Chimie şi alcool între cuvinte

Dragă…,

a trecut ceva timp de când nu am mai scris scrisoare. Mai mult decât mi-am propus când am făcut categoria asta a lor. Nu ştiu de ce am simţit atunci că sunt lucruri pe care care nu le pot aşeza decât aşa, sub un banal „dragă”, de parcă numai aşa îşi găsesc locul, numai aşa le voi putea inventa o ordine şi le voi scoate la suprafaţă. Vorbesc de parcă aş scrie aici despre marile invenţii ale omenirii, despre chestiuni de care ar depinde cineva în vreun fel. Aiurea! Sunt gânduri care dau buzna şi pe care nu le-aş putea aranja într-o postare care se presupune că are o logică, un început şi un sfârşit, un punct culminant, un epilog, un… ah, Epilog. Vama Veche – Epilog. Hm, vezi, asta spun. Cum să scriu asta într-o postare, când nici n-am început bine şi am făcut deja un fel de amalgam şi când eu, când aud cuvântul „epilog”, fug la Vamă, nici prin gând nu-mi trece să mă refer la orele de Limba şi Literatura Română. Deşi mă gândesc câteodată la asta, să ştii. În special atunci când sunt mai mult de 5 persoane în faţa mea şi trebuie să spun ceva, orice.

Îmi plăcea să învăţ la orele astea. Memoram citate, dincolo de ceea ce ne preda doamna D., şi îmi plăcea. Îl aveam pe Călinescu şi făceam, cu creionul, acolade în dreptul citatelor. La ore, mă ridcam în picioare şi îmi frângeam mâinile cât vorbeam. Eram extrem de emotivă, îmi pierdeam des vocea şi mă făceam ca racul în obraji. La finalul „discursului” meu, eram epuizată. Nu am fost o elevă de 10 pe linie. Dar unde îmi plăcea, învăţam cu drag. Sigur, m-am strecurat unde nu mi-a plăcut. Şi am avut oscilaţii unde nici nu credeam. Dacă în a 9-a, cu o profesoară de chimie de care eram îngrozită, am reuşit să trec prin toate notele de la 4 la 8, în a 12-a aveam 10 pe linie şi eram numai cu mâna pe sus. Am uitat tot, nu-i problemă. Dar îmi plăceau chestiile alea despre care acum nu mai ştiu nimic. Ceva s-a întâmplat şi la chimie învăţam pentru fiecare oră, fără să mai fie chiar nevoie că deh, uman, bac…

Am vrut să scriu despre alcool şi am ajuns la H2SO4. Asta-mi place la scrisori, ele suportă orice. Şi de obicei şi poştaşul duce. Duce el şi veşti bune, duce doruri, duce vise, duce viaţă multă în tolba lui. Timbrele-s atingeri. Săruturi. Stângeri de mână. Sau ţin loc de „rămas bun”. Un „farewell Angelina” cu gust dulceag.
Iar am ajuns departe. Ciudat cum zboară gândurile când ştii că ai libertate deplină să le aşezi pe toate-ntre rânduri. Nu mai simt încorsetarea şi explodează şi aleargă şi se întorc pline de apă în cizmuliţe, pline de noroi pe pantaloni, murdare de îngheţată pe faţă. Stau aşa cuminţi şi aşteaptă să-mi vadă reacţia. Sigur că nu le pot încuraja. Trebuie să fiu serioasă, altfel nu le voi mai putea controla. Dar mi-s dragi de mă topesc. Cum să nu-mi fie când aşa aş face şi eu dacă aş putea alerga aşa ca ele. Numai că paşii mei nu mă pot duce atât de departe, ochii mei nu străbat peste cuprins şi glasul… ei bine, glasul, cumva şi-a păstrat din emoţia aia de la orele de română. Şi în anumite situaţii începe să tremure. Când mă ia în braţe emoţia şi nu-l mai pot contra, orice-aş face.
Cred că s-ar întâmpla asta acum, dacă ar trebui să citesc asta în faţa cuiva. E bine că tastatura nu transmite tremuratul. Nici răceala degetelor, nici nesiguranţa lor. Nici măcar zâmbetul. Deşi ăsta ar trebui să se simtă dincolo de cuvânt.

