Păşind prin alb nesfârşit

Dragă…,

ai văzut câtă iarnă s-a aşezat la picioarele noastre? Parcă păşim pe tot imaculatul lumii, atât de mult alb strivim sub fiecare pas, cu fiecare venire şi, mai ales, cu fiecare plecare înspre sau dinspre. Că plecările sunt cele care strivesc mai mult şi mai des. Te-aş întreba acum tu ce faci cu atâta iarnă?, aşa cum am făcut cu toamna aia ce-a fost odată. Dar bănuiesc răspunsul deşi, chiar şi aşa, m-aş putea face că nu ştiu, doar ca să te aud spunându-l. Să te las să crezi că nu-l bănuiesc. Să mă joc, adică. Eu să mă joc şi tu să mă laşi să cred că nu ştii că eu mă joc. Să te joci şi tu, adică. Să ne jucăm amândoi cu bănuieli şi cu impresii. Eu să te las să crezi că nu ştiu, tu să te prefaci că nu ştii şi să-mi intri-n joc. Tu să mă laşi să cred că ştii, eu să mă prefac că nu. Şi apoi să te cred. Fără să mă mai prefac.

Şi tot aşa. Să continuăm jocul ăsta şi să ne lăsăm unul pe altul să ştim, dar să ne prefacem că nu, ca să ne lăsăm reciproc bucuria clipei care nu face altceva decât să încălzească şi să îndulcească. Hai, să facem asta încă puţin. Măcar încă… până s-or topi zăpezile. Şi apoi să o luăm de la-nceput. Putem schimba regulile. Şi ordinea. Locurile nu le putem schimba. Ar însemna să ne frângem pe drum.

Tu ai făcut vreun om de zăpadă? Sigur că ai făcut, nu ştiu de ce-am mai întrebat. Poate tot ca să te aud răspunzând. Răspunzând cu seriozitate, fără să-mi dai de înţeles că ţi se pare puerilă întrebarea.
Nu ţi se pare ciudat şi în acelaşi timp extrem de duios cum nişte obiecte banale, care nu-ţi spun nimc şi care, hai să recunoaştem, nici nu înseamnă mare lucru, devin dintr-o dată nepreţuite dacă sunt aşezate-n locul potrivit alături de altele, la fel de potrivite contextului? De pildă, un băţ, un simplu băţ aruncat pe stradă, nu îţi poate atrage atenţia. E banal. Şi nu foloseşte nimănui.
Dar cât de tristă e imaginea unui băţ lângă nişte pietricele şi multă zăpadă aproape topită, ştiind că el a fost cândva nasul sau gura unui om de zăpadă…
Dintr-o dată, banal cu banal, banal lângă banal, se face un tot care poate prinde viaţă dacă ştim să vedem cu ochii sufletului imaginea creată.

Aşa-i şi cu gândurile, aşa-i şi cu toate cuvintele acestei lumi. Uite, hai să ne jucăm iar. Vrei? Râu, unii, dragostea, este, spun, un. Cuvinte. Dar puse acolo unde le este locul, se face frumos în jur.

Şi aşa-i şi cu gândurile, da. Şi de aia te-aş întreba acum tu ce faci cu atâta iarnă? doar ca să te aud răspunzând. Dar bănuiesc răspunsul. Şi de teamă că ai putea să-l rosteşti clar şi apăsat, fără să-ţi dai seama că eu îl ştiu, mă joc cu bănuielile şi cu impresiile şi tac. Tac, fără să întreb. Pentru că undeva, dincolo de joc, se amestecă şir de cuvinte şi se aude ecou de: o las. o las pe toată să fie. Mi-s troienele din suflet până sus în gând. Şi-i alb. Şi-i frig. Şi-i viscol de sus din gând, până adânc în suflet.

Aşa că tac.

Cu drag,
tot eu.

