Jurnal de stări

Afară… înserare. Şi cald. Sau călduţ, depinde de dispoziţia celui care dă verdicte. Poate fi şi frig, şi mohorât, şi gri, din aceleaşi considerente. Sec, ANM-ul spune că temperaturile sunt peste limitele normale ale perioadei. Normalul aici ar putea fi încadrat în nişte cifre mici ce indică grade. Celsius. Ce simplu pare deci normalul ăsta. E suficient să stai pe lângă media multianuală şi treci neobservat. Până la urmă cred că totuşi despre asta e vorba când te acuză cineva că eşti ca vremea. Nu vrea să-ţi transmită că ai fi nehotărât, ci tocmai că eşti normal. Sau nu. Dar oricum, normalul fie trece neobservat, fie e scos în evidenţă de cei meteo-sensibili deci n-ar fi de dorit. Oricum, „n-a fost nicicând să nu fie cumva”. Şi acest cumva poate căpăta culori şi simboluri atât de diferite încât ar fi mai bine să nu mai fie descris. Să-l simtă fiecare şi să-i dea nuanţe. Deci e… înserare. Şi călduţ.

Azi… se aud undeva în depărtare ecouri ale pregătirilor de sărbătoare. Nu cea în care colindăm. Deocamdată avem de sărbătorit altceva. Mi-aş dori să văd bunici mulţi povestind. Lăcrimând şi povestind. Sau râzând şi povestind. Sau doar oftând şi povestind. Au ce să ne spună. Să le facem loc, să ne spună ei ce cărţile de istorie nu o fac nici acum. Unele dintre ele. Şi nu numai de aia. Să auzim o poveste spusă de nişte oameni care au făcut şi altceva şi au trăit şi altceva în afară de umilinţa de a fi doar nişte încurcă-lume prin autobuze, aşa cum par ei în ochii celor care pot. Încă pot. Urca mai repede, coborî mai uşor. Sigur, e doar o dorinţă. Oricum nu voi avea unde să-i văd. Vor străluci unii atât de tare, încât vor orbi pe oricine ar vrea să privească înspre. Sau dinspre, depinde de… perspectivă.

Mă gândesc… să vă întreb dacă aţi văzut Pororoca. L-aţi văzut? Să nu-l vedeţi. Sau ba să îl vedeţi. Sau cum vreţi voi. Da, am ajuns şi eu ieri să-l văd. E o minune mai mică pentru mine, nu râdeţi. Cu filmele stau prost şi încerc să recuperez. Şi când găsesc unul aflat pe o listă aproape-ngălbenită, trăiesc momentul ca pe o reuşită.
Ştiţi că nu scriu recenzii. La nimic. Eu doar spun ce-am simţit când scriu de un film sau de o carte. Şi la filmul ăsta am simţit că-mi pierd respiraţia în multe momente. Doare filmul ăsta. Pe oricine. Şi pe cei care nu au cum înţelege la modul ăla cel mai profund, cum sunt eu, de exemplu.
Dacă totuşi vă gândiţi că ia să văd şi eu ce tot spune potecuţa asta, vă rog mult, mult, să nu-l porniţi cu copiii pe lângă voi. La început se înjură. E doar un avertisment, atât.
Azi, dacă astrele sunt de partea mea, văd Breaking news. Iuhuuu. Sigur aţi uitat, nu era important, v-am spus că am fost la cinema la filmul ăsta şi pentru că eram eu şi atât… nu au pornit filmul. Şi de atunci aştept să-l văd. Am ratat şi când a fost pe HBO aşa că vă daţi seama cam cum stau la capitolul ăsta.

AscultASTA ascult. Şi… şi doar se ascultă. Şi se tace.

