Jurnal în aşteptare

Afară… O iarnă care parcă vrea să le facă pe plac tuturor. Şi celor care-o iubesc, şi celor care o gonesc, şi celor cărora le e indiferentă, şi celor care nu prea ştiu ce vor. Se amestecă alb şi gri, soare cu ger, se ning păreri de rău şi se troienesc dulci amăgiri. Copiii, cei mai fericiţi dintre toţi nefericiţii vremii, fac bulgări din regretele aruncate-n alb de adulţii indiferenţi. Şi râd în timp ce clădesc oameni de zăpadă, crezând că se va face mai frumos în jur. Şi chiar se face. Ei nu ştiu, dar tocmai râsul lor face să fie aşa. Oamenii mari, mai reci decât omuleţii proaspăt apăruţi din alb, îşi maschează nefericirea într-un rictus hidos. Nu poţi părea inocent când în tine arde mocnit durerea. Şi nu poţi părea cald când ascunzi gheţari adunaţi cu grijă cu fiecare pas. Degeaba încerci să le copiezi copiilor magia din privire, nu eşti decât un biet actor părăsit de muză.
Şi ninge absurd şi plouă aberant şi apoi se-nseninează şi apoi se înserează. Tăcut şi discret. Ca şi cum nici măcar seara n-ar vrea să deranjeze.

Azi… aflu că e cea mai deprimantă zi din an. Şi noi ar trebui să acţionăm în consecinţă? Cine are nevoie să i se spună la fiecare pas ce are de făcut e liber să ia asta în considerare. Ceilalţi îşi rezervă dreptul de a trata totul ca pe un fapt divers care nu contează. Alţii spun că e ziua îmbrăţişărilor. A doua variantă e mai plăcută. Şi mai de luat în seamă. Alţii ar spune că e 21 ianuarie. Şi ar avea dreptate. Eu spun că azi e… azi, ziua care ieri era doar o necunoscută.

Mă gândesc… la cât de mult pierdem din noi, aflaţi într-o suspendare perfectă, în echilibrul perfect, aşteptând. Orice, nu prea contează. Un telefon, un mesaj, un semn, o vizită, un om, un gând, un film, o carte, orice. Cel mai crunt e atunci când nu eşti foarte sigur dacă chiar merită să laşi atâtea bucăţi din tine să se risipească. Atunci arde aşteptarea. Sau atunci când, deşi apar toate astea, într-un târziu, simţi că totul e forţat. Că vine aşa… ca şi cum era o datorie care trebuia bifată. Sau când te convingi că aşteptarea ţi-a fost înşelată, ce faci? Nu te mai poţi reface la fel cum ai fost. Nu-i nimic, data viitoare. Chiar vei face asta data viitore? Greu de crezut. De fiecare dată faci la fel. Aştepţi. Orice, nu contează. Şi te pierzi câte puţin şi apoi regreţi şi tot aşa.

Ascult… vânt risipind tăceri şi ASTA

Foto

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

56 de răspunsuri la Jurnal în aşteptare

  1. psi zice:

    azi… a fost ziua internațională a îmbrățișărilor. 😉
    nu cred în chestiile cu deprimările de luni. prefer bucuria iernii.

    Apreciat de 3 persoane

  2. Mona zice:

    Din nou emoții. Albe amestecate cu gri. Am renunțat de mult timp la așteptări. Am doar dorințe pe care le rostesc cu voce tare și mă bucur de cine le aude și ascultă 😊
    Te îmbrățișez!
    P.S. Mulțumesc pentru melodie! Nu o știam și mi-a plăcut 😘

    Apreciat de 1 persoană

  3. Iosif zice:

    Eu nu mai am asteptari,
    De la ziua ce-a trecut,
    Cred în calde îmbratisari,
    Ce transforma piatra-n lut.
    Cred în copilasii veseli,
    Plini de viata si uniti,
    Precum fratii Hansel Gretel,
    UNA-n gânduri… fericiti !
    Sa fii iubita si fericita, draga Potecuta !