Foto

Reclame
Acest articol a fost publicat în Scrisori și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

56 de răspunsuri la Păşind prin alb nesfârşit

  1. anasylvi zice:

    In momentul asta, am de-a face cu o iarna in tonuri de gri. A poposit mai degraba ploaia decat zapada, chemata poate de femeia ploii. Ce fac cu ea? Incerc sa o umplu de culori, cum pot.

    Apreciat de 1 persoană

  2. La noi este putina, putina zăpadă. Tocmai ne-am întors de afara, incercam și noi să ne bucurăm cum putem de ea. Am umplut-o noi de culoare și bucurie. 💙

    Apreciază

  3. Iosif zice:

    Muzica si poezie,
    curg râuri de apa vie.
    Fiecare gând expus,
    te înalta tot mai sus !
    Cu drag, din inima si Suflet, tic-tac am sa repet si eu ! 🙂
    O seara magica, draga Potecuta !

    Apreciat de 1 persoană

  4. gelu gelu zice:

    Pe cap am iarna, dar în suflet am primăvara eternă.- Victor Hugo

    Nu iubi primavara, ci infatisarea unei anumite flori in care primavara s-a inchis. Nu iubi dragostea, ci pe cel in care s-a intrupat dragostea. – Antoine de Saint Exupery

    Iubirea nu e doar un zambet, nu e doar o floare. Iubirea e un suflet ranit si apoi vindecat de altul.- Octavian Paler

    Apreciat de 2 persoane

  5. Diana zice:

    Nu stiu ce sa fac cu atata iarna. :”Mi-s troienele din suflet pana sus in gand…” Dar stiu ca vine primavara! 🙂
    Frumos explicat (un fel de a spune) ca banalul nu e banal cand e privit cu inima. 🙂
    Un minunat sfarsit de saptamana iti doresc, Potecuta!

    Apreciat de 2 persoane

  6. Mugur zice:

    Ți-aș scrie-o scrisoare de alb și de iarnă,
    Dar am sită, oare, ninsoarea s-o cearnă?
    La mine e alb, și gri, și-nserare,
    Cu drag te citesc, iar apoi va fi soare.

    Apreciat de 2 persoane

  7. CARMEN zice:

    „Milă mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima” ☺☺☺ cunosti proverbul, nu?! Si la mine e atâta iarna, cat n-am avut parte în ultimii 20 de ani! Daca ma gandesc bine, asa imi amintesc ca erau iernile când eram copil. Doar ca atunci, in blocul in care locuiam existau doar 3 proprietari de masini. Astazi, fiecare familie are cel putin o masinia si mai rau, majoritatea nu au cum sa mearga la serviciu fara masina. Si acesta este unul din motivele care umbresc frumusetea iernilor de azi!
    Eu astazi mi-am luat o zi de concediu, pe motiv meteo… Ca situatia se va schimba luni, habar nu am. Astazi a tinut figura 😉
    draga Potecuta, scrisoarea ta este tare frumoasa! M-a emotionat tare pasajul in care spui despre „mormântul” omului-de-zapada… Da, banalul langa banal si totul vazut prin ochii sufletului. Cu câta intensitate afectivă percepi Lumea! te îmbratisez ❤

    Apreciat de 1 persoană

    • Am văzut ce e pe la voi şi chiar se potriveşte proverbul… sper doar să nu fie probleme mari în zona ta!
      E drept, e frumos, e de visat şi de jucat. Dar dincolo de asta, cum ai şi spus, când e vorba de plecat cu maşina şi chiar e nevoie, nu mai e de glumit.

      Îţi mulţumesc mult, Carmen dragă! Nu pot altfel, am încercat să las raţionalul în faţă dar nu-mi iese 🙂
      Te îmbrăţişez şi eu, tare mă bucur că ţi-a plăcut!
      Să ai o zi frumoasă!

