la tv, cand inca traia (acum mai am parte de tv deschis doar daca sunt in vizita si tv-ul e ub fel de „sunet de fundal”) 🙂 N-o sa caut documentarul, nu schimba cu nimic starea de lucruri din lume, despre adulti care „iubesc” copii; sa vii cu un astfel de documentar cand cel in cauza nu se mai poate apara… e cam aiurea – o barfa. Si-apoi, cum pot fi sigura de ceva? Pedofilii sunt de kk, recunosc, dar in cazul lui parca nu-i tocmai sigur. Sunt multe melodii ale lui M.J. care-mi plac si le voi asculta, cand am ocazia. Va fi muzica lui interzisa la radio? Vor scadea veniturile celor care incaseaza banii din drepturile de autor, dar muzica lui va fi ascultata in continuare.
    Zile senine iti doresc, Potecuta!

    Apreciat de 1 persoană

    • A trecut şi ziua de marţi, fără ceasurile alea, a venit miercuri, se anunţă ploicele dar nu ne deranjează. În noaptea asta vine primăvara la modul oficial deci de mâine va fi serbată cu acte-n regulă 🙂
      Aşa e, Diana! Nu poate fi nimic sigur şi cât timp există o cât de mică îndoială, nu prea putem da cu parul. Mai ales că lucrurile nu vor fi schimbate, din păcate.
      Îţi mulţumesc frumos! Să ai o zi frumoasă!

      Apreciat de 1 persoană

  21. Mona zice:

    Nu l-am văzut și nu cred că am de gând. Da, îmi place să cred că omul nu are nimic de a face cu artistul. Că pot detesta organic persoana, dar să îi ador arta. Când vine vorba de abuzuri îmoptriva copiilor, totuși mă păstrez rezervată în a spune ce as face.
    În acest caz însă, un complet de judecată l-a declarat nevinovat, așadar aleg să mă bucur de Michael artistul, neavând nicio urmă de curiozitate cum a fost el ca om. Așadar, această măsură o consider exagerată.
    P.S. Ce carte te-a captivat așa mult? 😊

    Apreciat de 1 persoană

    • La asta mă gândeam şi eu, Mona. E delicată problema şi e prea mare miza, indiferent de pe ce parte e privită. Totuşi, nu pot să nu mă întreb de ce e atât de uşor de negat o instanţă şi la fel de uşor de validat nişte declaraţii făcute post-mortem? Doar mă întreb. Cum ai spus, e vorba totuşi de acuzaţii grave şi poate e mai bine să se rezolve unde trebuie.
      Petronela Rotar – Privind înăuntru.
      Îţi mulţumesc frumos! Te îmbrăţişez!

      Apreciat de 1 persoană

  22. Marina Costa zice:

    Potecuto, oamenii sunt muritori si pacatosi. Arta pe care o creeaza, e nemuritoare! Si nu trebuie sa ne pese cum a fost viata omului care a creat, ci cat de frumos este ce a creat. Arta este vesnica, viata este trecatoare.

    Nimic nu se naste fara suferinta, iar suferinta lasa urme in sufletele omului. Uneori urmele acelea ii afecteaza si pe altii, dar nu suntem noi cei care sa judecam unde este adevarul, unde minciuna si care, cat a pacatuit.

    Apreciat de 1 persoană

  23. Cam multe de zis… Cred că suntem meteodependenți și ne schimbăm starea în funcție de soare, vânt, ploaie…
    Despre bloguri, cred că atâta timp cât sunt publice rămân porți deschise pentru oricine. 😁
    Documentarul nu l-am văzut sau, mai bine zis, nu știu exact la care faci referire, dar decizia aceasta nu mi se pare justă.
    De parcă ar mai fi ceva drept pe lumea asta…! 🙃

    Apreciat de 1 persoană

    • Sau vremea se schimbă după noi? 🙄 E posibil şi asta…
      Uf, da… dar e totuşi trist că unii par să nu mai aprecieze decât picanteria şi să o caute oriunde, fără stop de logică. Oameni şi fapte.
      Făceam aluzie la Leaving Neverland, un documentar în care înţeleg că doi bărbaţi fac declaraţii despre relaţia lor cu MJ în vremea în care erau copii. Adică, acum spun că atunci când au negat relaţia au minţit şi că acum spun adevărul. Ceva de genul. După acest documentar, unele posturi de prin alte ţări au decis să nu mai difuzeze piesele lui. Cam asta e pe scurt.
      Chia aşa, ce mai e drept? 😀
      Mulţumesc, draga mea! Te îmbrăţişez!

      Apreciat de 1 persoană

  24. N-am văzut documentarul și n-am știut că nu se mai difuzează muzica lui Michael Jackson, dar pot să-ţi spun că nimeni nu m-ar putea opri să ascult Give in to me. Și Michael și Slash sunt grozavi!

    Apreciat de 1 persoană

  25. Văzut, înfuriat, mirat. Dar am prea multe de zis ca să o zic aici. 😀

    Apreciază

  26. Bună! Si eu sunt fan Michael! Da, l am văzut. Si nu e drept cu radio!

    Apreciază

Lasă un comentariu