Ce-ţi doresc eu ţie, dulce… ironie?

Mi-am amintit că mai am ceva să vă întreb şi pe urmă gata, mă potolesc măcar câteva zile. Astăzi vreau să vă întreb despre o categorie mai specială, una pe care eu o numesc „demolatorii de urări”. Nu ştiu cum altfel să-i numesc pe cei care fac parte din ea. Nu vorbim despre cei apropiaţi, prieteni sau rude. Deşi se poate să existe şi printre ei măcar unul sau doi reprezentanţi. Dar în cazul lor e mult mai uşor şi de urat, şi de gestionat anumite reacţii. De fapt, cunoscându-i, nu prea pot apărea surprize, le ştii preferinţele şi ori e previzibil, ori eviţi tu să le dai ocazia să îşi etaleze cunoştinţele-n filosofie. Vorbim deci despre cunoscuţi cărora cumva, poate din întâmplare, le spui La mulţi ani, că-i ziua lor. Nu notezi pe calendar ziua asta, nu-ţi pui telefonul să sune în ziua aia, pur şi simplu, să zicem că te întâlneşti cu x, x e cu tortul în mână, saluţi, el salută, te întreabă de sănătate, întrebi şi tu, şi primeşti răspuns că da, totul bine, azi ne chefuim, e ziua mea. No, ce faci?

Zici bine, hai pa şi pleci? Nu poţi. Zici La mulţi ani! Sigur, deşi nu aveai habar, chiar o spui cu drag şi o spui sincer, n-ai niciun motiv să ţii degetele-ncrucişate la spate, zău. Şi te pocneşte cu-n „ei, ba să nu fie mulţi, ce, vrei să ajung ca baba de la 3, că are 90 de ani şi abia se mişcă, să mă vezi cum mă târăsc prin casă? Că de-acum încep să…” şi aici îţi înşiră chestii cu fire albe şi dureri de oase şi rămâi prost, fără reacţie.
Îţi vine să zici că da, ai cam vrea să ajungi să-l vezi că se târăşte prin casă, la ideea că tu îi doreşti să ajungă la 100 de ani şi cumva, implicit, asta-ţi doreşti şi ţie, să apuci să-l vezi la anii ăia, dar te opreşti, la naiba, nu dă bine să spui asta. Că de fapt nu-l vrei târât, vrei să ajungă anii ăia. Aşa că taci şi te gândeşti ce ai făcut rău. Te trosneşte-n cap ideea că Doamne fereşte, să nu cumva să aibă omul ceva grav, tu habar nu ai şi na, chiar poate fi dureros. Dar n-are, că tocmai a zis că n-are nimic în afară de faptul că are burtă şi scârţâie când se dă jos din pat. Şi aproape că te ceartă pentru impertinenţa de a-i ura ani mulţi înainte. Şi-ţi vine să-i zici… aşa, după cum merită. Dar taci şi asculţi cum dă mărunt din buze despre condiţia pensionarilor din ţară şi despre umilinţă şi despre cum nu e deloc de dorit să ajungi anii ăia. Zici în gând Doamne fereşte, te rogi ca tu să apunci anii ăia şi… şi ce? Ce mai zici?

Oamenilor din categoria asta nu prea ai ce să le urezi. Dacă le zici de sănătate, fac aluzie la prostia aia pe care nu suport să o aud cum că „sănătate au avut şi ăia de pe Titanic”. Îţi dau de înţeles că lasă, sunt destul de sănătoşi, altceva au ei nevoie.
Le urezi sănătate şi noroc, îţi spun că degeaba eşti sănătos şi norocos dacă n-ai bani.
Dacă le urezi fericire, îţi spun că lasă, mă fac eu fericit, noroc să am.
Am citit cu ani urmă, pe contul de FB al cuiva care cu o zi în urmă a primit multe mesaje, fiind ziua lui, ceva-n genul: „au fost câţiva care mi-au urat tot ce-mi doresc eu. Băi, dar dacă eu îmi doresc ca voi să rămâneţi fără carnet de conducere sau să vă inunde vecinul? Nu-i cam riscantă urarea? Mai bine uraţi-mi voi ceva, nu ce-mi doresc eu”.

Cu „Paşte fericit!” am târât pe jos. Şi nu mă refer la cei care, pe bună dreptate, au pus problema corectitudinii acestei formule, ci la cei care la asta răspund cu „da’ paşte tu, eu nu-s rumegătoare”. Oribil! Asta se acceptă la cei foarte tineri. Cu cât vârsta e mai mare, cu atât mai penibilă e reacţia. Se presupune că umorul se cizelează pe măsură ce trec anii. Sau nu?

Ştiu oameni care, treaba lor de ce, nu vor să se ştie când e ziua lor sau pur şi simplu, nu vor să primească urări. Respect asta până-n pânzele albe. Dar dacă nu ştii că omul nu vrea asta, chiar eşti de condamnat că urezi?

Evident, nu urarea ta, mai ales dacă nu eşti un apropiat şi dacă e una pur formală, îl face pe destinatar fericit, sănătos, frumos, deştept, bogat, norocos etc. Nu. Evident, poate trăi liniştit fără ea. Dar dacă nu te duci, vorba aia, peste om în casă, să-i bagi lamulţianul cu forţa pe gât, cu ce încurcă?

Atât de înverşunaţi am devenit? Ce ne-a înrăit aşa? Viaţa? Poate. Lipsurile? Poate. Greutăţile? Poate. Alţi oameni? Poate. Nu aşteaptă nimeni să sari într-un picior de fericire, nici să cazi în extaz că cineva ţi-a spus la mulţi ani. Dar când simţi nevoia să-i despici omului până şi asta-n patru zări, e posibil ca viaţa, lipsurile, greutăţile sau alţi oameni să nu aibă totuşi nicio vină. Şi poate că principala cauză e-n altă parte. Dar contează mai puţin în care. Pentru alţii contează puţin. Pentru cel în cauză… dar mai bine nu.

Foto

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

100 de răspunsuri la Ce-ţi doresc eu ţie, dulce… ironie?

  1. Problema e ca urari de bine se fac doar la ocazii, folosind cuvinte frumoase. Sincer, sunt si cam demodate pt oameni trecuti de o varsta, care le-au tot auzit si deja patrund dincolo de formalitati.

    Apreciat de 1 persoană

  2. ioansperling zice:

    Uite eu unul sunt unul care nu-i place urarea La multi ani! Nu am de loc dorinta sa fie multi! Vrei sa-mi urezi ceva ureaza-mi BUCURIE! O viață în bucurie implica tot ce-si doreste fiecare ; ca-s ani multi, bani, virtuți, pacate, lipsa cheliei, sanatate…

    Apreciat de 2 persoane

  3. illusion zice:

    Aici nu mă bag, n-am talent de „urătoare”…

    Apreciat de 1 persoană

  4. Zina zice:

    Pe scurt: oamenii s-au sălbăticit. Nici nu e vorba de ce îi urezi omului: să trăiască mulți ani, ori să i se îndeplinească dorințele. E vorba de faptul că te gândești la el și că vrei să știe asta. Asta trebuie să aprecieze cei care primesc felicitări. Dar… de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.

    Apreciat de 4 persoane

  5. anasylvi zice:

    Mai Potecuto, unii oameni sunt exagerati si nu le convine nimic. Acum, ce sa fac? Daca urez ceva cuiva si nu ii convine, problema lor este, nu a mea. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  6. Mugur zice:

    Cred că ai punctat bine, căci la ironie mă gândeam și eu.
    Și pot să-ți spun că am avut în familie pe cineva care nu dorea urări de zi aniversară, dar eu tot mă „obrăzniceam”, justificându-mă că doresc să-i transmit gândurile mele bune, iar la asta nu ar trebui să fiu împiedicat. Și am observat cum, încetul cu încetul, a dispărut reticența persoanei, ba chiar a început să-i placă. Dar, cum am spus, era cineva din familie, foarte apropiat. Altminteri, cu cineva străin nu mi-aș permite așa ceva.

    În măsura în care cunosc anumite elemente, încerc să țin seama de ele. Sigur că am pățit și eu să primesc niste răspunsuri ciudate la unele urări, dar mai mereu am găsit câte ceva de spus, ca să îndulcesc sau ca să contracarez „lovitura”.

    N-am să mă pronunț cu privire la acele persoane, nu sunt cel mai în măsură să judec. Fiecare poate avea motivele sale.
    Eu, spre exemplu, nu mă voi supăra dacă îmi vei ura ceva, chiar dacă nu este ziua mea. Și cred că nici tu nu te superi dacă-ți doresc să ai o săptămână cât mai frumosă posibil!

    Apreciat de 2 persoane

    • Cu cei apropiaţi e altceva, Mugur, bine ai spus. Şi uite, tu ai avut succes şi cumva ai adus acea persoană în „zona” ta, pe aceeaşi lungime, insistând să urezi. Sigur, cu ceilalţi nu merge. Când ştii clar că omul nu vrea, apăi nu rămâne. Dar când habar nu ai că el e anti-orice urare, nu cred că e cazul să te muştruluiască sau să răspundă cu parul în…
      Că aşa, şi eu am început cândva o urare cu „ştiu că nu-ţi place să primeşti urări dar…” 😀 Na, mi-am permis, persoana aia nu-i din categoria „ceilalţi” şi ştiam clar la ce fel de urări făcea referire.
      Îţi urez să ai o zi frumoasă şi bună şi veselă!
      Să mă supăr pentru o urare aşa frumoasă? Niciodată! Îţi mulţumesc tare mult!

      Apreciat de 2 persoane

      • Mugur zice:

        În cazul descris de mine, cunoscând foarte bine persoana și cunoscând inclusiv resortul care declanșase reacția de respingere a urărilor, am putut găsi calea cea mai bună de acțiune pentru mine. Dar acesta este un caz particular dacă vrei, care nu se poate extinde către generalizare.

        Îți mulțumesc, Potecuță!

        Apreciat de 1 persoană

  7. ane zice:

    La multi ani, Potecuță! Simplu. E un gest frumos, semn ca te-ai gândit la el.. ea… 😁

    Apreciat de 2 persoane

  8. Chiar sunt atat de importante cuvintele?
    Eu cred ca cel care se bucura de gandurile tale si urare, o va face chiar daca o spui scurt, in cateva cuvinte.
    Pe de alta parte, haterii de serviciu, cei pe care-i nemultumeste si aerul pe care-l respira, vor vea intotdeauna ceva de comentat.
    Potecuta, exista oameni care se hranesc cu negativism. Ei nu stiu sa traiasca altfel.
    Privesc pe textul tau si-l demoleaza din trei priviri. Analizeaza fiecare gest, fieacare cuvant si nimic nu le este pe plac.
    Oameni pentru care pana si aniversarea propriei zi de nastere irita.

    Apreciat de 2 persoane

    • Ai perfectă dreptate, Albert!
      Şi nu ştiu în ce măsură suntem noi responsabili să le facem clipa mai frumoasă, dacă ei nu pot vedea lumina nici în plină zi. Recunosc, pe mine cumva mă afectează puţin. În sensul că şi numai pentru scurt timp, mă scot din starea mea. Şi mă necăjesc. Am o colegă ce vine mereu nervoasă din orice motiv: că plouă, că nu plouă, că e cald, că nu e cald. nici nu răspundea la salut, trântea uşi, arunca chestii, că e frig, că s-a săturat, că e ceaţă, că de ce nu e ceaţă. Eu, de obicei, sunt toată un râs. Dar când venea, parcă mă apuca durerea de stomac. Până-ntr-o zi când am zis stop. Ştii cum o evit? Pur şi simplu aproape că mă ascund când vine. E urât. Dar prefer să fiu aşa decât să mă dea peste cap. Că am încercat. Să o întreb ce-a păţit, ce e cu ea, că hai că nu e aşa de rău, să o scot din starea ei. Degeaba. Nu avea un motiv, nu avea nevoie de ajutor, din contră. I se părea că eu sunt deplasată că-s veselă în condiţiile-n care era dimineaţă, aveam atâtea ore de stat la muncă şi mai şi poua afară… 🙄

      Apreciat de 3 persoane

      • Din pacate, si o spun cu toata compasiunea, sunt oameni care au traume adanci, frustrari pe care nu doar ca nu le constientizeaza , pentru ca traume avem toti, dar le lasa sa arda mocnit in ei.
        Sunt genul de oameni de care vorbesti.
        Cei care tuna si fulgera tot timpul.

        Apreciază

        • Ştiu ce spui, Albert. Dar dacă orice încercare de a le arăta şi partea bună, de a face o glumă, se lasă cu eşec, cu egoism spun că prefer să-mi canalizez energia în altă parte. Pentru că altfel reuşesc ei să mă aducă-n starea lor şi asta chiar nu vreau.

          Apreciază

  9. ina02s zice:

    Eiii, eu nu vad nimic rau intr-un ”La multi ani!” si-n ” Sanatate!”. Sunt urari formale, sunt chiar glaciare. O urare n-are nici o conotatie ascunsa ”rea” sau ”ironica”. Eu asa vad lucrurile. Desi zilnic, la sfarsitul programului, dupa alte urari, le zic colegilor si ”Sa va distrati!”, ma ntreaba o colega ”da’ de ce?”. M-a blocat nitel.. Maine trebuie sa adaptez urarea… 🙂 La fel si salutul. Imi amintesc de un vecin, batranel, de la etajul 3, care raspundea la salut cu ”Sa traiti cu cine vreti!”. Nu m-a suparat niciodata si n-am interpretat nimic in sens negativ.

    Apreciat de 2 persoane

    • Hehehe, păi, să-i spui „să nu vă distraţi?” 😀
      Nici eu nu găsesc nimic deplasat într-o urare, mai ales în astea uzuale. Dar mai sunt şi oameni care stau să despice orice cuvinţel. Asta e, e treaba lor, sănătoşi să fie!
      Ce simpatic bătrânelul! Ştia el ce spunea… 😉
      Îţi mulţumesc, Ina!

      Apreciat de 3 persoane

  10. ecoarta zice:

    Am râs. Am regretat ca am râs.🤔
    Fac urari cat pot de multe, daca e cazul si stiu despre ce e vorba! Sincere, fara ironii ( ca nu prea le am cu luatul peste picior!), dar eu, una, nu prea mi-am facut publica ziua de nastere, dar multi au retinut-o si imi trimit urari. Nu conteaza ce fel sau cum sunt formulate, ci faptul ca nu au uitat si pentru mine asta conteaza!
    Acum, no, sunt oameni si oameni! Pe unii nu-i multumesti cu nimic. Si nu cred ca viata lor grea, lipsurile materiale sunt de vina, ci traiectoria lor anosta, incolora, inodora…
    Te imbratisez cu drag!

    Apreciat de 3 persoane

    • De ce să regreţi? Cum să regreţi că ai râs? 🙄
      Asta ar trebui să conteze pentru toţi. Dar se pare că nu-i aşa. Nu ştiu, poate că au parte de foarte multe urări foarte elaborate şi atunci îi lezează un La mulţi ani. Că na, poate când zilnic mănânci caviar, te jigneşte ăla care îţi dă o ciorbă. 😀
      Eu nu ştiu când e. Dar te asigur că am numai gânduri de drag pentru tine! 😉
      Te pup şi îţi mulţumesc!

      Apreciat de 3 persoane

      • ecoarta zice:

        Am regretat ca am ras de astfel de oameni. Nu sunt de ras, ci de plans! Acum n-oi plange, dar, vorba ta, zici ca au mancat numai agurida…
        Minunata sa-ti fie ziua! (E o urare sincera, spusa din inima!🤗)

        Apreciat de 1 persoană

        • Aşa da, acum m-am liniştit. Da, e drept că sunt mai mult de compătimit. Dar ei nu ştiu asta aşa că e bine şi fără 😀
          Îţi mulţumesc mult, draga mea! Ştiu că de la tine vine din inimă! Şi acolo şi ajunge 😉
          Te pup cu drag! O zi cât mai bună îţi doresc şi eu!

          Apreciat de 1 persoană

  11. Iosif zice:

    Ai pus punctu pe I ! Sper sa nu te superi daca-ti doresc din toata inima, sa traiasti o vesnicie, în pace si bucurie, sa te-nalti în Spirit Sfânt, prin încredere-n Cuvânt ! 🙂
    O saptamâna linistita si fericita, draga Potecuta !

    Apreciat de 2 persoane

  12. kornnn13 zice:

    Simplul „La multi ani !!!” … fara prea multa filosofie este binevenit oricum, oriunde si pentru oricine !!! Nimeni nu o sa strambe din nas chiar daca nu-i e pe plac 😉

    Apreciază

  13. condeiblog zice:

    Ce teme găsești Potecuța… Să te pună mereu pe gânduri. Și pe mine chiar m-a pus acum…(Nu că n-aș fi întotdeauna cocoțat pe ele!)
    Eu de îndată ce aflu că e ziua cuiva (nu știu cum fac, dar sunt mereu mai în urmă de eveniment), sar pe acela cu sorcova-vesela, poftit-nepoftit (ca popa cu botezul- omul vrea de bine!). Însă când e invers, m-aș ascunde undeva, nici lumina să nu m-ajungă, dară-mi-te urările oamenilor. Nu e vorba nici pe departe că m-ar deranja. Mai degrabă grija ca melancolia mea (care însoțește neîntârziat aceste zile, precum umbra pe lumină) să nu-i surprindă pe ei într-un mod neplăcut.
    Ca să fiu mai explicit, prefer și apreciez îndeosebi urările scrise. Pe cele telefonice le rabd cu greutate. Dar absolut niciodată nu m-am gândit altfel decât că eu am o problemă, iar oamenilor le-am fost și le sunt recunoscător pentru ele. Aproape că nici nu contează cum îmbracă ei acele urări, că mă gândesc numai la gândurile lor bune care au stat la bază. Și absolut întotdeauna, în cea mai senină naivitate, am crezut în sinceritatea fiecăruia. Se întâmplă uneori, de Crăciun spre exemplu, să primesc același mesaj versificat, în care numai numele expeditorului se schimbă. Oare ar fi frumos să-l judec? Urarea e urare. Omului i-a plăcut și a dat-o mai departe. S-a gândit și la mine… Eu zic că e frumos din partea lui, nu-i așa? A fost foarte tare când o dată am primit înapoi un text pe care eu îl scrisesem. Conform teoriei că prietenul prietenului meu îmi este prieten, s-a întors și acea urare. Dacă o să am timp, cândva o să scriu mai multe și o să le pun pe internet, pentru diversificare. Să le mai schimbăm puțin, că parcă tot aceleași circulă de la o vreme…Hm?

    Apreciat de 3 persoane

    • Mă bucur că e aşa şi vă mulţumeesc că aţi acceptat să fiţi pus pe gânduri şi de această dată! 🙂
      Am înţeles perfect ce aţi vrut să spuneţi şi da, melancolia asta cred că pe de-o parte ne dă tuturor târcoale. Dar, aşa cum aţi spus, nu lăsaţi să se vadă asta atunci când primiţi urările. Nu-i „certaţi” pe cei care vă urează şi nici nu le atrageţi atenţia că, vezi, Doamne, parcă n-ar fi corect gramatical sau logic sau nu mai ştiu cum să urezi aşa. Primiţi gândul bun şi mai mult decât atât, aţi subliniat, mergeţi pe ideea că e sincer acel om. Asta spune multe despre dumneavoastră. În primul rând, că atunci când uraţi, o faceţi cu sinceritate, dacă asta vedeţi prima dată la omul care urează.
      Uf, recunosc, faţă de urările astea de Crăciun, am avut o oarecare reticenţă. Am simţit că se pierde mult din esenţă prin asta. Am primit, aşa cum aţi spus, acelaşi mesaj de mai multe ori şi, mai mult de atât, l-am primit de la popescu, semnat ionescu. Da, contează gestul, contează gândul. Deşi, când alegi un mesaj şi apoi dai select all din agendă, chiar nu cred că te gândeşti la cineva, de fapt nu ştii exact la cine a ajuns.
      Am primit într-un an un mesaj din ăsta pompos, cu beteală şi un moş care cade pe horn. Nu aveam numărul în agendă dar am răspuns simplu cu „mulţumesc frumos pentru urare, Crăciun Fericit şi toate cele bune”. Am primit înapoi „cine sunteţi? Am numărul dar nu mai ştiu de unde şi cum”.
      Mi se pare mult mai simplu să alegem oamenii pe care chiar îi cunoaştem, că deşi aş avea un gând bun pentru oricine, sincer vă spun, nu stau în ziua de Crăciun să mă gândesc la curierul care-n luna mai mi-a adus un colet şi mi-a rămas numărul în agendă. Cred că aţi înţeles ce am vrut să spun.
      Da, chiar e nevoie să se mai schimbe mesajele. Aţi face bine dacă le-aţi posta 😉
      Vă mulţumesc mult!

      Apreciat de 3 persoane

      • condeiblog zice:

        M-a bucurat schimbul de impresii. Pentru că mă simt bine când o facem și simt că avem multe lucruri în comun. Mai ales că de fiecare dată când citesc, am un zâmbet pe față care îmi rămâne încă și o vreme după aceea. Chiar nu știu să-mi explic cum, dar îmi dau seama de ce 🙂 Tii! Select all, ai zis? Credeam că selectează om cu om și astfel ajunge cumva de se gândește la persoana căreia îi trimite. Cum sunt invitațiile de nuntă. Același text pentru toată lumea, dar apoi începi și zici: „Pe Popescu, că și noi am fost la el. Pe Ionescu nu, că se îmbată și face teatru. Ă? Se supără? Bine! Îl chemăm. Și chiar, uite că uitam… Pe Georgescu neapărat să-l chemăm că de nu, a zis că nu mai stă de vorbă cu mine”….
        Te gândești vreau să zic la ei, îi bagi în sughițuri…

        Apreciază

        • Şi mie mi-a făcut plăcere acest dialog şi mă bucură fiecare comentariu primit de la dumneavoastră!
          Mă bucur să ştiu că se lasă cu zâmbet, asta e foarte important! 😉
          Of, tare rău îmi pare să vă dezamăgesc. Da, există posibilitatea de a trmite aşa, la grămadă. Dar sunt sigură că cei de la care le primiţi nu ştiu de asta deci ei chiar se gândesc la fiecare persoană în parte atunci când trimit! 🙂

          Apreciat de 1 persoană

  14. Ivy zice:

    Formalismul si ipocrizia omoara acel chef de a ti se ura ceva de ziua ta de la anumite persoane, dar asa cum ai punctat, cand ai un tort in brate si primesti urari, pare o impolitete, sa nu spun nesimtire, sa incepi sa analizezi urarile. Maria nu intelege de ce oamenii spun ,,pofta buna”, cand te vad mancand si mi se pare logic. Esti la pizza sau orice altceva, trece un cunoscut si te vede si incepe,,Sa ai pofta”… :))))

    Apreciat de 3 persoane

    • Excludem cazurile de FB unde te trezeşti cu urări de la zeci de oameni despre care poate nu ştii nimic, care-ţi scriu sau îţi pun pe perete poze cu flori sau ursuleţi şi care, la rândul lor, habar nu au cine eşti, s-au trezit la tine-n listă şi urează la grămadă. Deşi, eu când eram activă şi până să mă prind cum naiba se scoate data de naştere, răspundeam tuturor, mesaj cu mesaj, nu cu „mulţumesc tuturor pentru urări”. Dar na, acolo e formalism.
      Uite, până şi aici. Sigur, de unii suntem mai apropiaţi decât de alţii, pe unii poate i-am întâlnit, am stat la o cafea, la o poveste. Dar dacă omul postează pe blog că e ziua lui şi eu îi citesc zi de zi postările şi îi comentez, evident că îi voi scrie La mulţi ani. Dacă el mă ia peste picior, chiar nu mai e vina mea. Cum ai spus, e impoliteţe.
      😀 Cred ai pentru asta ar trebui să intrăm adânc prin folclorul nostru. Nu am stat să analizez dacă e logic sau nu, eu de când mă ştiu spun poftă bună înainte de masă şi mulţumesc pentru masă, după masă. Bine, dacă mai e cineva sau dacă mă serveşte cineva. Că mie nu-mi mulţumesc 😀
      Deci a intrat în obişnuinţă, o spunem din instinct. Cum spun o zi bună sau seară bună vecinilor când ne întâlnim la lift.
      Deci la asta nu ştiu să răspund 😀

      Apreciat de 5 persoane

      • Ivy zice:

        Si eu raspund fiecarui mesaj, cred ca daca acea persoana a rupt din timp sa-mi ureze mie, bunul simt spune sa fac la fel. Nu am ajuns si sper sa nu ajung vreodata la faza de a raspunde colectiv. Oricum, pentru mine, FB este un spatiu virtual cu prieteni reali.

        Apreciat de 1 persoană

        • Suntem fix pe aceeaşi lungime de undă! 😉
          Heheh, ia uite, până cu FB-ul e la fel. Pe contul personal, nu cred că erau mai mult de trei persoane pe care să nu le ştiu, şi alea acceptate că erau prieteni cu prieteni. Deci chiar ştiam aproape toată lista 😀
          Ce vremuri…

          Apreciat de 1 persoană

        • Da stai puţin, când zici prieteni zici prieteni apropiaţi, cu care te vezi, ieşi la o cafea te vizitezi?
          Că aşa nu, eu am făcut FB-ul pentru colegii de liceu. Şi am adunat colegi de grădi, de şcoală, de facultate. Deci nu-s toţi prieteni. Dar îi ştiu. 😀

          Apreciază

          • Ivy zice:

            Ma faci sa iau lista la rand, Pocuta. :)))) Mie mi-a facut pagina Maria, in 2010, dar chiar daca o am de 8 ani si jumatate, nu am mai mult de 200 si ceva la ,,prieteni”. Am unul singur pe care nu il cunosc, dar vorbim pe,,uaţap”, cum zice el si vreo 90 de prieteni cu care ma vad in diferite contexte, restul sunt cunoştinţe( foste mămici, foşti tătici…). :)))

            Apreciază

  15. Mona zice:

    Mi-a venit în minte o întâmplare. Era ziua unui vecin, iar unul dintre unchii mei îi urează ciocnind un pahar de țuică:” Să trăiești 100 de zile ca acestea!”. Mamă! Foc și pară a fost vecinul! „Cum, tu îmi dorești să mai trăiesc DOAR 100 de zile!?” Nu a mai vorbit cu unchiul meu vreo doi ani! 😁
    Așadar, părerea mea e că nu viața, greul etc te face așa.
    Ori ești prost, ori ești masturbator intelectual, hai, să mă dau deștept! E simplu.
    Tu urează din suflet, când simți. Ține de bun-simț eu așa cred.
    Te pup!

    Apreciat de 2 persoane

  16. Diana zice:

    Mie-mi place sa fac urari de multi ani si Paste fericit, si cu alte ocazii (sau fara ocazii deosebite). Cineva, nu prea apropiat, mi-a raspuns ironic la Paste fericit. „Paste fericit si tu, dar nu pe iarba mea”. M-a pufnit rasul, dar nu mi s-a parut deplasat – omu’ a vrut sa fie smecher, treaba lui. Altcineva, apropiat, cand i-am urat sanatate, mi-a zis ceva de genu’: „de unde, ca nu mai am”. Stiu ca nu ai acum, dar iti doresc sa te faci bine (a fost raspunsul meu, pentru ca boala nu era ceva netratabil).
    Ce m-a „atacat” (pe moment) a fost o chestie a unei doamne care a implinit 87 de ani si careia i-am urat, de ziua ei, „sanatate si bucurii”. Ce mi-a zis?! „Diana, sa nu imbatranesti!” I-am zis: „Adica, vrei sa mor tanara?” „Nu, nu, sa nu imbatranesti”… „Adica, sa mor tanara!” „Nu, sa ramai tanara”… Si-am renuntat s-o mai „chestionez”, pentru ca vreau sa mor tanara la varsta de 160 de ani. :))
    La multi ani, Potecuta! 🙂 Nu trebuie sa fie ziua ta pentru a-ti dori multi ani frumosi de viata. 🙂

    Apreciat de 3 persoane

    • Depinde foarte mult de cel căruia îi urezi. Sunt prieteni, sunt rude, sunt colegi cărora le cunoşti felul de a fi şi ei ştiu asta. Şi atunci, cumva, o glumă, e percepută fix ca o glumă, te aştepţi la ei să zică ceva, indiferent de ce le urezi. Dar asta e valabil în cazul apropiaţilor.
      Da, ar fi foarte bine să fim tineri şi la 160 de ani. Eu cred că doamna aia a vrut să îţi spună să-ţi păstrezi sufletul tânăr şi asta chiar e o realizare 😉
      Îţi mulţumesc mult, Diana! Şi eu îţi doresc la fel! Şi ai dreptate, chiar nu trebuie să aşteptăm o ocazie specială pentru a ura asta.

      Apreciat de 3 persoane

  17. Fie ce-o fi! Eu o să vin cu urarea pentru fiecare persoană care știu că împlinește o anumită vârstă. Dacă nu-i place, n-are decât, dar majoritatea asta așteaptă, iar eu votez cu aceia. 😉

    Apreciat de 3 persoane

  18. tink3rbe11 zice:

    Fiecare primește urarea cum poftește. Tu o spui fie simplă, fie mai complexă, fie din suflet, fie că trebuie sau… mă rog!
    Eu rar spun o urare cu mai multe cuvinte, mă rezervă la simplul La mulți ani, pentru a nu lasă loc de alte comentarii.

    Apreciat de 2 persoane

  19. Ella zice:

    Cand nu vor mai primi sau cand nu vor mai putea adresa cuiva drag aceasta urare atunci vor realiza cat de frumoasa este aceasata urare! Sau nu? 🙂
    Tie îti urez zile senine si fericire! Te îmbratisez!

    Apreciat de 2 persoane

  20. psi zice:

    mnooo… mnooo… 🙂
    ani de zile n-am spus decât obligată când este ziua mea de naștere. iar motivul ar fi că nu îmi place (pentru că așa am văzut la bunica mea paternă, deci așa am copiat și eu cu diferența că noi, nepoții, am aflat când este ziua ei doar când i-au scris pe cruce). dar țin minte zile de naștere, ador să fac urări- deși pe FB nu sar la toată lumea, am devenit mai selectivă, poate și pentru că urările mele nu se rezumă la un sec și cinic lamulțean, ci chiar încerc să urez omului ceva, ceva ce știu că și-ar dori.
    anul ăsta am stat de vorbă cu mine, mi-am dorit să conștientizez de ce nu îmi place să mi se spună la mulți ani și am descoperit o convingere păguboasă (ca și aia cu complimentele, știi tu). am descoperit că pur și simplu cred că nu merit. așa că am exersat meritatul și am descoperit că ba da, îmi place să primesc urări de ziua mea. 🙂 mi-ar plăcea să fie cu miez și cu sens? da, cert da, însă nu poți cere unui om care nu jonglează cu cuvintele să fie scriitor de urări, nu? 🙂

    Apreciat de 3 persoane

  21. Alex zice:

    Ai dreptate, s-au denaturat mult lucrurile, daca nici urari nu le place multora sa primeasca. Numai ca, nu cred ca trebuie facute griji prea multe. Pe scurt, cine imi raspunde aiurea si cu naduf prostesc la o urare pe care i-o fac sincer, prieteneste, nici nu mai vede alta de la mine! La ce bun sa ma simt prost, pentru o intentie frumoasa, pe care unii o demoleaza? Voi ura din inima celor care stiu ca vor primi cu inima deschisa urarea mea si…. atat! Devenim mai selectivi si… gata.
    Numai bine si o zi minunata, draga Potecuta! 🙂

    Apreciat de 2 persoane

    • Nu ştiu ce se întâmplă, Alex! Chiar nu mai înţeleg. Pare că nimic nu ne mai convine, demontăm tot, anulăm tot, vrem să modificăm tot, apa de izvor e udă, aia de fântână e rece, toţi cei care au băut erau, săracii, neştiutori, noi suntem învăţaţi, strâmbăm din nas la absolut orice. Urările sunt demodate sau brusc ne trezim că-s greşit formulate.
      Asta e şi singura opţiune: prima dată se va transforma în ultima dată 😀
      Mulţumesc mult! Şi eu îţi doresc o zi bună şi toate cele bune!

      Apreciat de 2 persoane

  22. Marina Costa zice:

    Sunt oameni care sufera. Carora le lipseste, in primul rand, stima de sine. Unii nu primesc bine urarile. Altii, nici macar un banal compliment real ca le sta bine parul astazi, sau esarfa noua, viu colorata. De cate ori nu ai auzit, ca raspuns, „Eh, carpa asta? O am de zece ani!”, in locul simplului „multumesc” (insotit, sau nu, de „si tie iti vine bine… ceva.”)

    Cu „Craciun fericit si Paste fericit”, am ceva de impartit: sunt urari straine, intrate de curand, prin traducere, in limba romgleza de tranzitie. „Sarbatori fericite!” e mai simplu, mai romaneste, si mai inclusiv… ca in sezonul de iarna sau de primavara, nu este o singura sarbatoare. „La multi ani!” poate fi adaugat. Iar de Pasti, „Hristos a inviat!”

    Cat despre felicitarile inflorite, standard, guilty as charged, me too. Imi plac. Sunt unii care au spus chestii mai haioase ori mai frumoase decat sunt eu in stare la ora aia, dupa zile de curatenie pentru doua case, cumparaturi pentru doua gospodarii, gatit pentru doua case. Mie mi-ar trebui o vacanta dupa sarbatori, sa-mi revin dupa oboseala, daca s-ar putea pe o insula pustie…

    Iar celor care stiu ca nu le plac urarile, ca sustin ca ziua lor e o zi ca oricare alta, cu atat mai mult le urez, le pun ursuleti si floricele. Daca nimeni nu le-a facut ziua mai frumoasa, nimeni nu i-a facut sa inteleaga ca sunt importanti, incerc eu!

    Apreciat de 3 persoane

    • Am uitat de cei care răspund aşa unor complimente. Ca şi cum ar spune „ce gusturi ai şi tu, îţi place o cârpă…” 😀 Mda, chiar foarte interesant.
      E foarte adevărat că „Sărbători fericite!” e de preferat. Însă ştii că am auzit înclusiv treaba cum că e pleonasm? Că sărbătoarea include veselie deci nu bun la urechile lor fine. Nu e cam exagerat? Zău. Distracţie frumoasă sau distracţie plăcută iar nu-i corect gramatical, spun ei, şi iar se strâmbă.
      „Hristos a înviat” nu se spune decât după noaptea de Înviere, vor spune că nu-i corect să spui înainte. Deci dacă mă întâlnesc cu cineva în Vinerea Mare, nu-i pot spune asta. Dacă vreau să-i urez Paşte fericit, sare cu rumegătoarea, dacă spun Sărbători fericite, vine cu… care sărbători, că-i numai una. Deci… cred că ne-am tâmpit de cap, în cel mai neaoş mod cu putinţă. Suntem penibili.

      Bun mod de a demonstra cuiva că e important şi că merită. Poate chiar vor ajunge să o şi creadă şi asta le face bine. Da, e bună insistenţa 😉

      Mulţumesc tare mult, Marina! O zi frumoasă!

      Apreciat de 1 persoană

  23. Monica Tonea zice:

    Da, meditasem si eu la asta. Perfect de acord cu tine. Am trecut prin toate. Am observat ca anumite persoane au o calitate aparte si raspund frumos si gratios multumesc. Atat. Cred ca e suficient. Iar eu imi pastrez urarea in termeni la fel de simpli. Scurt si la obiect, sa ma feresc de povesti create pe marginea urarii.

    Apreciază

  24. Îmi scârțâie burta de râs. E de bine, nu? 😂 Ai un dar aparte de a dezbate astfel de dileme, iar ironia ta mă binedispune. Cunosc oameni care nu ştiu cum să reacționeze în fața unui compliment, la fel cum habar n-au cum să răspundă simplu unei urări. O persoană precum cea pe care ai descris-o pare a dori să fie modestă, „mă mulțumesc cu puțin” sau „contează viața din anii mei, nu anii din viața mea, ” 😂 însă vorba multă-i sărăcia omului şi încep de-al din aceştia curând a călca în străchini, făcându-l pe celalalt să regrete că a vorbit.
    Treaba-i simplă, când „pițigoiul” are prea mult timp la dispoziție, te scuzi frumos că pierzi programarea.
    Zi frumoasă!

    Apreciat de 2 persoane

    • Dana, îţi rămân datoare pe viaţă pentru pont! La scuza cu programarea nu m-am gândit. De fapt, am jurat acum mulţi ani că nu mai bag scuze când, având în vizită pe cineva care nu mai pleca, o oră, două, trei, patru, când eu nu visam decât o baie fierbinte şi-un somn, mi-a venit ideea genială să profit de un mesaj din ăla în genul „stimate client”, să zic că trebuie să plec, că trebuie să duc nişte cărţi unei tipe.
      – Ah, ok, na hai că plec. Tu unde trebuie să ajungi?
      – Pe strada x, zic eu la nimereală o stradă nu chiar lângă mine, dar nici prea departe.
      Problema e că în graba mea de a construi minciuna, cum nu prea ştiu să mint fără să gândesc, am plesnit exact o stradă din drumul ei spre casă.
      – Oh, perfect, păi du-te să te îmbraci şi mergem împreună.
      Am înlemnit şi n-am mai fost capabilă să zic nimic. Îmi imaginam cum mergem împreună, eu cu nişte cărţi în braţe, se termină strada şi eu nu mă opresc nicăieri, la nicio poartă. Că da, atât de deşteaptă am fost încât prima stradă care mi-a venit în minte a fost una cu case, nu cu blocuri să pot intra oriunde şi să ies după 5 minute.
      Cât m-am îmbrăcat, am gândit. Am trimis mesaj cuiva de încredere : în 10 minute mă suni şi taci. Am ajuns în faţa blocului, am mers puţin, a sunat telefonul:
      – Alo? Uite vin, în 15 minute ajung. Cum? Acum? Of, nasol. Na asta e, nu, n-am ajuns departe, lasă că ne vedem noi altă dată, nu, nu e problemă, bine, ok, pa.
      Evident că m-am dat nervoasă că m-a făcut să ies şi acum a trebuit să plece de urgenţă undeva. Dar pentru emoţia trăită am zis că nu mai bag motive din astea niciodată 😀
      Însă asta cu programarea merge, mai ales dacă discuţia are loc pe stradă. Numai să nu aibă piţigoiul maşină şi să-l apuce brusc dărnicia să mă ducă.

      O zi frumoasă, Dana! Mă bucur mult că te-ai amuzat!

