Ce grea trebuie să fie povara legendei
purtată de umeri de om,
om ca toţi oamenii,
cu o singură frunte
şi o singură inimă,
cu un singur ritm al paşilor
şi o singură gamă a plânsului!
Nu oricui îi e dat să o ducă prin viaţă,
să meargă cu ea aşa, la vedere,
aproape indecentă în strălucire
şi aproape cât o lume de mare,
atât de mare, încât aproape că
acoperă cu totul
omul pe umerii căruia a prins aripi
înalte până aproape de cer
şi totuşi atât de departe
de frumuseţea zborului.
Atât de mare, încât ceilalţi oameni,
orbiţi de măreţia ei,
uită adesea că ea e purtată de un om ca ei
şi strigă toţi uite legenda!
şi nimeni nu şopteşte măcar
uite omul!
Şi aşa, pas lângă pas
din ce în ce mai greu de aliniat,
cu spatele tot mai aplecat
sub greutatea ei,
omul care poartă pe umerii săi
povara asta aproape stridentă
în contrast cu muţenia celor uimiţi de ea
aproape că uită de el,
aproape că nu se mai găseşte pe el
prin atâta strălucire,
aproape că uită că e doar un om,
ca toţi ceilalţi,
şi aproape că nu se mai recunoaşte
decât aşa,
ca o legendă,
uitând că deşi i se cuvine,
el e singurul dator
să o păstreze imaculată,
să nu o atingă cu mâinile murdare
şi nici cu buzele ce strivesc cuvinte
aruncate spre oamenii care
sunt doar oameni.
Şi atunci,
când oamenii zăresc omul
care-a uitat să-şi şlefuiască
propria strălucire
şi strigă uite omul!,
el, aproape îngrozit,
arată spre el şi le urlă,
ca şi cum l-ar durea,
care om? Uite legenda!
în timp ce, cu mâinile murdare,
îşi scutură de pe umeri
urme imaginare de praf de stele.
Pentru că nu oricui îi e dat
să ducă pe umerii lui de om
o asemenea povară.
Potecuța dragă, mă înclin și îți mulțumesc!
Nu cred eu foarte mult în nu știu ce legi nescrise și linii invizibile între oameni, dar azi, azi!
Abia ce mi-am publicat articolul despre tatăl meu, care a plecat acum 21 de ani și în care am încercat să șterg „legenda de pe umerii lui”, să spun doar că eu îl iubeam, citesc cuvintele tale. Știu, sunt emoțională și subiectivă. Dar ai reușit să mă faci să plâng. Și nu am mai făcut-o „azi” de vreo zece ani încoace.
Așadar, cu respect mă înclin și îți mulțumesc! 😙
ApreciazăApreciază
Mona, draga mea… cuvintele tale înseamnă mai mult decât orice laudă aş fi primit pentru un text.
Nu-mi place când aduc lacrimi. Dar vreau să cred că acum a fost un fel de eliberare a sufletului.
Te îmbrăţişez ! Îţi mulţumesc pentru bucata asta de suflet pusă aici, printre cuvinte!
Nu ştiu nici eu, dar poate că există totuşi, pe undeva, un fel de îngemănărare a gândurilor…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Așa e. A fost o eliberare. Te pup! Despre gânduri…încep să mă conving și eu 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mona, te rog mult ceva: dacă cumva la tine pe blog am intrat în spam, bifezi că nu sunt spam? Că iar am belea pe cap de Wp 🙄
Îți mulțumesc mult!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Te-am găsit și te-am scos la lumină. Nu știu cum să bifez eu am arobat comentariul. Oricum, mulțumesc că eu nici nu știam că există spam pe blog și am mai descoperit câteva comentarii de care nu știam 🙈😊😘
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc mult! Nu ştiu de ce se întâmplă asta. Dacă voi mai comenta la tine şi va dispărea, te strig tot pe aici, pe la mine, să mă scoţi 😀
ApreciazăApreciază
Oricând! Să știi că ți-am trimis o invitație la un interviu literar 😊🤗😘
ApreciazăApreciază
Acum recitesc postarea mea de azi, înainte să public, şi vin la tine 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Destinul fiecaruia din noi este scris în fiecare din celulele trupului noastru biologic, în molecula de ADN mostenita de la parintii nostri pe linia genealogica, pâna la radacinile “arborelui cunostintei binelui si raului” din rodul caruia a mâncat omul preistoric “Adam & Eva” devenind constienti de fapta lor nesabiuta, iar de atunci Tatal Creator,^în iubirea Sa absoluta, infinita, a încercat de nenumarate ori sa-i readuca “acasa” însa în mândria si aroganta sa, omul i-a refuzat bunatatea, fugind si ascunzându-se mereu de fata Sa, respingându-I IUBIREA SACRIFICATOARE, neconditionata ,fara prejudecati, manifestata prin întruparea Cuvântului Sau,nascut din fecioara Maria, Hristosul, Mesiah, Eliberatorul, si Mântuitorul tuturor oamenilor, mai cu seama a celor credinciosi.
