Eu, eu, eu, eu vreau să zic, eu. Spune, Ionel. Noi, de aici, învăţăm că… nu învăţăm nimic.
Staţi să vă povestesc şi îmi spuneţi voi dacă am învăţat ce trebuia din ziua asta în care deşi nu creşte iarba, morala e gratis, pentru cine vrea să o găsească.
Am şi eu, ca tot omul înmatriculat în câmpul muncii, o colegă. Una din ele. E supărată pe viaţă şi am înţeles asta după multe dimineţi în care nu-mi răspundea la salut şi încercările mele îngrijorate de a o ajuta cu ceva, crezând că a păţit ceva nasol după faţa pe care o avea, se loveau invariabil de uşi trântite până mai să cadă tencuiala de pe pereţi.
Sunt eu răbdătoare şi calmă dar, după a 5-a încercare, am înţeles că aşa e ea şi făceam ce făceam şi mă prindea cu căştile pe urechi şi concentrată nevoie mare pe ce aveam de făcut, aşa că nu mai avea cui să-i verse amarul ei. Uşa o trântea la fel de tare, dar măcar mă scuteam pe mine de venin.
Că nu ştiu cum explic, dar cumva reuşea să-mi dea o stare tare aiurea cu care mă luptam mult timp după ce pleca-n biroul ei. Şi poate e vorba de egoism, nu ştiu, dar chiar simţeam nevoia să mă protejez şi să nu mai aibă ocazia să-mi verse în fiecare dimineaţă că ea nu mai suportă, ea s-a săturat, că viaţa-i de cacao, că vremea-i la fel, că e frig, că e cald, că e naşpa tot ce ne înconjoară.
Asta a fost doar o paranteză. Urmează alta scurtă, ca să înţelegeţi contextul:
Acum vreo 3-4 luni, a venit la muncă şi i-a spus şefului că pe ea o doare o mână şi nu mai poate sorta nişte dosare, chestie de care era responsabilă. Le zic dosare şi zic sortat dar e doar un exemplu. Nu-i nimic, facem noi treaba ei. Şi am făcut cam trei săptămâni după care am aflat, rugând-o să ne anunţe când se face bine, să ştim cum să ne programăm treaba, că ea nu se mai face bine, că ce?, că ea nu mai face nimic.
No bun şi aşa. A rămas treaba ei la alţii. Azi, fac treaba ei. Ea avea de aranjat dosarele pe culori, eu de transcris texte din dosare, altcineva de făcut raport. Tot ca exemplu. Şi vine colegul cu raportul să spună că am omis un text dintr-un dosar. Eu cer scuze, iau dosarul la purecat. Nu găsesc nimic în plus şi îl mai iau o dată şi iar nimic. Merg la coleg în birou, unde era şi cea căreia noi practic îi făceam treaba. Constatăm de faţă cu ea că vina era a ei, că ea a uitat să scoată un dosar. Asta presupunea ca eu să reiau o parte de muncă. Am zis ok şi am plecat la mine să refac ce am ratat din cauza ei. Ei nu i-am spus absolut nimic.
Ca să aflu de la colegul exasperat că, înainte să realizeze că vina era în totalitate a ei, a făcut o criză de nervi, că nu-s atentă, că-mi bat joc, că fac numai să scap, că aia şi aia. Când a realizat că ea a omis partea aia, a zis „na, asta e, lasă că e bine şi aşa”.
Deci? Ce concluzie tragem de aici? Că-s bleagă. Dar că mai bine bleagă şi calmă decât lovind în alţii când de fapt eu sunt singurul vinovat. Am înţeles bine sau mai am nevoie de lecţii din astea pe care viaţa le dă când crezi că lunea nici iarba nu creşte?
Acum şi mai serios. Oare nu-i mai sănătos să nu facem prea mult caz când credem că cineva din jur a greşit, mai ales când greşeala aia nu ne afectează în mod direct şi să încercăm să fim puţin mai maleabili? Că uite, e posibil ca toată troaca aia-n care-l băgăm pentru un nimic să se dovedească a fi exact a noastră.
Nu sunt supărată deloc. Dar chiar mă gândesc că asta poate fi o lecţie de care şi eu trebuie să ţin cont. Că nu-s nici eu vreo sfântă şi oricând pot greşi faţă de oricine.
