Dacă el nu mă vrea, eu mai încerc

Despre WP e vorba, vă spun din start, să nu cumva să vă dezamăgesc pe parcurs când vă daţi seama că nu-i ce aţi crezut. De obicei, nu-s genul care intră chiar pe geam dar nici nu renunţ din prima. Mă lasă însă răbdarea destul de repede, mai ales după ce-mi epuizez toate resursele sau fac tot ce bănuiesc eu că-i omeneşte posibil sau necesar. De data asta sunt în impas, că nu mai ştiu variante. Nu ştiu ce mai vrea wepeul de la mine, nu mi-a făcut aşa probleme niciodată şi am obosit. Sfidând aparenţele nu a apărut în readerul meu nici la mai bine de 24 de ore de când a fost publicat, adică ieri. Cu Risipind secunde a fost un episod tare simpatic: am publicat, a trecut o oră, nu a apărut. Am scris repede un text scurt de probă, am publicat şi în secunda aia au apărut amândouă.

Pe ăla de probă l-am şters, nu-şi mai avea rostul ţinând cont de faptul că în el spuneam că am probleme cu blogul. M-am gândit la toate variantele: pe de-o parte, că eu scriu un text direct aici, în „articol nou”. Asta durează. Cum scriu de la muncă şi, orice s-ar crede, eu mai şi muncesc, pe cuvânt, trec uneori şi trei ore de când deschid pagina până e gata, cu poză, cu corectat, cu aliniat. Am fost atentă de fiecare dată să fie făcută actualizarea, adică treaba aia cu „ciornă salvată la ora…” şi dacă era ok, publicam. Dacă nu, mai ştergeam o literă, mai făceam o mişcare, să fie activitate, să proceseze. Tot aşa am făcut şi ieri cu poze şi tot nimic.
Scriu de obicei în formatul vechi, pe ăla nou pe care mi-l tot sugerează panoul de control nu-l pot folosi, mi se pare extraterestră toată pagina aia, nu găsesc nimic din ce-mi trebuie.
Problema cu numărul 2 e că nici toate comentariile nu-mi mai apar la notificări şi am scăpat câteva. Dacă se întâmplă să nu vă răspund, să ştiţi că aia e problema, că nu l-am văzut, mai ales dacă nu e la postarea curentă.

Am zis că face actualizări, că ceva. Şi la mine a făcut. Adică, în panoul de control, mi-a apărut o chestie nouă legată de numărul comentariilor scrise de mine. Şi la culori a schimbat, tot în panou. Altceva nu am văzut schimbat. Pentru atâta lucru mă chinuie pe mine aşa? Nu ştiu, chiar nu ştiu ce să-i mai fac. Dacă vor mai apărea postări de probă, vă rog să fiţi răbdători! Mulţumesc! Tot ce sper e să nu mă lase fără el…

Foto

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

89 de răspunsuri la Dacă el nu mă vrea, eu mai încerc

  1. 9 zice:

    Mie îmi apar pe mail doar, postărilr tale. Nu stiu cum aș putea să te ajut.

    Apreciază

  2. 9 zice:

    Gata, ai aparut! 🙂

    Apreciază

    • Unde? În reader? 😯

      Apreciază

      • 9 zice:

        Da, acolo, doar cu articolul asta.

        Apreciază

        • 😀 E bun. Ăla cu proba poate va apărea mâine. Dacă mai apare. Că ăla cu poze nu e nicăieri.

          Apreciat de 1 persoană

          • Diana zice:

            „Ala cu poze” e „Sfidand aparentele” de la MFC? Daca da, la mine pe blogul WP apare in „Cititor” (am scris mai jos ca am un blog WP (uitasem de el!!!) facut pentru a putea comenta pe WP, pana am facut cont pe Gravatar).
            „Proba”, in schimb, n-a aparut pana acum in „cititor”. 😦
            Sper sa se rezolve, dar daca platforma e modificata de cei care o detin e posibil sa fie „de la ei” si isi va reveni. Poate ca am mai scris si la tine: cand au facut modificari in Blogger au disparut blogroll-urile de pe mai mult ebloguri, au disparut si altele – unele au reaparut, altele ba.
            Iti doresc sa se rezolve cat mai repede.

