Din alt gând…

Dragă . . . ,

îţi scriu iar, am prins drag de scrisori încă de la începutul primeia, aia „Din alt timp” în care-ţi scriam despre prima zi de şcoală. Atât de drag încât m-am gândit să le fac categorie, e acolo şi prima şi cred că vor mai urma. O categorie care adăposteşte scrisori e intitulată „Scrisori”. Spuneam că sunt previzibilă, am vrut să aduc o dovadă-n plus, în cazul în care ai fi avut îndoieli. Dar ştii, punctele alea de suspensie mă încurcă. Pe de-o parte, pentru că-s doar trei. Şi trei nu înseamnă nimic. Nu când e vorba de ele. Altfel ştii şi tu cât de multe înseamnă cifra asta, câte semnificaţii are ea în basme şi-n Biblie şi-n… general.
Şi pe de altă parte, pentru că pare incomplet. E ca şi cum scrii pe o coală de hârtie, rulezi, pui în sticlă, pui dop sticlei şi-ţi arunci gândurile-n valuri ca şi cum… ca şi cum ai vrea să te descotoroseşti de ele. Arunci din tine, gând cu gând, şi nici nu-ţi dai seama când te trezeşti fără de tine lângă tine.

Laşi marea să le ducă, să le săreze albastru şi să le mestece ca şi cum… ca şi cum n-ai mai vrea să ştii de ele. Dar se întâmplă, şi chiar se întâmplă, nu doar în filmele romantice cu un el şi-o ea, ca sticla aia să fie găsită, dopul să fie scos, coala desfăcută, gândul citit şi… acelaşi film. Derulat în sens invers.
Şi gândul ăla e adoptat de cel care citeşte. Ce face cu el, nu mai ai dreptul să ştii. Dar când el e citit, revine la tine şi se reaprinde ca şi cum… ca şi cum nu l-ai fi dat mării niciodată. Se scutură de sărat şi se descalţă de albastru şi ţi se aruncă-n braţe ca-ntr-un gest disperat de cădere-n gol.

Ai văzut Coco? Să-l vezi. Cred că şi gândurile noastre păţesc exact ca sufletele din filmul ăla. Drăguţ film. Dulce film. Dureros film. E pentru copii, spun unii. Nu e, spun eu. Nu ştiu ce face filmul cu un copil. Cu mine a dat de pământ. Acolo, cei duşi din lumea asta au nevoie ca cei ce-s încă aici să vorbească despre ei, ca ei să nu dispară din lumea de dincolo. Da, şi de acolo se poate dispărea. Se duc în uitare, spune filmul. Şi nu mai ştie nimeni nimic de soarta lor.
Aşa cred că e şi cu gândurile. Le dai lumii şi nu mai vrei să ştii nimic, te detaşezi de ele. Dar cineva, undeva, dă peste sticla aia şi, pe nesimţite, gândul ăla prinde iar puteri şi-ncepe să-ţi zvâcnească.

Contează că e-n mâini de pescar, de bâtrân ce-şi numără anii duşi pe-un mal de singurătate sau de copil care adună scoici pentru a-şi colora şi mai mult copilăria? Nu contează. Contează ce face cu el. Dar tu nu ştii asta. Decât dacă ţi-l calcă-n picioare în văzul altora. Şi cei care văd duc vorba mai departe şi transformă fapta asta-n legendă şi auzi că într-un sat pescăresc, un om a lovit alt om. Şi cauţi să înţelegi, demult nu mai crezi în legende, ai învăţat să cauţi adevărul, să nu mai judeci fapte după cum sunt povestite.
Şi ajungi acolo-n sat şi afli că nu l-a lovit pe el, pe om, că a fost puţin altfel. I-a strivit doar gândul. Ironic l-a strivit. Pentru că n-a-nţeles l-a strivit. Şi pentru că n-a vrut să facă parte din lumea celor cu gânduri ca ale lui. Şi pleci din satul pescăresc cu înţelepciunea celui care ştie că lumea are dreptul să facă ce vrea sau ce simte cu gândurile pe care le găseşte hoinărind prin lume sau plutind pe mări. Şi fapte din astea ai mai văzut.
Şi înţelegi că oamenilor le e mai uşor să facă asta decât să caute omul, să-i dea gândul găsit şi să-i spună că e urât gândul lui, că e demodat gândul lui, că e plin de gânduri ca ale lui, că lui nu-i trebuie. Tu îl înţelegi mai bine ca oricine. Eu înţeleg mai bine ca oricine.
Pentru că vezi tu, şi eu îţi scriu ţie ca şi cum… ca şi cum mi-aş spune mie. Despre alţii. Îţi spun ţie ca şi cum mi-aş spune mie, nu merg să le bat în poartă să-i întreb, să le explic, să îi rog să ia piciorul de pe puiul ăla de gând. Nu pot. Dar aleg să-ţi scriu ţie pentru că vorbindu-mi mie, nu reuşesc să fiu întotdeauna prea sinceră. Când îmi spun mie, îndulcesc tonul, caut nuanţe, caut scuze şi-mi găsesc vini, caut vini şi găsesc scuze şi tot aşa. Până pierd esenţa. Şi şirul. Şi atunci e mai simplu aşa, e mai la îndemână să mă scriu prin scrisori pe care nu le rulez şi nu le pun în sticle, le las aşa, să se scuture singure de gânduri, cum ne scuturăm noi, oamenii, de fulgii aşezaţi pe umeri când afară e alb şi străzile miros a iarnă.