Foto

Reclame
Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

33 de răspunsuri la Jurnal de stări

  1. Daniela zice:

    „Ne mintiiiim ca la meteo…” era o melodie, stii ? asa si cu ANM ul, care spunea ca se va incalzi si-am tremurat ieri de m-am saturat de caldura. Bunicii sunt prea batrani, mainile le tremura prea tare, te intreaba de trei ori dac-ai mancat sau daca nu ti-a fost frig si tot stau in poarta sa te-astepte, chiar daca stiu ca ti-aduci aminte de ei doar de Paste si de Craciun. Ce mult mi-as dori sa mai am bunici…. atat de mult ca uneori aproape ca ii urasc pe cei care inca ii au….

    Apreciat de 1 persoană

  2. ane zice:

    M-am plimbat prin Paris, a fost frumos . Mi-am amintit de zilele si serile frumoase din romanticul Paris. Merci, Potecuta!

    Apreciază

  3. castanman zice:

    Decalogul, de Kieslowski, Po! Seria aceea de 10 filme de-o oră. Când ai timp. Poți să le vezi într-o ordine aleatoare.

    Apreciat de 1 persoană

  4. CARMEN zice:

    astazi am inghetat si eu. Am fost în centrul orasului, ca s-a deschis Targul de Advent (Chriskindlemarkt din Augsburg) si am vrut neaparat sa fiu la deschidere… Meteorologii „au promis” ca va ninge si… a fost lapovita 😦 Si cand esti ud la 2°C nu e deloc placut! Acum stau cuibarita in paturica si trec in revista blogurile 🙂 Multumesc pentru prezentarea situatiei din Sibiu 🙂 Am trecut si prin Paris – multumesc! Si acum….tac si ascut inca o data George Baker 😉
    O seara placuta Potecuta!
    PS: tare as vrea sa vad si eu Breaking news! (Proroca daca zici asa… nu-mi pare rau ca nu pot sa-l vad)

    Apreciază

    • Of, îmi pare rău că vremea nu a fost chiar prietenoasă, ştiu că nu e deloc plăcut să înfrunţi o aşa vreme, mai ales când vrei să te bucuri de deschiderea târgului. Sper că nu ai răcit!
      Eu am fost în fugă prin târgul nostru, era frig şi mă grăbeam altundeva. Dar am timp până în ianuarie să-l văd pe îndelete.
      Mă bucur mult că ţi-a plăcut melodia!
      Nu aş vrea să nu-l vezi din cauza mea. Da, în primele minute se înjură, poate mai mult decât ar fi necesar. Dar nu mai mult decât auzi la o plimbare pe lângă o clădire cu muncitori pe o schelă, să zic. Altfel, filmul e bun. Bogdan Dumitrache face un rol de zile mari, sincer. E durere multă acolo, e transformare, degradare, viaţă.
      E o meteahnă. Sau doar o barieră de care nu ştiu de ce nu putem trece. Cumva, ne zgârie la urechi înjurăturile cu dicţie şi ecou din sălile de cinema. Când ieşim în trafic şi le auzim printre claxoane, parcă fac parte din noi, nici nu le mai sesizăm.
      Mulţumesc, Carmen!

      Apreciat de 1 persoană

  5. Mugur zice:

    Am ascultat și am tăcut. Și nu știu cum ți-au fost astrele, dar eu am văzut filmul, în chiar această seară. Nu și Pororoca, pe acela l-am lăsat, poate, pentru o altă seară.

    Pe aici doar a plouat azi, fără zvonuri de sărbătoare, doar o liniște… aproape nefirească. Sărbătoare? Poate doar o simplă zi în calendar, una în care vor mai ieși unii să ne spună… să se laude… să… Bătrânii noștri nu vor mai avea loc să spună și ei vorbe, poate doar la jocul flăcărilor din sobă, ascultați de nepoți. Istoria aceea se pare că are doar un circuit închis, poate în sânul familiei, poatre și printre prieteni.

    Apreciază

    • Am reuşit, astrele mi-au zâmbit 😀
      Ce părere ţi-a lăsat filmul? Mie mi-a plăcut mai mult decât m-aş fi aşteptat, sincer.