            Apreciază

            • Da, Diana, de cel de la MFC era vorba. Ăla nu era apărut. L-am scris pe ăsta, nu a apărut. Am scris proba, nu a apărut. În schimb, când am postat proba, a apărut ăsta şi am înţeles că şi cel cu fotografii, sfidând aparenţele. Spune tu, nu-i de SF? 😀
              Îţi mulţumesc mult că ai verificat şi mi-ai spus cum e! Mă bucur totuşi că apar, chiar şi aşa, pe sărite. Era mai rău dacă nu mai apărea nimic.
              Da, sigur fac ei ceva modificări, apar culori ciudate pe la notificări, se schimbă aspectul unor chestiuţe pe aici. Stau deocamdată cuminte, nu vreau să-l dau şi mai tare peste cap. Dacă e cineva priceput, îl las să mă instruiască. Dacă nu, aştept.
              Îţi doresc o zi frumoasă!

              Apreciază

  3. ina02s zice:

    Esti si esti necajita , din pacate… Trece galma asta, ai incredere. Si lasa ca nu ne deranjezi … Sau (zambesc gandului), stiu eu o vorba ”deranjeaza-ma!!!” (La mine ai aparut ok in Reader.)

    Apreciază

  4. Stai liniștită că suntem toți, de căruță!

    Apreciază

  5. Iosif zice:

    Daca “el” nu te vrea, *EL* te vrea, si ne vrea pe toti alaturi, UNITI în dragostea LUI eterna ! 🙂
    Fii binecuvântat, Suflet drag !

    Apreciază

  6. illusion zice:

    Ah… Eu am crezut că ai postat ceva ce voiai să fie văzut doar de unele persoane sau doar de tine, căci dacă încercam să intru pe link-urile respective îmi spunea că nu am dreptul de a vizualiza… De când cu noul editor, oricum se întâmplă lucruri ciudate…

    Apreciază

  7. Poate totuşi fac schimbări. Mie mi-a apărut altfel pagina pe care scriu şi imi tot sugerează să trec la versiunea nouă.

    Apreciază

  8. CARMEN zice:

    toata ziua m am uitat daca a postat cineva ceva, dupa articolul de la MfC si… numai Diana a publicat, pe la ora 11. La tine nu a fost nimic, decat acum, la ora 17(ora Germaniei) cand a aparut SOS ul.
    intrebai acolo ce vedem mai jos… Asa ca am intrat pe bog,, pe nume si asa am gasit acest articol.
    Habar nu am care sunt secretele blogosferei, nu stiu ce sfat sa iti dau, cum sa te ajut. Dar trimit o imbratisare si ganduri bune. Pup

    Apreciază

  9. ane zice:

    La mine apari. Eu nu am optat pentru versiunea noua. Nu știu dacă e bine. Tu ești pe versiunea noua?

    Apreciază

  10. Ileana zice:

    Buna seara draga mea. Am vazut si la mine schimbari 😉 , nu stiu ce au de gand, sa, speram ca va fi bine, nu te necaji!
    Seara frumoasa suflet frumos!!!! ☕🍀😘

    Apreciază

  11. ancasicartile zice:

    Eu am o problemă când se postează a articolul. Trebuie sa insist. Îmi tot apare : postarea nu a reușit. Da nu mă las. Îmi place de el.

    Apreciază

  12. Simona Prilogan zice:

    La mine „readerul” merge bine, te gasesc intotdeauna acolo. Io nu stiu ce am tot setat si des- setat aici, ca dupa ce am publicat articolul, nu mai pot accesa butonul de editare din josul paginii, pentru ca a disparut complet. Iar cand caut articolele de pe blog, imi arata sus cate sunt publicate dar dedesubt spune ca nu se gaseste nici un articol. Ma doooare capul!!! Am pierdut doua sambete sa remediez si nimic deocamdata. Plus ca nu merge butonul de urmarire pe WP pentru alte bloguri, doar cele cu urmarirea pe email. Plus ca versiunea noua este complet aiurea! Si Askimet baga in spam comentariile bune. Io ziceam ca la mine o fi de la radiatii. Cine sa mai priceapa!? No, amu’, noi sa fim sanatosi, sa putem scrie!
    Imbratisari de suflet. Seara frumoasa, draga Potecuta!

