Ca un fel de…

Afară… bal mascat. Un fel de vară purtând un fel de costum de un fel de toamnă, cu un fel de vânt de un fel de adiere, aducând parfum de un fel de struguri copţi, amestecat cu un fel de început al unui fel de abia sfârşit. Un fel de anotimp fără niciun fel de semn distinctiv, ca un fel de om fără fel de ţel şi totuşi sublim în toate felurile lui. O joacă de culori, cum e joaca de cuvinte. Pare cu sens şi totuşi e un fel de amalgam din care fiecare înţelege ce-i place, ce-i vine bine, ce-i convine şi ce-şi doreşte. Când îi rămâne mic felul ăla pe care l-a ales, îl abandonează prin dulapuri şi devine un fel de inutil la care nu va renunţa decât în alt fel de anotimp când schimbă ordinea priorităţilor şi sensul felului de-a fi, aşa cum acest un fel de toamnă abandonează prin parcuri un fel de frunze care-au fost cândva un fel de verde într-un fel de început de vară ca un fel de final de primăvară. O adunare de feluri plină de sensuri fără sens.

Azi… aici nu ştiu ce să scriu. Care e diferenţa dintre „Afară” şi „Azi” în cazul de faţă? Dacă ar fi fost un jurnal pe o coală de hârtie, într-o agendă, „Azi” ar fi arătat în genul luni, 17 septembrie, 2018. Dar toate detaliile astea sunt afişate automat aşa că-s inutile. Detalii despre ora la care m-am trezit şi ce-am făcut imediat după trezire nu aş scrie oricum, nici măcar în genul de jurnal numit cândva intim. Am avut un fel de jurnal în care scriam gânduri colorate. Eram studentă. Scriam o dată la două-trei luni. Îl am şi acum şi mă amuză felul precaut în care am scris multe dintre file. Şi nu-mi pare rău deloc că nici măcar în ăla nu am regăsit ora la care mi-am băut cafeaua în ziua y, ora t a anului x. Cu atât mai puţin importante ar fi aici. Aşa că azi nu ştiu ce să scriu despre acest azi care e la fel de important ca şi ieri. Prin simplul fapt că e.

Mă gândesc… aş putea lejer să scriu că mă gândesc la teoria divizării ionilor de argint de izotropi. Dar ar însemna nu numai să fiu falsă, ci şi să mă fac de râs iremediabil. Că aşa păţesc ăia de se dau deştepţi. Vine unul cu adevărat deştept şi le divizează neuronii din două vorbe. Că habar nu am de ioni şi izotropi, cu atât mai puţin de divizarea lor. Şi pot trăi şi fără informaţia asta. Dar aş putea scrie. Ce, nu pot da un google? Pot. Dar ce folos? Pentru un sfert de clipă de celebritate printre cei care intră prima dată la mine şi zic bă, ce se ştie asta! Nţ. Mai bine prost. Dar onest.
Aşa că revin şi spun că mă gândesc cu o uşoară strângere de inimă (deja-s mai călită, nu mă mai afectează chiar aşa mult ca în alte vremuri când încă mai credeam în zâne măseluţă) că iar s-a aprins o scânteie care începe să ne împartă în tabere. Şi-mi imaginez un fel de coridă şi-un balcon imens. Şi în balconul ăla nişte unii care scuipă seminţe şi se uită-n jos la nişte alţii care se-njură şi se bat în principii. Şi cojile alea scuipate de sus cad la nimereală, că pentru cei din balcon oricum nu contează nici unii, nici ceilalţi, şi nimeresc şi capetele albe, şi pe alea negre, şi pe alea care se cred fără de pată, şi pe alea mai cu imperfecţiuni.
Şi mă gândesc cam cât de tare se hrănesc ăia din balcon cu tot circul pe care îl oferim cu toată învrăjbirea asta.
Un alt război făcut din pix şi tastatură. Un alt fluviu de ură care se revarsă din toată părţile, spre toate părţile.

