SMS-uri, râuri, valuri

Am deschis blogul cu intenţia de a căuta o poezie mai veche şi de a repeta experienţa cu ploaia, când mi-am scos vocea la înaintare. Am găsit poezia, m-am răzgândit, am găsit alta, m-am răzgândit, am găsit alta, nu m-am mai răzgândit. Am lăsat documentul să mă aştepte şi am început să caut o melodie care urma să fie fundal sonor. Am găsit, pe rând, 15, m-am răzgândit de fiecare dată. Asta a luat timp. Am zis că hai, pun vocea şi pe urmă caut melodie. Înainte să pun vocea, am zis să deschid youtube-ul, unde am lăsat-o pe cealaltă, să fie deschis, să stea aşa. Prima încercare de parolă s-a lăsat cu „wrong answer”, pe a doua n-am mai încercat-o, am închis şi documentul cu poezia, am închis şi ferestrele cu câteva melodii care au trecut de prima preselecţie, am abandonat şi ideea. Chiar, nu ştiţi ce parolă am pus la youtube? 🙄
Şi dacă tot am abandonat o idee care părea strălucită, am şters de praf o alta, una pe care am amânat-o de câteva ori, crezând că mi se pare. Dar nu, e pe bune. Că tot e vineri şi ne relaxăm. Aşadar, azi vreau să vă întreb despre SMS-uri. Vă explic imediat.

Aş vrea să ştiu cum scrieţi voi mesajele şi cum vă înţelegeţi cu cei care nu scriu ca voi. Vă spun de la început, eu nu îi critic pe cei care obişnuiesc să scrie aşa. Cu mesajele am o problemă, nu cu ei. Şi asta pentru că eu nu mă descurc şi uneori cad în nişte situaţii pe care le deznod destul de greu, că nu pot să spun „taci puţin!”. Nu o fac nici în dialog, apăi în scris.
Eu sunt pe stil scrisoare şi-n mesaje. Evident, stilul diferă în funcţie de persoana la care trebuie să ajungă, nu despre asta vorbesc, ci despre formă. Şi la mine, forma e aceeaşi de fiecare dată. Adică, de la „bună dumineaţa” şi până la „mulţumesc”, dacă e cazul, toate intră-n acelaşi mesaj.
Mă gândesc că omul deschide, citeşte, se lămureşte, răspunde şi gata, trecem la alt subiect. Sigur, au fost şi vremuri în care nu încăpea, cu sistem care nu permitea un mesaj mai lung de nu mai ştiu câte caractere şi trimiteam două sau trei. Dar sunt apuse vremurile, despre prezent vorbim. Şi prezentul permite.

Sincer, puţin-puţin, stilul ăsta cascadă, mai ales când se intră-n labirintul ideilor, îmi dă câteodată o stare cam cum simt când cineva mă întreabă ceva şi când să răspund tot intră peste mine şi mă întrerupe. Sunt nişte oameni care mi-s tare dragi şi cu care vorbesc cu cea mai mare plăcere. Dar câteodată chiar îmi vine să scriu „taaaaaci!”, cum am spus mai sus. Şi pentru că nu pot, pur şi simplu las telefonul din mână şi mă cert cu el, cu acelaşi telefon, în genul: na, hai, vorbeşte singur cât vrei, eu voi citi peste 15 minute, poate până atunci termini”. 😳 Mda, mai fac şi asta.

Exemplu: trânc-trânc, telefonul. Îl iau de pe masă, mai zornăie o dată. Două mesaje:
bună dimineaţa!
Ce faci?
Apuc să scriu scriu „Bună dimineaţa! La mun..” dar fix atunci apare:
eşti bine?
completez cu „că” la mun.. şi dau să scriu că sunt bi… când apare
eşti la muncă, ştiu
ai reuşit să vezi filmul ăla?

no, trebuie să tai „la muncă”, că a ştiut bine că sunt, scriu da, sunt bine, mulţumesc, nu, încă nu am apucat dar am… ” dar apare: „vezi că e pe site-ul…”
mda, asta urma să scriu eu, că l-am găsit dar nu l-am văzut deci iar tai, iar scriu şi până atunci mai apar vreo trei, în genul:
frig tare
eu dau să scriu „şi aici e frig, a nins” dar până să scriu apare
a nins şi la tine?

Sau:
Ce faci?
scriu: „pe acasă” dar înainte să trimit, apare eşti acasă? Trimit aşa cum e, nu mai rescriu, ca să se prindă că-s „online”, sperând că aşa poate fi un dialog normal. Degeaba, nicio treabă 😀
ai cumpărat cartea aia?
e la humanitas
am auzit că-i faină
Da, şi eu am auzit, am comandat-o. E şi film dar eu nu…
am auzit că e şi film
dar nu îl caut
prima dată cartea
hgmkfhgotilfgv 🙄

În astfel de situaţii, când mesajele sunt scrise aşa, apar momente destul de penibiluţe, când răspunzi la ceea ce tocmai s-a spus dar imediat apare alt mesaj care-l anulează pe primul şi rămâi suspendat, nemaiştiind ce să zici:

Aseară am crezut că mor
Tu: vai de mine, ce s-a întâm…
de nervi
tu ştergi vai de mine, alegi să laşi numai ce s-a întâmp…
s-a stricat telefonul
ştegi ce s-a întâmp… şi scrii un penibil „cum?”
s-a închis
tu: şi a rămas aş…
şi nu s-a mai aprins
tu: l-ai dus la…
am fost cu el la reparat…

aţi prins ideea.

Astea-s cazuri fericite când e telefonul lângă tine, chiar dacă vibrează practic nonstop. Dar să nu vă spun cum creşte pulsul când ies 7 minute la o ţigară şi când mă întorc găsesc 12 mesaje. Da, şi eu sunt vorbăreaţă. Dar eu scriu tot într-un roman şi gata, dau send şi mă răcoresc 😀

Voi primţi astfel de mesaje? Sau… aşa se scriu ele şi sunt singura de pe altă planetă care stop nu ştie stop cum să scrie stop? Stop. Şi ce altceva legat de mesaje vă mai scoate din starea de zen? 😀

Foto