Dialog alb-negru

– E luni azi, spuse
– E senin azi, am răspuns.
– Parcă mai frig ca ieri. Mai apăsat.
– E la fel. Acelaşi cer. Aceleaşi grade.
– Îhî. Şi totuşi mai aprig vântul.
– Afară? Sau…
– Ce-ai făcut ieri, a întrebat.
– Am amestecat seninul în cana de cafea. Două linguriţe de zahăr, un vis întrerupt şi două grame de soare-n geam. Zâmbet, după gust. Nu a trebuit să las la dospit, se consumă imediat, la orice temperatură. Din lipsă de altceva, merge şi la temperatura camerei.
– Da, bine. Ceva serios ai făcut?
– Am privit lumea prin geam. Mici oamenii văzuţi de sus. Şi câte duc ei pe umeri, aşa mici cum sunt. Te-ai gândit la asta? Şi când cobori printre ei, tot mici par în contrast cu ce poartă-n privire. Toate par imense dacă ştii să-i priveşti în ochi. Şi bucuria şi durerea, şi visele şi prăbuşirile-n gol, şi resemnarea şi devenirea lor din oameni în şi mai oameni. Oricât ar fi ei de înalţi sau oricâte kilograme ar avea, tot sunt minusculi în comparaţie cu imensitatea din ei.
– Prostii! Omul fericit râde, ăla supărat plânge, e simplu, ce-ţi trebuie să te uiţi în ochii lor ca să înţelegi asta?
– Mda. Senin astăzi!
– Mai întunecat decât ieri.
– E la fel. Şi oamenii-s la fel. Priviţi de sus, de la geam, par mici. De jos, par aşa cum sunt. Şi aşa cum sunt, îşi duc povara tăcând printre alţi oameni, la fel de împovăraţi, la fel de tăcuţi.
– Idealizezi totul, trăieşti în basme.
– În basme, ca şi printre oameni, există un bine şi un mai puţin bine. Şi basmele tot de oameni au fost inspirate.
– Basmele-s pentru copii. Oamenii deştepţi au alte preocupări.
– De sus, oamenii-s oameni şi atât. Şi de jos, de multe ori, e la fel. Nu le scrie pe frunte că-s deştepţi sau bogaţi.
– Nu, dar se vede că-s bogaţi. După cum se-mbracă.
– Nu am timp să le văd hainele, îi privesc în ochi. Acolo, uneori, scrie altceva decât citeşti analizând etichetele de pe îmbrăcăminte.
– E clar. Trăieşti pe altă planetă.
– E senin azi.
– Mai gri decât ieri.
– E normal să simţi asta căutând marca genţii mele în timp ce vorbesc cu tine. Ridică privirea, îţi spun eu că nu-i de firmă.
– Ce-ai zis că ai făcut ieri?
– Şi ieri a fost la fel de senin ca azi.
– Nu înţelegi ce vreau să zic.
– Nu vreau să înţeleg. Uite, cineva se uită la noi de la etajul 8. Îţi dai seama cam cât de mici îi părem?
– Ce tâmpenie să te uiţi la oameni.
– Cum să îi cunoşti fără să te uiţi la ei?
– Ce vrei să spui?
– E senin azi.

Foto