Nu ne mai putem spune părerea fără să aruncăm gunoi spre alţii? Unde ne-am pierdut?
Sigur, e foarte sănătos să gândim diferit, să simţim diferit şi să o şi spunem. E foarte bine că ştim să ne spunem şi susţinem punctul de vedere. Dar de ce să insistăm în a-l discredita pe cel care gândeşte diferit şi, ca şi noi, îşi susţine la rândul lui punctul de vedere?
Şi mă mai gândesc la ceva. Şi nu ştiu ce exemplu să dau, să fie cât de cât asemănător. Vrem să le asigurăm copiilor noştri o lume perfectă, cu oameni perfecţi. Mă rog, perfecţi în accepţiunea noastră. Să îi ferim de ceea ce numim noi a fi un mediu toxic care le-ar putea face rău. Ce e oare mai simplu, mai sănătos şi mai „creştineşte”, că tot folosim des cuvântul ăsta? Să le oferim pe tavă porţii mari din propriul dezgust sau să le lăsăm libertatea, dată de o bună informare, de a trage singuri concluzii şi de a alege cum se raportează ei la asta?
Da, ei acum sunt mici, ei nu pricep, noi ştim mai bine ce e mai bine pentru ei. Aşa e. Avem dreptate, noi mereu dreptate. Mai ales când luptăm pentru o cauză care nu e a nostră, e a urmaşilor, urmaşilor noştri. La luptă, deci. Că e oricum pierdută din faşă. Ne batem între noi şi uităm de unde a început războiul ăsta la care asistă tocmai cei pe care vrem să îi ferim de lupte.

Da, ştiu, tocmai am spus că nu mai cred în zâne măseluţă, ştiu şi eu că o luptă nu înseamnă să împărţim panseluţe îmbrăcaţi în balerine. Dar ce exemplu minunat le dăm copiilor când, încercând să distrugem ceea ce credem noi că e răul cel mai mare, dăm naştere unui alt rău, poate chiar mai mare, propagând răutatea şi ipocrizia în virtutea unui viitor luminos, în pace şi armonie?
E trist că am ajuns să apreciem părerile care nu jignesc nicio tabără. Au devenit excepţii şi e dureros. Indiferent din ce tabără facem parte, a ajuns să nu mai conteze asta din moment ce tot ce avem de spus despre ceilalţi e că sunt proşti, nebuni, anormali etc. Şi un punct de vedere care începe astfel se anulează singur.

AscultASTA. Cred că a mai fost aici. Dar asta ascult, asta pun 🙂

O imagine pe care vreau să o împărtăşesc:

Foto: 1, 2

Reclame
Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

51 de răspunsuri la Ca un fel de…

  1. Mugur zice:

    Ca un fel de jurnal care nu-i jurnal, ca un fel de supărare care nu-i supărare, ca un fel de obidă care nu-i obidă.
    De fapt, este ca un fel de toamnă care nu-i toamnă, ci doar un final (apoteotic?) al verii. Ne plângem că-i toamnă, deși nu am văzut decât trei frunze îngălbenite, în schimb salcâmul meu nebunatic a mai dat două flori proaspete. Parcă a primăvară sună asta.
    Aș vrea să spun la fel și despre „mă gândesc al tău, dar nu-mi mai vine la fel de ușor, căci acolo parcă-i iarna-n toi. Măcar de-ar fi vorba de bătaie cu bulgări de nea, parcă mi-ar veni cheful de una, dar așa… E greu să ai dreptate atunci când nu se stie dacă ai dreptate. De aceea lansez eu uneori acel „poate greșesc„, sau „asta-i doar părerea mea.

    Altminteri, îmi place melodia. Nu știu dacă a mai fost sau nu pe aici, dar și de-a mai fost tot îmi place. Îmi aduce aminte de anii ’70. Dar asta sigur ți-am mai spus, ca și despre Joan Baez.

    Apreciază

    • Cam aşa e. Un fel de… două feluri 😀
      Nu-i nici prea-prea, nici foarte-foarte, dar e puţin din toate, fără a fi ceva concret. Na, nici eu nu mai ştiu ce-am vrut să zic.
      Nu e cu bulgări. Aş fi vrut şi eu să fie aşa, mi-e şi dor de una din aia reală, cu bulgări mari, din iernile mai de demult. Seriooos că a înflorit?

