Jurnal cu întrebare

Afară… amăgiri de vară printre frânturi de rest de anotimp. Amestec de nostalgice impresii şi mirări răscolite de vânt ce răvăşeşte clipe.

Azi… şi-a făcut palmele căuş să adăpostească amintirea de ieri şi visul spre mâine. Azi-ul are tendinţa să se depersonalizeze, şi-şi lasă secundarul să penduleze între un a fost şi-un va fi, lăsându-l pe este pentru mai târziu. Până când devine şi el un a fost, ocrotit de palma caldă a unui azi neglijent cu el însuşi.

Mă gândesc… să vă întreb ceva. Aşa, ca un fel de sondaj fără procente, fără majorităţi, fără concluzii. Şi, pe cuvânt, fără punct de pornire de aici. Adică nu vă întreb despre poteci, despre ce şi cum faceţi pe poteci şi nici nu am văzut aici ceva care să mă facă să vă întreb asta. Dar am citit cândva, undeva, şi am tot vrut să întreb dar am tot uitat, un articol despre aerul curat de munte şi un comentariu care vorbea despre cum se pun castraveţii la murat. Şi nu, nu era nici spam, nici „heităr”, nici nimic. Era o reacţie ca şi cum. Un fel de „am citit şi ai dreptate, castraveţii aşa se pun”. Numai că în articol se vorbea  despre castraveţi în sensul de „în timp ce mâncam castraveţi muraţi, mi-am amintit de aerul curat de munte şi…” de aici un întreg subiect strict legat de aerul ăla.
Nu, nu acuz, nu judec, nu zic că-i rău sau bine sau alb sau negru. Dar am înţeles că s-a citit numai începutul. Şi m-am gândit la cum fac eu şi vreau să vă întreb cum faceţi voi.
Nu vorbim punctual. În general vorind, cum procedăm? Citim tot, citim pe sărite, citim început şi final, citim comentariile şi de acolo ne prindem de subiect? Sau cum? Depinde, ştiu. Dar dacă nu citim din n motive, comentăm? Dacă da, cum facem să nu ne dăm de gol? 🙂

Ascult… ASTA ascult.

O imagine pe care vreau să o împărtăşesc:

Sursă foto: 1, 2