    Apreciat de 1 persoană

    • Simona, mă găseşti când vrea el. Uite, de exemplu, postarea cu fotografii a apărut a doua zi de la postare, dar la ora la care am postat. Postarea cu „probă” de ieri nu e. 😦
      Vai, văd că şi tu ai probleme cu el. Eu nu mai editez direct de pe pagină că mă duce la varianta nouă şi e complicat. Editez din panoul de control când e nevoie. Şi la comentarii e ciudat, tot aşa face, te trimite la altă pagină când vrei să editezi.
      Sperăm că va lăsa deoparte modificările, să ne lase în pace 🙂
      Sper să poţi rezolva şi tu probleme tale. Îţi mulţumesc, te îmbrăţişez! O zi frumoasă îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

  13. ioansperling zice:

    La mine se joaca cu culorile, o fi pe droguri?

    Apreciază

  14. bre, chiar aveti timp sa observati toate detaliile :)))))))
    Stiu, e neplacut, dar uneori jur ca nu am timp sa observ. In reader am cativa oameni pe care-i urmaresc constant si daca nu-mi apar doua zile la rand dau reset la telefon :))))))))
    La domnita Potecuta nu am observat pauze prea lungi, deci readerul functioneaza :))))

    Apreciază

    • Şi dacă nu avem, ne facem 😀
      Faină metoda cu resetul, nu m-am gândit. Dar cred că eu dau degeaba 😦
      Albert, îţi mulţumesc! Dar repet, tu în reader mă găseşti numai când vrea el. Cu „Please help” m-ai găsit? Că nu-s. Vezi? Apar în reader numai când are el chef.

      Apreciat de 1 persoană

  15. Ana zice:

    Io numa’ din reader te accesez!

    Apreciază

  16. Știu cum e și cred că am trecut cu toții prin astfel de probleme. Doar să nu țină mult, că atunci chiar trebuie să le adresezi un mesaj direct.

    Apreciază

  17. La mine scrie altcineva în locul meu, dar nu mă deranjează, că scrie mai bine decât o fac eu! 😏

    Apreciază

  18. Mugur zice:

    Îmi place că nu ți-ai pierdut umorul, cu toate necazurile prin care treci. D’aia ți-am dat like la câteva comentarii.
    Aia cu help încă nu a binevoit să-și facă simțită prezența.

    Apreciază

    • Am încercat să vărs o lacrimă, tot nu şi-a revenit. Şi atunci am ales starea mea naturală, pe amuzament 😀
      Nu e? Eu de ce ştiam că e? E ceva cu forum, Mugur. 🙄

      Apreciază

      • Mugur zice:

        Operația reușită, pacientul mort. Cam așa s-ar caracteriza situația.
        Comentariul acesta al tău nu-mi apare la notificări. Am ajuns la el doar prin reîncărcarea paginii cu articolul tău, altfel credeam că îți faci somnul de frumusețe sau ți-ai ocupat timpul cu altceva. Dar asta am mai pățit și și-a revenit în timp.
        Cred că așteptarea este unica soluție, căci încă o revoluție nu cred că ar avea efect.

        Apreciază

        • Mie de ceva vreme nu-mi mai apar toate comentariile, ştii asta. Cu asta sunt obişnuită. Încerc să am răbdare, nu am de ales…

          Apreciat de 1 persoană

          • Mugur zice:

            Ăsta mi-a apărut.
            Gata, mă opresc.
            Aștept textul de vineri (alea de joi nu se pun). 🙂

            Apreciază

            • Şi mie mi-a apărut comentariul ăsta la notificări. Fii numa’ atent că începe să-i placă de mine, simte chimia wepeul, se înfiripă ceva 😀
              Niieee, ieri am scris două deci azi zic pas. Nu pot recunoaşte public că n-am strop de inspiraţiedupă atâta încercat să înţeleg ce se întâmplă, o dau cu modestia că nu vă stresez cu atâtea articole 😀

              Apreciază

            • Mugur zice:

              De vineri până azi pe zi,
              Poteci de dor s-o năpusti
              Cu trei articole de-odată,
              Ca să îi stăm cu toții roată.

