Piece of cake

Sursă foto
Tăceri găzduite de Carmen

Reclame
Acest articol a fost publicat în Miercurea fără cuvinte. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

58 de răspunsuri la Piece of cake

  1. Sunt superbe! Toate! Așa ceva! Fac și eu torturi, modelez marțipanul cum pot, dar așa ceva nu mi-ar ieși nici într-o mie de ani de ucenicie! 🙂

    Apreciază

  2. firdeiarbainbataiavantului zice:

    Imaginaţia şi măiestria nu par a avea limite, indiferent de domeniu. Ce facem cu prăjiturile astea, îndrăznim să le mâncăm sau le păstrăm ca opere de artă (doar că nu rezistă)? Mulţumiri pentru efortul de a le căuta, a meritat.

    Apreciază

    • E greu de luat o decizie, aşa e. Mă gândesc că le putem admira pe deplin, le fotografiem şi apoi profităm şi de gustul lor. Altfel, cum ai spus, s-ar strica şi ar fi păcat de ele.
      Mă bucur că ţi-au plăcut! Mulţumesc!
      O zi frumoasă îţi doresc!
      Te mai întreb o dată, poate nu ai văzut comentariul ăla-n care te întrebam: nu mai scrii pe blog sau nu mi-au mai apărut mie postările?

      Apreciază

  3. Ana zice:

    N-as putea taia o felie din nici unul din torturile de mai sus, sunt prea frumoase si prea multa munca depusa pentru asa frumuseti!

    Apreciază

  4. Esti moartea dietei cu torturile astea, jur :)))

    Apreciază

  5. Ella zice:

    Și tu vrei să-mi înfig dintii într-o „capodoperă de artă”?
    O zi … duce, îți doresc!

    Apreciază

  6. Artisti si arta..dulce. Sunt capodopere.

    Apreciază

  7. anasylvi zice:

    Nu iti vine sa le mananci, sunt prea frumoase! Mi-ar parea rau sa le stric. Eu abia reusesc sa fac un tort comestibil, in cel mai bun caz.

    Apreciază

    • Şi eu am zis că mi-ar părea rău să le mănânc. Dar e păcat şi le văd cum se strică…
      Tu măcar faci o chestie care poate fi numită tort. 😀 Eu la stadiul ăsta nu am ajuns. O prăjitură mai merge, dar la nivelul avansat de tort nu m-am băgat. Poate doar cu blat cumpărat, creme la plic şi eu să le asamblez 😀

      Apreciat de 1 persoană

  8. illusion zice:

    Ce bine arată, chiar și ăla cu toporul :))

    Apreciază

  9. Roximoronica zice:

    Capodopere comestibile. Ce parte din noi biruie? Cea estetică ori cea pofticioasă? Cred că ultima, căci papilele gustative conduc lumea.:)

    Apreciază

  10. Ana G. zice:

    Merg păstrate ca bibelouri? Că eu aș păstra pasărea flamingo și pisicuța care pupă peștele.

    Apreciază

  11. Suzana zice:

    Am toata admiratia pentru astfel de artisti. O risipa de idei si talent pe un astfel de subiect comestibil este uluitoare. Totusi sunt si cateva idei de decoruri ce ar putea prinde viata din alte materiale, fara a exista riscul sa dai in diabet! 😀
    Multumesc mult, draga Potecuta! Ma tenteaza sa vad niste efecte pe o astfel de imagine…
    Happy WW! Imbratisari!

    Apreciază

    • Mă bucur că ţi-au plăcut, Suzana! Da, cred că ideile merg pe absolut orice material şi cumva ar fi de preferat să fie unul rezistent.
      Tu te pricepi bine la efecte 😉
      Îţi mulţumesc frumos! O zi frumoasă îţi doresc şi eu!

      Apreciază

  12. Maria zice:

    Mi-e atât de milă de ele: dacă le mănânci se pierd, dacă nu le mănânci se pierd.
    Happy WW!

    Apreciază

  13. ane zice:

    Ultimul este superb! 🙂

    Apreciază

  14. Iosif Strasbourg zice:

    Superbe si apetisante ! De o finete artistica simbolistica impecabila, profunda, iar o minte imaginativ bogata, din fiecare, în mod particular, exceptional, ar putea crea o poveste fantastica. Ultimul este de o simbolistica aparte, care interpretat obiectiv, raportându-l la viata cotidiana de zi cu zi a omenirii ar schimba perceptia relativa a existentei într-un mod miraculos. 🙂
    O zi sublima, draga Potecuta !