Esti geniala, draga Potecuta ! Felicitari sincere !
O saptamâna plina de har, pace si fericire autentica sufleteasca !
ApreciazăApreciază
Foarte frumoasă poezia! Mi-a plăcut mult.
ApreciazăApreciază
Îți mulțumesc frumos!
ApreciazăApreciază
Deosebita poezia Potecuta! Felicitari! Reusesti de fiecare data sa trezesti ceva in mine, un sentiment, o amintire, o trasarire! Iti multumesc 🙂 din suflet!
ApreciazăApreciază
Mă bucur mult să aflu că gândul meu ajunge la tine şi dă naştere unor simțiri aşa frumoase!
Îți mulțumesc şi eu mult!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😘😘😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Se spune că orice om are o legendă.
ApreciazăApreciază
Aşa se spune şi poate aşa şi e. Dar unii poartă denumirea asta şi din păcate, pe drumul vieții, rătăcesc ceea ce îi face demni de ea.
ApreciazăApreciază
„Pentru că nu oricui îi e dat
să ducă pe umerii lui de om
o asemenea povară” Exact!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc, Ane! Mă bucură aprobarea ta!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De unde incepe oare legenda?
ApreciazăApreciază
Cred că din om. Dar omul uită pe parcurs că asta se şi întreține…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Frumos! Sublim!
Legendele sunt frumoase…intotdeauna. 👍
ApreciazăApreciază
Mulţumesc!
Legendele auzite, povestite sau citite. Altfel… există excepţii.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O saptamana frumoasa, potecuta!☺
ApreciazăApreciază
Mulţumesc! Frumoasă să fie şi a ta!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Uite omul!, zic și eu citind minunatele tale versuri, bine-venite pentru întreținerea legendei și mărirea omului care o poartă. Toată aprecierea, Potecuță!
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc frumos, Petru!
Sunt oameni numiţi legendă despre care nu ştim nimic în afară de ceea ce au făcut ca să merite să ducă povara asta pe umeri.
Şi există oameni numiţi legendă care se arată peste tot mai om decât alţii, dar care pretind să fie trataţi ca o legendă. La ăştia nu aş întreţine deloc nici măreţia, nici legenda, indiferent de ce-au făcut.
Să ai o zi frumoasă!
ApreciazăApreciază
Mie mi-ai amintit de copilărie cu această poezie … eu chiar am văzut o legendă! Cea a lui Atlas! Săracul, ce pedeapsa cruntă … să poarte veșnic pe umerii săi boltă cerească!
Ce mult mi-au plăcut legendele Olimpului! Mulțumesc, pentru minutul de copilărie ….
ApreciazăApreciază
E o mare bucurie să aflu că fiecare s-a dus cu gândul spre altceva citind.
Mulţumesc, Ella!
ApreciazăApreciază
Mai…nu-i rea , chiar nu-i rea , sincer sa fiu chiar imi place desi , este cam lunga si deci , oarecum greoaie de retinut in memorie , asa cum imi place mie !!! Nu stiu de ce dar , omul dumitale ” care-a uitat să-şi şlefuiască
propria strălucire” mi-a evocat un alt OM a carui moarte , Inviere si Inaltare , taman ce-am comemorat-o mai zilele trecute . Un OM ” ce, cu mâinile murdare,
îşi scutură de pe umeri
urme imaginare de praf de stele.