      Nu e vorba de dreptate aici, Mugur. A ajuns să nu mai primeze cine are dreptate, asta mă uimeşte. S-a ajuns la… pfaui, ce exemplu să dau? Ah, unul tâmpit, evident. Dar cu toată exagerarea, la asta s-a ajuns. Exemplu, deci: eu afirm că eu cred că toţi cei cu ochii căprui sunt oameni răi. Ok, e părerea mea, justificată sau nu. Că o zic pe baza unor studii sau că mă iau după turma care spune asta, aici, acum, contează mai puţin. Dar sunt tare incisivă şi o strig. Şi vii tu şi-mi spui că tu ai ochii verzi dar cu toate astea, ţi se pare că exagerez şi că tu ai prieteni cu ochii căprui şi nu-s aşa cum cred eu şi că tu nu ai nicio problemă cu cei cu ochii căprui. Şi eu iau foc. Şi te arăt cu degetul şi-ţi spun că gata, e clar, eşti de-al lor, altfel n-ai cum. Cum e posibil ca un om cu ochii verzi să nu îi pună la zid pe ăia cu ochii căprui şi auzi la el, să le mai fie şi prieten unora? Nu, e inadmisibil, huuuooo!
      Mai contează în ecuaţia asta părerea mea? Mai simte cineva nevoia să înţeleagă şi mai pare cineva dispus să înţeleagă şi să se informeze, să asculte punctul de vedere şi să vadă unde-i buba şi de ce s-a ajuns aici? Nu cred.
      Şi de aici vin alţii şi îţi iau ţie apărarea şi dau în mine, că-s îngustă la minte şi că nu am dreptul să te acuz pe tine, vin alţii care-mi iau mie apărarea şi dau în ăia şi le spun că şi ăia-s ca tine şi ca ăia cu ochii căprui şi se naşte un război de injurii şi mizerii. Şi mai ştie cineva de unde a pornit?
      Despre asta e vorba, nu de cine şi dacă are dreptate.
      Contează deci cum spunem o părere. Şi evident, dacă se poate, cu argumente. Şi contează să ştim să-l ascultăm şi pe celălalt. Când eu cred că-s sfântă că am ochii verzi şi toţi prietenii mei la fel şi voi sunteţi vai de voi doar pentru că nu credeţi asta, e inutilă orice discuţie.

      Mă bucur că îţi place!
      Mulţumesc, Mugur! O zi frumoasă!

      Apreciază

      • Mugur zice:

        Nici nu am încercat, dar nici nu reușim să ne certăm, noi doi, căci și de data asta îți dau dreptate. Înțelesesem de la bun început, căci doar pe asta se mai bazează societatea nostră de azi, pe acuze, strigate cât se poate de vocal, să acoperi, dacă se poate, vocea „adversarului”, care poate că nici nu-ți este cu adevărat adversar, doar că își exprimă părerea în alți termeni decât tine.
        Am uitat să ascultăm argumentele, am uitat să argumentăm, ne limităm la injurii și strigăte, pe conceptul „cine strigă mai tare și înjură mai colorat are dreptate”. În clipa asta mi-au venit în minte sloganurile: „tu n-ai mâncat salam cu soia” și „noi muncim, nu gândim”. Se pare că au rămas de actualitate în mintea unora.

        Apreciază

  2. Amalia zice:

    Ce de cugetări intr-o zi in care nu știi despre ce să scrii! Dacă ar fi să răspund la fel, la fiecare fel ales de tine, ar trebui să scriu un comentariu aproape la fel de lung ca articolul tău. Altfel, s-ar putea deduce că nu am citit tot textul. Ar putea fi și mai multe feluri, știu 🙂

    Apreciază

    • Eu nu traduc nimic, bucuria unui gând e mai mare decât orice măsurătoare. 😉
      Poate părea că am scirs asta neştiind ce să scriu. Dar chiar despre asta am vrut să scriu. A ieşit o varză, ştiu. Dar mă iertaţi voi, am mai făcut din astea 😀
      Îţi mulţumesc, Amalia. O zi frumoasă! În toate felurile, frumoasă să fie!

      Apreciat de 1 persoană

  3. Mugur zice:

    O casă între două ziduri,
    Sau două case-mperecheate?
    Iar între ele-o lume-ntreagă,
    Un lampadar, un om și neguri,
    Un cer cu nori și-o flacără de-aramă,
    O ușă ce deschide drumul
    Către lumina dinlăuntru,
    Un orologiu pe perete
    Indicând orele astrale,
    Și înc-o ușă care merge
    Spre nu se știe, da-i deschisă.

    De n-ar fi noapte, ar fi toamnă înnegurată, poate tristă,
    Pregătind picurii de ploaie ca să îi strângă în batistă.

    Apreciat de 1 persoană

    • Fotografia a inspirat asta? Spune da, să mă bucur şi eu! 😀
      Frumos, tare frumos ai spus! O casă între două ziduri… nu asta ne suntem noi, nouă?

      Apreciat de 1 persoană

      • Mugur zice:

        Nu spun. Da.
        Am încercat un fel de descriere, plus percepția creată în mintea mea.
        Există mai multe moduri de a interpreta imaginea, căci lasă mult loc pentru speculații și percepții, de tot felul.

        Da, cumva suntem ca o casă între ziduri, la fel de bine cum putem fi doar un om între două case.

