Stăm la o poveste?

Am făcut cafea pentru cei care beau cafea după ora 18, am nişte napolitane, pere, mere şi o nectarină pentru cei care nu. Asta ca să nu stăm pe uscat până povestim. Vreau să vă întreb câte ceva şi tare mult m-aş bucura dacă mi-aţi răspunde. Am vrut să pun „sincer” după „răspunde”. Dar ştiu că nu e cazul, deja ştiu că voi aşa răspundeţi oricum. Dacă nu e prea greu, aş vrea să ne detaşăm puţin de ideea că avem cu toţii (sau aproape cu toţii) câte un loc în care ne înşirăm gândurile, emoţiile, visele sau pe noi cu totul, loc numit blog, şi să ne gândim la noi doar din postura unor oameni care citesc şi comentează texte. Şi tare vreau eu să ştiu cum se simte la voi un răspuns primit la un comentariu.
De la bun început vreau să subliniez că nu, nu mă refer la ceva anume, nu există o „ţintă”, nu e un ceva care să-mi fi declanşat postarea asta. Pur şi simplu, a venit acum. Că ea zace de mai multă vreme şi am mai vrut să vă întreb dar am tot amânat pentru altele.
E deci o discuţie lejeră şi nu necesită niciun efort de nicio parte.

Cum sunteţi voi în rol de comentator pe un blog şi cum vă raportaţi la acel blog în funcţie de răspunsul primit?
Am văzut în anii ăştia de când mă învârt printre texte extrem de diferite, stiluri diferite, oameni diferiţi, şi reacţii dintre cele mai diverse.
De la ignorare totală, un like, un răspuns cu un smiley, până la un răspuns extrem de lung şi complex de te ruşinezi că tu nu ai scris decât câteva rânduri. Cum le percepeţi voi şi în ce măsură aveţi obiceiul de a persevera în a comenta acolo unde nu primiţi nicio reacţie sau una foarte rece sau foarte vagă, cum ar fi un 🙂 ?

Nu am pretenţia să îmi răspundeţi la toate, eu doar expun nişte situaţii ipotetice.
Sunt sigură că ştiţi toate situaţiile astea, dar ca să avem punct de plecare la discuţie, expun câteva exemple.
Vă place un text, o poză, o poezie, o melodie, o ceva pe o pagină. Şi comentaţi. Mai mult sau mai puţin, nu contează deloc asta. Şi nu primiţi niciun răspuns. Şi a doua zi iar vă place, iar comentaţi, iar nu primiţi nimic. Şi tot aşa. Dar omul ăla scrie bine. Mai comentaţi şi poimâine?
Sau comentaţi şi primiţi like, deşi comentariul e mai consistent decât un „frumi”, „mişto”, „bravo”.

Există şi situaţia aia-n care te simţi pus la colţ de autor. Acolo cum e? Nu ştiu, să zicem că aţi apreciat un text şi o spuneţi, de ce să nu o spuneţi? Nu, nu ridicaţi statuie omului, spuneţi în câteva cuvinte ce aveţi de spus. Şi primiţi un fel de „mda, ştiam oricum că sunt cel mai talentat om din univers”. Ştii, eu doar am vrut să spun că mi-a plăcut – îi răspunzi, neştiind cum să interpretezi răspunsul. „Aşa, şi ce? Am comentat eu ceva?”. Mă rog, e doar un exemplu, dar aţi prins ideea.
Sau, din contră, ţine morţiş să-ţi explice filosofic ce-a vrut să spună în postare deşi din ce-ai spus tu nu se înţelege că eşti chiar habarnist.
Sau tu spui ceva strict la subiect, autorul răspunde cu o întrebare, răspunzi, mai zice ceva amuzant, răspunzi, şi el dă de înţeles că eşti cam insistent şi nu-l interesează.

Nu vreau să o mai lungesc cu exemple, mai ales că, aşa cum am spus, nu e nimic concret, nu ăsta e scopul şi nici ideea discuţiei.
Pe scurt: are o cât de mică importanţă felul în care vă sunt tratate comentariile, poate asta să schimbe atitudinea voastră legată de acel blog? Sigur că frumuseţea unui text nu e ştirbită de o reacţie a autorului. Dar contribuie cumva acea reacţie la comportamentul vostru viitor? Aţi ales vreodată să citiţi din umbră un blog doar pentru că la un moment dat ceva a deranjat în răspunsul primit sau în lipsa lui?

Nu vorbim de mine, nici de blogurile voastre. De noi comentând pe alte bloguri. Cam cum vă simţiţi când sunteţi musafiri. Cum vă aşteptaţi să fiţi trataţi şi cum vă simţiţi când nu e deloc aşa cum aţi crede?

Ştiţi care-i ironia ironiilor? A trecut mai mult timp decât am estimat eu şi trebuie să plec de lângă blog. Da, tocmai la postarea asta nu voi răspunde la timp 😳
Dar las cafeaua şi ce am mai promis şi nu rămân eu nevorbită cu voi 😀

Foto

Reclame
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

117 răspunsuri la Stăm la o poveste?

  1. ane zice:

    ” ironia ironiilor? atunci când cineva își ascunde caracterul fals. Eu sunt sincera, atunci când comentez, nu scriu pomelnice, ca nu-mi place sa scriu! ( Ai fost diplomata)

    Apreciază

    • Pă da, Ane. Că eu am calculat că rămâne timp să stau cu voi la poveşti. De aia am zis. Chiar la o postare ca asta să vă las singuri?
      Tu scrii minunat, indiferent de cât scrii 😉
      Mulțumesc mult!

      Apreciat de 1 persoană

      • ane zice:

        No, ca nu mai vreau sa mai fiu sincera! O sa mint, ca e mai bine!!! 🙂

        Apreciază

        • De ce? Ai avut ceva neplăceri? Sper că nu aici!

          Apreciază

          • ane zice:

            Am inteles ca minciuna e mai buna,..

            Nu n-am neplăceri!

            Apreciază

            • Unde, Ane? În general? Depinde cred şi de cum se spune un adevăr. Nu ştiu, zic. Eu nu ştiu la ce te referi tu, dacă tu vorbeşti de caz concret. Eu prefer să mi se spună că am greşit ceva. Dar recunosc, mă doare dacă se spune „proasto, ai pus virgula greşit”. Cam aşa.

              Apreciat de 1 persoană

            • ane zice:

              :))) la cate virgule pun eu greșit, Sic. Eram pe telefon,acuma sunt pe laptop, e diferența. lucillete spunea,poate am înțeles greșit, îmi cer scuze, la ora asta nu-i de mirare. Noapte liniștita,Potecuța

              Apreciază

            • lucillette zice:

              N-ai înțeles greșit, chiar așa am spus. Și nici n-ai habar de câte ori am rămas cu sentimentul ăsta de „mai bine mințeai măh fato decât dădeai cu nerozia asta de adevăr în ochii celuilalt!” în brațe, regretându-mi momentul de sinceritate.
              Apoi, eu vorbesc în dreptul meu. Poate părea că azi așa, mâine altfel. Dar, în realitate, sunt bine așezată pe coordonatele corecte. Pentru cine or fi corecte, nu știu, dar nici n-are importanță. Deci. Nu e bine să te iei după mine. Cel mai bine, mi se pare mie, e ca fiecare să facă cu al său cap. Fiindcă, nu-i așa – capul face, capul trage. Caz în care rezultă o frumoasă și benefică lipsă de supărare.