    Apreciat de 2 persoane

  4. Ella zice:

    Eu am citit articolul tau de „ziua îmbratisarulor” asa ca ai o mare îmbratisare de la mine si un pupic!
    O saptamana frumoasa, Potecuta draga!

    Apreciat de 1 persoană

  5. ane zice:

    Hi hi hi, pot să spun că azi am avut o bucurie!!! 😂 Nu -mi răspundea Laptopul, mut. Anti talent cum sunt, nu m-am gândit la cablul de alimentare, care bineînțeles că nu făcea contact undeva pe traseu. După trei ore de nervi, am făcut marea descoperire.🤔
    Nu mai fi pesimistă, Potecuță!

    Apreciat de 1 persoană

    • Hahahahha! Eşti tare simpatică!
      Dacă te face să te simți mai bine, raportez: la muncă, fără net, suntem practic fără o mână. Undeva, pe lângă biroul şefului, e un aparat mic care mai dă rateuri şi pică netul. Eu nu ştiu să umblu la el. Dimineață, duminică, acum ceva vreme. Nu e net. Restart calculator, tot nu e net. Sun la şef. Îl trezesc. Vine. Face ceva la aparat, vine: ai net? Nu. Iar pleacă, iar face ceva, iar nu e. De vreo 3 ori. Zice ceva ce nu pot scrie pentru că sunt o lady, se apleacă la unitate. Zice: tu ai măturat aici? Eu, mândră că a observat că e curat, zic da. El: se vede, ai tras cablul de net afară. Pam-pam 😀
      Nu-s pesimistă deloc, Ane! Am scris aşa… de data asta mai mult cu mintea. 🙂
      Mulțumesc mult!

      Apreciat de 1 persoană

  6. ane zice:

    Imbrațișări!

    Apreciat de 1 persoană

  7. 9 zice:

    Imbratisari sa fie, potecuto!🤗

    Apreciază

  8. CARMEN zice:

    cat de frumos te exprimi si ce forma deosebita dai propozitiilor, jucându-te cu cuvinte normale, simple, uzuale. Asta este maiestrie, Potecuta draga! Sa scrii mereu cu drag si sa faci bucurie celor care te citesc! Multumiri ❤
    … Afara, sa-ti opresti privirile doar asupra celor ce merita /Azi, este mereu asa cum ti-o croiesti tu – o zi vesela, o zi plina, o zi importanta sau o zi colorata, numai tu poti sa decizi! / Ma gândesc, ca daca asteptarea este dulce, merita; daca asteptarea este placa veche, atunci nu merita sa pierzi nimic din tine, pentru ca esti deosebit de pretioasa!
    O seara placuta sa ai draga mea!

    Apreciat de 1 persoană

    • Doamne, Carmen! Mă tot întreb oare chiar merit eu atâtea cuvinte calde şi frumoase? Tu mereu îmi aduci astfel de daruri!
      Îți mulțumesc frumos, draga mea! Te îmbrățişez cu drag!
      Da, ziua e aşa cum ne-o croim…
      Eu îți doresc să îți fie fiecare zi frumoasă, ca sufletul tău!

      Apreciat de 1 persoană

  9. Ivy zice:

    Acum, multi ani, asa mi se par acum, alte vremi, cand ma apuca dorul, ascultam o melodie, una anume, apoi o postam la statusul yahoo. Dorul ma auzea si da, cu gandul ma imbratisa. pana in ziua cand ni se intalneau mainile. Nu stiu cine a suprapus depresia cu imbratisarea, dar cea din urma o alunga pe prima. Seara placuta, Potecuta!