Dar cum să-ţi spun eu ţie, cui să mă adresez eu cu toate astea ale mele, astea care mă alcătuiesc, mă compun şi recompun? Să-ţi spun dragă tu, să zic dragă eu, să zic simplu dragă om? Cum să-i zic eu destinatarului acestor gânduri pe care le scriu, le picur uşor sărat şi le arunc prin lumea fără de valuri aşteptând să simt zvâcnirea, semn că cineva le-a găsit şi le-a adoptat ca şi cum… ca şi cum le-ar vrea alături.

Cu acelaşi drag,
eu.

Foto

Reclame
Acest articol a fost publicat în Scrisori și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

43 de răspunsuri la Din alt gând…

  1. Diana zice:

    Cum as putea raspunde unei astfel de scrisori? 🙂 Pornind de la un gand al tau si ajungand la gandurile mele, povestind, incercand sa explic… (mie-mi plac aceste trei puncte – lasa loc gandurilor celorlalti, un fel de „completati pe linia punctata”) 🙂
    Oh, dar nu mai scriu scrisori… Nu-mi mai scriu nici mie sau… poate ca-mi scriu si nu-mi dau seama. 🙂
    Imi place scrisoarea ta. O trimit mai departe, ca in acel „lant al prieteniei”. 🙂

    Apreciază

  2. Monik zice:

    Nu stiu cine mi-a spus prima data, gandurile au puteri nebanuite. Nu stiu cand am crezut prima data in aceasta lectie. Rumineaza inca in mine intrebarea. Sa fi fost copila, sa fi fost adult? Nu stiu. Dar s-au sedimentat adanc. Ele gandurile. De tot soiul. Au smuls din carne vie uneori, au sapat in diverse portiuni din mine ce nu trebuiau accesate, au ranit alteori, pe mine, pe altii, au reverberat, ecou ramas inchis pe fundul oceanului de ganduri. Ca si tine, asa ca ma simt sora a ta in dezlantuirea lumii.
    Sper ca nu a fost provocata scrisoarea asta de un picior (mentionat in scrisoare) care a strivit gandul tau plin, rotund, frumos, adeseori divin. Sper doar ca ai simtit nevoia sa ii comunici omului drag caruia i te adresezi, sau sa-ti reamintesti tie ca esti compusa din ganduri, de tot soiul, care te definesc.
    Nu am vazut filmul dar doar rezumatul tau scurt m-a rascolit. Asa mi-e frica ca uit, ca se va rataci in neant fiinta din trupul careia m-am intrupat eu… Uite, acum am pus-o in ganduri. Azi am vorbit si amintit-o datorita tie.
    Ma inclin gandurilor tale toate! As vrea sa cred ca pot fi un destinatar eventual al scrisorilor tale. Ca cititor care iti asteapta epistolele. ❤️

