Joaca îmbătrâneşte!

Na, că m-am enervat! Şi de ciudă ce mi-e, generalizez încă din titlu, de oftică! Staţi numai puţin, vă explic. Probabil că ar fi fost mai corect să pun ca titlul că „devierea de la sarcinile din fişa postului, în timpul serviciului, evident, dăunează grav echilibrului emoţional”, dar ceva-mi spune că e cam lung pentru un titlu. Şi dacă tot mi-am amintit că-s nervoasă, am ales să o spun scurt şi crud. Şi cum oricât aş trage de timp văd că tot nu mă liniştesc şi trag degeaba, să trec la subiect. Astăzi, pe la orele 13 trecute fix, căutând ceva pe net, am dat de altceva. Şi cum acel altceva nu avea nimic în comun cu ce căutam şi cu atât mai puţin cu obectul muncii mele, nu am rezistat tentaţiei de a face o pauză şi de a mă juca puţin. Că om îs şi copil am fost, şi cine refuză o joacă în timpul serviciului nu ştie ce pierde. Aşa că am preferat să nu pierd decât să mă tot întreb ce naiba am pierdut. Linkul promitea distracţie, un soi de testare şi zicea că s-a împărţit internetul în două şi s-au făcut furori prin tătă lumea asta mare. Şi hop şi eu, să văd cine, ce şi de ce. Unde, când şi cum nu mă interesează.

E posibil ca cei care au facebook să-şi dea ochii peste cap, exasperaţi. Sorry for them, eu n-am facebook. Şi eu, ca şi ardeleanul din bancul cu vecinul ungur, numa’ acum am aflat. Aşa că, cu tot dragul, unde v-au stresat ţşpe prieteni de pe reţeaua de socializare… e loc şi de mine. Dacă nu e, îmi fac eu, printre cei care încă nu-s cu nervii pe bigudiuri.

O ştiţi pe Yanny? Dar pe Laurel? Dă, Doamne, să ziceţi că numai pe Laurel! Ce e cu italic a zis creierul meu, nu luaţi în seamă. 😀
Mie-mi plac mult jocurile de logică şi „testele” alea drăguţele care te pun serios pe gânduri în funcţie de ce anume ai descoperit. Nu, nu alea de personalitate sau prostiile, pardon, tâmpeniile alea la care dai 300 de răspunsuri şi în final primeşti două rânduri cu: te afli rândul celor cu inteligenţă peste medie. Felicitări!
Nu alea. Sunt multe teste faine, genul ăla cu imagine dublă sau în ceaţă sau… şi în funcţie de ce anume vezi prima dată sau ce anume vezi (că uneori vezi un singur lucru deşi alţii jură că-s două), afli că „potrivit specialiştilor, unii oameni percep doar o parte din ceva datorită sau din cauza, depinde de ce anume vorbim, faptului că creierul… bla bla. Şi deşi nu îţi spune nimeni că al tău creier e nu ştiu cum, mai înveţi chestii despre cum percepem noi foarte diferit realitatea. Gata, aţi înţeles cam ce vreau să zic.

Ei, despre asta e vorba şi aici. Se dă un audio şi trebuie să spui ce auzi. Simplu? Asta-am zis şi eu. Ce poate fi atât de greu să alegi între Laurel şi Yanny? După 2 secunde am zis e Laurel, ăştia îs nebuni, nu e ăsta testul, nu are cum să fie atât de simplu. Am căutat altă sursă, cu acelaşi test. Aceeaşi treabă. Am zis că o fi fost vreo farsă şi cineva o ia de bună, inclusiv eu. Că aştepţi să devină dificil, să te pună la încercare, să ţi se pară. Şi de fapt e doar Laurel. Şi am citit pe toate sursele unde am găsit asta şi toate jurau că e şi Yanny pe acolo. Că mulţi aud Yanny şi tot mulţi aud Laurel.

Voi ce auziţi? Dă, Doamne, să ziceţi că numai pe Laurel! Ce e cu italic a zis creierul meu, nu luaţi în seamă. Ştiu, a mai zis o dată, dar creierul meu se mai bâlbâie.

Pun şi aici LINK spre el că se mai întâmplă să fie şterse youtuburi din motive de drept de autor şi să nu rămân în ceaţă, să nu mai ştiu ce era aici. Şi na, şi surdă, şi uitucă… cam greu de suportat.

Deci? Ce aţi auzit? Eu numai Laurel. Şi atât de clar încât mi-a venit să mă pup că am un auz atât de fin.
No bine, fată, acum hai să afli ce-i cu asta, ce zic ăia mai deştepţi ca tine, de ce tu auzi clar Laurel şi alţii aud clar Yanny deşi nici urmă de Yanny aici?
Şi Yanny m-a izbit direct în moalele căpuţului cu asta: „E vorba despre frecvenţele diferite percepute de fiecare persoană şi abilitatea de a auzi doar anumite frecvenţe, iar cei mai în vârstă sunt predispuşi să audă Laurel, faţă de cei tineri care aud Yanny”.

Ce-ai ziiis? Şi aici s-a rupt filmul şi am decretat: Yanny e o obraznică. Şi bănuiesc că-i şi urâtă. Şi nici măcar n-am chef să o aud. D’aia! 😛

Foto

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

81 de răspunsuri la Joaca îmbătrâneşte!

  1. Mona zice:

    Vai, Potecuță m-ai înnebunit! La început am auzit Yanny, apoi evident, Laurel. Nimic neașteptat. Doar că, eram și cu minunea mea mare în brațe, Damian și îl întreb: tu ce auzi minune

    Apreciat de 1 persoană

  2. Potecuță, avem o problemă. Ieri , la prima audiție puteam să jur că e ”laurel”. Azi la știrile digi -uitând că ieri auzisem ”Laurel,” am jurat că aud ”yanni”. M-am și repezit să zic ce mare brânză, se aude clar: yanni. Apoi…mi-am amintit că ieri auzisem altceva. Concluzia: de pe telefon auzi altceva …de pe televizor altceva…să ne explice cercetătorii britanicii cum stă treaba! Că mă enervez! În ce lume trăim! Nu mai poți să-ți crezi urechilor!

    Apreciază

  3. Ana G. zice:

    Aiurea! Eu am auzit doar Yanny. Și numai tânără nu-s!

    Apreciază

  4. tink3rbe11 zice:

    Potecuto am numa’ 41,e un Yanny dar nu prea clar, am ascultat de pe mobil, fără căști.
    Dar mi-a prins bine porția de veselie de seară.

    Apreciază

  5. firdeiarbainbataiavantului zice:

    Am auzit „comedia” (cu accent pe e) azi dimineaţă la Europa FM. Urechea mea a auzit tot Laurel. Dacă ai răbdare, uite o explicaţie ştiinţifică a fenomenului: https://www.youtube.com/watch?v=yDiXQl7grPQ.

    Apreciază

    • Iuuuuuhuuuuu! Sunt în ăia 53%!! Şi a zis că e correct spre final 😀
      Foarte interesant! Mulțumesc, Viorel!
      Am mai dat peste unul în care zicea „now is yanny” şi eu tot Laurel auzeam şi am intrat în panică. 😀 Acum cu ăsta e mult mai clar!

      Apreciază

  6. Iosif zice:

    Personal cred ca, femeile autentice, 100% feminine,(indiferent de vârsta) percep sunetele doar pe o singura frecventa, fie joaza fie înalta, însa întotdeauna cu o claritate impecabila. În schimb, barbatii 100%barbati (indiferent de vârsta) capteaza doua sau mai multe frecvente ale aceluiasi sunet, însa mai ambiguu… 🙂
    Seara faina si linistita, dtraga Potecuta !

    Apreciază

  7. Ella zice:

    OMG! Da, ca audiolog ar trebi sa-ti spun ca o persoana cu auzul „normal” ar trebui sa au
    Laurel, dar cum urechile mele sunt de a doua generatie si cum tot urechile mele au fost puse uneori la grea încercare atunci cand am testat unele aparate auditive ( da stiu, stupid ca nu am folosit mereu protectia!) spun sincer ca prima data am auzit un fel de amestecatura… adica un „Yannrel” cu înclinatie spre Laurel … Deci am dedus ca e Laurel! Sunt tare nu? 😀 😀 😀
    Mai am un pic si testez si pe Mishu (motanul) sa-mi spuna ca e Laurel … în rest nu a scapat niciunul de aici din casa si toti susyin ca e Laurel! Deci Laurel sa fie! 😀
    Un weekend placut draga mea!

    Apreciază

  8. clipederaidiniadulmeu zice:

    Eu m-am auzit niciun Laurel, doar Yanny. Ce-i cu mine? E de rău?Cât mai am de trăit?

