Dacă unul e prost, automat noi suntem deştepţi?

Intru direct în subiect, nu mai fac introducere, nu mai ocolesc drumul, aleg varianta scurtă. Vă spuneam la postarea trecută, Frânturi de jurnal, că aş vrea să vă întreb despre o chestiune destul de răspândită şi care poate genera o discuţie lungă şi complexă. Dar eu aş vrea să vă spun cam ce m-a pus pe gânduri şi ce anume m-a făcut să mă întreb, tocmai ca să nu vorbim la modul general, ca să nu ne pierdem prea mult pe drum. Sigur, plecând de la exemplul meu, se poate devia oricât. Dar măcar avem un punct de pornire în jurul căruia să dezbatem. Recunosc, nu aş fi scris chiar azi despre asta dar am văzut că tocmai aspectul pe care nu am vrut să îl discut a trezit cel mai mult interesul aşa că încerc să conturez cumva.
Presupunem că Georgel se face cumva remarcat la gogoşeria de cartier, fără să fie angajatul acelei gogoşerii.

Dar intră cumva în dialog cu responsabilul, vine cu idei, încearcă să revoluţioneze industria de gogoşi şi chiar îşi aduce aportul cumva. Dar: acea gogoşerie, fiind una care în timp s-a pliat pe cerinţele celor din cartier, vinde şi gogoşi simple, şi cu ciocolată, şi cu gem, şi cu brânză. Georgel vine cu ideea să se facă şi gogoşi cu guacamole, că na, sunt şi gusturi rafinate. I se spune-n repetate rânduri că ar fi ciudat, că nu prea ştiu oamenii de asta, că e o combinaţie mai puţin cunoscută şi că nu s-ar vinde. Şi că alea ar fi ca nuca-n perete acolo. El aduce argumentul că poate cei din cartier nu vor cumpăra, dar măcar vor afla de asta şi tot va fi bine. Şi că se va auzi în alte cartiere şi cei cu gusturi rafinate vor veni să cumpere. Ca să fie bine, s-a decis să se implementeze ideea lui.
Stop.

Câţiva ani mai târziu, îl avem pe Georgel care de luni de zile strigă că îşi deschide propria gogoşerie, după ce la aia de cartier nu a mai trecut din lipsă de timp. Ce strategie adoptă el? Păi prima dată, una-n care a strigat la portavoce că: băi, ăia vând gogoşi cu brânză, sunt oribile alea cu brânză, toată lumea ştie. Toate gogoşeriile din lume sunt praf, că vând gogoşi cu brânză. Noi aşa ceva nu vom face deci e clar că noi suntem mai buni ca toţi.
Doi: e aberant să vinzi gogoşi cu guacamole lângă gogoşi cu gem, e o varză oribilă acolo, nu se acceptă aşa ceva, o gogoşerie care se respectă nu va face asta niciodată. Asta-nseamnă numai să cerşeşti clienţi, păi eu nu mă rog de nimeni, clienţii vor veni singuri la mine doar pentru că eu sunt mai bun şi sunt mai bun pentru că nu vând gogoşi cu brânză. La mine va fi cum nu e nicăieri în lume.
Trei, după două zile: am meditat îndelung şi am ajuns la concluzia că totuşi vom vinde şi noi gogoşi cu brânză, dar va fi o brânză fină, foarte scumpă, pentru gusturi foarte rafinate, sperăm să înţelegeţi decizia de ultim moment.
Gogoşeria încă nu e deschisă. Încă promite.
Stop.

Evident, asta e o încercare de lovitură sub centură. Nu mă interesează motivele, e fix treaba celor implicaţi. Totuşi, nu pot să ignor modul ăsta de gândire şi de acum vorbim la modul general şi m-aş bucura dacă aşa vom proceda şi-n discuţii că nu cred că Georgel al nostru e caz izolat.
Deci: cafeaua asta e caldă. Asta nu e caldă deci e rece. Simplu. Dar se poate aplica asta când vorbim de calitate? Dacă ceva nu e gustos pentru că e foarte sărat, înseamnă că un altceva care nu are sare e automat gustos? Mie sincer mi se pare extrem de simplistă această gândire dar cine sunt eu să spun asta?
Tragem concluzia că o carte e proastă pentru că… nu ştiu, că personajele nu au nume şi sunt greu de identificat. Ok, ăsta poate fi un minus. Dar automat toate celelalte sunt bune pentru că au personaje cu nume şi eventual prenume?
Sigur, bun şi rău, deştept şi prost sunt atât de relative încât e aproape imposibil să fie încadrate undeva. Deci da, avem nevoie de un termen de comparaţie. Un film poate fi mai bun decât un alt film pentru că… şi tot aşa.

Dar cum e în cazul oamenilor? Putem fi mai buni într-un domeniu sau altul, sigur. Dar mai bun nu înseamnă bun. Şi în niciun caz bun la modul general. Sau nu?
Da, eu pot fi mai bună la alergat (nu eu 😀 ) decât unul care nu poate alerga decât doi metri. Dar asta nu mă face bună la alergat şi nici bună la sport în general.
Sunt poate mai puţin bună în meseria mea decât colega mea. Dar asta o face pe ea bună în meserie sau pe mine proastă în aceeaşi meserie? Ce anume face să intervină această comparaţie şi până unde putem merge cu calificativele astea?

Foto