Şi nu, nu e pic de metaforă pe aici. Dar na, uneori avem şi din astea de vorbit 😀
Asa e. Oamenii tind sa faca mai multa galceava daca e vorba despre un om care inghite politicos in sec.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pe mine m-a amuzat, sincer spun. Nu-s nici eu sac de box, mă doare când aflu că-s boscorodidă pe la spate. Dar de data asta chiar m-a distrat, imaginându-mi cam cât de urât a făcut şi cam ce a zis despre cum nu-mi fac eu treaba şi apoi s-a dovedit ca despre ea vorbea.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Universu’a fost creat, dintr-un punct întunecat. O particula infima, a eclatat în Lumina. Între Întelepciune si inteligenta, e o mare dferenta.
“Nu te lasa biruit de rau, ci biruieste raul prin bine.” – Ep.Pavel (Romani 12;21) –
O seara si o saptamâna cu liniste si pace în Suflet, draga Potecuta !
ApreciazăApreciază
Mulţumesc, Iosif!
O zi frumoasă!
ApreciazăApreciază
:))) mai trebuie sa știm și astfel de oameni… apreciem apoi colegii “in banca lor”
ApreciazăApreciază
😀 😀
Adevărul e că ieri a fost cam monoton până la episodul ăla 😀
ApreciazăApreciază
:))) cel puțin te-ai distrat :))
ApreciazăApreciază
În doze mici 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu e bine sa exageram :)))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu. În fiecare zi câte puţin 😀
ApreciazăApreciază
😁 Ce ușoară ar fi viața dacă am fi mai raționali, implicit mai calmi!
Daca vrei, o învăț pe colega ta niște tehnici de respirație, iar ție îți recomand căscatul. Habar nu ai ce minuni face.
Mă bucur tare mult că ai scris despre viață, aşa cum este ea. M-am trezit brusc, m-am amuzat, dar imi pare rău că pentru tine nu a fost deloc nostim. Eu astept si continuarea. 🙂
ApreciazăApreciază
Pfuaii, nu spune de căscat că abia am scăpat de el 😀
Mă bucur mult că te-ai amuzat! Nu a fost chiar rău. E drept, nostim a fost doar imaginându-mi cam cum a reacţionat. Că a fost cam aşa: e proastă că nu a făcut aia, îşi bate joc, face numai la suprafaţă etc. Alo, tanti, ştii, tu eşti cea care nu le-a făcut. Ah, da? Ei, lasă, nu-i nimic. 😀
Nu mai vreau continuare, eu sper să nu mai am de-a face cu din astea 😀
Zi bună, Amalia!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da…e gri. Am zis gri, nu greu- ca să fie clar!
Îți spui că e creștinește să ierți, să fii îngăduitor. Politicos cu toată lumea, zâmbitor…colegul ideal. Vezi o greșeală? I-o spui discret, fără tam-tam, ba chiar i-o și repari, la fel de discret. Și te vezi salvator și ai impresia că înrâurești omenirea pozitiv.
Până când vine o vreme când roata are spița răsucită. Și ție nu ți se întorc toate aceste favoruri. Ba chiar deloc. Și gândurile din vremea aia, chiar dacă nu sunt formulate în cuvinte, tot simți că te-au afectat, pătat, dat jos de pe calul de cavaler.
Și vezi cum albul tău, la care atâta ții
Se face ca la toată lumea…gri!
ApreciazăApreciază
Când joci teatru pentru a crea o imagine luminoasă, e posibil să te vezi sau să te crezi salvator. Când faci ceea ce crezi că e normal, că altul nu poate şi tu poţi, nu te vezi nicicum, cu atât mai puţin cavaler.
Dar când auzi că s-a spus despre tine că eşti prost şi că freci menta deşi exact cel care o spune e cel care a greşit, te apucă râsul şi mergi mai departe. Asta e tot. Fără gri. Lumea lor gri nu are cum să pătrundă în lumea ta.
ApreciazăApreciază
Sigur că da. Ai perfectă dreptate. E bine să te conduci după principiul ăsta.
ApreciazăApreciază
De aceea a făcut natura oamenii diferiți. Unii care greșesc, se sustrag de la muncă și arată cu degetul spre alții. Spre aceia care tac și înghit fără să riposteze. Asta tot un fel de politică este, doar că-i pe plan restrâns.