      Ploaia mai acoperă din „zumzet”. Dacă am noroc… mă voi putea ascunde-n filme în ziua aia, simplă zi din calendar. Dacă nu, voi prinde nişte parade la TV. Dar pe „mute”, aşa că îmi pot imagina că e un film.
      Da, încă sunt nepoţi dispuşi să asculte poveştile la gura sobei. Şi bine e că e aşa!

      O zi bună, Mugur!

      Apreciază

      • Mugur zice:

        Să știi că și mie mi-a plăcut. M-a captivat nu atât acțiunea, cât subiectul și modul de abordare și de „rezolvare”. Cumva era de urmărit, zic eu, răspunsul psihologic al celor două personaje principale. De fapt pe asta s-a și pus accentul.

        Pentru mine, sfârșitul de săptămână va fi cumva clasic (pentru mine), căci nu am televizor (aici) dar nici nu-mi trebuie, așa că voi citi sau voi viziona oarece filme. Va fi liniște.

        Mulțumesc!
        Îți doresc și ție o seară frumoasă și o săptămână minunată! 🙂

        Apreciază

        • Mă bucur că ţi-a plăcut! Da, psihologicul a fost punctul central şi cele două personaje, zic şi eu, şi-au făcut bine treaba. Şi Pororoca tot pe psihologic pune accentul. Dar ăla parcă doare. Nu ştiu, aşa l-am simţit.
          Atunci să îţi fie cu linişte şi filme bune!
          Îţi mulţumesc, Mugur! O zi bună să ai!

          Apreciat de 1 persoană

  6. Stiu ca din momentul in care am vazut trailerul mi-am propus sa-l vad. Nu am facut-o. Asta mi-a amintit cat de superficiali suntem. Ne pierdem in atat de multe lucruri inutile si uitam atat de des lucrurile pe care ni le propunem.

    Ne pierdem, Potecuta.
    Nu individual. Ne pierdem ca o intreaga familie de balene ce esueaza pe tarm, ratacite.
    Iar noi nici macar nu observam asta.
    Mergem direct spre bancul de nisip crezand ca suntem in mijlocul oceanului.
    Am distrus natura, am renuntat la reguli si principii spirituale, ne credem atotputernici si invicibili si traim convinsi ca acest Carpe Diem poate dura la nesfarsit.

    Imi e dor de bunici. Nu doar pentru ca am un sambure de traditionalism in mine, dar sunt convins ca doar intr-o viata de om poti capata suficenta experienta cat sa inveti pe altii.

    Apreciază

    • Nu ştiu dacă-s chiar toate inutile. Pur şi simplu, cumva, într-un anumit moment, ne sunt priorităţi. În afară de programul de muncă, o vizită la prieteni, o carte, un alt film, un somn bun, o plimbare… intră-n faţa a ceea ce ne-am propus şi pe moment ne fac plăcere. Asta nu e rău. Important e să nu amânăm prea mult lucrurile care contează cu adevărat.
      La Pororoca am vrut să merg de când am văzut şi eu trailerul. Nu a fost la noi în cinema. Sau mi-a scăpat mie printre degete. În perioada aia era o singură sala de cinema la noi şi ştiu că am tot căutat în program fără succes. Şi cum pe net nu era… duminică a fost momentul potrivit cu cont făcut pe HBO 🙂

      Individual putem face ceva să mai încetinim procesul ăsta de… pierzanie. Se poate. Nu va schimba major, nu se va vedea, poate. Dar nici nu ne complacem.

      Oh, da. Frumos ai spus. Doar aşa, într-o viaţă de om…
      Mulţumesc, Albert!

      Apreciază

  7. Iosif zice:

    Citind titlul postarii, primul gând mi-a fost la APA si “starile” EI de agregare, apoi la importanta vitala a EI si nu în ultimul rând la metamorfoza “(re)nasterii din APA si…”
    O zi binecuvântata cu liniste, pace si fericire draga Potecuta !