Mă obsedează o melodie. ASTA. Şi ascultând-o, parcă simt acea dulce amăgire a celui ce-şi ascunde clipa pe fundul unui pahar demult golit. E posibil să simţi că te îmbeţi ascultând o melodie despre iubire şi alcool? Nu e. Sau e. Nu contează cum e. De ce-ar conta, când poştaşul duce-n tolba lui viaţa aşa cum e, fără să se întrebe dacă are vreo logică toată greutatea aia a lui. Chiar, cât o cântări oare o scrisoare? Câteva zeci de grame? Dar cât cântăreşte oare ce spune câte o scrisoare? Oh, ce bine că nu prin asta se determină unitatea de măsură. Îţi dai seama câţi poştaşi ar merge aplecaţi de spate? Şi ce bine că astea nu trebuie ridicate de jos. Ar fi cam nesigure şi poate ar cădea înapoi. Cu zgomot. Bang-bang.

Cu drag,
eu.

foto

Reclame
Acest articol a fost publicat în Scrisori și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

58 de răspunsuri la Chimie şi alcool între cuvinte

  1. Grea meseria asta a poștașilor și plină de responsabilitate. Să care ei atâtea gânduri, și doruri, și… Fain ai mai scris! Sunt sigură că foarte mulți se vor regăsi în gândurile tale, dar numai tu știi să le-așterni atâ de frumos. Și haios. 😁😊
    Seară frumoasă să ai, Potecuță!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Asta-i melodie de ascultat la drum lung. Să mergi și să tot mergi ( cu mașina, bineînțeles) că altfel îți dă un dor de ducă… 😁

    Apreciază

  3. Obisnuiesc sa citesc articolele de pe bloguri dimineata.
    Ma bucur ca in seara asta am facut o exceptie.
    Incantator jocul tau. Uneori imi este atat de dor de adevaratele scrisori.
    Amintiri…
    Se pare ca nu doar tu esti nostalgica :)))

    Apreciat de 2 persoane

  4. ane zice:

    Cel mai periculos este H2SO4, arde; alcolul dauneaza grav sanatatii 🙂
    Afara e frumos si cald si tu esti nostalgica? Ce faci la iarna cand postasul se v-a impotmoli prin zapada, si nu mai vine de loc. 😉

    Apreciat de 1 persoană

  5. Beta zice:

    Frumoase ganduri intr-o scrisoare. Toamna cred ca e de vina pentru nostalgie doar pe postas sa nu-l cuprinda ca intarzie cu scrisorile, ha, ha, ha.

    Apreciază

  6. Mona zice:

    Parcă am citit și despre mine. Am iubit Chimia și Literatura. Iar emoția mă leagănă până în ziua de azi. Uneori și în spatele tastaturii. 🙂
    Scrisorile pot cântări mult, dar uneori conținutul lor ar da aripi poștașului. Doar să ajungă mai repede la destinatar 😊
    Te îmbrățișez!

    Apreciază

    • Şi tu?? Şi pe tine?? 🙂
      Nu mă mai mir, deja ştiu că avem multe în comun.
      Cred că şi dacă nu ajung scrisorile, răzbat gândurile. Oriunde…
      Mulţumesc, Mona! Te îmbrăţişez şi eu!

      Apreciază

  7. Astăzi, cântărim în fiecare lună facturile, aduse de poștași bătrâni și obosiții. Grele-s aceste facturi, iar emoțiile vin când citești doar câteva cifre.

    Apreciază

  8. castanman zice:

    Dragă, scrisoarea ta e ca un glonț ce caută o tâmplă, mi-e teamă să o recitesc, simt cum deja-mi scârție articulațiile de cât de bătrâni ne-ai făcut.

    Apreciază

    • Castanman, ce onoare! Îţi mulţumesc!
      Stai să mă lămureşti, nu fugi, te rog! De ce simţi că v-am făcut bătrâni? Pe cine? De cee?

      Apreciază

      • castanman zice:

        Po, suspendasem timpul, ştii senzația aia de dolce farniente, şi mi-ai futut o palmă, cu mănuşa de catifea a epistolei ăsteia, epistolă capcană, adresată ție sau nimănui. M-am simțit captiv în intervalul destinatarilor şi am început să curg odată cu toate evenimentele descrise de tine. Io, care hotărâsem să ignor exhibiționismul secundelor şi să stau pe ultimul loc în sală, m-am trezit pe scenă.

