Dacă-ai putea să-ngheţi secunda,
Să o opreşti puţin din goană,
Fără să-ţi ia din ani dobânda
Şi făr’ să mai existe vamă,
Spre ce tărâm s-ar duce paşii,
Ce depărtări ai vrea s-atingi
Ce dor ţi s-ar aprinde-n palme
Ce foc ai încerca să stingi?
Ce chip ai mângâia în voie,
Ce lacrimă ai vrea să ştergi,
Ce buze-ai săruta în taină
Ce ochi aştepţi ca să revezi?
Şi gata cu rimele, că nu m-aş putea face înţeleasă altfel. Rămâne şi partea de sus, ca un fel de variantă replică la ce vă voi propune.
Îmi amintesc că profesoara de logică din liceu avea o metodă tare interesantă de a ne face să ne asumăm o decizie legată de învăţat. Aveam voie la un fel de „cartonaş” pe semestru. Ea nu avea o regulă la ascultat. Adică puteau trece trei ore consecutive fără să asculte, şi recuperam la lucrări de control, sau asculta pe urmă oră de oră şi tot primeam notele necesare pentru a fi „la zi”. Ideea era că nu puteam sta liniştiţi, ca la alte ore, că am primit notă săptămâna trecută şi alţi colegi nu au deci suntem save. Nu. Deschidea catalogul şi unde pica, aia era. Puteam avea şi 4 note, nu conta. Cartonaşul ăla era ca un fel de imunitate. O dată pe semestru aveam voie să îl folosim, cu condiţia să anunţăm la începutul orei. Ne ridicam, spuneam că nu am învăţat, nu o interesa de ce, nu întreba nimic, erai salvat. Dacă pica o oră în care oricum nu avea de gând să asculte, aia era, ne consumam aiurea cartonaşul. Dar nu spuneai când pica la tine catalogul, aşa cum mai mergea la alte ore în care găseam scuze de la dureri de burtă, la crize de personalitate. Bine, asta nu spuneam. Şi era treba ta dacă riscai şi nu anunţai. Te ridica, nu ştiai, luai nota cuvenită. Sau dacă îl foloseai la plesneală, fără un motiv anume, iar era treaba ta.
Buun. Furăm ideea cartonaşului şi intrăm în subiect. Am văzut un film din care nu-mi amintesc nimic în afară de faptul că era comedie (parcă 🙄 ) şi că personajul principal putea opri timpul. Atât mai ştiu, dar ideea asta era. Îngheţa timpul şi făcea tot felul de trăsnăi. Muta chestii prin jur, făcea farse, făcea şi chestii utile cum ar fi să oprească o îngheţată gata să cadă pe jos din mâna unui copil. Şi când revenea, nimeni nu ştia nimic. Doar se vedeau eventualele consecinţe. În rest, toată lumea era stană de piatră.
Deşi filmul l-am văzut acum ceva ani, mie acum mi-a venit ideea să vă întreb.
Dacă am avea dreptul la un cartonaş ca al profei de logică şi am putea îngheţa timpul o dată (nu zic în viaţă, nu vreau să o dăm chiar în filosofii sau în tragisme, chiar îmi doresc o discuţie faină şi relaxantă), fără să dăm explicaţii, fără să pierdem nimic, fără să trebuiască să ne asumăm ceva, cam ce-am face noi în timpul ăla?
Vă spun sincer, la început am avut de gând să zic o oră. Dar cum începutul în rime are prea multe pretenţii pentru doar o oră, nu dăm cu timp. Dar nu mai mult de o zi deci nu plecăm în croazieră şi nici pe lună 😀
Avem aşadar cel mult o zi la dispoziţie. Oprim totul în jur, numai noi ne putem desfăşura în voie. La finalul timpului, totul va fi ca înainte pentru cei din jur, eventual se vor vedea numai „urmele” în cazul în care vrem să spargem un geam sau să mutăm mobila. Dar nimeni nu va şti că noi am fost. La final, lucrurile se reiau de unde le-am îngheţat. Dacă suntem la muncă, cu şeful nervos, el se va trezi cu urletul în gât dar cu faţa colorată. Aţi înţeles ideea.
Ce să facem, ce să facem?