    Apreciază

  10. Mugur zice:

    Am citit și m-am oprit.
    Mă gândesc (mai fac uneori greșeala asta) și aștept. Aștept să-mi vină și gândul acela care să se pună în acord cu ceea ce ai scris tu. Nu că nu aș fi de acord cu ce ai spus, ci în sensul în care să fie cât de cât inteligent.
    Să știi că tu ai spus mai multe, dar eu m-am fixat pe așteptare. Nu știu de ce. Ba chiar am avut tendința să scriu câteva versuri, dar m-am oprit la doar două, pentru că mai departe nu mergea nimic. De ce? Pentru că atunci (acum vreo câteva ore) ca și acum, am rămas pe așteptare. Cred că așteptăm mereu ceva, un ceva care să ne scoată din obișnuințe, ceva care să ne extragă din zona noastră de confort. Abia atunci reușim ceva, indiferent ce. Probabil că tot asta explică și pseudo-poeziile mele, ieșirea din zona de confort, care aduce cu sine și muza. 😀 Acum nu a venit muza, așa că abia de am reușit să aștern cuvintele astea.
    Aștept, aștept ca frumoasa ta poveste, începută în alb și gri, să își cunoască și continuarea, ca și cum aș fi într-un roman, iar nu într-un jurnal al unei zile, sau poate al unei întregi perioade. Ca și jurnalul tău, rămân „în așteptare”.

    Apreciază

    • Sunt mai multe feluri de aşteptare, Mugur. Una dintre ele e tocmai cea care ne scoate din aşteptare. Aştepţi să… poţi să nu mai aştepţi. Eliberatoare sub toate aspectele clipa aia.
      Hmm, continuare? Cred că filele astea se scriu zi de zi, nu ştiu cum sau cu ce aş putea continua. Poate doar cu alt jurnal, în alt registru.
      Îţi mulţumesc!
      Să ai o zi frumoasă!

      Apreciat de 1 persoană

      • Mugur zice:

        Să poți să nu mai aștepți este de bine, căci dacă nu ai așteptări nu poți avea deziluzii. Așa că să nu mai asteptăm, deși eu tot aștept, nu o continuare, ci o nouă filă scrisă de tine, care sigur nu-mi va aduce deziluzii. 🙂
        Seară frumoasă îti doresc, Potecuță!

        Apreciază

  11. ecoarta zice:

    La mine e inca 21 ianuarie, prin urmare, a cata oara!?, ma gandesc la imaculatele zapezi dintr-o tara ce e inca si a mea si de care parca mi-e tot mai dor si vreau sa va imbratisez pe voi si iarna voastra…e inca 21!
    Maine sau azi…alta zi!
    Si cum ar fi daca zilnic i-am imbratisa pe cei dragi!?
    🤗

    Apreciază

    • E 22 deja. Se primeşte o îmbrăţişare de la mine, de aici, din ţara care e şi a ta, poate mai mult decât e a altora, cu cer pregătit de o altă ninsoare?
      Ar fi bine. Şi frumos. Ar fi!
      Mulţumesc mult!

      Apreciază

  12. Daca azi(ieri) a fost/este ziua imbratisarii si in acelasi timp cea mai deprimanta zi a a anului, putem intelege ca imbratisarile sunt deprimante :)))))))?
    In alta ordine de idei, a meritat asteptarea?
    Griul s-a transformat in albastru ?

    Apreciază

  13. Diana zice:

    O zi, e o zi. 🙂 Vorba cantecului (parafrazand): „intr-o cafenea ca oricare, intr-o zi ca oricare”.
    Imi place poetica descriere a iernii, a oamenilor (si oamenilor de zapada) si imi rasuna in minte glasurile vesele de copiii (in general) dar in special cele auzite cu cateva seri in urma cand, pe mijloc de trotuar, cativa copii au ridicat un maaare om de zapada! Unii adulti – incruntati, cum ii descrii – bombaneau ca „incurca locul” (nu-l incurca, pentru ca trotuarul e lat cat sa treaca doua masini una pe langa cealalta) si copiii râdeau de numa-numa! 🙂
    Sa asteptam, pentru ca mereu asteptam cate ceva, dar in timp ce asteptam sa traim, sa ne vedem de fiecare zi in parte.
    Iar am scris prea mult, negasind cuvintele potrivite pentru a sintetiza sentimentul de bine provocat de randurile tale, un efect ca al glasurilor cristaline de copii. 🙂
    Zile senine iti doresc, Potecuta!