              Apreciat de 2 persoane

            • ane zice:

              Da, eu stiu ce inseamna sinceritatea, adevarul spusa in fata, cunosc si conscintele. Tu ai dreptate e bine uneori sa minti. Nu am de ce sa ma supar, nu ma pot schimba. Iubesc OAMENII.

              Apreciat de 2 persoane

            • Oof. Ane, te asigur că Lucillette vorbea la modul general, ea chiar nu vorbeşte de nimeni pe ascuns sau cu apropo.
              Şi eu tot pe telefon sunt şi de aia nu ştiam ce şi cum 😀
              Te pup!

              Apreciat de 1 persoană

            • ane zice:

              I-am răspuns.

              Apreciază

            • Greu cu tehnologia pe telefon. Acum am priceput. Nu intervin în dialogul vostru, învăț de la amândouă. 😉

              Apreciat de 1 persoană

  2. lucillette zice:

    Aș începe prin a mulțumi pentru tratație apoi am să și stau puțin la taclale.
    Un zâmbet, zici? E ceva ce las și eu uneori. Chiar și ție în destule rânduri. Eu l-am gândit ca pe ceva prietenesc, un gest care poate exprima o bucurie a momentului, care poate vorbi dincolo de cuvinte. Și în realitate mi se pare a fi la fel. El, zâmbetul, putând trece peste cuvinte, care uneori îți lipsesc cu desăvârșire.
    Pe urmă, să comentezi pe blogul altuia, eu spun sincer, mi se pare a fi o adevărată intruziune în mintea și sufletul celui ce scrie. Spun intruziune fiindcă te poți afla pe o altă coordonată. Neintenționat, desigur. Dar asta nu salvează cu nimic situația. Nu că ar fi ceva de salvat, nu începe niciun război. Doar că uneori amplifici starea în care se află acela. Alteori, bineînțeles, îi alini „durerea”.
    Astea toate ar fi valabile pentru cazul în care blogul este unul în care vorbești așa, mai mult tu cu tine. O să se nască întrebarea „de ce nu-ți vorbești în oglindă tu, ție și vorbești cu public în schimb?” Pâi, nah…se întâmplă cum se întâmplă. E așa și gata.

    Pentru situația în care blogul e locul unde dezbați cu lumea diferite „chestii” de moment ori de ansamblu, lucrurile pot sta diferit.

    Da, eu urmăresc bloguri din umbră. Și bine fac. Un bine la pătrat.
    Cred cu tărie că să menții o relație, de orice fel ar fi ea, este un lucru pe cât de frumos, pe atât de solicitant.
    Mai cred, tot cu tărie, că sinceritatea dăunează mult mai mult decât minciuna.
    Și mai cred, cu aceeași tărie, că , în general, și în principal, nu ne pasă, cu adevărat, decât de sinele nostru.
    Pentru că vezi, ia numai și exemplul ăsta al tău, cu neîntors răspuns sau răspuns ambiguu, către tine, cel ce ai comentat. Cred că ar putea fi o situație în care n-ar trebui să „aștepți” vreo „recompensă”. Și totuși lipsa unui răspuns te destabilizează, te afundă într-o ceață. Pentru ce oare? Că doar ai trecut pe acolo, ți-ai exprimat, după caz – bucuria ori tristețea, acordul ori dezacordul, etc., și gata, ar fi destul, mă gândesc. Dar nu, noi vrem o reacție la reacție. Că-i vorba despre noi, totuși. Și merităm.
    Apoi, apropo de comentariu și răspunsul dat lui, oare cât se poate întinde el si unde s-ar putea încheia , și cine/care din cei doi l-ar putea încheia așa încât ambele părți să fie „în regulă” după un dialog? Uneori mă întreb eu asta…

    Mai cred( și închei aici, promit), tot cu tărie cred, că bâjbâim prin viața asta într-un mare fel.

    Nu știu cât de mult am păstrat linia trasată de tine în postare. Dar mi-au făcut cu ochiul napolitanele. ☺

    Apreciat de 1 persoană

    • Lu, la fel de spumoasă cum te ştiam. Nici nu ştii cât mă bucură comentariile tale!
      Acum îmi e greu să spun ceva legat de comentariul acela intruziune. Pentru că da, poți trece şi acea graniță. Dar de unde ştim ce e în spatele rândurilor? Cum ne putem da seama? Sigur, nu vorbim de genul de comentariu la un text în care e expus un sentiment, oricare, şi noi ne apucăm cu „auzi, vezi că parcă la rândul 3 suna mai bine „suspin” decât plâng. Şi nici de sfaturi. Dar cum să ştim când omul cere doar tăcere? Hmm. M-ai pus pe gânduri.
      Lu, zâmbetul e minunat, oricând. Dar sunt cazuri în care doar atât se primeşte, indiferent de. Şi leg asta de acel „eu” şi nu te contrazic. Nu m-am gândit că e o răsplată. Şi să ştii că e foarte posibil să fie aşa. Eu nu dau ca să mi se dea. Dar mă întreb de ce nu mi se dă, am zis de rău? Am fost aiurea? Nu vorbesc de vin la tine dacă vii la mine. Asta nu, nu intră în discuție. Dar când nu se răspunde niciodată, recunosc, mă încurc în dileme.
      Aşa. Sincer? Aş fi preferat să nu mi se mai răspundă a 4-a oară. Că eu am considerat că s-a pus o întrebare, am răspuns. Se putea încheia aşa. Dar da, posibil să fi greşit. În unele case nu te aşezi la taclale. Stai la uşă, saluți din prag şi pleci. Şi de ce ar fi de condamnat? Nu e. Dar când stai în prag, saluți, te întreabă, răspunzi, zice o glumă, o completezi şi zice că nu e genul care stă la poveşti, ce faci? Pleci. Sau nu, depinde. Nu ştii cât e permis, nu e regulă scrisă pe uşă că ai voie maxim două comentarii. Şi ca să nu mai superi altădată, nu mai spui nimic. Poate şi asta ține de „eu”. Nu mai dai ocazia să fii jignit.
      Ai păstrat şi m-ai stârnit. Ai ridicat nişte probleme faine şi îți mulțumesc mult! Chiar dacă acum mă tot gândesc şi răzgândesc şi încerc să îmi răspund 😀
      Porția ta e pusă deoparte 😉
      Noapte bună să ai!

      Apreciat de 1 persoană

      • lucillette zice:

        Nu știm, Potecuță, nici ce e în spatele rândurilor, nici a gândurilor, a ochilor, a zâmbetelor ori chiar în spatele întregii ființe, asta în cazul în care o avem în preajmă.
        Motiv pentru care e muuult mai bine să nu pășești dincolo de o imaginarâ linie prea mult necesară.
        Lasă gândurile, trăiește clipa…ar zice înțeleptul către învătăceii săi. Cum n-am eu statutul ăsta, și nedorind să îl am vreodată, am să spun în schimb : mulțumesc ptr porția pusă deoparte; o să întind mâna uneori după câte-o bucățică.
        Noapte bună și ție!

        Apreciază

  3. firdeiarbainbataiavantului zice:

    Rareori comentez, prefer doar să citesc şi eventual să arăt că îmi place. Sunt un tip sincer, iar în ziua de azi sinceritatea nu e tocmai apreciată. Am intrat pe blogosferă cu speranţa că aici e altfel decât pe FB, dar şi aici am sentimentul că multe aprecieri vin automat. Nimeni nu-i spune (decât foarte rar) nimănui când ceva e aiurea scris, când sună anapoda, sau conţine greşeli gramaticale serioase (am eu o problemă cu corectitudinea limbii scrise şi vorbite). Şi atunci ce rost ar avea să mă pun eu împotriva curentului?