Pot aplica asta și în cazul unei ședințe de la muncă? Să pun pauză, eu să mă duc la cofetărie și apoi să ma întorc energizată?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Poți orice, e cartonaşul tău 😉
ApreciazăApreciază
Suuuuper 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu mi-aș opri copiii din alergat, să pot să-i pup și îmbrățișa în voie. Și aș vărsa o cană de cafea pe rochia unei foste șefe, așa… de drag 🙂
ApreciazăApreciază
Ce frumos spus!
La prima parte mă refer.
La a doua nu zic nimic 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Oooo simplu, in timpul ma duc direct la politie dupa arme. Sigur ca nici nu mai astept sa se dea drumul la timp. O comit pe loc acolo.
Auzi, tu il poti ingheta ori imi dai sperante aiurea ? 🙂
ApreciazăApreciază
Eu? Nici în vis nu pot. 🙄
Dar nici speranțe nu am dat, din titlul am anunțat că e cu imaginație, să nu am de dat cu subsemnatul 😀
ApreciazăApreciază
Am rtecitit si ai dreptate, nu tu ai dat sperante… mi-am facut eu aiurea doar 🙂
ApreciazăApreciază
Deci am scăpat de vină? 😀
ApreciazăApreciază
Da, esti exonerata 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nimeni nu-ți va mărturisi cu sinceritate ce-ar face în timpul acela… 🙂
ApreciazăApreciază
Nici eu nu am pus detectorul la intrare. Ideea e să visăm 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
P.S. nu te mai găsesc nicăieri? 😦
ApreciazăApreciază
Deocamdată nu. Doar pe facebook.
ApreciazăApreciază
Of. Sper să dai un semn când te voi putea găsi şi în altă parte 😉
ApreciazăApreciază
Eu l-am oprit déjà ! Acum ma lupt sa-i schimb sensul ! 🙂
ApreciazăApreciază
Bravo.
ApreciazăApreciază
Fiecare… cu ce-l doare. 🙂
As dormi 24 de ore pe varf de munte! sau cat s-o putea, dar in restul orelor as sta si as privi cerul. 🙂 As putea alege si o camera – si sa privesc tavanul; ideea e sa dorm! 🙂
Tu ce-ai face?! 🙂
ApreciazăApreciază
Cu somnul sunt perfect în nuanța ta 😀
Taaare aş vrea şi eu undeva la munte.
ApreciazăApreciază
Sa mai fiu o zi in casuta de la munte. O anumita zi 🙂
ApreciazăApreciază
Una-ntreagă să fie. 😉
E şi la tine o căsuţă la munte care te aşteaptă?
ApreciazăApreciază
A fost…
ApreciazăApreciază
Of…
ApreciazăApreciază
Aaaaaa…ce-ai facut, Potecuta?! M-ai oprit din gandit si mi-ai scurtcircuitat sinapsele…ca la cate as avea de schimbat si facut, nu mi-ar ajunge o zi. Si ce sa fac mai intai, cand pentru mine toate schimbarile sunt prioritati?!
Zau ca nu stiu sa raspund! 😔
ApreciazăApreciază
În cazul ăsta, voi fi „profa bună” şi îţi dau mai multe cartonaşe 😀
Ştiu că-i greu, şi eu m-am blocat puţin.
ApreciazăApreciază
Tăt dijaba! 😔
ApreciazăApreciază
😀
No, ghini atunci! 😀
Ti pup!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Păăăi, de regretat nu prea regret nimic, așa că nu mi-aș dori să repar ceva. În schimb, am o mulțime de zile și momente fericite pe care m-aș bucura nespus să le retrăiesc. Deci acolo m-aș duce – unde îmi zboară inima și unde zâmbetul e la el acasă pe fața mea. (Dacă e doar un cartonaș, adaug: unde îmi zboară inima PRIMA OARĂ hihi)
ApreciazăApreciază
Frumos spus! Nu la întoarcere în timp mă refeream, nu să schimbăm ceva din trecut. Ci aşa, să faci pur şi simplu ce-ţi trece prin cap fără consecinţe, fără regrete, fără nimic.
Mi-a plăcut mult răspunsul tău! Îţi mulţumesc!
ApreciazăApreciază
Ah, da. Am dus-o un pic mai încolo. Poate că aș sări cu parașutat sau aș merge cu planorul. Sau m-aș băga peste cineva care ține un discurs și aș vorbi ceva semnificativ în fața a mii de oameni. Fără consecințe, fără nimic. Îmi e frică de înălțimi în mod normal, dar îmi doresc să văd lumea de sus, cam cum o văd păsările.
