Prin noiembrie merg cu visarea de mână
Şi adun, peste plâns scuturat din copaci,
Pas cu pas, pentru drumul ce-o fi să rămână
Până când în întoarceri vei putea să te-mbraci
Risipesc amintiri pe alei pustiite
Şi culeg aşteptări împărţite la doi
Dintr-un timp presărat cu dorinţe şoptite,
Fără pete de scrum, fără urme de ploi
Ca-ntr-un joc, mă opresc să-i surâd întâmplării
Când fărâme de dor, rătăcite prin vânt,
Recompun, în vârtej, un ecou al chemării
Şi se-ntorc întregite-n adieri de cuvânt
Prin noiembrie merg cu visarea de mână
Calc uşor printre frunzele plânse pe-alei,
Toamna, de-ar vrea, ar putea să rămână,
Să primească, pe drum, urma paşilor mei.
Poteci de dor 
Un vis frumos. Realizabil poate?
Inspirație, Potecut, și toamnă blândă cu tine!
ApreciazăApreciază
Numai el ştie dacă va fi aşa…
Mulţumesc mult, draga mea! Şi toamna ta să fie aşa cum ţi-o doreşti tu!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Un cântec de dor face spectacol în toamnă…
❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Şi toamna a făcut la fel, e toată un spectacol 🙂
Îţi mulţumesc, Amalia!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Aveam eu doua repere artistice noiembriene, pana astazi. Iata cum ti-ai impletit miracol de cuvant si mi-ai intreit si nuantat toamna. Cum spuneam eu candva, ce naste sufletul tau trebuie tinut aproape de numele tau, ca autor. Nu este frumos ca atunci cand cineva doreste sa duca in lumea lui versurile tale sa le reblogheze?
Imi permiti sa iti ofer o alee in gradina mea?
ApreciazăApreciază
Mulţumesc frumos, Cosmisian!
Nu ştiu dacă e frumos, dar ştiu că e corect şi indicat să pui sursa. Dar…
Dacă îţi permit? Bucuria e a mea.
Mulţumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cred ca frumos este forma minimala de a spune `de bun simt`. Dar, cred ca atentia mea ramane pe versurile tale. Profit si eu de soarele pe care il gazduieste covorul de frunze, pe care il exprima atat de intuitiv poezia ta 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
A republicat asta pe Cosmisian's Blog – Gânduri Neinfinite și a comentat:
Cu apreciere, Potecutei!
ApreciazăApreciază
Opreste-te toamna din goana nebuna,
Mai lasa culori si belsug de arome în beci.
Pe cerul din nopti sa pâlpâie stele si luna,
Copii visatori sa zburde, cântând pe Poteci !
Un noiembrie magic cu vise-mplinite, draga Potecuta !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte frumoase versurile tale, Iosif! Mulţumesc!
La fel îţi doresc!
ApreciazăApreciază
Visatoare cum esti, ai putea ruga toamna sa nu plece! Si promite-i ca o sa scrii versuri minunate! Ca cele de acum!
Zi buna sa ai!
ApreciazăApreciază
Crezi că m-ar asculta? 🙄
Îţi mulţumesc mult! O zi frumoasă îţi doresc şi eu!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bre, Potecuta, matale mergi cu visarea de mana cam in fieacare luna :)))
E adevarat, cu sau fara frunze.
ApreciazăApreciază
E parte din ADN, nu am ce să fac. Nu merge cu antibiotic. Şi nici n-aş vrea să treacă 🙂
ApreciazăApreciază
După cum ai doinit de visătoare, cu ecouri pentru fiecare inimă de om și frunză de pom, musai trebuie să mai zăbovească toamna, până în apropierea sărbătorilor.
ApreciazăApreciază
Uaii, cât de frumos ai spus, Petru! Îţi mulţumesc tare mult! Din inimă de om, da 🙂
O zi bună să ai!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Toamna o sa ramana cu siguranta lipita de visarle tale dar mai mult de frumoasele versuri.
ApreciazăApreciază
Sper să fie aşa!
Îţi mulţumesc frumos! Să ai o zi bună!
ApreciazăApreciază
Toamna e doar o leprozerie. Refugiu pentru năucii stingheri de care atârnă obscen hălci de suflet descărnat.
ApreciazăApreciază
Bacovia e curcubeu pe lângă definiţia asta. Totuşi, „eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc, Şi-amanţii profund mă-ntristează – Îmi vine să râd fără sens, Şi-i frig, şi burează”.
Oare toamna nu e anotimpul ăla-n care „poemele se scriu pe hârtie de calc”?