    Apreciat de 5 persoane

    • Viorel, nu ştiu dacă e vorba de curent. Dar e posibil ca mulți să nu se agațe de o greşeală dacă textul e amplu şi are un mesaj. Când e vorba de greşeli frecvente, da, atunci e altceva.
      Sigur, e de apreciat când se atrage atenția. Dar şi dialogul e de apreciat. Cred.
      Îți mulțumesc!

      Apreciat de 1 persoană

  4. tink3rbe11 zice:

    I-au para, dacă nu a râvnit cineva între timp la ea,și așa cum mă știi… nu stau mult!
    Îmi place să citesc, oriunde, orice(carte, blog, articol etc).
    Nu odată mi s-a întâmplat să citesc ceva, să îmi placă ceea ce am citit, să vreau să scriu un răspuns mai amplu, sau să stau la taclale ,dar să nu-mi iese! Nu mă pricep la răspunsuri pe masura postarii de cele mai multe ori și mă rezum la un răspuns scurt, sau doar like. Nu mă aștept să mi se răspundă, nu citesc un articol că să mi se mulțumească pentru faptul că l-am citit și poate și comentat. Dacă sunt pusă la colț sunt șanse să nu mai întru acolo să citesc. Sunt de părere că odată făcut public, și activate comentariile trebuie să accepți și o părere mai rea, mai bună…
    Acum nu mai am timp să mai citesc pe cât mi-aș dori. În același timp, mă gândesc la faptul că dacă lasi active comentariile, înseamnă că aștepți că cineva să scrie totuși ceva, și atunci nu te doare Pointer-ul să răspunzi celui care ți-a trecut pragul, a saluta un nou venit nu doare!
    Am vaga impresie că posibil să fi deraiat de la subiect așa că dacă tot am terminat para, merg la somn!

    Apreciat de 1 persoană

    • Mai am o pară pentru tine! 😉
      Te rog mult, aici să nu îți faci niciodată probleme cu acel „pe măsura postării”! De cele mai multe ori, voi dați farmec postărilor.
      Da. Nu citim ca să ne mulțumească cineva. Dar e o mare mulțumire un semn primit la semn. Nu?
      Îți mulțumesc! Noapte bună!

      Apreciază

  5. anasylvi zice:

    Daca citesc un articol care imi place si am ceva de zis, zic. Oarecum pe scurt, fiindca nu obisnuiesc sa ma lungesc. Imi place sa primesc o reactie ca raspuns, nu neg, mi se pare elementar. Cat timp aprobi un comentariu (civilizat si pertinent) mi se pare de bun simt sa lasi si un raspuns, civilizat si pertinent.

    Apreciat de 1 persoană

  6. gelu gelu zice:

    Imi place sa citesc oriunde. Dar cand imi place foarte mult undeva, citesc mereu…mereu. Si revin cu placere. Comentez acolo unde consider ca am ceva de spus, chiar si cu un zambet. Nu trebuie sa ne suparam daca cineva ne raspunde cu un zambet sau doar cu o apreciere…sau mai tarziu, cum am facut eu acum.😁😎 Binenteles ca ma bucur cand cineva imi lasa un raspuns pertinent, evident.
    Dar ma bucur la fel de mult si cand imi lasa un zambet sau doar aprecierea. Fiecare raspunde dupa cum simte.😚
    Noapte buna, potecuta!😚

    Apreciază

  7. Nu știu ce sa spun, Potecut. Eu reușesc de multe ori sa ajung pe un blog după ce s-a comentat și rascomentat, și atunci spun câteva cuvinte(sau mai multe🙊) sau dau doar un like pentru ca nu vreau sa repet ce s-a tot spus de ceilalți, fără sa ma gândesc la reacția celuilalt. Pentru ca atunci când îmi place ceva, îmi place, iar indiferenta celui care a scris nu îmi poate schimba modul în care am perceput blogul. Și… dar gata, ca tu știi cât pot eu sa ma lungesc dacă încep sa scriu🙈

    Apreciază

    • Şi eu zic că nu se schimbă cu nimic frumuseţea unui text dacă autorul ignoră comentariile. Dar eu mă retrag încet de la comentarii, nu şi de la a citi pe mai departe.
      Şi mi se întâmplă şi mie să constat că au spus alţii mai bine şi mai frumos ce aş fi vrut eu aşa că mi-e greu să mai adaug ceva.
      Îţi mulţumesc mult!
      P.S. Te rog frumos, frumos, mă scoţi de la tine din spam? Am comentat şi la cea mai recentă postare şi la cealaltă şi nu apare nimic. M-ar ajuta mult dacă ai bifa înainte de a apropa că nu sunt spam. Că la tine numai în spam aterizez 😦
      Te pup!

      Apreciază

  8. Dacă nu mi se răspunde, ori mi se răspunde în doi peri, mi-e foarte greu sa mai comentez pentru ca îmi imaginez ca autorul nu vrea sa aibă părerea mea. Dar textele le citesc și dau like dacă îmi plac. Mie mi se pare o forma de respect sa răspund de fiecare dată. Și așa interacționam. Uneori nu răspund imediat pentru ca fusul orar îmi joaca feste. Dar știi cum e. Fiecare diferit.

    Apreciat de 2 persoane

    • Nici eu nu răspund imediat şi sunt pe acelaşi fus cu majoritatea. Dar mai mâncăm, mai dormim, mai plimbăm şi noi, că oameni ne suntem 😀
      Da, ştiu ce spui. Şi eu mă simt ciudat. Ştii, e ca la copii, cu joaca. Dacă nu eşti primit în nicio echipă, te retragi, că n-ai ce face.
      Mulţumesc, draga mea! Te pup!

      Apreciat de 2 persoane

  9. ioansperling zice:

    Cel mai simplu e sa fi cinstit. Asta nu inseamna ca e si cel mai usor! Usor este sa nu comentezi nimic sau să apeși doar pe steluță. Apasatul doar pe steluță iti face „prieteni” sau mai bine zis nu-ti face dușmani. Dar cinstit, spunand adevarul, ajungi sigur „dusmanul” cuiva! Mai ales cand acela e român! Romanul ia ca afront orice spui! Deci mai bine nu spui nimic! Daca poti! Problema e ca nu fiecare poate. Eu nu pot sa tac! Si atunci comentez si numarul dușmanilor mei crește! Crește și lista celor banati! Putin tact ar fi de folos. Cine are asa ceva! Eu nu am! Eu sunt cum sunt si pot fi acceptat ca atare sau nu! De obicei nu sunt! Pagubă în ciuperci! Nu trăiesc de pe blog, nu-mi da nimeni o bere și doi mici pentru un like, asa ca de ce m-as schimba? Mi-ar place însă sa se schimbe ceilalți! Sa inteleaga din ce scriu mesajul. Nu „frumusetea” artistică! Dar asta e greu, ca înțelegem doar ce suntem capabili să înțelegem. Si nu tine de inteligență cat tine de disponibilitatea noastră de a trece peste granițele auto-impuse! Eu nu vreau sa trec peste cea creștină! Sigur ca de multe ori o fac! Involuntar. Altul nu vrea sa treaca peste cea atee sau eretica. Dacă ne întâlnim iasa scantei! Cu mine iasa oricum scântei daca mi se pare vreo gogomanie prea mare. Ca mesaj nu ca forma. Ca forma imi este egal ce sau cate greseli face omul! Exista genii in lumea asta care scriu greșit și idioți, insipizi care scriu corect! Eu prefer să fiu intre primii. Sigur nu sunt, deși scriu greșit! Sunt altii! Dar de multe ori nu-i inteleg, însă simt un mesaj puternic si atunci dau un like fara sa comentez! Ce sa spun? Ca sunt prost? Sau bai nene geniule scrie pe masura mea? Se mai întâmplă și asta!
    Și o pot tine asa la nesfârșit dar m-as întoarce la culcare ca m-am sculat doar sa beau apa! Ca sa închei eu sunt asa cum sunt scriu cum sunt, comentez cum inteleg si nu am vreo strategie in ce fac/spun! Sper ca si ceilalti sunt ca mine. Dacă nu sunt, cu cei compatibili voi rămâne de ceilalți ma voi despărți!
    Nu-ti mai bate capul!
    Noapte bună!

