Ai observat? A tăcut imnul. S-au strâns drapele, au amuţit fanfare. Ascultă puţin liniştea rămasă-n urma zumzetului, liniştea aia care acoperă vacarmul străzilor, al lumii, al nostru. Ce-i dincolo de ea? Ştii, am urmărit câteva transmisiuni live şi am aflat, în funcţie de interesul patronilor fiecărei televiziuni, câţi oameni au leşinat, câţi au defilat, câţi au greşit pasul, câţi au huiduit, câţi s-au prins în horă. Câţi au fost, câţi ne-am mai rămas, ce mai suntem, ce rămâne? Asta nu pare să-i mai pese nimănui. E tăcere acum, s-a intrat în ritmul obişnuit.
A început goana după cadouri, liste interminabile cu ingrediente pentru masă, alte liste, tot interminabile, pentru decoraţiuni în casă, copii zâmbind, copii râvnind, a avea, a aştepta, a aduna, a dărui, a nu avea şi a spera… se năpustesc toate şi ne acaparează secundele ce par a nu se ascunde nici de ger, nici de luminile din ce în ce mai stridente.
E poate perioada în care ni se face cel mai des sau cel mai acut dor. De bunici, de părinţi, de noi, cei cândva copii, cei cândva tineri, cei de ieri. Ne tot întoarcem la alea ale noastre, de demult, le căutăm aroma, le simţim mirosul, vorbim de pâine şi de cozonaci şi ne scuturăm la gândul că era mai simplu şi mai curat totul atunci.
Dar nu cumva ne e dor de mâinile care făceau aluatul ăla? Şi nu cumva de aia nu mai regăsim pe nicăieri gustul ăla de poveste? Şi nu cumva poveştile erau mai frumoase pentru că glasul care le spunea era mai blând? Şi nu cumva putem face şi noi ceva să fie simplu şi curat? Măcar aproape la fel de simplu şi curat. Să fim şi noi mai puţin complicaţi în idei, mai puţin „înzorzonaţi” în modul în care percepem albul din jur. Să nu mai tot căutăm pata de gri de pe bucata de zăpadă, să nu mai tot privim cu înverşunare, să nu mai tot căutăm în urmă ca şi cum tot ce-a fost alb şi bun, cald şi aromat, pur şi blând a pierit odată cu anii ăia de care ne amintim cel mai des în prioada asta. Multe au fost aşa pentru că cei de care ne e atât de dor le-au făcut să fie aşa. Poate că şi-n asta stă magia aia de care azi auzim prin reclamele mult prea colorate, cine ştie…
Asta a început ca o scrisoare. Dar mi-am dat seama că nu ar vrea nimeni să primească o scrisoare ca asta. Aşa că am tăiat „dragă…” şi am lăsat aşa. Poate că unele lucruri trebuie scrise numai pentru noi, e destulă agitaţie prin oameni, nu mai e nevoie de cuvinte care pot lăsa un gust acrişor. Sau niciun gust. Ca astea de mai sus. Inodore, insipide, incolore.
Chiar dacă nu-i scrisoare, tot cu drag,
tot eu.
Eu dacă aș primi o scrisoare ca asta aș plânge. Dar dacă nu aș primi-o și aș citi așa cum e acum, un text simplu scris de Potecuță tot aș plânge. Atingi undeva unde e prea sensibil ca să fie altfel…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Şi cum să facem atunci? Că eu aş scrie pentru tine dar nu vreau să te fac să plângi.
Călătorule drag, îţi mulţumesc tare, tare mult! Te pup!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tu scrie, că scrii tare bine 🙂 Mi-aș dori să te citesc într-o carte.. 🙂
ApreciazăApreciază
,,Câţi au fost, câţi ne-am mai rămas, ce mai suntem, ce rămâne? Asta nu pare să-i mai pese nimănui”…Aveam, cu toții, nevoie de această scrisoare!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Şi eu aveam nevoie să ştiu asta. O nevoie pe care nu o conştientizam. Dar acum, că ai spus-o, simt o bucurie atât de mare încât cred că mi-a lipsit asta.
Mulţumesc mult de tot!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Știi cum e adresată, de fapt? „Dragă inima”….a ta, a mea, a fiecăruia dintre noi.