ApreciazăApreciază
Da, poemele se scriu pe hârtie de calc. E toamna mea de anul trecut. Cât de repede ai găsit-o 🙂 Nimic nu pot s-ascund de tine 🙂
Oricum, asta nu te absolvă de acuzația de folosire a toamnei în interes personal. Când toată lumea îmbracă toamna, tu te-ai îmbrăcat cu ea. Ți-ai făcut din ea un deux-pieces mişto. Sacoul desfăcut la primii doi nasturi şi fusta mult deasupra genunchilor. Crezi că mai e cineva atent la toamnă? Pardon, la deux-pieces?
ApreciazăApreciază
Castanman, să ştii că nu am luat-o pe toată. Am luat numai partea mea şi am lăsat restul, nu m-am lăcomit să o îmbrac pe toată.
Ah, mi-e teamă că nu-s eu aia. Deux-pieces nu mă prea defineşte deci ai zis bine, nu merită atenţie în defavoarea toamnei.
ApreciazăApreciază
Ok. Îți stă fain îmbrăcată-n toamnă
ApreciazăApreciază
Mulţumesc!
Aş pune din ăla care râde. Dar ştiu că nu îţi sunt simpatici.
ApreciazăApreciază
Ca să comentez în adevăratul sens al cuvântului, ar fi să tălmăcesc versurile tale în modul meu propriu de înțelegere, ceea ce nu ar fi corect. Dar există o certitudine care poate fi rostită fără drept de apel și fără posibile interpretri eronate: foarte frumoase versuri ai scris! 🙂
ApreciazăApreciază
🙂
Mulţumesc mult, Mugur!
M-ar fi bucurat interpretarea ta, nu pot minţi. Dar mă bucură mult şi certitudinea 😀
Să ai o zi frumoasă!
ApreciazăApreciază
Ce frumos ai pus în versurile tale, toată melancolia toamnei, dragă Potecuță!
Numai bine și o lună niembrie cât mai frumoasă! 🙂
ApreciazăApreciază
Mulţumesc mult, Alex! Şi eu îţi doresc o lună plină de lucruri bune şi frumoase!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pingback: Recomandări de duminică – Illusion's Street
si totusi toamna asta se prelugeste si se lungeste nepermis de mult. oare tu esti responsabila de asta? te a ascultat ea pe tine? ar trebui sa se dea o lege. deja iarna devine amintire si o mai gasim doar in cartile cu povesti pentru copii. toamna isi cam face de cap pana in primavara, cu doar mici usi intredeschise iernii, ca o favoare.
dar noiembrie are un farmec aparte. alta data mirosea pe vremea asta a fum de la focurile facute in sobe, a ploi si a frig.
ApreciazăApreciază
Uf, aşa e. Chiar mă gândeam la faptul că cei mici nu prea mai au o reprezentare clară a anotimpurilor, aşa cum am avut noi. Că învaţă ei că iarna ninge şi primăvara înfloresc copacii, dar ce văd pe afară nu-i întodeauna în acord cu teoria.
Eu nu o oblig, pe cuvânt. Că-s conştientă că nu ar fi bine să mai stea mult. Nu vreau să răspund pentru asta 😀
ApreciazăApreciază
Ce frumos! Atât de frumos, încât m-ai făcut să uit ce am pățit azi călcând prin frunzele toamnei :))).
ApreciazăApreciază
Vai! Dacă e ce cred eu… să apară norocul de peste tot! 😀
Îţi mulţumesc tare mult! Mă bucur mult că îţi place!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, a fost un noroc de toată frumusețea :)))).
ApreciazăApreciază
Vaaai! 😀
E clar, se duce toată poezia când păţeşti asta 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Daa :)))
ApreciazăApreciază
O minunatie !!! Multumesc pentru vibratia de noiembrie!
ApreciazăApreciază
Eu îţi mulţumesc ţie!
Să ai o zi frumoasă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Semnul meu de lectură reconfortantă, printre versuri tomnatice, într-o lună noiembrie care, iată, îndeamnă la reverie. Nefiind un fan al acestui anotimp, dacă se poate spune aşa, mă surprinde – de fiecare dată – foarte plăcut, puterea toamnei de ne oferi atâta frumuseţe. Ciclică.
ApreciazăApreciază
Şi pentru mine e un paradox. Pe cât e de blamată, pe atât e de darnică-n culoare şi stări şi sunete…
Mulţumesc mult! O zi cât mai bună îţi doresc!
ApreciazăApreciază
Pingback: Cine aleargă, noi sau anii? | Poteci de dor
Simt ca cel care iubeste!
Fie un el sau ea, nu ne priveste….
E artistul, ce poate merge cu visarea4 ae!
Tu iți inchipui ppl ce castele construieste,
Daca din lacrimi de dragoste stapână,
Un drum solid croieşte,
Ca eternitatii sa-i ramánă,
Peste plânsul –
Ce scutura copacul?
ApreciazăApreciază
Ce frumos!
Mulţumesc tare mult!
ApreciazăApreciază