    Apreciază

    • Sunt sigură că e aşa, că au o putere pe care nu o bănuim. Sau doar ne place să credem că o bănuim. Dar ele sapă şi noi ne facem tot mai mici şi nu ştim de ce…
      Uf. Aş fi vrut să nu mă întrebi. Aş fi vrut să pot ocoli răspunsul. Nu a fost un picior care a strivit. Nu punctual. A fost un gând şi nu a fost despre mine. Sau nu numai despre mine. De fapt, nu spun bine. Nu despre mine, despre un gând al meu şi al altora. O reacţie. Atât. Nu e de arătat cu degetul, nu e de acuzat. Asta m-a făcut să scriu doar partea aia, nu scrisoarea. Scrisoarea nu e pentru reacţie, nici pentru cel care a avut reacţia, e pentru cine vrea, are timp şi chef să citească. Şi nu a fost nici cu supărare, doar cu mirare şi întrebarea oare de ce?
      Aşa cum am scris, textul ăsta a curs mai uşor aşa. Altfel, să fi scris o postare normală, ar fi trebuit să scriu o introducere, să explic, să vă spun părerea, să vă cer părerea. Dar în scrisori eşti mai relaxat, scrii aşa cum vin gândurile. De aia e sub forma asta.
      Cu mare bucurie mă gândesc că eşti unul dintre destinatari, Monik, sora mea în dezlănţuirea lumii! 🙂
      Nu te mai teme de asta. E acolo, cu tine, mereu şi mereu. Nu va cunoaşte neantul.
      Şi faptul că ai amintit-o acum, mă emoţionează mult.
      Te îmbrăţişez cu tot dragul şi îţi mulţumesc mult!

      Apreciat de 1 persoană

      • Monik zice:

        Nu am vrut sa zgandar adevarul dincolo de gandurile din epistola ta, Potecuta. Am invatat de-a lungul vremii sa ascult si sa nu intervin, dar poate din aceasta cauza mi s-au ascutit simturile si remarc de multe ori ca e mai mult decat destainuie cineva. Dar respect limitele impuse de cel care face destainuiri, acum am cam fortat un raspuns de la tine si nu e frumos. Insa parea atat de evident ca se strecurase o dezamagire a ta printre randuri, incat nu m-am putut abtine. Nu stiu de ce. Nu stiu inca de ce gandurile unora, sa raman in termeni, actioneaza asa. In ciuda faptului ca incerc sa descifrez oamenii, gandurile adica, ei, ele raman un mister pentru mine. De multe ori ma tem ca interactionand cu ceilalti, voi gresi cumva, cu o vorba prost plasata, cu un ton pretins desprins din cuvintele scrise, ca asa e, sunt de multe ori interpretabile sensurile. Ma stradui sa fiu cat mai clara dar nu reusesc mereu. Poate unele persoane nu se straduie suficient, poate in fine, incerc sa gasesc scuze…
        Astept cu nerabdare si alte epistole, care te arunca asa, in mijlocul lcururilor. Imbratisari!!!

        Apreciază

        • Te rog să nu îţi faci probleme, Monik! Am simţit în rândurile tale că ai descifrat dezamăgirea mea şi nu ai forţat cu nimic nota. Tocmai de aia am vrut să răspund, fără să dau detaliile exacte. Când simt că se forţează nota, se activează la mine un soi de uşă metalică şi nu mai simt nevoia de a spune mai multe, pentru că interpretez asta ca pe o simplă curiozitate, un fel de cârcoteală care îmi e străină şi simt că intrată în ea, murdăresc cuvântul aşternut şi nu vreau. Nu a fost niciodată cazul la tine, tocmai de asta, dorind să îţi răspund, mi-am dat seama că da, despre dezamăgire a fost vorba. Sunt oameni pe care ştii că nu i-ai rănit cu nimic, pentru că îi admiri, îţi sunt dragi prin cuvântul lor şi când ei acţionează altfel, rămâi suspendat între nevoia de a înţelege şi dorinţa de a le găsi motive. Că nu crezi că a fost răutate, nu ar avea de ce. Dar se întâmplă să greşim şi acceptăm că şi alţii o fac. Trecem peste. Şi ne gândim că poate totuşi nu a fost vorba despre noi, am interpretat greşit. E mai simplu aşa.
          Îşi mulţumesc mult!
          Cred că vor mai fi, am realizat că îmi e mult mai simplu să mă scriu aşa, ca şi cum nu ar citi multă lume. Că asta e o scrisoare, nu? 🙂
          Te pup, draga mea!