        Imaginea este extraordinară și s-ar putea vorbi mult pe seama ei. Sau spre interpretarea ei, dacă vrei, căci sună mai bine.

        Apreciat de 2 persoane

  4. Irina zice:

    Cred că știu la ce dispută te referi. Și da, sunt o susținătoare înfocată a taberei anti. Din motive strict personale (aparențele nu sunt chiar ceea ce par). Da, poate m-am lăsat prea mult dusă de val, poate m-am implicat și m-am aprins prea mult, dar nu pot ierta și nu pot trece cu vederea anumite experiențe recente care au implicat persoane din comunitatea respectivă (mai multe, nu doar una, deci am dreptul să generalizez). E prima ,,cauză” pentru care pledez, indiferenta de mine, și sunt hotărâtă să mă lupt ,,cu dinții” pentru a-mi apăra dreptul la normalitate ca matrice biologică.

    Apreciază

    • Sper că nu e la tine pe blog o astfel de dispută! Pentru că îmi dau cuvântul că eu nu am văzut-o şi că nu aş fi scris asta dacă o vedeam. Nu dau replici la mine pe poteci textor scrise de cei pe care îi citesc. Mă feresc de asta.
      Dar vezi tu, Irina, aşa înfocată cum zici că eşti, ți-ai spus părerea fără să dai în cei care nu sunt anti. Eu nu am spus şi nu o să spun în ce tabără sunt. Pentru că nu contează asta. Nu aici. Dar tu nu ai jignit. Cei de care spun eu că nu îşi ştiu susține punctul de vedere ar fi lovit şi ar fi fugit. Asta e diferența.
      Îți mulțumesc mult!

      Apreciat de 1 persoană

      • Irina zice:

        Nu e nimic pe blogul meu, doar pe pagina personală de Facebook și pe paginile altora din aceeași tabără. Și trebuie să recunosc că am fost destul de dură cu cei din comunitatea respectivă. Cu argumente. 😀 .

        Apreciază

  5. Diana zice:

    Pace inimii! 🙂
    O toamna care pare vara, o lupta care nu e lupta si acest Azi, mereu important, acest azi in care copiii nu zic nimic, doar privesc si asculta – si vor zice mai tarziu, „argumentand” la fel ca si adultii de azi. Sau, poate, ei vor vedea altfel lucrurile, diferentele de orice fel, vor intelege altfel viata si vor evita generalizarile. 🙂
    Iti doresc sa ai o saptamana frumoasa!

    Apreciază

    • Aia cred că e cea mai importantă. Să adormim împăcați cu faptele noastre.
      Eu sper că vom renunţa la generalizări. Atât rău ne fac, că ajungem să ne identificăm şi noi cu ele fără să realizăm.
      Şi eu îți doresc zile frumoase, Diana! Şi îți mulțumesc!

      Apreciază

  6. Mona zice:

    Azi e ca ieri și va fi și mâine. Se va termina acest fel de multe feluri și va apărea altceva, noi tabere și tot așa. Eu sper ca și indulgența noastră pentru păreri diferite să crească, dar exponențial! 😊
    O noapte liniștită, Potecuță!

    Apreciază

    • Câtă dreptate ai! Da, ce e val… aduce după sine alt val.
      Şi eu sper, Mona! Dar vor mai trece multe valuri până când toleranţa va fi şi înţeleasă şi pusă-n practică, nu doar un cuvânt pe care-l fluturăm să părem culţi.
      O zi bună îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

  7. Monik zice:

    Ufff, incerc sa ma tin departe de vacarm. E greu de suportat. E frustrant sa constati ca acest duel al zilelor noastre nu are nimic nobil in el si cred ca duc alte lupte zilele astea, mai apropiate de raa mea de cerc, decat ce cred eu ca spui. Ca nu spui, doar deduc si acum chiar nu sunt sigura ca deduc cum trebuie. Ori e ora tarzie, ori paharul de vin care se termina 😳…
    Imi place tare ce asculti, Janis Joplin mi-e aproape de suflet, asa, ca un pasament.
    Si iat nimeresti o stare, cu anotimp care este si nu este, cu fragilitati si culori, si se formeaza enigma unui suflet spectator ce se uimeste la fiecare frunza sau nefrunza din parc, sau la mireasma de struguri copti sau pur si simplu gaseste sensuri in nesensuri…
    Ca intotodeauna, cand te citesc, raman cu starea…