        Apreciază

        • Ahaaaa. Asta nu înseamnă că trebuie să simţi că e cineva bătrân, Castanman! Actorii n-au vârstă, dacă tot eşti în lumina reflectoarelor.
          E adresată tuturor. Sau nimănui, da.
          Poştaşul a îmbrătrânit. Sau şchiopătează numai din cauza cuvintelor formate din prea multe silabe şi golite de sens. L-au albit P.S-urile.

          Apreciază

          • castanman zice:

            P.s. Care-i chestia cu onoarea ce ți-am făcut-o? 🙂

            Apreciază

            • Onoare pentru că ai trecut pe la mine. Rectific: că un om care scrie ca tine mai citeşte şi pe aici.
              Am văzut că ai închis acum. Păcat.

              Apreciază

            • castanman zice:

              Te citesc cu drag mereu. Nu am comentat de teamă să nu stric sau să tulbur, îmi păreți foarte apropiați genetic. Vorbesc de grupul de la tine. Şi de genetica scrisului şi lecturii, bineînțeles. 🙂 Tu scrii profi. Mie îmi lipsesc multe din trusa de scule a scriituri. Inclusiv ceva gramatică. O să mai trec, dacă renunți la „onoare”. 🙂 Mulțumesc şi eu, text de antologie

              Apreciază

            • Mă bucură mult ceea ce spui! Şi gata, tac. Îţi mulţumesc şi promit solemn să nu mai zic de onoare. 😉

              Apreciază

  9. CARMEN zice:

    vesele si zglobii, tinere si spirituale alearga gandurile tale si ce frumos asteapta sa fie toate asternute pe coala de hartie / fila de blog 😏
    Tare mi-esti draga Potecuta! (mai ales ca esti sibianca de-a mea )

    Apreciază

  10. condeiblog zice:

    Bine zis amalgam… De idei, de stări, de impresii…Cuvântul scrisoare și acel „Dragă” din susul paginii, nu se poate să nu-ți răscolească amintirile. Și dorurile. Pentru că a fost o vreme când ele făceau activ parte din viața noastră. Scriai: sunt bine, sănătos. Și până ce îți ajungea scrisoarea la destinație aveai vreme să te îmbolnăvești și să te faci bine iar la loc…L-am înțeles bine pe Castanman…Fără să vrei, acest „era o dată”, te face să privești pe deasupra hăului format între azi și ieri și să-ți pui întrebarea, cum ai ajuns până aici? Ai mers pas cu pas, ori ai fost așa…teleportat dintr-o dată? Pentru că tu ești același Făt-Frumos din Lacrimă șl numai dimprejur, totul, absolut totul… s-a transformat.

    Apreciază

    • Comentariul tău e ca o scrisoare pe care ai vrea să o citeşti dintr-o dată, din nerăbdare, dar în acelaşi timp ai vrea şi să mai amâni momentul în care ajungi la final. Aşa cum fac la Lupa.
      Da, acum încep şi eu să înţeleg. Deşi altul a fost motivul rubricii Scrisori, văd că am deschis cutii cu nestemate. Din partea voastră, desigur. Şi mă bucur, chiar dacă pare egoist.
      Şi dacă ne gândim că şi „azi” va fi curând la fel de îndepărtat… mai bine nu ne gândim.
      Mulţumesc frumos!

      Apreciat de 1 persoană

  11. Diana zice:

    Imi plac scrisorile! 🙂 Putem incepe de oriunde si ajunge oriunde, invartindu-ne, uneori, pe unde nu ne asteptam, pentru ca, in general, scriem scrisori (cu sau fara ghilimele) asa cum gandurile navalesc sub frunte. 🙂
    Pana sa ascult melodia lui C.S. am citit cuvintele urmatoare si gandul mi-a zburat la Tom Wait si al sau „Drunk On The Moon”. 🙂

    Zi frumoasa iti doresc, Potecuta!

    Apreciază

  12. Zina zice:

    Acum îmi dau seama: mi-era dor să primesc o scrisoare! Chiar dacă nu mi-a adus-o poștașul, îți mulțumesc că mi-ai scris-o. Am citit-o cu emoție și mult drag și cred ca asta a simțit fiecare dintre cei care au primit-o.

    Apreciază

  13. Katherine zice:

    Mi-ai adus aminte si mie, draga Potecuta de vremurile din liceu si facultate. Chimia, o materie pe care in liceu o studiasem doar pe hartie, copiind lectii fara a intelege un vrac din ele, la facultate m-a surprins.
    Nu cunosteam absolut nici o formula corecta, daramite sa fac solutii de diverse concentratii, sa calculez dilutii si asa mai departe. Datorita unei bune profesoare am ajuns sa inteleg si sa cunosc probleme intortocheate de chimie pe care mi le amintesc vag, in ceata.
    Mi-ai adus aminte de acele momente si parca, m-a cuprins un fior, un dor.

    Apreciază

    • Ohoo, tu ai studiat mai aprofundat. Am fugit de real toată viaţa. Cred că de aia am ajuns să o înţeleg în liceu şi să-mi placă, că era predată la nivel de uman 🙂
      Mă bucur că ţi-am trezit amintiri frumoase şi îţi mulţumesc mult!

      Apreciază

  14. Iosif zice:

    Merci, draga Potecuta !

    Apreciază

  15. Amalia zice:

    Dragă Potecuta, nu vreau să spun nimic concret despre scrisoare, decât că mi-a plăcut şi mi-ai plăcut tu şi mi-a fost dor să-ți citesc gândurile libere si curate.

    Apreciază

  16. Ca de obicei, Potecuță! Mi-ai amintit de ”scrisorile” ….Cu niște ani în urmă, la Ziarul de Mureș aveam o rubrică săptămânală de corespondență între Raveca și Letiția, două prietene, una de la țară și alta de la oraș, care-și povesteau așa ca între prietene evenimentele ( știrile) locale de peste săptămână. Raveca ( eu) avea și poză și pagina de facebook, Letiția ( tot eu) nu avea timp de așa ceva!Hmm. Cred că le voi căuta!Mulțumesc pentru idee și pentru muzica de ”aici”…am rămas cu Eagles acum…
    Numai bine!

    Apreciază

  17. Ca de obicei, Potecuță! Mi-ai adus aminte de ”scrisorile” ….Cu niște ani în urmă, la Ziarul de Mureș aveam o rubrică săptămânală de corespondență între Raveca și Letiția, două prietene, una de la țară și alta de la oraș, care-și povesteau așa ca între prietene evenimentele ( știrile) locale de peste săptămână. Raveca ( eu) avea și poză și pagina de facebook, Letiția ( tot eu) nu avea timp de așa ceva!Hmm. Cred că le voi căuta!Mulțumesc pentru idee și pentru muzica de ”aici”…am rămas cu Eagles acum…
    Numai bine!

    Apreciază

  18. Hmmm… Chimia, scrisorile si romana. Nu stiu cum s-au impacat ele cu realul pe care l-am urmat, dar mi-au ramas aproape de suflet si astazi, chiar daca nu mai vad asa de clar cum se leaga atomii de carbon in formand retele care sa dea nastere la tot ce e in jur. Dar scrisori tot mai astern din cand in cand pe hartie si chiar le trimit. Om fi noi in era tetefoanelor mobile si a PC-urilor cu tot ce presupun ele, dar o scrisoare ramane o scrisoare. Parca e altceva cand postasul nu iti lasa doar plicuri cu facturi si reclame la te miri ce, nu?

    Apreciază

    • La mine s-au legat până la un punct. În a 12-a, cum spuneam, ceva s-a întâmplat. Poate pentru că era ceva mai uşor la chimie… nu ştiu. Oricum am uitat tot 😀
      Ce mare bucurie produce un plic care conţine o scrisoare şi nu o factură!! Sunt rare de tot. Dar sunt nepreţuite 🙂
      O zi frumoasă, draga mea!

      Apreciat de 1 persoană

  19. Alex zice:

    Gânduri, amintiri, emoții, strânse într-o scrisoare și o melodie care le întregește pe toate. Foarte frumos!
    O zi minunată, dragă Potecuță! 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s