ApreciazăApreciază
Am ajuns la concluzia că nu e nimeni de invidiat. Că ăia care arată cu degetul fără să facă nimic sunt atât de afundaţi în propria nefericire, încât mai bine cocoşat de muncă 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Categoric, da!
ApreciazăApreciază
Mă bucur că suntem de acord 😉
ApreciazăApreciază
Este bunatatea un defect?
O intrebare care exista de cand lumea si care va exista cat lumea.
Sunt momente cand ne uram pentru „slabiciunea” noastra.
Dar daca esti cu adevarat asa, este greu sa te schimbi.
ApreciazăApreciază
Nu e defect, în niciun caz. Dar uneori parcă simţi că eşti luat de prost. Nu mai contează.
Zi bună să ai, Albert!
ApreciazăApreciază
Evident ca esti luat de prost. Asta nu inseamna ca si esti 😉 Nu sunt un tip habotnic, dimpotrivă am petele mele, dar gandeste-te ca un tip ca Iisus, în zilele noastre, cu altruismul si empatia lui, care trăiește simplu si sărăcăcios, ar fi privit la fel.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
În ceea ce mă priveşte, nu ştiu ce să zic cu prostia aia 😀
ApreciazăApreciază
Eu din capul locului nu cred ca este vreun bine in a face constant treaba altuia. Nici pentru acela, nici pentru cel care o face. Una este sa ajuti un coleg cand are o problema si cu totul alta sa se creeze o relatie de parazitare, mai ales ca vorbim despre adulti in toata firea, nu despre ucenicie, din ce am inteles.
ApreciazăApreciază
Ştiu ce spui, Ana! Şi ai dreptate. A fost ceva de genul: ok, eu am de sortat 100 de dosare, tu 100, eu mai am de transcris 50 de texte, tu 50 plus ceva pe lângă. Pe mine azi mă doare mâna, fă tu alea 100 ale mele. Şi am făcut. Dar când mi s-a părut că a trecut cam mult de atunci şi am întrebat, a zis că nu, că mâna ei nu se mai face bine şi partea ei a devenit partea mea.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îmi aduci zâmbetul pe buze, ca intotdeauna.
😙😙😙
M-ai bucurat enorm!👍
ApreciazăApreciază
Hmm, cu ce te-am bucurat exact? 🙄
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Esti foarte haioasa!🤣
Ai felul tau.😁
ApreciazăApreciază
Ah. Mulţumesc!
Şi eu care mă temeam că am sărit calul cu răutatea…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nici vorba! Mai ales ca aveai dreptate.☺☺😁
ApreciazăApreciază
Unii tind sa abuzeze, asa cum face colega profitoare. Din pacate conflictele acestea cred ca sunt inerente la orice loc de munca. Cred ca trebuie sa invatam sa junglam cu ele. Uf, in orice colt al lumii e la fel…
ApreciazăApreciază
Eh, a trecut deja şi sper să nu mai am curând parte de izbucnirile ei. Partea bună e că ne desparte un etaj. 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
învățăm că ar trebui să fugi de triunghiul dramei cât poți de tare. da ăla cu cei trei iezi cucuieți în care unul e victimă, unul acuzator și unul salvator.
sau că proverbul ”pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești” este perfect adevărat. din păcate.
ApreciazăApreciază
Nu am de ce să fug, că nu-s în el, psi. Adică nu e chiar triunghi.
E o chestie care se face la comun. Unul dictează, altul scrie, altul pune-n plic, altul duce la poştă. Aşa e în orice colectiv, nu? 😉
E drept, când unul e mai egal decât ceilalţi, intervine neplăcerea. Dar se rezolvă cu ignore. 🙂
ApreciazăApreciază
știu cum este în colectiv, eu vorbeam de psihologie… 🙂 dacă tu ești bine, pentru mine e perfect.