    Apreciază

    • Nu ştiu unde şi-au pierdut unii adulţi bucuria aia simplă. Şi nu ştiu de ce unii insistă să le-o strice şi altora…
      Tare mult mă bucur că ai asociat textul meu cu acel râs cristalin, e un mare compliment ăsta!
      Îţi mulţumesc mult, Diana! Ce frumos spus… da, aşteptăm. Dar trăim în timpul ăsta…
      O zi frumaosă să ai!

      Apreciază

  14. Am știut eu că nu vrei să ne deprimi, de aceea am privit partea plină a paharului oferit de tine. Aceea cu îmbrățișările și cu imboldul care-mi zice să facem haz de cei care vin cu astfel de statistici neplăcute. Noi suntem imuni la depresie, că ne vaccinăm periodic cu bancuri și glume bune! 😀

    Apreciază

  15. Ana zice:

    Desi imi place iarna, ma gandesc ca ce-i mult strica!

    Apreciază

  16. anasylvi zice:

    Nu stiu cat de bine este sa ai asteptari, as zice ca nu… mai degraba dorinte. Am observat din experienta ca asteptarile adesea dezamagesc, iar dorintele de multe ori se indeplinesc atunci cand poate nici nu mai sperai. Stii cum se zice, „Omul propune, Dumnezeu dispune”. Cat despre iarna, o tratam cu imbratisari!

    Apreciază

  17. Aștept să-nvăț să nu mai aștept. Se poate?
    Îmbrățișare și de aici 🤗🤗🤗

    Apreciază

  18. Marian zice:

    Bai fata , tu ai inebunit ??? ESTE CEA MAI EXCEPTIONALA SCRIERE A DUMITALE PE CARE AM CITIT-O , DE CAND ITI BANTUI BLOGUL !!! Finalul… cu surle si trambitze caci , cati mama dracului stiu de Ani DiFranco si cati au ascultat vreodata melodiile cantate de ea ??? Respect total Potecuta !!!

    Apreciază

  19. Aura B. Lupu zice:

    Toți ne pierdem la un moment dat.
    Toți ne risipim undeva.
    Toți lăsăm bucăți din noi în urmă.
    Și toți ne îmbolnăvim.
    Trupește sau sufletește, conștient sau nu, suferim.
    Dar…
    Potecuță, putem să ne adunăm bucățile.
    Să ne refacem „puzzel”-ul nostru personal.

    Pentru că merită.

    Ca sa (re)devenim întregi.
    Te îmbrățișez. ❤

    Apreciază

  20. Oamenii cred ce le convine, adevărurile sunt relative, iernile nu mai sunt ce-au fost… dar dacă vrei să găseşti o piatră sigură pe care să calci între nisipurile mişcătoare ale vieţii, apoi singura direcţie este să căuți lucrurile care te fac mai bun, mai fericit şi funcțional. Părerile de rău pentru propria situație nu ajută.

    Apreciază

  21. Alex zice:

    Nu pot decât să-ți mulțumesc pentru aceste gânduri atât de frumos așternute, gata să ajungă la inimile cititorilor. Foarte frumos ai surprins iarna cu contradicțiile ei. De fapt noi, oamenii vedem lucrurile în contradictoriu, când ele sunt de fapt atât de simple. Noroc cu copiii – „… cei mai fericiţi dintre toţi nefericiţii vremii”, care ne transmit starea de bucurie, prin chiotele lor vesele. Păcat că nu reușim, noi adulții, să păstrăm în suflet cât mai mult acea inocență a copilăriei…
    Numai bine și zile de iarnă minunate, dragă Potecuță! 🙂

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc frumos, Alex! Câtă dreptate ai! Nu ştiu de ce lăsăm să ne pierdem partea aia inocentă, nu face decât să ne lase să ne putem bucura de lucrurile alea mărunte dar deosebit de frumoase.
      Numai bine îţi doresc şi eu!

      Apreciază

  22. Faine voci.. a ta și a ei

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s