    Apreciază

  8. Ce de bunici erau pe vremea copilăriei noastre și cât de rar ni se pare că-i găsim acum în preajmă! Poate că nu-i mai percepem ca atunci, când aproape oricare bătrânel ni se părea un izvor de înțelepciune și povestiri. Sau s-o fi schimbat și modul lor de a trăi, simțindu-se copleșiți de tehnologia care le atrage ascultătorii, prin televiziune și internet.

    Apreciază

  9. Diana zice:

    De aseara ploua, ploua… 🙂 E cam mohorat pe-aici, dar picaturile de ploaie par ca se anina, cumva, de crengile dezgolite si arata ca niste mici diamnate – parca-s gatiti de petrecere pomii. 🙂
    Ma bucur tare mult ca i-am ascultat pe bunici cand povesteau din trecutul lor (sora mea mai mult decat mine, care la acea vreme aveam si mai putina rabdare ca azi, dar am recuperat mai tarziu, ascultandu-i pe varstnici depanand aminintiri) 🙂
    Imi plac tare mult melodia, versurile, vocea lui G.B. E un cantec… rascolitor de amintiri. 🙂 Multumesc, Potecuta. 🙂
    Zi linistita iti doresc!

    Apreciază

    • Aşa e şi aici. Plouă de ieri şi e linişte multă-n jur. Ploaia amuţeşte şi activează tăceri.
      Da, e o bucurie să ai poveştile lor adunate-n minte şi suflet, sunt de mare preţ.
      Mă bucur mult că ţi-a plăcut melodia, Diana! M-am delectat ieri cu ea şi eu.
      Îţi mulţumesc frumos şi îţi doresc o zi bună!

      Apreciază

  10. ecoarta zice:

    E ceva in ce ai scris ce te pune pe ganduri…insa partea aceea cu bunicii mi-a trezit amintiri legate de bunicul dinspre tata, facator de doua razboaie. ( NU, nu a avut pensie speciala. Nu a primit decat o râpă, adica o bucata de pamant pe care cu greu il puteai lucra. La munte.)
    Imi povestea despre razboi. Il ascultam. Nu intrebam. Eram prea nestiutoare. Azi as intreba…
    Dorulet, o zi frumoasa, calda ca inima ta!

    Apreciază

    • Îmi dau seama cam câte poveşti a avut el de spus… prea multe pentru un copil şi puterea lui de înţelegere. Da, altfel ar suna ele acum…
      Îţi mulţumesc mult, draga mea! Şi eu îţi doresc o zi cât se poate de bună!

      Apreciază

  11. Katherine zice:

    Tare frumos ai scris, Potecuta draga. Am citit paragraful al doilea cu lacrimi in ochi… imi e dor. Mi-e tare dor. Dor sa-i mai vad, dor sa-i ascult, dor sa ii simt… dar au plecat departe si acum nu mai am pe cine imbratisa, nu mai am cui sa ii spun povesti, cui sa ii cant.
    S-au dus bunicii, si a ramas banca de la poarta goala, a ramas casa goala.
    Merci pentru emotii, te pup!

    Apreciază

  12. Pingback: Unde s-au dus, unde-au apus…/ Where did they go, where did they disappear… | Katherine's Blog

  13. anasylvi zice:

    Multumesc pentru articol, recomandare si muzica minunata.

    Apreciază

  14. tcbianca zice:

    Frumos ai scris, si frumoasa melodie! 🙂

    Apreciază

  15. Alex zice:

    După toamna frumoasă, aurie, caldă și luminoasă, a venit vremea timpului ploios, mohorât și plin de melancolie. Iar acum…deja frigul iernii. Care ne adună repede în casă, la căldură, lângă cei dragi. Mi-ai adus aminte de bunici… Dor mult de ei, sunt atât de mulți ani de când au plecat spre zări îndepărtate…Dar lipsa lor se simte la fel de puternic și acum…
    Toate cele bune și zile fericite, dragă Potecuță! 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s