ApreciazăApreciază
Daaaaa. Sincer, sincer, ieri chiar nu m-a atins. Şi de obicei fac cum pot eu să evit tot ce ţine de ea. Şi e aşa de bine, de linişte şi de… cum vreau eu. 😉
Te pup cu drag şi îţi mulţumesc tare!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce colega dragalasa 🙂 ! Sa n-o deochi cumva, ca dupa aceea o ia si cu dureri de cap…
ApreciazăApreciază
Ptiu, ptiu, să nu! 😀
Că fix asta-i lipseşte, o durere de cap 😀
Zi frumoasă îţi doresc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La mine este așa: în general, nu mă interesează cum sunt eu văzuta, apreciată, neapreciata, bârfita etc. În caz de conflict la locul de muncă, fiind o persoană responsabilă, care-și cunoaște bine meseria, care își asumă greșelile, când am mai primit remarci răutăcioasă mi-am înghițit cuvintele si am trecut mai departe. De cele mai multe ori acuzele si remarcile sunt nefondate si pripite așa că nu-mi bat capul, îmi pun fața „fără expresivitate” si reușesc s-o bag in ceata pe colega. Ai scris intr-o postare anterioara despre oameni, poverile lor, înfățișarea după care încercăm să-i citim. Aceasta postare o completează de minune pe aceea. E dureros cand citești pe fetele oamenilor sau când regasesti în conduita generala a oamenilor tristețe, mâhnire, supărare. Însă, este cu mult mai dureros să nu poți citi oamenii, pentru că atunci când esti acuzat ca ai facut/nu ai făcut nu stiu ce lucru, tu explici calm varianta ta dar colega auto convinsă de prostia ei își pregătește furioasă in continuare replicile, bineînțeles că lipsa ta de reacție, lipsa expresivitatii, o va nauci. Aceasta este „filozofia” mea în relația cu persoanele cărora nu-mi doresc să le dau prea mult din timpul meu. O săptămână minunată să ai!
ApreciazăApreciază
E foarte bună şi sănătoasă filosofia ta, Carmen! Şi îţi mulţumesc mult!
Eu de obicei nu mă pot certa. Şi nu pentru că aş fi genul care întoarce neapărat şi celălalt obraz, ci pentru că mă pufneşte plânsul imediat sau pur şi simplu mă blochez. Dar decât să spui ceva, chiar şi pe un ton mai liniştit, mai bine cum faci tu, afişând o faţă inexpresivă. Aşa se poate aplana sau, oricum, nu ai nimic nici de pierdut, nici de regretat.
O zi bună îţi doresc şi mă bucur mult că ai revenit la mine!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu stiu ce sa zic… Acuzatiile nefondate (si barfele) sunt cam ca stirile false: le dezminti, le dovedesti false dar… cam degeaba.
Cat despre „fa tu treaba mea ca eu nu ma mai fac bine”… nicio sansa! 🙂 Ajut colegii cu placere, dar nu le preiau munca. Iese cu scantei?! Asta e. 🙂
ZIle senine iti doresc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Învaţă-mă şi pe mine să zic Nu! Că nu am reuşit să învăţ până la anii ăştia 🙄
O zi cât mai bună, Diana! Îţi mulţumesc!
ApreciazăApreciază
Era o vreme când îmi doream colegi de serviciu. După o scurtă experiența de genul, mi-a zburat dorința. Mi-e drag sa lucrez cu oamenii, dar unii…
ApreciazăApreciază
Să ştii că eu sunt o norocoasă. Că numai ea e aşa cum e. Bine, e drept, suntem puţini pe aici. Nu ştiu cum e prin marile companii, cred că nici nu prea aş vrea să ştiu. Sau aş vrea? Nici eu nu ştiu 😀
ApreciazăApreciază
Pe când te vei obișnui cu astfel de ifose, vei ieși la pensie. Îți spun ca să te alint. Nu scapi niciodată. Deci cască, cască…. și când nu-ți vine. Sunt aiiiiici. Am reveni! Nu scapi de mine!
ApreciazăApreciază
Încurajator tare! 😀
Mă bucur mult, mult că ai revenit şi mai ales mă bucură „ameninţarea”!
Te pup, draga mea!
ApreciazăApreciază
Îmi povestea mama ieri de la ea de la muncă. O chestie asemănătoare. Să zicem ca într-o sală mare sunt multe birouri la care se lucrează în 3 schimburi. Deci dacă tu ești la muncă de dimineață, lucrezi frumos la birou și când pleci tre să lași curat, să pui pixuri noi (pe care trebuie să le aduci de la mama naibii), coli de xerox și multe alte chestiuțe. Adică altfel spus, tre să lași biroul pregătit pentru ca cea care vine după tine să găsească tot, nu să stea să facă aprovizionare.