    Apreciază

  9. Amalia zice:

    Ai un farmec deosebit când povestești. ♡
    Eu aud un Yanny foarte clar și aș putea să mă contrazic cu oricine :). Nu înțeleg cum poate cineva sa audă Laurel.

    Apreciază

    • Îți mulțumesc mult, Amalia!
      Na, la fel de hotărâtă sunt eu cu Laurel. 😀
      Dar vocea care spune Yanny cum e? Că se pare că diferă. Eu aud o voce gravă, baritonală.

      Apreciază

      • Amalia zice:

        Soprana, mezzo-soprana. Este posibil să difere în funcție de aparatul la care ascultăm? Chiar și între telefoane poate fi diferență. De încercat mâine pe mai multe dispozitive.

        Apreciază

  10. Diana zice:

    Aud ceva de genul „ieeni”! Oricat as repeta, tot aia aud.
    Weekend frumos iti doresc!

    Apreciază

    • Nu te mai chinui. Dacă ieeni auzi, aia vei auzi mereu. Ca mine cu Laurel. M-am împăcat cu ideea că Yanny nu-i compatibilă cu mine. Nu ne potrivim şi aia e. 😀
      Zi frumoasă, Diana! Îţi mulţumesc!

      Apreciază

  11. Maria zice:

    😂
    Schimbă frecvența, am ascultat Yanny până la nervi, p-ormă mi-am echilibrat neuronii și-am ascultat explicațiile scorțos explicate de englezoi.
    Hi, tareeeee!
    Îmbrățișez! 😊 ❤

    Apreciază

    • Am găsit un filmuleţ cu un nene care explica. Şi zicea el ceva în genul: acum voi seta eu sunetul aşa încât să se audă clar Yanny. Dădea play, pe ecran scria Yanny şi eu auzeam foarte clar Laurel. Şi ăla a fost momentul în care mi-am zis că-s defectă. 😀
      Te îmbrăţişez şi eu!
      Mulţumesc!

      Apreciază

  12. ane zice:

    Eu le-am auzit combinate,sunt excepția 😂

    Apreciază

  13. Eu am auzit Maurel, pronunțat englezește, un fel de ”morol”. Cât de grav este? 🙂

    Apreciază

  14. tcbianca zice:

    Daa, am testat si eu linkul pe telefon, cu mama si o prietena. La mine e si mai de speriat, mama si prietena au auzit Yanny si eu singura Laurel. Sunt cea mai tanara de aici😅.

    Apreciază

  15. Aliosa zice:

    Bună dimineața ! 🙂
    Dacă ” Joaca ÎMBĂTRÂNEȘTE ”
    să înțeleg că SEXUL ÎNTINEREȘTE ??? 🙂 🙂 🙂

    ” O BĂTRÂNICĂ a reclamat la politie un VIOL ..
    – Si cum zici c-a fost, maica?
    – Apoi, era noapte, intuneric, opreste o masina langa mine, coboara unul, ma izbeste pe capota si mi-a tras-o pe la spate.
    – Si, matusica, nu i-ai vazut fata?
    – D-apai n-am apucat.
    – Dar vreun semn particular, la vreo mina, ceva, un tatuaj?
    – N-am vazut, maica, pe bezna aia.
    – Masina ce culoare avea?
    – Pai, ce sa zic, era inchisa, dar pe-ntuneric si fara ochelari…
    – Dar NUMĂRUL ? 🙂
    – Aaaa, NUMĂRUL a fost bun, ce sa zic!” 🙂 🙂 🙂
    Weekend plăcut ! 🙂
    Alioșa !!! 🙂 🙂 🙂

    Apreciază

  16. Cine este Laurel ? Se vede dupa miscarea din sold ca este Yanny :)))))))))))))

    Apreciază

  17. anasylvi zice:

    Laurel? N-am auzit nici macar o data Laurel! Am auzit de fapt doar „Yammy”. 😀 Asta ce o insemna?!?

