Copii, ce-nvăţăm noi de aici?

Eu, eu, eu, eu vreau să zic, eu. Spune, Ionel. Noi, de aici, învăţăm că… nu învăţăm nimic.
Staţi să vă povestesc şi îmi spuneţi voi dacă am învăţat ce trebuia din ziua asta în care deşi nu creşte iarba, morala e gratis, pentru cine vrea să o găsească.
Am şi eu, ca tot omul înmatriculat în câmpul muncii, o colegă. Una din ele. E supărată pe viaţă şi am înţeles asta după multe dimineţi în care nu-mi răspundea la salut şi încercările mele îngrijorate de a o ajuta cu ceva, crezând că a păţit ceva nasol după faţa pe care o avea, se loveau invariabil de uşi trântite până mai să cadă tencuiala de pe pereţi.

Sunt eu răbdătoare şi calmă dar, după a 5-a încercare, am înţeles că aşa e ea şi făceam ce făceam şi mă prindea cu căştile pe urechi şi concentrată nevoie mare pe ce aveam de făcut, aşa că nu mai avea cui să-i verse amarul ei. Uşa o trântea la fel de tare, dar măcar mă scuteam pe mine de venin.
Că nu ştiu cum explic, dar cumva reuşea să-mi dea o stare tare aiurea cu care mă luptam mult timp după ce pleca-n biroul ei. Şi poate e vorba de egoism, nu ştiu, dar chiar simţeam nevoia să mă protejez şi să nu mai aibă ocazia să-mi verse în fiecare dimineaţă că ea nu mai suportă, ea s-a săturat, că viaţa-i de cacao, că vremea-i la fel, că e frig, că e cald, că e naşpa tot ce ne înconjoară.

Asta a fost doar o paranteză. Urmează alta scurtă, ca să înţelegeţi contextul:
Acum vreo 3-4 luni, a venit la muncă şi i-a spus şefului că pe ea o doare o mână şi nu mai poate sorta nişte dosare, chestie de care era responsabilă. Le zic dosare şi zic sortat dar e doar un exemplu. Nu-i nimic, facem noi treaba ei. Şi am făcut cam trei săptămâni după care am aflat, rugând-o să ne anunţe când se face bine, să ştim cum să ne programăm treaba, că ea nu se mai face bine, că ce?, că ea nu mai face nimic.

No bun şi aşa. A rămas treaba ei la alţii. Azi, fac treaba ei. Ea avea de aranjat dosarele pe culori, eu de transcris texte din dosare, altcineva de făcut raport. Tot ca exemplu. Şi vine colegul cu raportul să spună că am omis un text dintr-un dosar. Eu cer scuze, iau dosarul la purecat. Nu găsesc nimic în plus şi îl mai iau o dată şi iar nimic. Merg la coleg în birou, unde era şi cea căreia noi practic îi făceam treaba. Constatăm de faţă cu ea că vina era a ei, că ea a uitat să scoată un dosar. Asta presupunea ca eu să reiau o parte de muncă. Am zis ok şi am plecat la mine să refac ce am ratat din cauza ei. Ei nu i-am spus absolut nimic.
Ca să aflu de la colegul exasperat că, înainte să realizeze că vina era în totalitate a ei, a făcut o criză de nervi, că nu-s atentă, că-mi bat joc, că fac numai să scap, că aia şi aia. Când a realizat că ea a omis partea aia, a zis „na, asta e, lasă că e bine şi aşa”.

Deci? Ce concluzie tragem de aici? Că-s bleagă. Dar că mai bine bleagă şi calmă decât lovind în alţii când de fapt eu sunt singurul vinovat. Am înţeles bine sau mai am nevoie de lecţii din astea pe care viaţa le dă când crezi că lunea nici iarba nu creşte?
Acum şi mai serios. Oare nu-i mai sănătos să nu facem prea mult caz când credem că cineva din jur a greşit, mai ales când greşeala aia nu ne afectează în mod direct şi să încercăm să fim puţin mai maleabili? Că uite, e posibil ca toată troaca aia-n care-l băgăm pentru un nimic să se dovedească a fi exact a noastră.
Nu sunt supărată deloc. Dar chiar mă gândesc că asta poate fi o lecţie de care şi eu trebuie să ţin cont. Că nu-s nici eu vreo sfântă şi oricând pot greşi faţă de oricine.
Şi nu, nu e pic de metaforă pe aici. Dar na, uneori avem şi din astea de vorbit 😀

Foto

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

60 de răspunsuri la Copii, ce-nvăţăm noi de aici?