    Apreciat de 1 persoană

    • Sunt de acord şi apreciez sinceritatea. Aşa cum am mai spus, contează mult felul în care e spusă o părere. Sigur că nu putem fi toţi la fel. Dar de exemplu, când un om scrie un text literar sau o poezie, e puţin ciudat să vină cineva pe un ton superior să spună că un cuvânt sună ciudat sau că mesajul că toamna e frumoasă e naşpa, că toamna e urâtă de fapt. Deci e de apreciat sinceritatea dar nu ne putem impune un punct de vedere la orice fel de text. Sigur, la cele „din lume” e altceva. Când se dezbate o lege, o problemă socială etc. Acolo apar scântei. Dar la o poezie, nu prea. Cum scrii şi tu versuri, ideea e mesajul şi de acolo s-ar putea porni o discuţie, că se pot naşte discuţii de la multe dintre versurile tale. Dar la unele chiar ar fi ciudat să vină cineva cu lecţii de stilistică.
      Mi-ar fi plăcut să aflu ce faci în situaţiile în care nu primeşti răspuns. Dar apreciez mult că ai scris atât de complex în pauza de somn!
      Mulţumesc frumos! O zi frumoasă!

      Apreciază

      • ioansperling zice:

        Acum eu nu scriu pentru cineva/ ceva. Imi vin versurile singure uneori imi plac si mie alteori nu. Am luat blogul ca sa pot sa le depoziteze undeva. Apoi mi-am zis ca ia sa vad daca plac la oameni necunoscuți. Sincer cred ca nu prea plac dupa reacții dar nu ma pot oprii sa scriu. Poate ma opresc sa le las libere la citit. Sigur imi place sa fiu lăudat si sigur nu-mi place sa primesc lecții pentru că nu-mi ajuta la nimic! Cum spuneam versurile vin singure eu doar le scriu! Nu ti bate capul cu cei care se dau rotunzi. E usor sa dai sfaturi sa creezi ceva e greu!

        Apreciat de 1 persoană

  10. Ana Vlad zice:

    Eu nu prea comentez că… motive: ba n-am timp, ba n-am cuvinte, dar pe unde am comentat, mi s-a răspuns frumos. Dar cred că dacă mi s-ar fi răspuns ca în exemplele tale, probabil că n-aș mai fi comentat pe blogul ăla. Oricum, mie mi-e drag când îmi spune cineva ceva, iar când scriu despre vreun subiect la care simt că n-aș putea să spun mai mult decât am spus, opresc comentariile. Sper ca treaba asta să nu supere.

    Apreciat de 1 persoană

  11. illusion zice:

    Potecuță, eu beau cafea la orice oră – așa că o primesc cu drag oricând 🙂 Acum, întorcându-mă la întrebările tale, iată logica mea de comentator: 1. Există unele texte care sunt atât de frumoase/complete încât simt că nu mai am ceva de adăugat așa că nu am ce comenta, las doar un like (nu-mi plac comentariile cu „bravo”, „frumos”). 2. Atunci când las un comentariu și nu primesc un răspuns, o reacție, nici că mai comentez – mi se pare de bun simț să răspunzi comentariilor, sau măcar să le dai un like, un semn că le-ai văzut. 2b. Uneori, când simt că nu mai am ce spune și mi se pare că un like nu e de ajuns, pun un emoticon (dar asta niciodată ca prim comentariu). 3. Comentariile lungi mă intimidează uneori.

    Apreciază

  12. Înainte de comentariu, vreau să-ți urez la mulți ani, Potecuță! 🙂
    Recunosc că nu-mi place să critic o postare și mai bine nu comentez nimic. Dar când îmi exprim aprecierea, o fac cât mai concis, chiar dacă încerc să adaug puțin umor, când e cazul. În situația că nu mi se răspunde în mod repetat, consider părerea inoportună și nu mai deranjez în viitor.

    Apreciază

  13. Da…răspunsul are importanță pentru tipul meu de persoană…Sinceritatea la fel…dar ador să citesc și comentariile altor persoane 😁♥️Ești minunată…scrii frumos. 5%baterie…te pup!

    Apreciază

  14. N-am blog, nici Fb. însa sunt un cititor si iubitor de Suflete frumoase, naturale si stralucitoare, prin expunerea ideilor în cuvinte vesminte ale Sufletului, iar existenta acestor metode de comunicare, îmi creaza o placuta stare de partasie cu persoane ascunse dupa aparentele exprimarii metaforice, de frica „pietrelor” ce sunt lansate de cei nemultumiti si frustrati, aflati într-o competitie virtuala a dorintei de afirmare si aprecieri din partea cititorilor, acestia sunt „vânatori” iscusiti, cu un IQ peste medie, specializati si scoliti în arta mânuirii cuvintelor, gasind greseli si cusururi chiar si în Adevarul Absolut, Atemporal.
    Pe acestia, intersectati în virtual, dupa ce mi-au dat cât mai multe lovituri de sabie si sageti înfocate de cuvinte veninoase, îi las în „plata Domnului” si-mi vad de drum prin virtualul imprevizibil, aceasta „jungla” plina de „fiare” salbatice si vânatori de iluzii si umbre ale întunericului spiritual.
    Oricum ma bucur si sunt fericit ca existati, iar existenta voastra îmi creaza iluzia de a fi înconjurat de prieteni si dusmani, ceea ce înseamna ca simt viata, SUNT VIU si REAL ATEMPORAL,dincolo de spatiul si timpul trecator, efemer, fals, relativ, virtual.

    Un Weekend luminat de Spiritul Sfânt (Absolut) al IUBIRII DIVINE, draga Potecuta !