          Apreciat de 1 persoană

          • Monik zice:

            Incep cu sfarsitul, ce mi-a placut, uite nu ma gandisem, dar exact asa e, cand concepi o scrisoare nu te gandesti ca e citita de prea multi oameni. Prin urmare, lasi deoparte mastile. Stii ca destinatarul e unul de incredere…
            Sper doar sa nu te mai lovesti de dezamagiri, adica mi-as dori mult, desi stiu ca suntem compusi deopotriva din dezamagiri si impliniri… Dar cum le primesti tu asa, cu gratie, sper ca nu te vor afecta prea tare.
            Pup, Potecuta!

            Apreciază

  3. gelu gelu zice:

    Draga mea potecuta,
    Ai dat libertate gândurilor tale, ca ele să ajungă acolo unde vor ele sa ajungă. Iar eu îți spun că ele au ajuns deja.

    „Ne potrivim în gândul ce-l trimit la tine
    Şi se întoarce mai puternic, de la tine.
    Ne potrivim în cuvântul ce-l trimit spre tine
    Şi se întoarce plin de dragoste la mine.
    Ne potrivim în visul în care te aştept pe tine
    Şi în care fericire aduci pentru mine.
    Ne potrivim în dorinţa plină de iubire ce o trimit telepatic la tine
    Şi se întoarce amplificată precum un uragan la mine.
    Ne potrivim în inima ce o am de la tine
    Şi bate în acelaşi ritm în inima pe care o ai de la mine.
    Ne potrivim in sufletul tău,
    Perechea sufletului meu.”
    ( nu cunosc autorul 😙😙😙😙)

    Apreciază

    • Am găsit poezia ca fiind a Gabrielei Aronovici. Unde ai găsit-o? Te voi ruga ca acolo unde ai găsit-o, să spui că e pe net cu numele ăsta. Nu e normal să stea fără autor.
      Asta se potriveşte la tine pe blog, pentru iubita ta, căreia îi dedici multe gânduri frumoase. E păcat de mesajul ei să stea aici, unde e apreciat doar talentul autorului 😉

      Îţi mulţumesc pentru gândul bun! Seară frumoasă îţi doresc!

      Apreciază

  4. Emotionanta, minunata epistola ! Am perceput-o ca si cum as fi primit-o de la un Suflet foarte drag mie si, care este departe de fiinta mea, însa mereu prezenta în gândul, în inima si în rugile mele îndreptate spre Tatal ceresc.Mi-esti tare draga Potecuta, si tare mi-ar fi placut sa-ti ascult prin viu grai aceste superbe gânduri , cred eu, izvorâte din abisurile paradoxului sufletului tau infantil sensibil si frumos.
    Iesirea din perceptia celor trei puncte (cercuri concentrice circumscrise-n triunghi) este o aventura periculoasa,riscanta, urmata de multe experiente ale mortii si Locuintei ei. Nu o recomand nimanui însa este necesara pentru a experimenta personal a patra dimensiune, a perceptiei adevarului absolut atemporal.
    Un sfârsit de saptamâna cu liniste, pace, bucurii si har divin în toate dimensiunile perceptiei, Suflet drag !

    Apreciază

    • Mulţumesc, Iosif!
      Nu am simţit că asta ar merge rostită, de aia va rămâne la stadiul ăsta, nu voi înregistra textul ăsta.
      Şi eu îţi doresc zile frumoase, cu bucurie!

      Apreciază

      • Într-adevar, exista sentimente atât de profunde, care nu pod fi descrise în cuvinte, gesturi sau expresii aparente, ascunse în taina abisurilor paradoxale sufletesti, (Adevarate, Absolute, Atemporale) pe care nici stiintele exacte, nici religiozitatea, nici fizica quantica, nici ocultismul sau metafizica, nici artele,nici geniile, nici îngerii din cer, nici moartea nici aceasta viata nu sunt în masura sa le explice si descrie în cuvinte, iar acestea sunt „revelatii” personale primite prin „HAR” (cadou nemeritat) de la Domnul, Dumnezeu !
        O zi magnifica, draga Potecuta !

        Apreciază

  5. Mugur zice:

    Cele trei puncte… Mi-a venit în minte una dintre romanțele lui Minulescu, dar cu o mică schimbare, „trei gânduri reci de călătoare”, doar că nici romanța aceea si nici adaptarea aceasta nu se potrivesc scrisorii tale. Nu-s trei rânduri, nu-s trei gânduri, ci multe adunări de simțăminte, într-un tablou conturat cu șiruri de… trei puncte.
    Îmi place sirul celor trei puncte, căci în spatele lor se poate ascunde aproape orice. Dar cumva ai dreptate, parcă nu merg așezate fără completare într-o scrisoare. Scrisă cui. Aproape că nu mai contează, căci abia ai renunțat să o încredințezi valurilor.
    Nu știu ce am azi, că iar mă duc spre niște versuri, dar care n-au legătură cu scrisoarea ta. De data asta era o romanță de demult. Și iar îmi venea să-i modific începutul, iar asta nu se face.
    Și iar m-am dus către cele trei puncte, dar nu mai scriu nimic, pentru că gândurile mele se tot duc spre alte cele. Dar de la scrisoarea ta mi se trage, că-i frumoasă și plină de…
    Te las pe tine să ghicești, deși tu știi cel mai bine ce este acolo.

    Apreciază

    • Ia uite câte portiţe spre amintire pot deschide câteva gânduri. Mă bucură asta, sincer. Mai ales când, deşi vorbesc despre altceva, duc spre romanţe şi spre Minulescu. Înseamnă că au şi ele profunzimea lor 🙂
      Ce este în ce-am scris eu, ştiu, da. Ce este în loc de punctele tale nu am de unde să ştiu.
      Îţi mulţumesc frumos! Să ai o seară bună!

      Apreciază

      • Mugur zice:

        Într-adevăr, textul tău deschide foarte multe porți de gânduri și poate de rânduri, căci ai ascuns, dacă se poate spune așa, multă profunzime în scrisoarea ta. Asta voiam să spun sub acele puncte de suspensie. Poate nu am fost pe gândul tău. Știu sigur că ai spus și altceva, am bănuielile mele (sau poate intuiții), dar pe astea nu le mai spun aici.
        Și nu aș spune că este vorba neapărat de amintiri, cât este vorba de muzicalitate și tandrețe cumva, a scrierii tale.

        Mi-a plăcut mult, așa cum mi-a placut și scrisoarea precedentă, tocmai pentru că deschide porți, uneori uitate închise, alteori expre închise, dar care nu merită să rămână așa.

        Apreciază

        • Eu scriu aşa cum îmi dictează mintea şi sufletul. Nu răspund pentru amintirile sau porţile deschise în mintea celor care citesc. Şi nici pentru ce se subînţelege, mai ales pentru asta. Chiar nu aş putea gestiona asta. Mă bucur că citind se trezesc amintiri, dar nu îmi pot acorda singură un astfel de merit.
          Ce am avut de spus, am spus. Ce se citeşte printre rânduri, e altceva. Că fiecare citeşte în funcţie de mulţi factori care diferă de la om la om, de la situaţie la situaţie. Fiecare gând pleacă de la ceva, fiecare vers, fiecare frază. Nu poţi scrie negru pe alb ceva-ul ăla. Că uneori nici nu-l ştii, vine inspiraţia şi gata.
          Nu ştiu ce vrei să spui că aş fi spus.
          Mulţumesc frumos!

          Apreciază

          • Mugur zice:

            Ai tu dreptate, ce ai avut de spus ai spus. Restul sunt conexiuni ce le facem noi, cititorii, cu propriile noastre trăiri și întâmplări.

            Mă iartă, dar în seara asta se pare că sunt mai altfel, poate mai cufundat în reveria amintirilor

            Apreciat de 1 persoană

  6. Amalia zice:

    Coco este un film de nota 10. Inevitabil, m-am gândit că trebuie să fie ceva adevăr în faptul că cei plecați în lumea de dincolo au nevoie să ne amintim de ei. Ce altceva rămâne după noi, dacă nu amintirile?
    Îmi plac scrisorile tale și parcă te simt mai „liberă”, dar și mai analitică.

    Apreciază

    • Este! Mi-a plăcut mult! Chiar dacă m-a făcut să plâng, l-am iertat uşor. 🙂
      Şi eu cred că e aşa. Şi asta m-a făcut să fiu mai atentă la sortat amintiri şi a vorbi despre cei duşi.
      Să ştii că liberă nu trebuia pus între ghilimele. Îţi mulţumesc mult, Amalia. Chiar aşa e.
      E ciudat ce spun, ştiu. Dar în mod absurd, chiar am impresia că aşa sunt eu şi coala de hârtie. Creierul meu percepe ideea de scrisoare. Care e mult mai intimă decât o postare, chiar dacă tot aici o pun, tot la vedere e. Şi cum am mai spus, nu simt nevoia de a face o introducere, de a vorbi la modul general. Scriu ca şi cum cel care citeşte a mai primit scrisori şi ştie unde am rămas.
      Să ai o zi bună!

      Apreciază

      • Amalia zice:

        Am pus liberă între ghilimele ca să nu crezi că am făcut o comparație cu celelalte postari ale tale, când, oricum, nimic nu te ținea să fii la fel de liberă. Dar, când scriem scrisori, mâna alunecă mai ușor, știind că ceea ce scriem e intim, e doar între noi și destinatar. 🙂

        Apreciază

        • Am înţeles perfect ce ai vrut să spui. Dar şi eu exact asta am simţit, că sunt mai liberă. Fără ghilimele. Asta e percepţia mea, că scriu fără să citească aproape nimeni. Şi atunci scriu simplu, fără frica de a nu jigni fără voie, de a nu scrie ceva ce ar putea face trimitere spre altcineva. Pur şi simplu scriu.
          Mă bucur mult că ai simţit şi tu asta!

          Apreciat de 1 persoană

  7. Nu am văzut Coco, dar scrisoarea ta m-a încălzit. Ce frumos te oglindești tu, omul, aici, punându-ți în final, sincer, semnătura: eu.
    Ți se potrivește și genul acesta. Epistolar. Știu că nu e prima dată când îl abordezi, dar nu ți-am zis.

    Apreciază

  8. Mă bucur că am avut ocazia să văd filmul pe HBO și că am avut aceleași emoții plăcute. Gândurile sunt avatarul nostru pe care îl lansăm pe diferite căi și sperăm să se ia de mână cu alte gânduri și să ducă, de ce nu, și la fapte. Cred că ăsta e rostul lor suprem, precum cea a seminței de pe ogor. Nu toată răsare, dar ne bucurăm pentru fiecare semn de împlinire.

    Apreciat de 1 persoană

  9. Zina zice:

    Scrisoarea ta m-a făcut să mă cufund în mine însămi și m-a lăsat fără cuvinte… Dar iată, mi-au rămas cele trei puncte! Mare măiastră ești tu, Potecuță!

    Apreciază

  10. ane zice:

    Fiinta sensibila ce pot sa spun, ca mai lăsat fără cuvinte,dar cu gânduri închise si punte de suspensie …
    Eu,
    „Aleg cu trudă vorbe: când înalte

    Când mici, când mătăsoase; drept unelte,

    Doar ritmul și cu rimă, şi nimic

    Nu-mi place; a doua zi, ce-i gata stric.

    Întocmai ca Manole, (….)

    Apreciază

  11. doar verde zice:

    Dragă tu,
    Ştim că astăzi scrisorile nu mai vin

    Apreciază

  12. doar verde zice:

    Au rămas însă punctele, picăturile acelea negre, pe albul aşternut de tăcerile dintre noi. Îmi este dor . De tine, de cuvinte, de emoţii, de promisiuni, de planuri, de revederi..
    Îţi mulţumesc pentru posibilitatea pe care mi-o oferi! Îmi pun speranţa în spaţiul dintre cele trei puncte: tu … eu

    Apreciază

  13. Suzana zice:

    Eu nu voi repeta ideea ca scrisoarea ta este deosebit-frumoasa si speciala.
    Vreau sa inteleg aceasta idee: „vorbindu-mi mie, nu reuşesc să fiu întotdeauna prea sinceră”.
    Daca nu tu cu tine, atunci cum…? De ce…? Sau de ce nu…?
    Si nu, nu e nevoie sa raspunzi. Doar tie si atat…!

    Zile frumoase de toamna, draga Potecuta! 🙂

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc mult, Suzana!
      Îţi răspund, de ce nu? Era vorba strict de acele dezamăgiri. Când îmi spun mie, îmi caut eu vini. Când le spun altora, spun exact sursa dezamăgirilor, fără să mă mai gândesc că eu aş fi greşit prima, doar le spun şi atât.
      Să ai o seară frumoasă, draga mea!

      Apreciază

  14. Suzana zice:

    A ne cauta vini este exact opusul ideii de a ne iubi neconditionat. Asa am citit ca e bine. Si sa stii ca este o idee pe care daca o parcurgem in pasi mici cred ne duce la adevaruri mari si infinit mai utile noua.
    Bine si senin sa fie la tine! 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s