    Apreciază

  18. Eu nu cred că depinde de vârstă, ci de aparatul de la care ascultăm. De-abia aștept să mă conving, invitând câteva persoane la audiție. Atunci o să-mi fie clar. 😉

    Apreciază

  19. Beta zice:

    Pana la urma nu conteaza cu ce telefonul sau Tv-ul ne bombardeaza. Importanta esti tu pentru ca ne daruiesti din talentul tau la fiecare postare, ne aduci lumina-n minte si iubire-n suflet , tare frumos le mai insirui…. ❤

    Apreciază

  20. Am ascultat cu casti, fara casti, aud numai Yanny, atat de clar incat sunt sigur in perioada copilariei. :))))) Ramasa acolo de juma de veac. :))))

    Apreciază

  21. Ana zice:

    Io aud numai Leroy…adica scris romaneste, Liiroi…nici un Yanny , nici un Laurel…
    Ieri dimineata era tot asa la EuropaFm…o inregistrare de asta si aia intrebau daca se aude X sau Y…io nici X, nici Y nu auzeam. Io auzeam „moron” , adica se citeste cum se scrie si la americaneti inseamna tampit, idiot, bou, cretin…etc. 😁

    Apreciază

  22. Liana zice:

    citesc toate comentariile. Si cred ca eu is aia mai dusa cu pluta dintre toti. Ca eu nu aud nici Yanny, nici Laurel 😀 . Adica aud, da’ nu inteleg 😀 Asa ca zic ca mai bine dau „skip” la testul asta 😀 Zi senina, Potecuta 🙂

    Apreciază

  23. CARMEN zice:

    hahahahahahaha, am ajuns si eu astazi aici si recunosc, nici eu nu am auzit despre acest test pâna acum, deci…
    Am dat drumul clipului si am auzit : Yanny, Yanny! fara dubii! Habar nu am cum cineva poate întelege Laurel?! e clar Yanny!
    Am cititi comentariile si … cum Dumnezeu, eu care am serbat deja jumatatea de secol?! Am facut din nou testul si am pus castile la laptop. De data aceasta… am auzit foarte clar Laurel! nici urma de Yanny!
    Am repetat fara casti si din nou am auzit YANNY! ☺☺☺☺ Eu sunt un hibrid, intre tinerei si batrânei ☺☺☺☺
    Duminica minunata sa ai, Potecuta!

    Apreciază

    • Fii împăcată cu ideea că le-ai auzit pe amândouă, eu încă sunt în căutarea device-ului care mă lasă să aud Yanny. 😀
      Tu ai suflet tânăr, e clar. Nu că nu ştiam înainte 😉
      Mulţumesc mult, Carmen! O zi frumoasă!

      Apreciază

  24. Eii, joaca întinerește sufletul, îi dă aripi de vis, Potecutze 🙂

    Apreciază

  25. szqwer zice:

    Potecuto, nu stiu daca e de bine sau de rau ( nu am aut timp sa savurez comentariile anterioare) dar eu singurul lucru pe care il aud clar, rostit de o voce masculina, este Laurel ( loral). Cum sa scoti Yanni din Laurel greu de imaginat, dar poate o fi ceva acolo care ma depaseste.Ma bucur insa, ca auzim la fel :-). Ti pup tare de tot!

    Apreciază

  26. illusion zice:

    Eu aud doar Yanny… Nici urmă de Laurel…

    Apreciază

  27. Alex zice:

    În afară de partea amuzantă, nu cred că asemenea teste/jocuri… ce-or fi, pot avea vreo relevanță cu adevărat. Bine ai punctat despre acele teste caraghioase și inutile. Îmi amintesc de o întâmplare de pomină, când undeva în România (unde altfel?), s-a făcut la un moment dat testarea psihologică a angajaților. A venit o duduie cu un teanc de teste, le-a împărțit angajaților și i-a lăsat să le completeze. Stupoare! Unele întrebări erau ciudate rău: „ai fantezii cu colegi/colege?”, „la supărare te-ai gândit să te răzbuni pe cei care te-au ofensat?” și altele și mai și. Peste câteva zile, oamenii au aflat că… „din greșeală” au primit un test psihologic pentru permisul de port-armă!!!!! 😀
    Numai bine, Potecuță”

    Apreciază

    • Ei, nu. Sigur că nu se prea poate trage o concluzie clară în urma unui astfel de test chiar dacă, ai văzut, fiecare poate auzi diferit un anumit sunet. E doar aşa, o dovadă-n plus că nu întotdeauna realitatea e la fel pentru toţi, la nivel de percepţie.
      Hehehehe, amuzantă tare întâmplarea. Dar dincolo de partea amuzantă, din păcate, cred ar putea fi evitate multe tragedii dacă aceste teste s-ar face cu seriozitate şi cu profesionalism. Şi în instituţii, şi la permis. Fie el de conducere sau de port armă.
      Mulţumesc, Alex!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s