  1. tcbianca zice:

    Asa e. Oamenii tind sa faca mai multa galceava daca e vorba despre un om care inghite politicos in sec.

    Apreciat de 1 persoană

    • Pe mine m-a amuzat, sincer spun. Nu-s nici eu sac de box, mă doare când aflu că-s boscorodidă pe la spate. Dar de data asta chiar m-a distrat, imaginându-mi cam cât de urât a făcut şi cam ce a zis despre cum nu-mi fac eu treaba şi apoi s-a dovedit ca despre ea vorbea.

      Apreciat de 1 persoană

  2. Iosif zice:

    Universu’a fost creat, dintr-un punct întunecat. O particula infima, a eclatat în Lumina. Între Întelepciune si inteligenta, e o mare dferenta.
    “Nu te lasa biruit de rau, ci biruieste raul prin bine.” – Ep.Pavel (Romani 12;21) –
    O seara si o saptamâna cu liniste si pace în Suflet, draga Potecuta !

    Apreciază

  3. :))) mai trebuie sa știm și astfel de oameni… apreciem apoi colegii “in banca lor”

    Apreciază

  4. Amalia zice:

    😁 Ce ușoară ar fi viața dacă am fi mai raționali, implicit mai calmi!
    Daca vrei, o învăț pe colega ta niște tehnici de respirație, iar ție îți recomand căscatul. Habar nu ai ce minuni face.
    Mă bucur tare mult că ai scris despre viață, aşa cum este ea. M-am trezit brusc, m-am amuzat, dar imi pare rău că pentru tine nu a fost deloc nostim. Eu astept si continuarea. 🙂

    Apreciază

    • Pfuaii, nu spune de căscat că abia am scăpat de el 😀
      Mă bucur mult că te-ai amuzat! Nu a fost chiar rău. E drept, nostim a fost doar imaginându-mi cam cum a reacţionat. Că a fost cam aşa: e proastă că nu a făcut aia, îşi bate joc, face numai la suprafaţă etc. Alo, tanti, ştii, tu eşti cea care nu le-a făcut. Ah, da? Ei, lasă, nu-i nimic. 😀
      Nu mai vreau continuare, eu sper să nu mai am de-a face cu din astea 😀
      Zi bună, Amalia!

      Apreciat de 1 persoană

  5. condeiblog zice:

    Da…e gri. Am zis gri, nu greu- ca să fie clar!
    Îți spui că e creștinește să ierți, să fii îngăduitor. Politicos cu toată lumea, zâmbitor…colegul ideal. Vezi o greșeală? I-o spui discret, fără tam-tam, ba chiar i-o și repari, la fel de discret. Și te vezi salvator și ai impresia că înrâurești omenirea pozitiv.
    Până când vine o vreme când roata are spița răsucită. Și ție nu ți se întorc toate aceste favoruri. Ba chiar deloc. Și gândurile din vremea aia, chiar dacă nu sunt formulate în cuvinte, tot simți că te-au afectat, pătat, dat jos de pe calul de cavaler.
    Și vezi cum albul tău, la care atâta ții
    Se face ca la toată lumea…gri!

    Apreciază

    • Când joci teatru pentru a crea o imagine luminoasă, e posibil să te vezi sau să te crezi salvator. Când faci ceea ce crezi că e normal, că altul nu poate şi tu poţi, nu te vezi nicicum, cu atât mai puţin cavaler.
      Dar când auzi că s-a spus despre tine că eşti prost şi că freci menta deşi exact cel care o spune e cel care a greşit, te apucă râsul şi mergi mai departe. Asta e tot. Fără gri. Lumea lor gri nu are cum să pătrundă în lumea ta.

      Apreciază

  6. De aceea a făcut natura oamenii diferiți. Unii care greșesc, se sustrag de la muncă și arată cu degetul spre alții. Spre aceia care tac și înghit fără să riposteze. Asta tot un fel de politică este, doar că-i pe plan restrâns.

    Apreciază

  7. Este bunatatea un defect?
    O intrebare care exista de cand lumea si care va exista cat lumea.
    Sunt momente cand ne uram pentru „slabiciunea” noastra.
    Dar daca esti cu adevarat asa, este greu sa te schimbi.

    Apreciază

  8. anasylvi zice:

    Eu din capul locului nu cred ca este vreun bine in a face constant treaba altuia. Nici pentru acela, nici pentru cel care o face. Una este sa ajuti un coleg cand are o problema si cu totul alta sa se creeze o relatie de parazitare, mai ales ca vorbim despre adulti in toata firea, nu despre ucenicie, din ce am inteles.

    Apreciază

    • Ştiu ce spui, Ana! Şi ai dreptate. A fost ceva de genul: ok, eu am de sortat 100 de dosare, tu 100, eu mai am de transcris 50 de texte, tu 50 plus ceva pe lângă. Pe mine azi mă doare mâna, fă tu alea 100 ale mele. Şi am făcut. Dar când mi s-a părut că a trecut cam mult de atunci şi am întrebat, a zis că nu, că mâna ei nu se mai face bine şi partea ei a devenit partea mea.

      Apreciat de 1 persoană

  9. gelu gelu zice:

    Îmi aduci zâmbetul pe buze, ca intotdeauna.
    😙😙😙
    M-ai bucurat enorm!👍

    Apreciază

  10. gelu gelu zice:

    Nici vorba! Mai ales ca aveai dreptate.☺☺😁

    Apreciază

  11. Monik zice:

    Unii tind sa abuzeze, asa cum face colega profitoare. Din pacate conflictele acestea cred ca sunt inerente la orice loc de munca. Cred ca trebuie sa invatam sa junglam cu ele. Uf, in orice colt al lumii e la fel…

    Apreciază

  12. psi zice:

    învățăm că ar trebui să fugi de triunghiul dramei cât poți de tare. da ăla cu cei trei iezi cucuieți în care unul e victimă, unul acuzator și unul salvator.
    sau că proverbul ”pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești” este perfect adevărat. din păcate.

    Apreciază

    • Nu am de ce să fug, că nu-s în el, psi. Adică nu e chiar triunghi.
      E o chestie care se face la comun. Unul dictează, altul scrie, altul pune-n plic, altul duce la poştă. Aşa e în orice colectiv, nu? 😉
      E drept, când unul e mai egal decât ceilalţi, intervine neplăcerea. Dar se rezolvă cu ignore. 🙂

      Apreciază

  13. Ce colega dragalasa 🙂 ! Sa n-o deochi cumva, ca dupa aceea o ia si cu dureri de cap…

    Apreciază

  14. CarmenP zice:

    La mine este așa: în general, nu mă interesează cum sunt eu văzuta, apreciată, neapreciata, bârfita etc. În caz de conflict la locul de muncă, fiind o persoană responsabilă, care-și cunoaște bine meseria, care își asumă greșelile, când am mai primit remarci răutăcioasă mi-am înghițit cuvintele si am trecut mai departe. De cele mai multe ori acuzele si remarcile sunt nefondate si pripite așa că nu-mi bat capul, îmi pun fața „fără expresivitate” si reușesc s-o bag in ceata pe colega. Ai scris intr-o postare anterioara despre oameni, poverile lor, înfățișarea după care încercăm să-i citim. Aceasta postare o completează de minune pe aceea. E dureros cand citești pe fetele oamenilor sau când regasesti în conduita generala a oamenilor tristețe, mâhnire, supărare. Însă, este cu mult mai dureros să nu poți citi oamenii, pentru că atunci când esti acuzat ca ai facut/nu ai făcut nu stiu ce lucru, tu explici calm varianta ta dar colega auto convinsă de prostia ei își pregătește furioasă in continuare replicile, bineînțeles că lipsa ta de reacție, lipsa expresivitatii, o va nauci. Aceasta este „filozofia” mea în relația cu persoanele cărora nu-mi doresc să le dau prea mult din timpul meu. O săptămână minunată să ai!

    Apreciază

    • E foarte bună şi sănătoasă filosofia ta, Carmen! Şi îţi mulţumesc mult!
      Eu de obicei nu mă pot certa. Şi nu pentru că aş fi genul care întoarce neapărat şi celălalt obraz, ci pentru că mă pufneşte plânsul imediat sau pur şi simplu mă blochez. Dar decât să spui ceva, chiar şi pe un ton mai liniştit, mai bine cum faci tu, afişând o faţă inexpresivă. Aşa se poate aplana sau, oricum, nu ai nimic nici de pierdut, nici de regretat.
      O zi bună îţi doresc şi mă bucur mult că ai revenit la mine!

      Apreciat de 1 persoană

  15. Diana zice:

    Nu stiu ce sa zic… Acuzatiile nefondate (si barfele) sunt cam ca stirile false: le dezminti, le dovedesti false dar… cam degeaba.
    Cat despre „fa tu treaba mea ca eu nu ma mai fac bine”… nicio sansa! 🙂 Ajut colegii cu placere, dar nu le preiau munca. Iese cu scantei?! Asta e. 🙂
    ZIle senine iti doresc!