    Apreciază

  15. Mona zice:

    Acum am și eu timp de cafea, că am dat doar un like și am fugit 😊
    Îmi place mult să comentez și să mi se comenteze la articole. Și nu doar acele simple: bravo, felicitări etc, dar le apreciez și pe alea din suflet. Mi se pare normal să răspunzi. Uneori nu am timpul sau dispoziția necesară ori chiar inspirația, pentru a comenta complet, însa un Mulțumesc și o zi bună, mi se pare corect să îl oferi.
    Pe alte bloguri mi s-a întâmplat să nu mi se răspundă și aici depinde… La unele nu am mai comentat, la altele am mai încercat deoarece chiar mi-a plăcut textul, iar după accea am plecat. Pe unii îi mai urmăresc din umbră, pe alții nu (am plecat doar dacă nu mai rezonam cu ce scrie, nu pentru faptul că nu mi-a răspuns la coment 🙂 )
    De când sunt aici mi s-a întâmplat de două ori să primesc răspunsuri ironice, chiar jignitoare, iar acele bloguri nu le mai urmăresc.
    P.S. Comentariile tale le aștept cu emoție. Când văd că ai dat like și nu ai comentat nimic îmi recitesc textul, să văd ce nu am făcut bine :)))
    P.P.S. Emoticoanele le accept și le folosesc și eu, dar niciodată ca prim răspuns sau la o părere argumentată și elaborată. Mi se pare de prost-gust și simt că am deranjat sau nu am cu cine.
    Te pup! Și La mulți ani, dacă zice Petru! 😊😘

    Apreciat de 1 persoană

    • Mooooona, nuuuu! Te rog din suflet să nu mai pui problema aşa. Hai să îți spun: mă gândesc că vei avea tendința să mă contrazici. Dar eu zic. Tu ştii că eu am uneori impresia că efectiv aş părea deplasată orice aş zice la tine? Sunt texte care-mi pun nod în gât şi rămân cu privirea pierdută şi scriu şi şterg şi aştept să scrie alții şi stau şi în final aleg să nu mai zic. Nu e frumos, ştiu. Dar asta simt. Deci în niciun caz nu e ceva în neregulă.
      Îți mulțumesc din suflet pentru ce ai zis! Vezi? Ce diferență între cum credem noi şi cum e de fapt. Şi la mine, şi la tine.
      Tu ai fost jignită? Cu stilul tău de a comenta cred că numai cineva pus pe harță şi fără să citească ce ai scris ar fi în stare de asta.
      Mulțumesc mult! Petru zice aşa pentru că ştie că sunt o Mărie mică 😀
      Te pup, draga mea!

      Apreciat de 1 persoană

      • Mona zice:

        Hai că nu am spus-o chiar ad literam. Mă refeream că m-am obișnuit să fiu răsfățată cu atenția ta și când nu o am parcă rămâne textul incomplet 🙂
        Da, am fost jignită de două ori, pentru că nu am dat un comentariu elevat 🙂 Peste tot există oameni și oameni.
        Eu sunt fericită că am strâns lângă mine o mână din ăia buni.
        Nu te contrazic deoarece și eu am acum un nod în gât și tot șterg… Împrumut o expresie și îți mulțumesc întreg!
        P.S. Acum știu și eu să îți zic La mulți ani! 😊😘

        Apreciază

  16. Amalia zice:

    Numa’ teme bune pentru dezbătut ai și eu mereu ajung la spartul târgului, adică după cincizeci si ceva de comentarii. Ce aș putea zice mai mult decât alții, mai ales că (nici) azi nu am dispoziție să citesc comentariile? Sunt la temă, oarecum. Am citit comentariul Monei și sunt în asentimentul ei.
    În ceea ce te privește, mă întreb dacă obosești vreodată să fii drăguță și amabilă cu toată lumea. Sper că știi ce vreau să spun, fiindcă simt deja ca am obosit de atât scris și nu m-as întinde. Mi se întâmplă cam de mult. 🙂

    Apreciază

  17. Monik zice:

    Potecuta, bucuroasa accept cafeaua! Cred ca stii deja cum reactioneaza unii dintre noi. Cred ca stii apeoximativ cam cum ma descurc eu cu comentariile. Dar asa sa scurtez, eu una, recunosc, mi-e greu. Interactionez cu dificultate cu oamenii si in viata reala. Imi trebuie timp si curaj sa indraznesc. Pana il prind, stau in banca mea. Acum, cu cei cativa apropiati, incerc sa mentin o legatura. Si comentez la textele lor. Uneori scurt ca nu am timp dar tot vreau sa-mi las o impresie, uneori lung de cred ca deviez de la subiect, daca ma prinde si nu ma mai lasa… Stii, odata, pe un blog literar cu niste grei care m-au primit si pe mine sa ma joc pe acolo, am comentat la un fragment de roman pus de cineva. I-am felicitat stilul si naturaletea si a raspuns cam cum ai amintit tu: mda, ce mare lucru sa scrii un roman, iei niste personaje si le dai viata! Sec. De atunci m-am invatat. Tac chitic si nu mai zic nimic…

    Apreciază

    • Suntem în aceeaşi „echipă” la capitolul interacțiune. Aici, la mine, e simplu. Dar pe un blog nou, destul de greu intru în vorbă. Mi-e ruşine. Nu pare, dar aşa e. 🙄
      Uite, exact despre asta vorbesc. Ce ai putea înţelege din asta? Că omul e plin de el sau din contră, se subestimează? Că el consideră că îl lauzi gratuit sau că te ia peste picior? Şi normal că a doua oară ți-e greu tare să mai zici ceva. Că ai impresia că nu te vei putea ridica la înălțimea aşteptărilor lui. Şi nici nu prea vrei asta.
      Te pup, Monik! Mulțumesc!

      Apreciat de 1 persoană

      • Monik zice:

        Da, odata ce vin oaspeti pe blog la mine, ma comport ca o gazda. Sper doar sa fiu si una buna. Insa la altii acasa, mereu am impresia ca nu sunt in stare sa reproduc ceea ce gandesc si las loc la interpretari.
        Din cazul relatat de mine am retinut clar ca era emfaza la mijloc. A vrut sigur sa-mi sugereze ca e floare la ureche pentru el sa scrie tomuri de romane. Mie mi-a criticat tot, constructiv uneori, dar cum eram novice, am salutat atitudinea… Am invatat diverse. Uneori insa era nedrept. Am asa un simt in plus cand e vorba de oameni, nu ma insel niciodata. Chiar daca ii intalnesc in virtual. De aceea sunt sigura ca nu se subestima…
        Faina dezbatere, Potecuta! Te pup

        Apreciază

  18. Cam tarziu (sau foarte devreme ca ora) :)), dar daca-i musai sa comentam, atunci sa comentam :))))
    In principul atunci cand imi place un text, cand subiectul este ispititor, imi spun umila mea parere.
    Nu o fac doar pe anumite bloguri, nu exista un exclusivism, dar recunosc ca exista persoane care-mi sunt mai aproape de suflet ( poate si pentru ca postarile acelor persoane sunt mai aproape de vibratia mea)
    Cat conteaza raspunsul primit?
    Nu conteaza. Nu scriu avand asteptari.
    Nu ma deranjeaza cand sunt criticat sau ignorat.
    Am mai spus-o. Nu dau buna ziua asteptand sa fiu salutat inapoi.
    Salut pentru ca asa am fost educat.

    Apreciază

    • E foarte de apreciat punctul tău de vedere! Recunosc, deşi nu mă credeam o egoistă, când nu mi se răspunde nici la a treia încercare, mă gândesc că e mai bine să nu mai încerc, că nu e bine ceva la ce spun. Deci eu nu pot ignora la nesfârşit lipsa de răspuns. Poate că nu e bine aşa. Dar nu pot altfel.
      Asta cu salutul aşa e. Salut din instinct. Am pățit să nu se răspundă. Dar tot salut. Mda, poate că e acelaşi lucru, nu ştiu.
      Mulțumesc, Albert!

      Apreciat de 1 persoană

  19. Alex zice:

    Sărut mâna pentru cafea, dragă Potecuță. Cu aroma ei, mereu ies mai bine discuțiile. Foarte interesante întrebările tale. Până la urmă, este despre cee ace facem aici, în blogosferă, fiecare. Și fiecare are atâtea experiențe unice. De când am început să „hălăduiesc” pe oceanul internetului, am întâlnit multe genuri de persoane. La fel ca și-n viața reală. Când intru pentru prima oară pe un blog, de cele mai multe ori ajuns întâmplător, încerc să dau binețe și să văd dacă sunt bine primit ca musafir „hodoronc-tronc”. Dacă nu primesc nicio confirmare, renunț să mai comentez. Mai încerc o dată, de două ori, poate-poate. Nu vreau să supăr sau să plictisesc pe nimeni. Am observat că sunt unele pagini dedicate numai unui anumit cerc de cunoscuți, prieteni. Dacă mi-a plăcut pagina respectivă, mai trec pe acolo, în vizită „tăcută”. Am avut și niște situații în care gazda răspundea la toate comentariile, mai puțin la al meu! Și nu o dată.Așa că am renunțat politicos să mai scriu pe acolo.
    Pe pagina mea, primesc cu bucurie oaspeți și încerc să răspund la toți, cu toată ospitalitatea. Mi s-a mai întâmplat să uit să dau vreun răspuns, dar fără nicio intenție. Chiar încerc să verific la fiecare articol comentariile și răspunsurile, pentru că mi s-a mai întâmplat să omit să răspund. Dacă cineva vine pe la mine cu alte intenții decât amicale și are chef de contrazis cu orice preț sau de jignit, trag zăvorul și gata. Nu îmi plac polemicile sterile și nici limbajul nepotrivit, necivilizat. Accept cu bucurie sugestii, corecții, observații constructive. Nu am avut niciodată pretenția că pagina mea e… minunată. E doar un mic, foarte mic loc de refugiu, dar și de întâlnire cu oameni minunați. Cine caută perfecțiuni academice, să meargă în altă parte.
    Numai bine, dragă Potecuță și o duminică minunată! La mulți ani cu bucurii! 🙂

    Apreciază

    • Cu mare drag, mă bucur că ai venit la cafeaua mea!
      Sunt situații şi situații. Când se răspunde tuturor, mai puțin la al tău, e şi mai rău decât atunci când nu se răspunde deloc. Atunci chiar simți că eşti exclus din start şi nu înţelegi de ce. Dar nici nu mai vrei o altă experiență asemănătoare şi e normal să fie aşa. Şi eu mă retrag din acele locuri.
      Sigur, se întâmplă să scape un comentariu. Dar când e frecvent, deja nu mai e vorba de „scăpare”. Şi înțelegi că nu e locul tău acolo. Nu e bai, sunt altele 🙂
      Exact, e un loc în care cunoaştem oameni minunați, dincolo de un colțişor în care ne scriem şi ne regăsim…
      Îți mulțumesc mult, Alex! O zi bună să ai!

      Apreciat de 1 persoană

  20. Îmi place să răspund și să mi se răspundă. Pentru cititul în singurătate am cărțile.
    Răspund scurt (dar nu formal) și nu mă supăr dacă mi se răspunde la fel. Din clasa a V-a mi se scria pe extemporalele și pe tezele de la limba română ”Foarte bine, dar prea concis”. :))

    Apreciază

  21. Iar am probleme cu publicarea comentariului… Ziceam așa:
    ”Îmi place să răspund și să mi se răspundă. Pentru cititul în singurătate am cărțile.
    Răspund scurt (dar nu formal) și nu mă supăr dacă mi se răspunde la fel. Din clasa a V-a mi se scria pe extemporalele și pe tezele de la limba română ”Foarte bine, dar prea concis”. :))”

    Apreciază

  22. Parcă nu aveai moderare la comentarii… Nu reușesc să zic și eu ceva aici!
    Îmi place să răspund și să mi se răspundă. Pentru cititul în singurătate am cărțile.
    Răspund scurt (dar nu formal) și nu mă supăr dacă mi se răspunde la fel. Din clasa a V-a mi se scria pe extemporalele și pe tezele de la limba română ”Foarte bine, dar prea concis”. :))

    Apreciază

    • Erai în spam, nu ştiu de ce 😦
      Nu cred că lungimea răspunsului contează. E de apreciat un răspuns în locul ignorării totale. Eu asta cred, nu înseamnă că e o regulă.
      Hehehe, deci şi atunci spuneai bine ce spuneai, dar profesoara cerea mai mult? 😀
      Îți mulțumesc şi îmi cer scuze, chiar nu ştiu de ce ai intrat în spam!
      O zi frumoasă!

      Apreciază

  23. igigel zice:

    Astept sa mai faci un ibric de cafea, vad ca s-a terminat ce era.
    Rar spre foarte rar comentez. Stiu ca blogul este un domeniu personal, o gradina in care fiecare isi cultiva flori rare si imbujorate, si parca e pacat sa strici culorile petalelor. Daca as comenta as zice doar ca e frumos. Dar asta ar insemna sa intaresc ceea ce acel cineva stie deja acest lucru.

    Apreciază

  24. Am ajuns ți eu să citesc articolul tău și, uite că apuc și să comentez ceva, scurt. În ultima vreme, deși am acces la calculator, mă bat cu Albert (în vârstă de 5 ani) pe el și nu apuc să fac ce vreau. Citesc și am citit foarte mult postările de pe bloguri, chiar și înainte de a avea propriul meu blog. Comentez, chiar dacă stiu, că autorul, mustăcește dincolo de monitor, dacă am ceva de spus. De obicei nu intru în polemici și nici nu critic aspectul, corectitudinea gramaticală sau fondul unui articol. Nu m-a pus nimeni să intru pe acel blog, am intrat că am vrut și mi se pare corect să mă retrag în liniste. Comentez dacă am o opinie despre tema abordată, sau îmi place foarte mult modul cum scrie. Referitor la comentariile pe blogul meu îmi place să răspund mai ales că toată lumea mă laudă în cor. Este un adevăr că eu ca să fac ceeva, trebuie să văd rezultate pozitive ca să am elan să continui. De la început am avut reacții pozitive, dovadă că încă sunt aici. Dacă nu era așa, ma opream demult. Sunt încă mică pe blog și mă bucur de fiecare apreciere sau comentariu. Cei ce mă citesc, vin regulat și apreciază sau comentează. Nu am simțit, încă, să-mi fii comentat cineva din obligație. Nu impun, încă, atâta respect încăt cineva să se simtă dator să lase o urmă

    Apreciat de 1 persoană

    • Hehehe, să îți trăiască Albert! Îmi imaginez lupta voastră şi mă amuz.
      Eu nu mustăcesc când vă citesc comentariile. Mă bucură enorm fiecare comentariu şi atunci mă gândesc că aşa simte şi cel căruia îi comentez eu. De asta comentez cu inima deschisă şi nu mă gândesc că aş putea deranja. Pe de altă parte, aşa cum spui că te ajută şi te bucură comentariile, şi cei care le primesc simt la fel. Le dă curaj să continue. Poate chiar au nevoie de ele.
      Îți mulțumesc! O zi frumoasă şi o săptămână cu spor!

      Apreciat de 1 persoană

  25. Mugur zice:

    Cineva spunea despre mine: „Mugur? Păi el bea cafea în orice poziție!”.
    Așa că eu aleg cafeaua, doar dacă este neagră, fără pic de zahăr sau alte adaosuri.
    În ce privește comentariile… Cred că am trecut prin majoritatea situațiilor, dacă nu chiar prin toate cele descrise de tine. Ce xă spun? Dacă mi se răspunde „morocănos”, cum că aș fi depașit limita, mai ales dacă până atunci am fost primit „cu brațele deschise”, întâi încerc să văd cu ce am greșit, apoi, dacă nu găsesc un răspuns pertinent, încerc să renunț la comentarii pe acel blog, deși nu reușesc totdeauna, mai ales dacă este unul care chiar spune ceva în textele sale.
    N-am să folosesc niciodată un simplu emoticon pentru a „comanta” undeva, căci dacă nu am ceva de spus, atunci un like este de ajuns să transmită că mi-a plăcut textul. Mai este situația în care textul este așa de frumos sau profund încât cuvintele mele (cele care sunt la acel moment) sunt insuficiente pentru a arăta prețuirea mea. Și aici like este soluția.
    Dar, atunci când comentez la cineva, răspunsul, fie el și un simplu like, consider că ar fi normal. Nu, nu voi „fugi” de acel blog dacă el chiar îmi place, dar după două sau trei „etape” în care sunt ignorat, renunț să mai comentez.
    Dar, să amintim și de „frumoșii nebuni ai blogurilor noastre”, la care mereu vom comenta, chiar dacă întmplător la un comentariu nu ni se răspunde, căci suntem prieteni de virtual, așa că o omisiune „nu se pune”.
    La mine pe blog încerc să răspund la fiecare comentariu, căci așa îmi pare mie că estre normal. Până la urmă, blogul este o modalitate de comunicare cu „restul lumii”, prin care eu transmit ceva prin textele mele, iar ceilalți încearcă să transmită, la rândul lor, prin comentarii.

    Într-o altă ordine de idei, într-un calendar întocmit de mine, zilele acestea a fost Sfânta Potecuța, așa că îți urez „La mulți ani!”, dar și urări de fericire, și tot ce-ți dorești! Probabil că ești prima care primești acest titlu, în viață fiind. 😀
    Mă iartă că am venit aici cu întârziere, dar am fost „pe drumuri” zilele astea.

    Apreciază

  26. Mugur zice:

    P. S. Poate nu este fără importanțăfaptul că inițial mi-m făcut cont pe WP pentru a comenta, abia apoi, după un an de zile, am început să si scriu câte ceva, adică încercările mele de gânduri, care până și astăzi tot încercări au rămas, gândurile mergând pe alte căi. 😀

    Apreciază

    • 😀 😀 😀
      Nu mă pot opri din râs! Eşti delicios! Da, dacă mă gândesc puţin, cred că-s prima care primeşte titlul ăsta. Merită sărbătorit, dau o cafea neagră, fără nimic. 😀
      Îţi mulţumesc mult, Mugur! Şi eu îţi doresc numai bine!

      Exact asta e problema în cazul unui blog pe care comentăm frecvent. Când se primeşte un răspuns sec sau nu se primeşte nimic, ai tendinţa să te întrebi unde şi cu ce ai greşit. Oare de ce facem asta? De ce nu ne gândim că autorul n-a vrut, n-a avut chef, nu l-a interesat etc? De ce suntem tentaţi mereu să credem că vina e la noi? Sigur, când se întâmplă numai o dată, hai de două ori, la o oarecare diferenţă de timp, e de înţeles, se întâmplă să se scape câte un comentariu, am păţit-o cu toţii. Dar ştii că sunt unii care nu răspund niciodată? Şi nu vorbesc de „vedetele” blogosferei.
      Sigur că asta nu ştirbeşte din frumuseţea textului. Dar da, ne face să nu mai comentăm. Nu ţinem morţiş să ne spunem părerea chiar peste tot, nu?

      Iar zici că-s tot încercări? Dacă zic că nu e aşa, iar mă contrazici, nu?

      Zi frumoasă îţi doresc!

      Apreciază

      • Mugur zice:

        Mulțam pentru cafeluță, mai ales că prinde bine acum, într-o dimineață în care încă nu am apucat să-mi fac propria licoare!

        Nu, la un prim comentariu „morocănos’ nu mă alarmez, căci și eu am mai avut zile mai puțin bune, în care am răspuns, nu chiar monosilabic, dar sigur fără înfloriturile mele obișnuite. Dar când se repetă faza la zile distanță, parcă nu-ți mai vine să crezi în ziua aceea mai puțin prolifică pentru autor. Sau mai rău, după acel comentariu „morocănos” nu ți se mai răspunde comentariilor, deși la altele de pe pagină s-a dat răspuns. În situația asta nu este normal să crezi că ai greșit cu ceva?
        Oricum ar fi, eu trec peste și-mi continui citirea blogului, cu like unde consider că este cazul, chiar dacă nu mai comentez, așa cum făceam înainte.
        La cei care nu răspund comentariilor nici nu comentez, căci este clar, persoana nu este interesată de conținutul acestora. Asta-i părerea mea.

        Cu privire la încercările mele, nu te contrazic dar nici nu aprob. Doar stau pe aici și uneori mai scriu câte o încercare de gând.
        Să știi că m-am gândit în mai multe rânduri la titlul blogului meu. Am ajuns la concluzia că am făcut cea mai potrivită alegere numindu-l așa, căci și-a păstrat veridicitatea de-a lungul anilor. Nici nu-mi vine să cred că peste două zile se împlinesc cinci ani și jumătate de când tot scriu pe aici.

        Mulțam de urare!
        Spor la ace și la ce mai ai de făcut pe acolo, iar ziua să-ți fie ca o primăvară înflorit-aromitoare!

        Apreciază

        • Da, e normal să te gândeşti că ai greşit cu ceva, ăsta e primul gând. Dar poate că ar fi bine să nu ne mai acuzăm chiar de fiecare dată. E greu, ştiu, şi eu fac la fel. Dar na, scriu ca să înţeleg şi eu 😀
          Mulţumesc frumos, Mugur! Şi tu să ai o zi cu spor şi frumoasă să fie!

          Apreciază

          • Mugur zice:

            Cred că această supoziție de vinovăție pe care ne-o aducem nouă înșine ar merita o discuție separată, cu motivări pro și contra. Nu cred că ne este indusă această idee/reacție, ci că ea vine din nesiguranța noastră poate. Mie cel puțin mi s-a întâmplat ca anumite comentarii să-mi fie înțelese greșit, cu alt sens decât cel pornit de la mine, drept pentru care mi-am pus întrebarea ce anume din exprimarea mea a dus la pervertirea înțelesului. Mai cred că fiecare text, comentariu sau indiferent ce, este înțeles pein prisma cititorului, deci al observatorului, drept pentru care textul poate căpăta multiple înțelesuri. În condițiile acestea este normal să mă întreb ce alt sens ar fi putut căpăta comentariul meu, astfel încât să deranjeze pe autorul textului inițial. Iată, putem exclude termenul de vinovăție din exprimarea nedumeririlor noastre.
            Întrebarea rămqne, dar cu sens schimbat. Care este sensul dat de mine (voit sau nu) în comentariu și care a deranjat? Cel mai adesea sensul acela căutat, este dat fără voia și știința noastră, dar el este perceput de celălalt, care ne sancționează.

            Sper că am reușit să fiu cât de cât clar în ceea ce am vrut să evidențiez.

            Apreciază

            • Mugur, uite, vezi, chiar şi în acest exemplu ai tendinţa de a pune ca variantă o înţelegere greşită a mesajului. Da, nu e de neglijat, nici de exclus. Dar până şi eu, aia care se pune singură la colţ din orice, am înţeles că există uneori, foarte rar, şi momente de răutate gratuită. Eu am înţeles-o. Unul dintre exemplele din postare nu e doar un exemplu. Şi da, am citit, am recitit, am citit multe dintre răspunsurile date de mine, la mine, să văd unde am greşit, unde am jignit. A durat puţin până am înţeles că nu la mine e problema. Şi am căutat scuze persoanei. Le-am găsit, că mi-a fost mai uşor aşa. Dar m-am şi pus la adăpost, de ce să mă mai expun a doua oară?
              Deci da, e foarte posibil să se întâmple şi cum ai spus tu, din neînţelegere. Dar se poate să existe şi reacţii fără nicio justificare.

              Apreciat de 1 persoană

            • Mugur zice:

              Răutatea am exclus-o din start, tocmai pentru că este gratuită si fără sens.
              Dar exemplul meu este din experiență proprie. Chiar am dezbătut unele neînțelegeri legate de sensul unor comentarii și a trebuit să fiu de acord că da, există mai multe moduri de a se înțelege un anumit set de cuvinte alaturate, respectiv un anumit comentariu. Ca urmare, nu este de neluat în seama acest element.
              Să știi că mi-a fost dat să gândesc si la faptul că într-un comentariu am atins un punct sensibil al persoanei, punct ce se voia ascuns, dar eu nu știam ca poate fi real ceea ce spuneam. Probabil că văzusem ceva dincolo de cuvintele scrise, poate un fel de umbră, poate o anumită nuanțare. Poate de aici să fi venit supărarea autorului? Și acesta poate fi un exemplu de analizat, deși este descris cumva superficial.

              Reacțiile nejustificate reprezintă o alta problemă, pe care în van încercăm să o elucidăm, căci ține doar de mintea celui ce le realizează.

              Apreciază

            • Da, e foarte posibil să fie atins un anumit punct sensibil. Cum e de procedat? Dacă nu se răspunde, din dorinţa de a rămâne ascuns acel punct, noi de unde să ştim asta? Dacă se răspunde sec, de unde să înţelegem că nu se vrea o dezbatere pe asta? E greu. Sunt multe nuanţe. Dar ştiu că se poate atinge un punct critic.
              În cazul ăsta nu ar fi nici supărarea justificată. Că de unde era să ştii? Ah, da. Dacă e ceva bazat pe o certitudine şi o spui deşi x sau z nu ar vrea asta, atunci da, e loc de multă supărare. Dar când e total fără intenţie… uf, nu ştiu, m-ai încurcat 😀

              Apreciază

  27. Suzana zice:

    Mai e loc pe aici, in casuta ta? Mereu provoci teme interesante si raspunsurile sunt muuuulte si variate. Blogul este totusi un fel de jurnal, unde adun de toate. Imi place sa comentez pe la prietenii virtuali, daca textul sau imaginea oferite imi genereaza o idee pe masura. Uneori timpul ma limiteaza si imi pare rau. Cat priveste raspunsurile, ma gandesc ca asa cum mi se intampla mie li se intampla si celorlalti. Pe blogul meu incerc sa aduc lucruri sau idei inedite pentru mine si traiesc cu speranta ca pot fi folositoare si mai departe. Este ca un fel de tel, daca vrei. Reactiile sunt utile si uneori aflu si eu lucruri noi de la cei care comenteaza, sau imi clarific eu propriile idei. Totusi in ultimii ani, din alte motive ce tin de subiecte personale, am invatat lectia neasteptarii. Cu cat asteptarile sunt mai mici, cu atat reactiile pot provoca bucurii neasteptate. Cred ca este cea mai utila lectie pe care am invatat-o vreodata. Sunt intr–adevar cateva bloguri unde comentariile nu apar vreodata, unde am renuntat sa mai comentez, chiar daca le citesc. Uneori imi pare rau, dar nu am ce face. Important cred ca este sa amplificam binele si frumosul, ca viata este oricum asa cum e, cu bune si cu rele. Ca pana la urma fie ca zambim, fie ca ne incruntam, tot timpul ala il pierdem… 😀
    Toate cele bune, draga Potecuta! O toamana frumoasa sa ai! 🙂

    Apreciază

    • Suzana, întotdeauna va fi loc aici, mai ales pentru tine! 😉
      Am voie să împrumut şi eu lecţia învăţată de tine? Îţi mulţumesc pentru că ai împărtăşit-o aici, sunt convinsă că va face tare bine dacă ţinem cont de ea. Pentru că da, astfel nu vei putea fi în niciun fel lovit de dezamăgiri.
      Ce frumos spui tu! Să amplificăm frumosul ăla în şi cu fiecare clipă!
      Îţi mulţumesc mult de tot! Şi eu îţi doresc o toamnă plină de rod bun, din ăla de suflet!

      Apreciază

  28. psi zice:

    mhm… comentariile. mereu au fost dileme cu asta și mereu m-am întrebat cum este mai bine.
    cum la mine e cam liniște (nu și pace, dar liniște) de luni bune și prevăd că așa o să mai fie de o vreme, am să-ți spun cum fac ca și comentator: scriu dacă am ceva de spus. dacă mi se răspunde, bine, dacă nu, iarăși bine. și ce nu fac? nu măsor comentariile, așa cum multă vreme se obișnuia, chestia aia cu eu comentez la tine ca să comentezi și tu la mine.
    răspund la comentarii? era o vreme cnd o făceam, la toate. acum nu. acum îmi îngădui luxul de a ignora comentariile de genul ”frumy”. pentru că nu știu ce să răspund și să fie și autentic. mulțumesc? n-aș prea crede… 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  29. Eu ma simt înțeleasă.. nu caut asta, dar când văd ca cineva poate înțelege ma cuprind emoțiile și lacrimile 🙂 căci poate nu sunt atata de pierdută in spatiu

    Apreciază

  30. Roximoronica zice:

    Așa cum am scris și pe blogul meu, cel mai adesea când mi se întâmplă să admir un text nu prea am cuvintele la mine. Vreau să redau în cuvinte ce simt în legătură cu cele scrise și nu prea-mi iese. Să fie timiditate? Complexe? Câte un pic din amândouă. Cam am tendința să pun pe un piedestal ce văd la alții și să mă trec la clasa zero pe mine. Dar nu e doar cu scrisul așa, ci e o tendință generală.

    Apreciază

    • Înţeleg ce spui, crede-mă, am trecut şi câteodată încă mai trec prin asta.
      Ştiu că îţi zic degeaba, e greu să te vezi altfel cu ochii proprii, dar eu zic, poate totuşi ajută: tu ai multe de spus şi multe de arătat. Nouă şi lumii în general. Nu te compara cu nimeni, tu eşti tu aşa cum eşti. Şi eşti un exemplu. Aşa că dacă nu poţi da jos pe nimeni de pe piedestalul ăla, fă tu un pas mare şi urcă lângă el, ai tot dreptul să fii acolo sus.
      Te pup şi îţi mulţumesc!

      Apreciază

  31. Roximoronica zice:

    Mulțu, Potecuță dragă! Abia văzând postarea lui Petru mi-am dat seama că am ratat ziua ta. Mai primești niște urări întârziate de pace, armonie, inspirație și…cafea? Am ratat ziua, săptămâna, dar măcar nu luna și anul. Te îmbrățișez! ❤

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s