Și pleacă Vasilica de la muncă și vine a doua zi și începe să facă cu ou și cu oțet că ea nu și-a găsit biroul aprovizionat, că cine a lucrat acolo după ea e o proastă, că nu-i place munca, face totul în bătaie de joc și vai câta circu. Ca na, acu trebuia să piardă o oră mergând până la mama naibii și cărând câteva kilograme bune, ca să facă aprovizionarea.
Și uite așa se duce o colegă de-a Vasilicii și se uită în calculator să vadă cine a lucrat la birou după ce a plecat Vasilica. Și surpriză, nu lucrase nimeni. Vasilica și-a găsit biroul exact așa cum l-a lăsat ieri, când a plecat de la muncă. Cu alte cuvinte ea a fost cea care nu i-a asigurat aprovizionarea celei ce teoretic trebuia să vină după ea, dar cum s-a făcut că n-a mai venit nimeni în ziua aia. Când a auzit, a tăcut mâlc și n-a mai scos un cuvânt până s-a terminat programul.
Dar na, e mai simplu să începi să înjuri pe cine-ți vine decât să gândești să vezi cine e de fapt de vină.
ApreciazăApreciază
Uaiii, ce penibil! Fie vorba-ntre noi, şi-a cam meritat-o, zău. Îţi dai seama cam cum s-a simţit?
Exact cum a făcut şi colega mea. Ăla care nu a făcut e leneş, face treabă de mântuială, îşi bate joc, e neatent şi prost. Păi tu nu ai făcut. 😀 😀
Te pup, Călătorule!
ApreciazăApreciază
Probabil te cuprinde o ură atunci, o mânie care orbește și nu mai poți judeca limpede. Dar da, e foarte penibil când te gândești ca o să te întâlnești cu oamenii ăia care ți-au fost spectatori la circ și mâine și poimâine și în fiecare zi. Măcar de era un public de-o zi, nu te cunoștea nimeni :))) Nu aș vrea să ajung în postura asta niciodată 😀
ApreciazăApreciază
Ştiu ce zici. Dar oare oamenilor care reacţionează aşa le pasă? 🙄
ApreciazăApreciază
Probabil că da, dar după ce se „răcesc” și-și dau seama cum a picat toată treaba
ApreciazăApreciază
Hm, da. Dar cum ai spus, mai bine să nu aflăm cum e 😀
ApreciazăApreciază
Ceva de genul acesta am pățit i eu astăzi la muncă
ApreciazăApreciază
… și am ajuns la concluzia că
ApreciazăApreciază
Scuze! Mă disperă telefonul ăsta. Voiam să spun că sunt de fapt mai rea decât mă credeam- concluzia zilei și chiar de voiam să-i spun ceva unei drăgălașe m-am hotărât să tac și să taaac. 😁
ApreciazăApreciază
Atâta răutate? Să taci şi să nu zici nimic?? 😀 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Să taci dacă asta e spre binele tău. Greu, dar nu imposibil, uneori! 😀
ApreciazăApreciază
Că dreptate ai! 😉
ApreciazăApreciază
Urâte rău asemenea situații. Văd că sunt peste tot asemenea specimene. Vorba bunicii mele: „negre în cerul gurii”. Și tari în clanță pe deasupra! De multe ori am procedat ca tine, preferând să tac, ca să nu se iște vreun scandal. De la o vreme mi s-a cam luat și când sunt luat de fraier… latru și eu cât pot de tare. Iar la treabă… doar ceea ce ține de atribuțiile mele. Nu mai mă dau eu priceput la toate, căci unii abia așteptă să-ți arunce în cârcă ceea ce ar trebui să facă ei.
A greși, e omenește. Toți greșim, dar e frumos când ne cerem și scuze pentru asta. dar când faci tâmpenii și mai dai și cu noroi înspre ceilalți și mai ales pe la spate… asta nu mai merită iertat, ci spus în față, fără rezerve. Cam așa ar merita colega ta.
Numai bine, dragă Potecuță și zile cât mai frumoase! 🙂
ApreciazăApreciază
Da, cred că e cea mai bună variantă aia de a te limita strict la ce ai de făcut. Nu e cazul de acte caritabile că, vorba ta, ajungi să te ia de fraier şi să mai şi dai socoteală pentru greşelile altora.
Ar merita, aşa-i. Dar consider că nici efortul de a-mi răci gura nu merită să-l fac. Mai bine las aşa cum a căzut şi ştiu ce am de făcut data viitoare.
Îţi mulţumesc, Alex! O săptămână frumoasă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană