Gânduri fără fir

Eram mici când jucam asta,
mai mici decât atunci când jucam
„Flori, fete şi băieţi”,
dar puţin mai mari decât atunci când
înşiram pătrăţele pe asfalt şi numeam „şotron”
ceea ce rezulta din efortul ăla.
Şi, aşa mici cum eram,
ne aşezam în şir, unii lângă alţii,
pe o bancă sau chiar în picioare,
şi ne şopteam cuvinte.
Primul din şir îi spunea
celui de-al doilea, la ureche,
ceva ce credea el că merită spus atunci.
Repede îl spunea, ăsta era farmecul,
să nu înţeleagă, să i se pară doar
că a înţeles şi să-l dea mai departe,
la fel de repede, la fel de şoptit.
Alegeam cuvinte complicate,
-cât de complicate puteau fi cuvintele
în vremea aia-n care noi eram mici
şi stăteam în şir, unii lângă alţii?-
şi la fel de complicat pe cât erau ele
era şi modul în care ajungeau la final de rând.
Întâmplător, spunea primul din rând
repede, şoptit şi fără să pună accent pe vreo silabă
Povestitor, transmitea al doilea,
sigur fiind de finalul auzit
Vestă ajungea la ultimul.
Pentru că, aşa mici cum eram,
construiam cuvinte din frânturi prinse-n zbor
şi încercam să le facem la fel de complicate.
Cine stă, mă? rostea ultimul din şir,
spre amuzamentul tuturor,
dar cel mai mult al celui din capătul celălalt.

Uneori, gândurile se aliniază în şir,
mari şi mici,
mici şi mari,
şi se prind în jocul
telefonului fără fir
ca şi cum nu le-ar auzi nimeni,
nu le-ar vedea nimeni,
nu le-ar simţi cel pe care-l ignoră-n
jocul lor.
Joc format din cuvinte simple,
atât de simple, încât n-ai crede că ultimul din şir
nu ar spune exact cuvântul rostit de primul.
Clar rostit, tare rostit, silabisit rostit.
Iubesc, spune primul
iubesc, spune al doilea,
iubesc, spune al treilea,
te iubesc, spune penultimul.
Dor, spune primul,
dor, spune al doilea,
dor, spune al treilea,
mi-e dor, spune penultimul,

şi? Ce mai faci?, şopteşte ultimul,
cel de pe buzele noastre,
spre înfrigurarea tuturor,
dar mai ales al celui din capătul celălalt.
Pentru că, aşa mari cum suntem,
nu ne mai aşezăm în şir,
unii lângă alţii,
ne lăsăm gândurile să
şoptească-n locul nostru
şi noi doar răstălmăcim
frânturi prinse-n zbor
şi încercăm să le facem să pară
mai simple decât sunt
deşi ele sunt atât de simple
încât sunt imposibil de rostit.

Foto

Reclame
Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

44 de răspunsuri la Gânduri fără fir

  1. 9 zice:

    …iar ultimul aude ce vrea el. Dar parca nu mai e atat de amuzant, la fel ca jocul.😊

    Apreciază

    • Aude ce crede că e bine să audă. Iar noi ne conformăm de multe ori. Şi rostim ce credem că e mai bine. Pentru noi, pentru ceilalţi… Şi îmbrăcăm frumos un prim gând atât de simplu dar atât de… cu greutate…
      Zi bună, draga mea!

      Apreciază

  2. Cât de frumos ai îmbinat jocurile copilariei cu jocurile inimii… sper sa nu joace nimeni Șotron sau v-ati ascunselea cu inima altuia

    Apreciat de 1 persoană

  3. Iosif Strasbourg zice:

    Iubesc cu-adevarat Potecile de dor
    Ce trec prin spatiul efemer din virtual
    Când le strabat plutesc cu capu’n nor
    Traiesc un sentiment frumos, paradoxal !
    Un Weekend de vis real, draga Potecuta !

    Apreciază

  4. Din nou wow! WOW!!!!! WOW!!! WOW!!! Numai tu știi să te joci așa frumos cu orice. Ești absolut fantastică. Și Doamne, când scrii așa îmi place cel ai mult, parcă te întorci și răstălmăcești și pur și simplu lași oamenii gură cască în fața scrierilor. Și nu pentru că nu ar fi bine, ci pentru că (și aici o să trec la persoana întâi) mă faci să mă întreb de unde le scoți, de ce nu vedem și noi așa unele lucruri, de ce pentru mine lucrurile sunt așa simple în esența lor? Poate și pentru tine sunt simple, dar modul în care le privești le dă viață și farmec și o magie așa, de parcă privim 2 lucruri diferite, deși n-o facem.
    Nu știu dacă o să mă fac de râs pentru ce voi spune acum, dar dacă aș fi bărbat m-aș îndrăgosti de tine. Nu mi-ar trebui altceva decât scrierile tale, atât 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Călătorule, m-ai emoţionat tare şi toate gândurile mele tac acum, fericite tare. Atât de tare că nu-s în stare să şoptească mai nimic. Stau aşa, cu capul în jos, şi zic mulţumesc, îi mulţumesc, scrie-i mulţumesc. Cum să spun doar atât?, mă revolt eu. Şi ele tac.
      Simple sunt şi pentru mine, simplu le văd şi eu. Uneori, mă las pradă simţirii şi nu mai trec nimic prin raţiune, scriu fix aşa cum se simte. Şi poate de aia. Dar asta o faci şi tu, de multe ori, am văzut şi am simţit asta!
      Am zâmbit de drag şi îţi mulţumesc mult! Te îmbrăţişez!
      În ciuda nebuniei acestor zile, eu zic că de scrisul tău se poate îndrăgosti oricine! 😉

      Apreciază

  5. tink3rbe11 zice:

    Ce frumos mai era…. Ce frumos e aici la tine…

    Apreciază

  6. Beta zice:

    Ai dobandit si mai mult har la scriere draga mea de cand n-am mai putut sa vin sa te citesc. Multumesc pentru tot ce scrii asa de frumos si ne aduce bucurie-n suflet ❗ ❤
    https://i.postimg.cc/h4w6hTMr/18193979_1397423507021420_449234828858197904_n.jpg

    Apreciază

  7. tcbianca zice:

    „şi încercăm să le facem să pară
    mai simple decât sunt
    deşi ele sunt atât de simple
    încât sunt imposibil de rostit.”
    Cel mai profund moment dintr-un text superb, si cum ai pus un lucru simplu intr-o metafora surprinzatoare despre ce nu ne spunem cand ne vorbim, despre ce, poate, nu ne spunem nici noua, jucand „adevarul fara fir” ( :)) ) chiar prin labirinturile din mintile noastre, prea infricosati de ideea simpla, de la inceput, uneori, de aceea hotarand sa ne pierdem in explicatii si rastalmaciri… Mi-am simtit sufletul deschis, atins, amintindu-mi de cineva pe care incerc sa il reneg, dar nu l-am putut uita niciodata.

    Apreciat de 1 persoană

    • Nu ştiu cum să îţi mulţumesc! Ai înţeles perfect ce-am vrut să spun. Mi-a fost teamă că am complicat mult prea mult ce era atât de simplu şi nu se mai înţelege nimic. Tu ai citit exact în cheia potrivită şi sunt extrem de bucuroasă pentru asta şi, mai ales, pentru modul minunat în care ai scris despre labirinturile-n care rătăcim!
      Îţi mulţumesc mult!

      Apreciat de 1 persoană

  8. CARMEN zice:

    cât de frumoase si pure erau jocurile pe vremea când eram mici şi stăteam în şir, unii lângă alţii… Pe vremea aceea, Lumea era înca sanatoasa! Pe vremea aceea, nu prea gândeam mult când ne împrieteneam, unii cu altii, totul se intâmpla în mod firesc; Copiii care am fost atunci mici şi stăteam în şir, unii lângă alţii, sunt adultii Lumii de azi si Lumea nu mai este sanatoasa, si noi ne alegem cu grija prietenii cu care schimbam din când câte o vorba… Oare ce s-a întâmplat cu noi, cum am transformat Lumea?! Cine este vinovat?! Ce simplu si frumos ar fi ca acum, cineva sa se aplece peste umarul meu, cu mâinile pâlnie în jurul gurii si sa-mi sopteasca la ureche ce putem face sa tratam Lumea, sa se insanatoseaca rapid…
    Nu stiu daca poemul tau s-a nascut ca ecou al evenimentelor din zilele trecute petrecute pe scena politica româneasca sau daca tema este doar o coincidenta, eu sunt însa tare trista din cauza celor întâmplate…
    Un weekend placut sa ai, Potecuta draga! Pastreaza-ti spiritul creatiei viu!

    Apreciat de 2 persoane

    • Era frumos, era simplu, era firesc, aşa e. Aşa cum tot simplu, firesc şi frumos e timpul copilăriei celor care-s copii azi. Noi am crescut şi am început să analizăm prea mult. Cred că ăsta e motivul pentru care e aşa cum e.
      Frumos tare ai spus şi duioasă e imaginea cu mâinile făcute pâlnie şi vocea care şopteşte despre salvare…! Tare frumos!
      Nu ştiu exact la ce te referi şi ce anume te-a dus gândul înspre ceva de pe scena zilelor noastre. Dacă cumva e cuvântul ăla care-ncepe cu R şi se termină cu eferendum, NU! Sub nicio formă! Am refuzat şi refuz să intru în astfel de discuţii.
      Nimic din politic nu m-a inspirat. E atât de simplu ce-am gândit, că am reuşit să fac să fie complicat. Gândim multe, prin gânduri spunem multe. Când e să o spunem însă…
      Mulţumesc încă o dată, Carmen! O zi bună!

      Apreciat de 1 persoană

  9. Mugur zice:

    Îmi place mult această poveste, a cuvintelor pare, deși este mai degrabă a simțămintelor, aș spune eu.

    Am vrut să spun mai multe, dar… n-am reușit.
    Dar, într-o răstălmăcire a cuvintelor tale din altă parte, te-aș întreba: de unde îți iei ideile pentru astfel de scrieri?

    Apreciat de 1 persoană

  10. ecoarta zice:

    Minunat! Jocurile copilariei mele erau cam la fel: simple, dar aveau menirea de-a ne aduna si de-a ne umple inimile de bucurie! Ne jucam doar in sarbatori si duminica si nu ne ajungea ziua! (Am copilarit intr-un sat de munte si toata lumea, deci si copiii lucrau alaturi de parinti!)
    Despre jocurile copiilor de astazi!? Ma abtin! Numai bine!

    Apreciază

    • Prin definiţie jocul aduce bucurie şi prin reamintire, pentru că au făcut parte din noi, e absolut normal să fie minunate. Toate jocurile. Oamenii mari îşi amintesc de copilărie cu nostalgie, indiferent de era în care au trăit-o. Aşa va fi şi peste 10, 20, 70 de ani.
      Mulţumesc frumos! O zi cât mai bună!

      Apreciat de 1 persoană

  11. Jocul acela inocent s-a transformat în ceva mai serios și periculos, adesea. Astăzi, tot prin telefoane fără fir (indiferent că-s celulare sau vorbe șoptite la ureche), se nasc bârfe, etichetări și acuzații din cele mai gogonate, de nici nu mai știm și nici nu interesează care a fost sursa și cât era de credibilă.

    Apreciat de 1 persoană

    • Din păcate, ai dreptate. Bârfa a fost de când lumea, nu s-a inventat acum. Important e modul în care ne raportăm la ea.
      Eu am încercat să subliniez aici modul în care nu spunem întotdeauna ce gândim, îmbrăcăm totul în haina „banalului”.
      O zi frumoasă, Petru!

      Apreciat de 1 persoană

  12. Roximoronica zice:

    Am eu un obicei ca atunci când găsesc frumusețea să las o pagină albă care să o descrie mai bine decât cuvintele. Așa că….blank page!

    Apreciază

  13. doar verde zice:

    Presupun că sunt prima din șir. Deși nu mai stăm unul lîngă altul, spun : „ te iubesc, mi-e dor” ! Clar, tare, fără oprire: te iubesc dimineața, te iubesc primăvara, te iubesc desculț, te iubesc desfrunzit, te iubesc ..
    Nopțile: prima, a doua, cea de lîngă mine, cea care vine, ultima, toate vibrează: dor!
    El, ultimul din șir : „…și, ce mai faci?”

    Este imaginea care mi-ai zugrăvit-o !
    Acum, la ceas de toamnă, Potecile sunt mai ușor de înțeles! Ca în povești, mă ține pe potecă un fir. Un gînd desprins cu ani în urmă, pe care îl înfășor călătorind pe urmele tale. Strîng firele separat, după cum le depeni: cel albastru, cu veselie și copilării, cel galben- auriu (sau „aiuriu” în care te văd distrată), cel verde, cu care îmi înfășori sufletul, dar iată și fire roșii, extrem de sensibile, ce îndeamnă la introspecție. Mulțumesc fată dragă pentru copilul care ești tu, și pentru frumusețea și căldura cuvântului!
    Și ..aș mai vrea să poți fi zilnic, prima din șir!