Da. Aș face ceva de care în mod normal mi-e teamă. 😊
ApreciazăApreciază
Ioi, ce interesant. Uite că la asta nu m-am gândit. Să fac ceva de care în mod normal mi-e teamă. Vin cu tine! 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aaaa…, dacă vrei să fiu sincer de tot și să-mi găsesc de făcut ceva important, trebuie să mă gândesc mult și bine. E greu de ales și nu vreau să-mi pară rău că am ratat ocazia. Deci, pas. 🙂
ApreciazăApreciază
😀
Da, e şi asta o soluţie înţeleaptă. Decât să-ţi pară rău, mai bine nu foloseşti deloc „cartonaşul”.
Zi bună, Petru!
ApreciazăApreciază
Stiu ca o sa par gica contra, dar nu l-as opri pentru nimic in lume. :))))))) Iti amintesti cand jucam Mario? Atunci am invatat ca daca traiesti cu senzatia ca mai ai o sana( o viata la joc) tinzi sa tratezi cu usurinta viata pe care o ai ( sansa), dar cand sti ca nu poti schimba nimic, incerci sa dai cei mai bun din tine. Stiu, am fost complicat. Ideea este ca nu mi-as dori asta.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu e vorba de gică contra, discutăm doar şi e normal să avem păreri şi păreri, dorinţe şi dorinţe. Numai că prea în serios ai luat-o. Nu e vorba de schimbat lucruri esenţiale-n viaţă sau de a opri de tot timpul. O oră în care poţi face ce vrei tu, nimeni nu vede, nimeni nu ştie.
Să zicem că intri-n fabrica de ciocolată şi mănânci cum fac copiii cu castronul de mâncare. Direct cu mâna, fără să-ţi pese că te murdăreşti peste tot. 😀
Asta ţine cumva de felul jucăuş în care cred că ar trebui măcar din când în când să vedem viaţa.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce imaginație bogata ai Potecuță! 🙂 Versurile tale spun esențialul. Eu as vrea sa pot schimba lumea, dar….
ApreciazăApreciază
Mulţumesc, Ane!
Eh, cu toată imaginaţia chiar la o aşa schimbare nu m-am gândit 😀
ApreciazăApreciază
😀
ApreciazăApreciază
Eu am rămas la faza de vers, că tare frumos mai curg în rime cuvintele tale. Pot fi și persoane care să risipească o asemenea șansă fără a profita de ea? Eu sunt profesoară în a lăsa oportunitățile să treacă nebăgate în seamă… 🙂
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc mult de tot, draga mea! Mă bucur din suflet că le-ai observat şi că ţi-au plăcut!
Se pare că sunt. Şi eu mă bag 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
https://s20.postimg.org/7p4dj2uu5/29790726_1639216482859113_8627945923049571413_n. jpg
ApreciazăApreciază
Zi blândă, Beta!
P.S Nu-mi place că intri mereu în moderare din cauza linkurilor. Eventual, poţi pune numai câte o fotografie şi atunci nu ar mai fi problemă.
Îţi mulţumesc!
ApreciazăApreciază
Pai cum sa irosesc eu bunatate de timp pentru altceva in afara de iubire?🤔 Tot ce-as face?🤔…sa iubesc… fara iubire…nu se poate realiza nimic…
„Opriti timpul, clipa asta minunata
In suflet vreau s-o pastrez
Sa iubesc si sa visez
In jurul meu sunt flori, flori nascute din dor
Am vrut de atatea ori sa le-mpart si sa spun tuturor…
Opriti timpul” – versuri Corina Chiriac ☺😊
ApreciazăApreciază
Frumos. Oricum, asta poţi face şi fără cartonaş 😉
Oare nu Mihai Dumbravă a scris versurile melodiei?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Esti documentata, nu gluma🤗👍
Zi frumoasa, potecuta!😚
ApreciazăApreciază
Ei, nu chiar. 😀
Îţi mulţumesc! Şi ziua ta să fie frumoasă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu am trei acţiuni vitale care mă încurcă atunci când am nevoie de timp să fac ceva cu pasiune: somnul, mâncatul şi mersul la toaletă. Cred că înainte de a acţiona cartonaşul miraculos, m-aş asigura că cele trei acţiuni vitale nu mă încurcă. În timpul oprit, mi-aş coase cartonaşul de cartonaşele copiilor şi nepoţilor mei. Vezi ce avară sunt?