Pentru că nu oricui îi e dat
să ducă pe umerii lui de om
o asemenea povară. ” RESPECT POTECI DE DOR !!!
ApreciazăApreciază
Nu m-am gândit niciodată că una dintre „poeziile” mele va ajunge să fie memorată de cineva. 😳
Nu am avut cum să sintetizez şi am vrut să las aşa, cum s-a lăsat scrisă.
Am mai spus asta, dar o mai spun: faptul că fiecare s-a dus cu gândul spre ceva, spre altceva, mă bucură. Nici nu mai contează de fapt ce anume m-a inspirat sau la ce anume m-am gândit când am scris.
Vă mulţumesc frumos! O zi bună!
ApreciazăApreciază
M-ai trimis la recitire, ceea ce este mai mult decât bine. Nu că aș fi vreun mare critic, însă am citit și cuvintele și (sau mai ales) dincolo de ele.
ApreciazăApreciază
Citirea dincolo de cuvinte mă bucură nespus de mult! 😉
Mulţumesc mult, e o încurajare aprecierea ta!
ApreciazăApreciază
Toţi purtăm o legendă. Unii o ducem ca un trofeu, altii ca o povară.
ApreciazăApreciază
Da, şi asta e drept. Când am scris m-am gândit doar la cei numiţi „legendă” încă din timpul vieţii…
Mulţumesc, Crina!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sunt oameni care isi poarta legenda frumos, fara a se anula. Si sunt persoane care confunda legenda cu propria persoana, uitand ca pana si legendele se uita la un moment dat.
Faine versuri si reale. O zi super sa ai, Potecuta!
ApreciazăApreciază
Cât de frumos ai sintetizat, Laura! Da, până şi legendele se mai uită…
Îţi mulţumesc mult! O zi frumoasă îţi doresc şi eu!
ApreciazăApreciază
Minunate versuri și mă bucur tare mult că mi-au ieșit în cale. Nu e extraordinar cum înțelege fiecare, poate, altceva? Poate pentru că ne punem amprenta propriei vieți în interpretarea mentală a poeziei. Ador profunzimea versurilor, care capătă un alt nivel de înțelepciune la fiecare recitire. Mulțumesc! O seară frumoasă, Potecuță!
ApreciazăApreciază
Aşa e, pentru mine e minunat când văd că sunt atâtea cărări spre alte interpretări. Şi cred că în primul rând contează „bagajul” pe care-l avem la citire.
Îţi mulţumesc eu că ai lăsat să-ţi apară-n cale gândurile mele!
Să ai o frumoasă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Trebuie să fie greu de dus pe umeri o asemenea povară, poate chiar imposibil pentru unii. E ca și cum cineva te- ar urca pe un piedestal înalt, foarte înalt, iar scara ar lipsi cu desăvârșire atunci când ai vrea să cobori. Legendele sunt pentru împodobită celor plecați dintre noi. Cred că doar ei o pot purta pe umerii largi ce s-au obișnuit cu zborul. 😊 Frumos ai scris!
ApreciazăApreciază
Ahh, cât de frumos ai spus! Da, cu siguranţă numai cei obişnuiţi cu zborul ar putea duce o aşa povară.
Îţi mulţumesc tare mult!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ai o sensibilitate dificil de tradus dar enervant de plăcută, nu suntem pe aceeași undă dar asta nu înseamnă că blogul tău îmi displace. Sunt al dracu de sincer, spun cum văd eu lucrurile, niciodată nu mușc om de cur pe la spate.
Te rog să mă ierţi dacă am greșit cu ceva.
Sfat, îmi permit să-ţi dau unul, nu mai fi atât de credulă cu lumea aia impecabilă încă nenăscută.
Mulţumesc!
ApreciazăApreciază
omul
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc mult, apreciez sinceritatea ta! Cântăreşte mult, tocmai pentru că eşti genul care spune lucrurilor pe nume.
Ştii care cred că e problema şi mai mare? Am încredere oarbă în lumea asta născută. În toată. Şi nu prea cred că e chiar bine…
Eu îţi mulţumesc ţie! Şi voi încerca să ţin cont de sfatul tău.
ApreciazăApreciază