Și….rândurile tale au gust, oh, Doamne, ce miez și ce gust!
Te îmbrățișez cu tot dragul, dorindu-mi să te întâlnesc vreodat’ la o cafea….
ApreciazăApreciază
Of, bobule de rouă, ce fericită sunt eu să ştiu că e loc în inimă şi de scrisoarea asta a mea!
Îţi mulţumesc mult, draga mea! Tare-mi doresc şi eu o cafea cu gust de poveste cu tine! Sper să vină ziua aia, sper!
Te îmbrăţişez şi eu!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu as vrea sa primesc o scrisoare ca asta, Potecut. M-ar face sa uit pentru o vreme de griul zilelor care se scurg, repetandu-se obsedant si trist si sa imi doresc sa povestim iarasi la o cafea despre nimicuri care, nu siu cum fac, dar sterg cumva anii ce ne despart.
Seara buna, fata frumoasa si inteleapta cu suflet cald de copil!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Draga mea! Îţi mulţumesc mult de tot!
Eu sper că se va repeta curând cafeaua aia care mi-a rămas în suflet!
Să ai o zi frumoasă, cu bucurie! Te îmbrăţişez!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Poate ca nu ar strica o așa scrisoare! Nu știu de ce, dar m-ai dus cu gândul la pâinea făcută de bunici, in tast( cuptor cu lemne), unsa cu ou sau rosii
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce amintire aromată am trezit! Şi ce mult mă bucur că e aşa.
Îţi mulţumesc că ai primit scrisoarea mea, Gia!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Draga mea,
Abia am ajuns și am găsit scrisoarea ta. Mi-am scos doar mănușile și haina, să îți răspund cât mai grabnic… Îmi alin uneori dorul mirosind scorțișoara și anasonul pe care le împărțeam odinioară…
Nu am mers la paradă, mi-e cam greu, dar m-am bucurat să aflu că venerabilul general, Ion Dobran, încă mai zboară la cei 100 de ani …
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Fee, draga mea! Tu ştii de câte ori te pomenesc eu şi-ţi mulţumesc când ating beţele de scorţişoară şi toate celelalte…?
Te îmbrăţişez cu tot dragul!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Iar eu port cu drag darul tău…
ApreciazăApreciază
Ce bucurie mare!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ni-se face dor, de tot ceea ce a fost o data… adevarat, dar eu va propun sa va bucurati de acuma de sarbatorile de iarna, cu gandul la cei care numai sunt. Impodobiti bradul, eu asta o sa fac. Cumparati mici bucurii pentru voi si prieteni, daruiti, ornati casa, asculatati muzica care va place. As vrea ca si noi romanii sa fim mai veseli si mai buni, de sarbatori.
Chiar daca lumea e rea si viata e grea.
”Să nu mai tot căutăm pata de gri de pe bucata de zăpadă, să nu mai tot privim cu înverşunare…”
Asa cum frumos ai spus tu, in scrisoarea pentru suflet.
Te imbratisez cu caldura, Potecuta!
ApreciazăApreciază
Nu se exclud, Ane. Putem duce dorul ăsta în timp ce savurăm clipa de faţă.
Da, cadouri voi cumpăra mai din timp. Însă eu nu împodobesc bradul decât în 24. E tradiţia din sufletul meu pe care o duc de când eram de-o schioapă. Aşa înţeleg eu să mă bucur ca un copil, cu tot sufletul, de seara de Ajun, de ziua de Crăciun. Dacă-l împodobesc de acum, când îmi vor bate colindătorii-n uşă, deja va fi doar un decor care nu-mi va mai atrage atenţia la fel.
Eu aş vrea să fim aşa tot timpul. Că sărbătorile sunt rare şi e păcat. Şi cred că suntem. Noi, românii, noi oamenii.
Îţi mulţumesc frumos, Ane!
Te îmbrăţişez şi eu!
ApreciazăApreciază
„Câţi au fost, câţi ne-am mai rămas, ce mai suntem, ce rămâne?”
Uneori rămâne un gust amar, pe care-l mai îndulcim cu puțin pelin.
Da, acum este liniște, dar mi se pare nefirească această liniște.