    Apreciat de 1 persoană

  16. Era o vreme când îmi doream colegi de serviciu. După o scurtă experiența de genul, mi-a zburat dorința. Mi-e drag sa lucrez cu oamenii, dar unii…

    Apreciază

    • Să ştii că eu sunt o norocoasă. Că numai ea e aşa cum e. Bine, e drept, suntem puţini pe aici. Nu ştiu cum e prin marile companii, cred că nici nu prea aş vrea să ştiu. Sau aş vrea? Nici eu nu ştiu 😀

      Apreciază

  17. clipederaidiniadulmeu zice:

    Pe când te vei obișnui cu astfel de ifose, vei ieși la pensie. Îți spun ca să te alint. Nu scapi niciodată. Deci cască, cască…. și când nu-ți vine. Sunt aiiiiici. Am reveni! Nu scapi de mine!

    Apreciază

  18. Îmi povestea mama ieri de la ea de la muncă. O chestie asemănătoare. Să zicem ca într-o sală mare sunt multe birouri la care se lucrează în 3 schimburi. Deci dacă tu ești la muncă de dimineață, lucrezi frumos la birou și când pleci tre să lași curat, să pui pixuri noi (pe care trebuie să le aduci de la mama naibii), coli de xerox și multe alte chestiuțe. Adică altfel spus, tre să lași biroul pregătit pentru ca cea care vine după tine să găsească tot, nu să stea să facă aprovizionare.
    Și pleacă Vasilica de la muncă și vine a doua zi și începe să facă cu ou și cu oțet că ea nu și-a găsit biroul aprovizionat, că cine a lucrat acolo după ea e o proastă, că nu-i place munca, face totul în bătaie de joc și vai câta circu. Ca na, acu trebuia să piardă o oră mergând până la mama naibii și cărând câteva kilograme bune, ca să facă aprovizionarea.
    Și uite așa se duce o colegă de-a Vasilicii și se uită în calculator să vadă cine a lucrat la birou după ce a plecat Vasilica. Și surpriză, nu lucrase nimeni. Vasilica și-a găsit biroul exact așa cum l-a lăsat ieri, când a plecat de la muncă. Cu alte cuvinte ea a fost cea care nu i-a asigurat aprovizionarea celei ce teoretic trebuia să vină după ea, dar cum s-a făcut că n-a mai venit nimeni în ziua aia. Când a auzit, a tăcut mâlc și n-a mai scos un cuvânt până s-a terminat programul.
    Dar na, e mai simplu să începi să înjuri pe cine-ți vine decât să gândești să vezi cine e de fapt de vină.

    Apreciază

  19. Ceva de genul acesta am pățit i eu astăzi la muncă

    Apreciază

  20. … și am ajuns la concluzia că

    Apreciază

  21. Scuze! Mă disperă telefonul ăsta. Voiam să spun că sunt de fapt mai rea decât mă credeam- concluzia zilei și chiar de voiam să-i spun ceva unei drăgălașe m-am hotărât să tac și să taaac. 😁

    Apreciază

  22. Alex zice:

    Urâte rău asemenea situații. Văd că sunt peste tot asemenea specimene. Vorba bunicii mele: „negre în cerul gurii”. Și tari în clanță pe deasupra! De multe ori am procedat ca tine, preferând să tac, ca să nu se iște vreun scandal. De la o vreme mi s-a cam luat și când sunt luat de fraier… latru și eu cât pot de tare. Iar la treabă… doar ceea ce ține de atribuțiile mele. Nu mai mă dau eu priceput la toate, căci unii abia așteptă să-ți arunce în cârcă ceea ce ar trebui să facă ei.
    A greși, e omenește. Toți greșim, dar e frumos când ne cerem și scuze pentru asta. dar când faci tâmpenii și mai dai și cu noroi înspre ceilalți și mai ales pe la spate… asta nu mai merită iertat, ci spus în față, fără rezerve. Cam așa ar merita colega ta.
    Numai bine, dragă Potecuță și zile cât mai frumoase! 🙂

    Apreciază

    • Da, cred că e cea mai bună variantă aia de a te limita strict la ce ai de făcut. Nu e cazul de acte caritabile că, vorba ta, ajungi să te ia de fraier şi să mai şi dai socoteală pentru greşelile altora.
      Ar merita, aşa-i. Dar consider că nici efortul de a-mi răci gura nu merită să-l fac. Mai bine las aşa cum a căzut şi ştiu ce am de făcut data viitoare.
      Îţi mulţumesc, Alex! O săptămână frumoasă!

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s