    Apreciază

    • Mă bucură şi mă onorează faptul că un gând de-al meu a dus la imaginea aia atât de frumoasă, cea pe care ai „ilustrat-o” aici. Sunt tare bucuroasă când se deschid portiţe spre altceva, mereu altceva, mai frumos şi mai intens.
      Sper ca toate acele fire strânse să îţi depene amintiri şi vise dintre cele mai frumoase!
      Îţi mulţumesc pentru toate cuvintele calde şi pentru că îmi treci pragul!
      Numai bine îţi doresc şi să asculţi mereu de primul gând din rând!

      Apreciază

  14. Amalia zice:

    Ce post frumos era să pierd!
    Ştii, Potecuta, îmi este tare-tare ciudă că nu mai putem rosti cuvinte simple, inocente si pe înțelesul tuturor. Pretențiile adultului inhibă, de aici si atât de multe neînțelegeri. La asta m-a dus cu gândul textul tău. În copilărie, dacă înțelegeam greșit era amuzant pentru toată lumea. Acum e o frustrare.

    Apreciază

  15. Zina zice:

    Dragă Potecuță, din nou m-ai lăsat fără cuvinte. Ce fără cuvinte, fără aer de-a dreptul! Am adesea senzația că joc telefonul fără fir, când întâlnesc persoane cu care nu pot avea un dialog normal. Prea des…

    Apreciază

  16. Alex zice:

    Ce frumos ai evocat jocurile copilăriei, dragă Potecuță! Ce fain ne găseam noi de joacă, în fel și chip. Țin minte că telefonul fără fir ne amuza teribil, căci ieșeau niște „bâzdâgănii” tare caraghioase, când ultimul spunea cu voce tare ce a auzit. Sau ce i se părea lui că a auzit… Dar acela era un joc de copii. Păcat că lumea în care trăim a ajuns la o asemenea (non)comunicare…
    Îți doresc cu drag numai bine și zile de toamnă cât mai frumoase! 🙂

    Apreciază

  17. A trecut mult timp de când nu am mai colindat pe bloguri. . Sufletul meu pereche mă priveşte din ceruri în golul imens în care m-a lăsat. Sunt alt om, am altă filozofie a vieţii, dar nu mi-am uitat prietenii virtuali care mi-au înfrumuseţat cândva clipele cu postările lor . Am fugit de toţi şi de toate, mi-am căutat o altă paradigmă şi încerc să revin pe potecile bătuta cândva cu gândul.. Tu Potecuţă dragă ai fost mereu aproape de sufletul meu prin sensibilitatea ta şi – nu ţi-am spus niciodată – am plâns atunci când trenul a fluerat pentru ultima oară în gara „aceea”.Oda aceasta închinată frumuseţii sufletului de copil, pe care noi adulţii îl abandonăm prea repede încărcându-ne cu interpretări savante ale celor mai banale lucruri, emană atâta căldură, atâta dor de puritate, încât trebuie doar citită şi însuşită fără comentarii, căci …. ce pot vorbele să spună despre frumuseţra unui cântec?

    Apreciat de 1 persoană

    • Mi-e tare greu să spun ceva.
      Condoleanţe! Putere multă şi încredere că de undeva, de Sus, veghează şi luminează drumul! Îmbrăţişări de suflet!
      Mă bucură mult că aţi revenit la mine! Cu emoţia pe care o ştiam şi care însoţea fiecare comentariu.
      Da, cu gândul la puritatea sufletului de copil şi obiceiul nostru, al adulţilor, de a-l complica, de a-l analiza, am scris asta.
      Mulţumesc mult de tot! Cu emoţie!

      Apreciat de 1 persoană

  18. Din greşeală am dat clic pe „apreciază” , apreciindu-mi singură comentariul. Scuze.

    Apreciază

  19. Beta zice:

    Iubire si dor, buna alegere ai facut. Nici nu se putea altceva de la un om sensibil si sufletist cum esti tu ❗ ❤

    Apreciază

  20. Katherine zice:

    Potecuta dragă, mi-ai adus aminte de copilărie, cand lucrurile erau simple si fara inteles, cand trăiam doar pentru bucurii si zâmbete.
    O seara minunata!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s