Am însă norocul de a te citi pe tine. Chiar si când scrii despre astfel de lucruri, tot frumos scrii, ca si cum mi-ai fi scris (și) mie o scrisoare, pe care o așteptam. Știi, mi-am adus aminte de scrisorile ce se scriau acum un veac (am în colecția mea personală câteva astfel de scrisori, păstrate din familie). Începeau cu: „Află despre mine…”. Era un mod foarte personal de a scrie, cald și apropiat. Mă gândeam cum ar fi arătat scrisoarea ta începută astfel.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Să sperăm că pelinul ăla îşi face treaba şi ne induce ideea de miere-n cupa de amar…
Îţi mulţumesc mult, Mugur! Cam tot aşa aş scrie, cred. Aş fi tot eu deci nu cred că ar putea fi mari diferenţe.
Să ai o zi frumoasă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Minunat scris. Ne e dor de lucruri, dar mai ales de oameni. Care, cei mai mulţi, nu mai sunt. Poate ne e dor de noi tineri de tot, alături de ei tineri.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îţi mulţumesc frumos! Da, aşa cred că e. Ne e dor de noi, alături de ei…
O zi bună îţi doresc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc. La fel şi ţie.
ApreciazăApreciază
Te-am mai întrebat dar cred că nu ai văzut. Nu mai scrii pe blog?
ApreciazăApreciază
Scuze, nu cred că am văzut. Nu mai scriu, mi-a dispărut de ceva vreme dorinţa de a o face. Pentru mine nu a fost niciodată o pasiune. Probabil mi-am făcut blog din curiozitate. Actualmente prefer să urmăresc doar câteva persoane – tu fiind una dintre ele. Nu cred că omenirea a pierdut ceva dacă nu mai scriu eu. Pe vremuri scriam cu multă plăcere, dar poate am devenit prea comod sau mai ştiu eu de ce am renunţat. Să ai o zi cât mai frumoasă.
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc mult că sunt printre acei câţiva pe care îi urmăreşti!
Atunci, îţi doresc să fii bine, orice ai alege să faci în locul scrisului. Şi să mai laşi şi pe aici câte un semn când se poate.
O zi bună îţi doresc şi eu!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asta am să fac cu siguranţă.
ApreciazăApreciază
E dulce; scrisoarea e dulce. O clipa inainte mi-a picat fisa: de mi-ar cere cineva sa dau gust nostalgiei as spune ca e dulce – dulce ca vata de zahar pe băţ si cam aceeasi consistenta: usor aspra, de la zahar.
Una calda, alta rece, ţac-pac si viata trece. Ţac-pac, usor de zis! 🙂
Gustul de poveste, cred, il purtam cu noi – cei care „vin din urma” probabil ca vor simti la fel despre acest azi care va deveni candva pentru ei. Da… Se putea? Stiu ce simt si nu pot exprima! 🙂 Mai bine tac! Nu inainte de a-ti dori: Zile senine sa ai, Potecuta! 🙂
ApreciazăApreciază
O vată de zahăr e şi acest comentariu, Diana! E rotund şi dulceag şi pufos şi îţi mulţumesc mult asta! Te-ai exprimat foarte bine, nu e cazul să spui că nu poţi face asta. 😉
Da, sunt convinsă că acest „azi”, când va fi un „cândva”, va fi la fel de preţios şi de frumos, cum sunt toate „ieri”-urile amintirii noastre.
Să ai o zi frumoasă!
ApreciazăApreciază
Viata constienta, este un punct infim luminos implantat de Dumnezeu în obscuritatea fiintei, (o scânteie) într-o miscare perpetua care traseaza o linie, un drum cu sens unic al constiintei de sine si al unicei certitudini finale; moartea. Doar constientizând acest aspect vom sti cu adevarat cum sa murim eficient, pentru a trai cu adevarat în prezent.
„Viata cu adevarat traita este în trecut sau în viitor – prezentul este un interludiu…un straniu interludiu în care recurgem la trecut sau viitor ca sa ne slujeasca drept marturie ca traim. – Eugene O’Neill –
O seara magica, draga Potecuta !
ApreciazăApreciază
O zi bună, Iosif!