    Apreciază

  15. Zina zice:

    Dacă nu erau torturi, poate că nu ne impresionau atât de mult. Tocmai dilema ”le mâncam sau doar le privim” sporește interesul pentru ele. 🙂

    Oricum, ne-ai facut-o! :))
    Happy WW, dragă Potecuță!

    Apreciază

  16. Ce superb arata! Cred ca nici nu as putea manca… pentru ca nu as vrea sa le stric. De ales, nici asta nu as putea sa fac, toate sunt foarte frumoase.

    Apreciază

  17. noradamian zice:

    Ce minunății! ❤ Parc-aș gusta din flamingo 🙂

    Apreciază

  18. Ce minunatii! N-as putea sa ma apropii cu cutitul sau lingurita de torturile astea nici sub amenintarea torturii! 🙂

    Apreciază

  19. De mancat imi plac tortul cu buburuza si cel cu cerbul [ 😀 fara coloranti.. lol ] si de privit ultimul mi se pare atat de draguuuut.
    Apropo de coloranti, cand eram mica aveau la cofetarie o prajiura cu crema roz si verde… Buni daca imi luaceva cumpara savarine sau amandine (si tare bune erau). Odata a cedat rugamintii mele si mi-a luat si o prajitura cu roz si verde, Nu am mancat-o… groaznica era :)))).
    Hehe
    Happy WW (intarziat) 😛

    Apreciază

    • Ohoo, ce mult mă bucur că ai găsit şi de gustat, şi de privit! 😉
      Hehehe, era normal, Rux. Eram atraşi de tot ce era colorat, cât mai colorat posibil, deşi erau oribile la gust. Eu îmi amintesc de vata de zahăr roz şi verde. Nu mi-a plăcut nicodată vata de zahăr ars. Dar din alea îmi luam. Gustam o dată şi nu mai voiam 😀
      Îţi mulţumesc! O zi frumoasă îţi doresc!

      Apreciază

  20. gelu gelu zice:

    Superbe!
    Dar inima si cartea in mod deosebit.😚🤗

    Apreciază

  21. Extraordinare lucrări! Care de care mai excentrice și impresionante. 🙂

    Apreciază

  22. -X- zice:

    Prima imagine se incadreaza la rubrica „Ce dulce e lectura!” 🙂

    Apreciază

  23. doar nicole zice:

    Am „servit” din fiecare… încântare. Mulțumesc! 🙂

    Apreciază

  24. Diana zice:

    Sunt frumoase toate – opere de arta comestibile! 🙂 Si pentru ca sunt comestibile… n-as sta prea mult pe ganduri si as devora ceva opere de arta – mai ales ca-s dulci! 🙂
    Weekend frumos iti doresc!

    Apreciază

    • Iuuuhuuuu! cred că eşti prima atât de hotărâtă să le mănânce şi tare mă bucur! Te voi însoţi la masă 😉
      Îţi mulţumesc frumos! Şi eu îţi doresc zile frumoase, Diana!
      Sper că vei vedea răspunsul meu, că vreau să îţi spun că eu la tine nu mai pot comenta. La opţiuni îm apare numai „cont google” şi eu din ăla nu am sau nu ştiu ce să completez. Aşa a fost şi la Ella după ce a setat o postare să nu permită comentarii. Şi acum a revenit la vechea formulă şi merge.

      Apreciază

  25. 1lauralaly zice:

    Stau si ma uit la torturile acestea de cateva zile☺ Povesti dulci si visare…Toate imi plac,dar primul si cel cu fetita mi s-au lipit de retina. Apropos de primul tort de joi 7 Iunie pana duminica 10 Iunie e targul de carte.

    Apreciază

    • Delicate alegeri ai făcut! Mă bucur că ţi-au plăcut, draga mea! Poate vara asta facem cumva să mâncăm o prăjitură 😉
      Te îmbrăţişez!
      Da, ştiu. Sper să ajung. Teoretic, numai duminică aş putea ajunge…

      Apreciază

  26. Mă înscriu și eu la o feliuță. Să știi că aștept cuminte, numai să primesc. 😊😁

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s