      Apreciat de 1 persoană

  8. Monik zice:

    ”Părcă păşim pe tot imaculatul lumii, atât de mult alb strivim sub fiecare pas…”. Fantastic spus. Nu mai aveai cum, dar m-ai cucerit. În plus…
    Și mi-e atât de dor de acest imaculat…❤️

    Apreciază

  9. O strâng. O strâng în suflet și o las să-mi bucure inima chiar și atunci când privesc în jur și-i vad pe toți morocănoși că e prea multă iarnă. Eu ma uit la ei și zâmbesc pe sub mustăți „hi hi, ce-mi place” (ca ai mașină plina de zăpadă, ce fain se vede, asa acoperită)
    😀
    Ca de obicei, nu pot scoate un comentariu pe masura articolului 🙂 of, ești din altă lume tu… o lume mult prea minunată, Potecuta draga 🙂

    Apreciază

  10. N-am iarnă. Doar frig. E perfect ok. Asa ca as pastra zapada in amintiri. 😊

    Apreciază

  11. ecoarta zice:

    Doruleț, nu fac nimic: nu am iarna! Eu doar visez la iarna, iarna mea, din indepartatii munti, coltul meu de rai…
    In iarna mea de aici e cald, copacii infloresc, iar eu visez un strop de iarna…

    Apreciază

    • Ţi-aş trimite eu puţin din a mea. Dar ştiu că nu va putea ţine locul acelei ierni la care visezi. Aşa că împachetez un gând bun, îl las puţin afară, să ningă peste el, şi-l trimis aşa curat!

      Apreciază

  12. Oamenii de zapada sunt facuti de cineva?
    Adica pe ei nu-i aduce barza si ii lasa in mijlocul gradinii?
    Si iarna…
    Este doar vara imbracata in alb si fara sa-si bea cafeaua.

    Apreciază

    • Nu, Albert! Barza le pune copiilor, în palme, un fel de praf. Seamănă cu făina şi e magic. Pentru că ei cred în magie. Şi aşa, din mâinile lor, cumva, se nas oamenii de zăpadă. Noi, oamenii mari, nu merităm să primim praful ăsta de poveste.

      Hehehe, aşa deci. Păi, ia să profit şi eu de starea mea de dinainte de cafea şi-n loc de tun şi să fulger, să fac ceva mai frumos 😀 😀

      Apreciază

  13. M-a prins și pe mine jocul tău. Mă prefac că mi te-ai adresat mie și-mi place să cred că mi-ai ghicit răspunsurile, iar eu îți pun, la rândul meu, întrebări la fel de inocente. Și uite așa, alb cu alb, iarnă lângă iarnă, facem un pod de zăpadă între noi. 🙂

    Apreciază

  14. 1lauralaly zice:

    Frumos, sensibil ca de obicei. Ies si ma las imbratisata de fulgi. Au ceva aparte. Imi par si scuturi protectoare. Si mie imi salta inima de bucurie cand ninge ca in basme. Si mustacesc cand cineva bombane. Nu pot explica si de as vrea acea bucurie cand cerul ne saluta ningand.

    Apreciază

  15. ane zice:

    Fiecare anotimp are culoarea lui. Nu-i asa! Bucurati-va cei care aveti parte de uniformizarea pamantului,in alb. La noi sunt pete albe si gheța pe trotuar, pe alocuri.
    Draga, o scrisoare albă cu stelută.*

    Apreciază

  16. dagatha zice:

    Tare-mi ești dragă! 🙂

    Apreciază

  17. Ella zice:

    Am avut cativa fulgi rasleti la început de decembrie … si asta a fost toata iarna aici …
    Acum ploua … ploua … si sunt 8-9 grade! I hate this .. 😦 Dar postarea ta tare mi-a placut! 🙂

    Apreciază

  18. Zina zice:

    Nu e toată viața noastră ”banal cu banal, banal lângă banal”?… Și cât de teribil e momentul în care simți că moartea poate să rupă împerecherea asta…

    Apreciază

  19. Ca să fiu sinceră, chiar mi-am dorit iarnă tumultoasă…acu a venit și nu mai are chef de plecare 🙂
    Te îmbrășișez, Potecutze 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s