Jurnal în aşteptare

Afară… O iarnă care parcă vrea să le facă pe plac tuturor. Şi celor care-o iubesc, şi celor care o gonesc, şi celor cărora le e indiferentă, şi celor care nu prea ştiu ce vor. Se amestecă alb şi gri, soare cu ger, se ning păreri de rău şi se troienesc dulci amăgiri. Copiii, cei mai fericiţi dintre toţi nefericiţii vremii, fac bulgări din regretele aruncate-n alb de adulţii indiferenţi. Şi râd în timp ce clădesc oameni de zăpadă, crezând că se va face mai frumos în jur. Şi chiar se face. Ei nu ştiu, dar tocmai râsul lor face să fie aşa. Oamenii mari, mai reci decât omuleţii proaspăt apăruţi din alb, îşi maschează nefericirea într-un rictus hidos. Nu poţi părea inocent când în tine arde mocnit durerea. Şi nu poţi părea cald când ascunzi gheţari adunaţi cu grijă cu fiecare pas. Degeaba încerci să le copiezi copiilor magia din privire, nu eşti decât un biet actor părăsit de muză.
Şi ninge absurd şi plouă aberant şi apoi se-nseninează şi apoi se înserează. Tăcut şi discret. Ca şi cum nici măcar seara n-ar vrea să deranjeze.

Azi… aflu că e cea mai deprimantă zi din an. Şi noi ar trebui să acţionăm în consecinţă? Cine are nevoie să i se spună la fiecare pas ce are de făcut e liber să ia asta în considerare. Ceilalţi îşi rezervă dreptul de a trata totul ca pe un fapt divers care nu contează. Alţii spun că e ziua îmbrăţişărilor. A doua variantă e mai plăcută. Şi mai de luat în seamă. Alţii ar spune că e 21 ianuarie. Şi ar avea dreptate. Eu spun că azi e… azi, ziua care ieri era doar o necunoscută.

Mă gândesc… la cât de mult pierdem din noi, aflaţi într-o suspendare perfectă, în echilibrul perfect, aşteptând. Orice, nu prea contează. Un telefon, un mesaj, un semn, o vizită, un om, un gând, un film, o carte, orice. Cel mai crunt e atunci când nu eşti foarte sigur dacă chiar merită să laşi atâtea bucăţi din tine să se risipească. Atunci arde aşteptarea. Sau atunci când, deşi apar toate astea, într-un târziu, simţi că totul e forţat. Că vine aşa… ca şi cum era o datorie care trebuia bifată. Sau când te convingi că aşteptarea ţi-a fost înşelată, ce faci? Nu te mai poţi reface la fel cum ai fost. Nu-i nimic, data viitoare. Chiar vei face asta data viitore? Greu de crezut. De fiecare dată faci la fel. Aştepţi. Orice, nu contează. Şi te pierzi câte puţin şi apoi regreţi şi tot aşa.

Ascult… vânt risipind tăceri şi ASTA

Foto