Când mercur retrograd te apelează

Când astrele vor să-ţi spună ceva, e bine să fii ochi şi urechi şi să desluşeşti mesajul lor, că ele nu-s ca distribuitorii de… diverse care te umilesc cu mesaje în genul „stimate client, te informăm că în data de… a fost emisă factura nr…, ai de achitat suma de… până în data de…”. Nţ. Nu, ele-s mişto de felul lor şi îţi dau de înţeles că au încredere în capacitatea ta de a înţelege orice, fără să-ţi dea mură-n gură, te iau cu subtilităţi şi e fix treaba ta dacă te prinzi sau nu. Ele mizează pe faptul că te prinzi, că de aia te şi contactează. Şi cumva e onorantă treaba. Că ştiţi cum e cu cei care vor să pară deştepţi considerându-te din start prost. Nu dau exemple, îi ştiţi şi voi. Astrele astea-s din altă lume, una mai rafinată şi mai şmecheră, şi te lasă prost dacă eşti prost, n-au nicio apăsare să te schimbe în vreun fel. Dar nu te consideră prost din prima.

Acu’ eu nu ştiu dacă au fost astrele sau doar un semn de început de an care m-a îndemnat la o schimbare radicală, una pe care şi-o propun mulţi în sezonul estival decembrie-ianuarie. La mine a venit fără să-mi propun şi fără să cer. Vă relatez acum:

Seară, ninsoare ca-n basme, o minune să te plimbi. Eu, înfofolită, cu gluga pe cap, cu capul în pământ, mă minunam de perfecţiunea urmelor pe care le lăsau cizmele mele pe trotuar. E plăcerea mea de când eram copil să calc pe stratul de zăpadă proaspăt aşternut. Bine, asta-n primul rând. Că nu pot strica poezia spunând că, dacă ridicam capul, îmi intra-n gură toată ninsoarea. Deci nu.
Şi pas cu pas, bucurie cu bucurie, mă apropiam de un hypermarket. Şi aud, ca prin vis, ioi, domnul ăla şi-a uitat apa-n coş, uite-l acolo, te duci tu după el? Mă uit în coş, apa era un bax, mă uit spre om, se pierdea-n parcare. Şi alerg. Şi-l văd urcând în maşină, mă strecor la milimetru de oglinda maşinii de lângă el şi bat în geam. Şi de aici începe circul:

Nu ştiu ce maşină avea, în capul meu există 5 tipuri de maşini: mari, mici, albe, negre şi restul. A lui era mare. Şi neagră. Mare-mare, zic. Eu ajungeam cu capul la geam. Şi bat, zic. Şi el întoarce capul, se uită la mine, întoarce iar capul în spate, să plece. Face o smucitură cu maşina. Iar se uită la mine, eu fac semn să lase geamul jos, el iar întoarce capul să plece, iar se uită, iar face smucitura, iar se uită. Eu, zuză cum sunt, aveam impresia că nu aude sau pur şi simplu astrele mi-au estimat greşit inteligenţa, altfel nu-mi explic de ce pisici nu i-am strigat ce vreau.
La un moment dat, mi-am zis soro, dacă trece ăsta cu tancul lui peste cizmele tale, mărimea 36 şi-un pic, erou naţional te fac, te şi văd la tv, în toată splendoarea ta, cu burtiere pe care scrie „cu piciorul terfelit, pentru un bax de apă”. În secunda aia, mi-am tras picioarele şi m-am lipit de maşina din spatele meu. Să zicem că a durat vreo două minute treaba, omul m-a privit urât de două ori, apoi s-a răzgândit şi s-a uitat mai blând a treia oară.

Şi mă uit la mine, la el în geam. Şi mă văd cu gluga pe cap, ninsă puţin pe buclele care ieşeau afară, ninsă de tot pe glugă, cu faţa roşie de la frig şi cu o privire de om flămând, cu mâinile împreunate ascunse-n mâneci, într-o perfectă poziţie a ghiocelului. Şi revăd filmul cu omul care se uita-n spate, să plece, o ciocănitură-n geam şi vede un pui de eschimos care-i face semne să lase geamul. Şi mă apucă un râs din ăla nebun, cum numai pe mine mă poate apuca exact când nu-i deloc cazul.
Şi omul stă, se uită, nu mai vrea să plece şi decide să deschidă uşa maşinii. Şi eu hohotesc şi abia reuşesc să zic zic: hăhăh, nu vă cer nimic hăhăhă, aţi uitat apa-n cărucior, hăhăhă.

El se fâstâceşte, zice: vai, vă mulţumesc mult, da, m-am gândit eu că nu-i cazul dar… şi eu nu zic nimic. El lasă maşina, vine la coş, ia apa, mulţumeşte iar, iar zice că s-a gândit că dar… şi pleacă.

Şi pe mine mă loveşte revelaţia: Hă? Ce-a zis? A zis dar. A zis dar? Cum adică dar? Băh, fatăăăh! Tu poţi. Nu e nicio faptă bună aici, băh. E semnul. E schimbarea de care se pare că ai nevoie, fără să ai habar că ai nevoie. Şi te-ncadrezi la fix. Dacă omul ăla a ezitat atât, e clar că poţi. Eşti potrivită pentru asta. Ai datele necesare, ce mai aştepţi? Fă-o! Astrele-ţi zâmbesc, ascendentul e-n extaz! Nu-ţi mai trebuie nimic, vine natural. Ţine cont de semne, nu-ţi trebuie ca la prost să înţelegi, e semnul ăla subtil. Hai, la treabă.

Şi uite-aşa, mă gândesc să mă replofilez, cred că-i profitabil. Deci: nenea, dai şi mie-un leu, trăiască familia lu’ matale! Hai, nenea, dă un leu! Dai, nenea?

Foto

Publicitate