    Apreciază

    • M-am ferit să spun exact despre ce duel e vorba. Pentru că indiferent despre ce vorbim, lucrurile se petrec după acelaşi model. Că e vorba de un miting, despre alegeri, despre problema câinilor vagabonzi, despre vaccinuri, despre orice, există două păreri întotdeauna şi aşa e şi normal să fie. Graniţa normalului însă se trece în momentul în care eu mă simt îndreptăţită să dau în tine doar pentru că nu eşti de acord cu mine.
      Aşa că nici nu mai contează la ce mă refer pentru că în orice problemă scenariul e acelaşi.
      Dar da, cred că ai intuit bine, e problema arzătoare a zilelor noastre. Aşa că vinul ăla văd că face bine. E prea de dimineaţă ca să beau şi eu un pahar dar ar prinde bine 🙂
      Contează mult starea aia cu care rămâi şi faptul că o spui îmi dă şi mie o stare de care e nevoie. Şi îţi mulţumesc pentru asta, draga mea!
      Să îţi fie ziua frumoasă!

      Apreciat de 1 persoană

  8. Vai, dar cum se poate, la chestia aia cu ionii de argint mă gândesc permanent. Nici c-aș putea percepe cotidianul abstract fără acea divizare cu subtile inflexiuni din alchimie extrase. Parol! 😊😊😊

    Apreciat de 2 persoane

  9. Mi-ai stricat ziua :(((((
    Cum adica nu exista zana maseluta (((
    Intr-o zi o sa spui ca nu exista nici reni, nici Mos Craciun…
    Uuuuu….

    Apreciază

  10. Mai ai jurnalul din timpul studenției?! Se vede că ești o romantică incurabilă și îți place să te scalzi în nostalgie. Eu n-am păstrat nici jurnalul, nici fotografiile și nici măcar scrisorile de dragoste din adolescență. Dar consider că tot romantic și nostalgic sunt. Doar că apelez numai la amintiri, cât or fi ele de distorsionate. 🙂

    Apreciază

    • Nu m-am gândit la asta, Petru. Nu ştiu dacă din nostalgie le-am păstrat. Dar pur şi simplu nu am putut arunca lucruri care au o parte din ce-am fost cândva.
      Da, am şi scrisorile. Şi nu doar pe alea de dragoste din care, apropo, am foarte puţine şi nici nu ştiu dacă e corect să fie numite de dragoste. Am multe scrisori trimise de prietenele mele împrăştiate prin ţară.
      În schimb, am citit toate scrisorile tatălui meu. Da, de dragoste. 😀
      Le-a păstrat şi taaare mult mă bucur că a făcut-o. Altfel, nicio poveste nu ar fi reuşit să mă facă să-l descopăr aşa cum am făcut-o citindu-le.
      Aşa mă descopăr şi eu pe mine citind. Iar jurnalul ăla are foarte puţin din genul unui jurnal. Sunt însă încercări de poezie şi gânduri, aşa cum scriu şi aici.
      O zi bună îţi doresc, Petru!

      Apreciat de 1 persoană

  11. Ieri a fost o zi minunata.. și dacă azi e un fel de ieri și un fel de toamna abia astept… o zi magnifica in continuare 🙂

    Apreciază

  12. gelu gelu zice:

    Imi place ultima imagine!
    Iesi dint-o lume si intri in alta!👍☺

    Apreciază

  13. Clip

    O noapte magica, draga Potecuta !

    Apreciază

  14. Maria zice:

    Da io nu înțeleg nimic, ce tabere ?
    Trebuie să fac parte dintr-o tabără? Ar cam trebui să fiu atentă la ce se întâmplă în lumea asta, se pare că tot prin nori am neuronii împrăștiați de vreme ce nu știu ce se întâmplă în lumea asta virtuală. Da nu trebuie să fi supărată Potecuță dragă, Cioran scria undeva că atunci când ne lăsăm în voia pornirilor ne vor călăuzi, doar înțeleptul se poate desprinde de ele.Aaaaaa nu!
    Nu despre eu e vorba, n-aș fi eu înțeleptul. Acuma, dincolo de de treaba cu ionii de argint și de divagațiile mele, e bine totuși când există păreri clare privind o anume stare conflictuală.
    Mă întorc în spațiul meu aerian 😂, acolo doar norii pot fi răzbunători…
    Îmbrățișez cu drag!

    Apreciază

  15. De ceva vreme constat că m-am închis într-un soi de bulă, dar e bine acolo și n-am nicio intenție să ies. Nu atâta timp cât zarva asta cumplită nu se va stinge.

    Apreciază

  16. -X- zice:

    Toamna scoate tot ce e mai bun din oameni …

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s