ApreciazăApreciază
Cam asta e firea omului, iar în luna decembrie iese cel mai mult în relief. În timp ce majoritatea caută să bucure și să se bucure de sărbători și cadouri, alții cad în depresie, tocmai pentru că-i afectează negativ fericirea altora. Nu degeaba se spune că e luna în care se înregistrează cele mai multe tentative de suicid.
Pentru ei și pentru toți ceilalți – fericiți sau nostalgici – recomand gândurile pe care ni le transmiți de fiecare dată, ca tratament natural.
ApreciazăApreciază
Of, da. Din păcate, unii îşi pierd echilibrul, simt că nu mai au niciun punct de sprijin când văd poleiala din jur. Şi nu mai pot realiza că în unele cazuri e atât de falsă, că nu sunt ei singurii nefericiţi, singurii fără ţintă, singurii… singuri. Şi cedează. Din păcate.
Doamne, cât de mult mi-aş dori să pot face ceva în sensul ăsta. Nu cred că aş putea duce o asemnea responsabilitate. Dar dacă pot aduce măcar un zâmbet, unul singur, sunt fericită.
Mulţumesc, Petru!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Intr-adevar, sărbătorile sunt așa cum le facem noi să fie! Ai noștri au avut mai multă răbdare și dădeau sens, culoare și frumusețe acestor zile, era magie. Noi, acum, nu prea mai avem răbdare și dăm vina pe timp. Ne pierdem în reclame și vrem să fie cum nu a mai fost, fără să știm dacă ne place.
Ne e dor mereu cred de anumiți oameni, doar că acum se acutizează, lipsa de soare, poate!
ApreciazăApreciază
Cam aşa e. Ne pierdem noi şi dăm vina pe timp. Dar nici nu facem prea multe ca să-l prindem măcar puţin din urmă.
Să ai o zi bună!
ApreciazăApreciază
Scrisoarea aceasta e atat de bogata. Acum, tu ai adus un tremur in vocea mea.
Da, mi-e dor de simplitatea zilelor, de blandetea vocilor si talcul cuvintelor.
Putem si noi sa fim aidoma celor de care ne e dor. Doar ca, am impresia ca fugim de tot si de toate, chiar si de noi.
Parca ne e frica de ce am descoperi daca am incetini ritmul. Am descoperi mai mult ca sigur ca undeva pe drum ne-am pierdut…..si ne-ar durea. Ne-ar durea sa ne dam seama ca am cautat mereu griul si am ignorat albul.
Poate ca am descoperi si ca mai avem o sansa, daca celor mici le-am fi creatori de momente frumoase, asa cum cei care ne-au invatat cuvantul dor,ne-au fost noua.
Te imbratisez cu drag, suflet frumos!
ApreciazăApreciază
Uite, vezi, încăpăţânarea aia cu care cred că oamenii-s la fel de buni şi frumoşi se bazează şi asta: pe oameni ca tine, draga mea!
Câtă dreptate ai tu când spui că de fapt de noi fugim, de teama de a nu ne întâlni, de a nu vedea ce se află-n noi…
Te îmbrăţişez şi eu şi îţi mulţumesc mult pentru cuvintele astea minunate!
ApreciazăApreciază
Si eu am aceeasi incapatanare. Desi unii imi zic ca sunt naiva. Sau ca nu vad realitatea. Prefer sa mi se spuna asa si sa caut frumosul. Sa imi apar cumva sufletul.
O zi faina sa ai, Potecuta.
ApreciazăApreciază
Foarte bine faci, Laura! Nu lăsa pe nimeni să-ţi strice bucuria din suflet!
Şi eu îţi doresc o zi cu zâmbet cald!
ApreciazăApreciază
Nu sunt omul nostalgiei, dar iti dau dreptate: sa nu mai zgandarim in permanenta prin comparatii. Aici si acum sunt atatea de facut si tot atata frumusete cata era si odinioara, daca stii sa o vezi, daca vrei sa o vezi. Privind realist, nici alta data lucrurile nu erau minunate, cum poate ni se par uneori prin oglinda timpului, care distorsioneaza. Panta rhei.