      Apreciat de 4 persoane

      • 😂 na, că ai pățit-o! De cele mai multe ori este de-ajuns să spui că eşti în grabă fără niciun fel de explicații extra. Da, ştiu, sunt oamenii aceia care nu te lasă să scoți niciun cuvânt şi începi să te simți stânjenită, dar atunci mă gândesc: timpul meu e prețios indiferent că se supără ori că-mi pune cutare vreo etichetă. not my problem. Oricum, îți doresc să nu mai întâmpini astfel de situații. 🙈O zi minunată!

        Apreciat de 3 persoane

  25. Em zice:

    Calul de dar nu se caută la dinți, deci nici o urare la cuvinte, că doar nu termină facultatea de urări cel care o face. Orice urare ar trebui să fie bine primită. Adică faci mofturi și la urări? Really?

    Apreciat de 3 persoane

    • Aşa ar trebui, Em. Se pare însă că unii nu vor să accepte să facă parte din categoria celor mulţi. Şi atunci, să fie ei mai presus de orice muritor de rând, fac mofturi, da. Chiar şi la o urare simplă şi cât se poate de uzuală.

      Apreciat de 3 persoane

  26. mmm… eu sunt una dintre persoanele căreia nu-i place să primească „la mulți ani” de ziua mea. Nu mi se pare importantă ziua mea, absolut deloc, deci apreciez că îți rupi din timp să-ți amintești și să-mi scrii, dar chiar cred că nu merit. De alte sărbători da, e ok, mulțumesc, urez și cam atât. Dacă mi se răspunde bine, dacă nu, nu. Dacă mi se răspunde ironic altădată e tăiat de pe lista cu urări, că eu nu prea iert :))
    Însă de când am ascuns data nașterii pe feisbuc, se pare că nimeni nu mai ține minte :)) Doar rudele. Unele dintre ele îmi scriu pe facebuc, deși au numărul meu de telefon. Dintotdeauna am urât chestia asta. De ce-mi scrii pe feisbuc când îmi poțti da un mesaj pe telefon? Sau să mă suni? Bine, asta cu sunatul exagerez, nu-mi plac urările de ziua mea vocale. Nu știu de ce, poate că sunt eu ciudată. Habar nu am. Dar eu primesc, nu răspund ironic. Dacă omul chiar a ținut minte fără vreun truc, cum sunt notificările alea pe fb să te anunțe că azi e ziua lui x, îl apreciez și-i răspund frumos.

    Apreciat de 2 persoane

    • Da, Călătorule, dar tu nu îţi exprimi nemulţumirea. Poate că unii apropiaţi ştiu că nu îţi place asta dar faţă de cei care nu ştiu şi totuşi îţi spun, nu ai reacţii din astea. Şi eu fac ca tine, o dată se întâmplă, a doua oară nu mai urez.

      Am stat într-un an mult, mult, să răspund mesajelor pe Fb şi m-am lecuit. Atunci am şters data şi-n anul următor a fost linişte şi pace pe contul meu 😀

      Apreciat de 2 persoane

  27. Suzana zice:

    Chiar daca acel urias procent de oameni care cu adevarat nu gandesc ci doar reactioneaza dupa ‘stilul’ lor propriu mi s-a parut deprimant, cand citesc astfel de idei imi dau seama ca este totusi un adevar foarte crud. Ai amintit cateva idei de care nu auzisem oricum si am cam ramas fara grai! 🙂
    Poate ca a trece mai departe de astfel de personaje, daca se poate, este mai bine. Totusi porneste de la ideea tristetii si pustiului din viata lor, chiar daca nu o realizeaza…

    O zi frumoasa, draga Potecuta! Si sa te intalnesti doar cu oameni din categoria celor cinci procente! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Aşa e, Suzana, e trist. Şi fac eforturi să şi împrăştie pustiul ăla prin jur. Sigur că nu e cazul să insistăm. O dată păţit, e vina lor. A doua oară… devine vina ta. Deci nu, o dată e oricum prea mult 😀
      O zi frumoasă îţi doresc şi eu! Îţi mulţumesc!

      Apreciază

  28. Ana zice:

    Bre Potecut, io-s dintre aia care primeste urari, desi ma emotioneaza sa le primesc si de fastaceala raspunf in dodii…de zice omu’ ” ete si pe scorpia asta”, dar totodata ma si feresc, cat pot eu, sa afle lemea despre ziua mea de nastere si nu ca nu vreau sanatate, noroc si lamultiani, ci pen’ca nu stiu ce sa raspund…Oameni si oamenii, ce vrei?
    Dar in contextul nelamuririi tale ,zau asa, nici io nu-nteleg de ce tre’ sa fie cineva mai jmecher si sa te faca sa iti fi dorit sa nu-i urezi nimic, raspunzand aia cu Tetanecu’ sau cu nu-mi urati ce-mi doresc io…Mie personal mi se par jmecherisme de lipsa de educatie si cocalarism…de doare una din circumvolutiuni sa spui scurt si simplu ” multumesc”? E grele! Ia sa moara si capra lu’ vecinu’…
    Te pup, Potecuto!

    Apreciat de 1 persoană

  29. :))) nici eu nu ma pricep la urări, dar trebuie sa recunosc ca sunt mega amuzant de acea persoana cu urările de “bine”… ironic e ca are dreptate:)))

    Apreciază

  30. clipederaidiniadulmeu zice:

    Eu cred că cel ce spune La mulți ani cuiva, o spune din tot sufletul. Nu cred că-i dă o încărcătura de genul: cu junghiuri cu tot, cu alsaimerul de rigoare, cu tot cu demența de vârstă. Când se spune La mulți ani se mai adaugă: cu fericire, cu sănătate, cu noroc. Aaa că ăla este proprietarul negativismului, este nimerit să i se ureze, La mulți ani cu tot ce ai!

    Apreciat de 3 persoane

  31. Pingback: Voi cum scăpaţi când sunteţi fără scăpare? | Poteci de dor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s