              Iar de aud pe cineva
              Că se va supăra cumva,
              Am să-l acuz, cu modestie,
              Că nu citește, nici nu scrie,
              Ci doar se dă mereu de-a dura
              Și-n van își tot răcește gura. 😀

              Asta ca glumă rimată.

              Apreciază

            • Minunată gluma în rime! Îţi mulţumesc tare mult! Chiar mi-a prins bine!
              Aş vrea să pot scrie trei. Dar nici la unul nu mă încumet azi. E deja târziu, nu mă mai pot concentra.

              Apreciază

            • Mugur zice:

              Mulțumesc, Potecuță!
              Și să mă ierți dacă am fost, poate, cam insistent cu comentariile!

              Apreciază

            • N-ai fost. Deci nu te iert 😛 😀

              Apreciază

            • Mugur zice:

              Acum sunt toate articolele în reader. Nu știu ce le-ai făcut, dar au apărut.
              Asta probabil pe cauză de neiertare, că altfel nu înțeleg. 😀

              Apreciază

            • Serios??? Eu nu am mai verificat, eram deja consolată. Nu am făcut nimic, pe cuvânt. Cred că i s-a făcut milă de mine 😀

              Apreciază

  19. psi zice:

    au fost niște actualizări destul de urâte și multă lume s-a plâns de ele. cum nu mă tem de actualizări, am dzis ok (de pe domeniul meu) șiiii… m-am trezit cu dinții-n gard, fără să pot posta, fără să pot intra. io la mine, da? 😀 m-a descâlcit un prieten, dar a fost urât.
    de ceva zile văzusem că mulți se plângeau că nu mai pot posta pe fb ceea ce scriu pe blog.
    s-or lămuri ele până la urmă, așa cred.

    Apreciază

  20. Ciudat… ma bucur ca totuși ai pus linkuri către ele.. era și păcat sa se piardă

    Apreciază

  21. doar nicole zice:

    Am pățit ceva similar, cred, la-nceput de decembrie, dar apoi… și-a revenit Reader-ul cumva. Pun aici link-ul de la acea postare (sper să fie ok). Era cu poze nostime pentru o provocare cu prim-planuri, iar cățelușul din imaginea ta mi-a amintit de nasul lui Turuz al meu. 🙂 https://doarnicol.wordpress.com/2018/12/09/ajungeri-aproape-cute-close-ups-and-macros/#comments

    Apreciază

  22. anasylvi zice:

    Nu am folosit inca noul editor. Am vazut ca mai difera una alta la culori, dar sper sa nu o ia razna. 🙂

    Apreciază

  23. clipederaidiniadulmeu zice:

    Ce chineză vorbiți voi aici. Da, am citit și comentariile să mă dumiresc si eu ce-i cu setările blogului. La mine-i varză și mă uit la el ca curca-n lemne. No, astăzi am program administrativ, curățenie, gătit, spălat, călcat…alea, alea, dar revin și la articăl și la comentarii. Sunt extrem de utile. Să văd cum mă descurc eu cu ele.

    Apreciază

  24. kutukamus zice:

    Hi there! [I use Google Translate here] Your post didn’t show up after you hit the publish button? Perhaps you can try using the old editor here:

    https://potecidedor.wordpress.com/wp-admin/index.php

    Open a new ‘page’ (NOT ‘post’). Write your article there (type-save-edit etc) but DO NOT publish it just yet.

    When the article is 100% done, ‘copy-paste’ that into a new ‘post’, add the necessary tags, then publish it.

    Good luck! 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns către Simona Prilogan Anulează răspunsul