ApreciazăApreciază
Şi eu cred că mai există multe lucruri bune şi frumoase şi cumva suntem şi noi datori să le facem aşa, să le vedem aşa. Nu e totul în trecut…
Îţi mulţumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nostalgie……….Și de ce să nu facem cozonaci? Și de ce să ne îcadrăm într-un trend neplăcut?
Sărbătorile au ajuns prlej de creștere a vânzărilor………Mai bine să fim noi înșine, tot anul………
Din păcate (sau din fericire) , eu nu prea sesizez diferența dintre zilele de sărbătoare și zilele obișnuite………. Îți doresc să te bucuri, de sărbători, așa cum îți dorești, fără a ține cont de ,, reguli,, …………Bineînțeles că timpul este ,, vândut,, , dar este o alegere…….
ApreciazăApreciază
Asta spun şi eu. De ce să nu? De ce să tot blamăm prezentul pentru că trecutul a fost bun şi cald?
E de bine că nu faci diferenţa aia. Dacă te bucuri de fiecare zi, e chiar foarte bine, aşa să-ţi fie mereu!
Îţi mulţumesc mult, încerc să fac aşa.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Lumea asta nu a venit de nicaieri.
Noi am creat-o.
Noi si frica noastra teribila de moarte si obsesia de a trai viata asta cat mai intens, dincolo de orice altceva.
Noi pentru ca am renuntat la radacini, iar fara radacini esti al nimanui…
ApreciazăApreciază
Şi totuşi, mereu dăm vina pe alţii pentru toate astea…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
„Altii” este si o particica din noi. Din fiecare.
ApreciazăApreciază
Alţii suntem noi, cu totul.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asa imi place cum scrii, Potecuta! Mult de tot! Scrisoare sau nu, sensibila cu siguranta 😊!
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc mult, Nicole! Tare mult mă bucur când îmi treci pragul!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Il trec cu mult drag Potecuta 🙂 si asta de fiecare data cand publici ceva !
ApreciazăApreciază
Te îmbrăţişez!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😘
ApreciazăApreciază
O astfel de scrisoare e-atât de necesară pentru a ne reaminti lucrurile cu adevărat importante din viață. Ştii? În fiecare an mă întreb „de ce doar în această perioadă toate par mai frumoase şi nostalgice? Şi-apoi îmi răspun: de-ar fi fost „iubiți-vă țara mereu, nu doar pe 1 decembrie” şi „fiți buni mereu, nu doar de Crăciun”, poate că nu am fi aşteptat cu atâta nerăbdare anumite perioade din an pentru a vedea mâinile care frământă aluatul şi căldura sufletească ce te binedispune.
Toate cele bune!
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc mult, Dana!
Ai dreptate în ce spui. Dar cred că mâinile alea, care mai sunt, merită mângâiate-n fiecare zi. Şi oamenii merită să primească căldură-n fiecare zi. Da, cozonac mâncăm la sărbători. Dar sufletul are nevoie de hrană zilnică.
Ce frumos e comentariul tău!
Seară frumoasă îţi doresc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pingback: O colinda pe zi #3
Poate ne mai trezim și noi după primirea unei astfel de scrisori, ca numai monolog nu e, sunt sigura. Ai scris cu drag, din suflet și asta se simte… 😊
ApreciazăApreciază
Mă bucur mult că ai simţit sufletul din ea şi că ai primit-o!
Te îmbrăţişez şi îţi mulţumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Hai maaaaa….😔
ApreciazăApreciază
Hai că nu-i de rău 🙂
Te pup!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, am simtit randurile personal. De teama dorului, ma indepartez cat pot de sezon. De forfota lui decembrie. De culorile lui. E mai simplu sa spun ca nu sunt in starea de sarbatoare. E mai greu sa admit ca am ramas mai putini anul acesta, iar eu nu ma-mpac inca cu gandul. Gat, nu mai spun iar, dar mi-a fost dor sa te citesc, Potecuta. ❤️
ApreciazăApreciază
Of, Monik! Aş vrea să pot face ceva dar ştiu că nimic nu umple golul şi cu nimic nu trece dorul…
Te îmbrăţişez cu drag!
ApreciazăApreciază
Pingback: O colinda pe zi #3 | Roxana Trandafir