Fereastra spre tine

Dragă…,

se joacă luminiţele-n culori pe la geamuri aproape ‘ngheţate. Unele, mai mult pe dintr-un înăuntru şi mai puţin pe din afară. Pe afară se mai face şi cald. De la paşi, de la respiraţii, de la dorinţe ‘mplinite, de la vise ‘nflăcărate. De afară, e bine să se vadă geamurile împodobite. Pentru ca cei de afară să creadă. Ce vor, dar să creadă. Şi poate să viseze. Cum o fi să. Să îşi imagineze că înăuntru e la fel cum se vede de afară. Şi mai ales, cum se crede că e. Culoare. Sclipire. Şi poate, chiar se face aşa. Poate că proiecţiile celor de afară vor trece dincolo de perdele. Oamenii îşi imaginează întâmplări şi ţes poveşti despre ce-i dincolo de ferestre, în funcţie de ceea ce oferă ele. Şi cele mai multe devin dintr-o dată darnice ca şi cum simt o nevoie acută de priviri, de aprobare, de validare. Se hrănesc din asta. Ca să mai răzbească o iarnă. Încă una. Oamenii privesc oarecum cu milă spre geamuri fără strălucire. Săracii, îşi spun. Alţii, mai puţin dispuşi la un compromis cu sufletul, au verdictul la încheietura mâinii care arată acuzator spre casa-n care, spun ei, domină ignoranţa. Bă, ăştia nici măcar un beculeţ nu şi-au pus, ca şi cum ăsta e cel mai mare rău de care cineva se poate face vinovat în această perioadă. Ce-i dincolo de strălucire sau de întuneric nu pare să intereseze pe nimeni, de ce-ar conta?

La fel cum nu contează nici răspunsul lui „şi? ce faci de Crăciun?”. Dar trebuie pusă întrebarea asta, e portalul care poate duce, în funcţie de răspuns, la o discuţie despre preţuri, staţiuni, meniuri, cadouri. Dar de fapt nu interesează cu adevărat decât în cazul în care chiar faci ceva. Un răspuns legat de programul acelei zile nu l-ar face pe interlocutor decât să te privească plictisit, aşteptând să te opreşti, să treacă la alt subiect. Oricum, nici nu ai şti ce să-i răspunzi. Ce să-i spui? Ce-ar vrea să audă sau ce ţi-ai dori tu cel mai mult să faci? Ce-ar fi mai simplu de rostit? Combinate, se rezumă la un „pe-acasă”, cu un surâs care-ar putea ascunde orice. Şi-n acest orice numai tu şti ce taine stau.

Nici nu contează dacă ferestrele care se văd din afară îţi sunt sa nu înconjurate de beculeţe. Eu te-aş întreba cum îţi e fereastra aia prin care priveşti spre tine acum, când unele ferestre-s pline de beteală şi lumini. Dar sunt zăpezi mari pe cale şi cred că întrebarea va ajunge la tine când vremea globurilor va fi apusă. Te-aş întreba, nu ce faci de Crăciun, ci ce culoare are sărbătoarea ta, când străzile-s pline de culori? Dar iar mă tem de o întârziere. A răspunsului de această dată.
Te-aş întreba… dar printre atâtea alte întrebări, asta s-ar rătăci nemairostită, nemaiauzită…

Cu acelaşi drag,
eu

foto