ApreciazăApreciază
😀 😀 Sigur că e voie înainte de acţiune la toate „urgenţele”. 😉
Oh, cât de frumos ai spus!
O zi bună, draga mea!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu aș folosi cartonașul… mi-ar fi teamă. Nu aș opri timpul, are rostul lui, toate se fac la timpul lor, nu s-au făcut…. nu trebuiau făcute.
Mi-ar fi teamă , dacă l-aș opri și nu aș termina? Dacă aș schimba și apoi mi-ar părea rău?!
Mai bine nu! Donez cartonașul meu. Mai bine să nu!
ApreciazăApreciază
Da, e şi asta o variantă, să renunţi la facilitatea asta. Cred că sunt câţiva care s-ar bucura tare de cartonaşul donat 😉
Zi bună îţi doresc!
ApreciazăApreciază
Frumos exercițiul tău de imaginație. „Ce-ar fi dacă…?” – de câte ori nu ne-am pus întrebarea asta? Greu de dat un răspuns categoric. Avem fiecare atâtea momente în care o hotărâre luată în pripă, un gând, un cuvânt, un gest… au schimbat la 180 de grade mersul lucrurilor, altfel decât ne-am fi dorit. Dacă am putea reveni la acea clipă/moment, oare cum am schimba lucrurile? La care să te oprești mai întâi? Iar viața noastră ar mai fi la fel, ar mai fi a noastră? Greu tare…
Mi-a plăcut mult cum ai evocat amintirea orelor de logică. Foarte interesantă maniera doamnei profesoare. Pentru așa ceva a și rămas în amintirea elevilor săi.
Mi-ai dat de lucru, dragă Potecuță. Mă gândesc în continuare la ideea ta și…. îmi imaginez cum aș putea folosi cartonașul-minune, dacă ar fi posibil acest lucru…Este un exercițiu fain de imaginație, de introspecție….
Numai bine și o zi minunată! 🙂
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc frumos, Alex! Mă bucur că ţi-a plăcut joculeţul meu şi ai intrat în el, chiar dacă pare greu. Ideea nu e să schimbi ceva din trecut. Ci doar să ai un fel de „bulă” în care să te arunci fără să conteze ulterior. Adică să pui pauză, ca la film când vrei să fugi la baie sau să iei ceva de ronţăit, şi apoi totul să continue firesc. Cum am spus, când e şeful mai nervos, pui stop şi îi legi şireturile, să zic 😀
Da, să ştii că asta îmi amintesc perfect legat de orele de logică, tare interesantă metoda şi după atâţia ani cu drag îmi amintesc de ea.
O zi bună îţi doresc şi mulţumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce-ar fi daca… Interesant joc de imaginație. Recunosc, în primul moment am avut intenția sa mă grăbesc sa mă întorc în timp. Pe urmă mi-am dat seama ca nu as știi sa aleg unde sa mă întorc și nici nu ar avea sens. Nimic nu mi-ar garanta ca, având mintea de acum, as alege mai bine. Și pe urma ce sens ar avea să schimb lucrurile? Bune sau rele, alegerile mele fac parte din viața mea pe care am învățat în timp sa o iubesc așa cum este. As putea alege sa mulțumesc unor oameni cărora nu le-am mulțumit când trebuia si as alege cuvantul potrivit pe care nu am stiut sa il aleg candva, sau as mai petrece o zi în plus cu tatăl meu sau pur și simplu as fugi sa șterg lacrimile fiicei mele pentru care lumea în care a ales sa trăiască nu va fi niciodată acasa, sau… Dar cum as putea sa aleg ce sa schimb? Mi-ar fi mai bine? As avea mai putine regrete? Așa ca mă mulțumesc sa știu ca am cartonașul acela în buzunar și voi zâmbi stiind că am o astfel de putere în timp ce voi incerca sa fac totul cum pot eu mai bine, acum și aici, în timp real. Dar e frumos sa visezi ca poți stăpâni timpul, chiar dacă nu e așa.
Mi-a plăcut jocul tău, Potecut, chiar dacă m-a făcut sa îmi pun întrebări la care răspunsul nu a fost întotdeauna cel pe care mi l-ase fi dorit. Prin urmare aleg sa păstrez cartonașul tău, asumandu-mi faptul ca timpul în care îmi era permis sa îl folosesc a zburat.
ApreciazăApreciază
Acum nu mai regret că nu m-am făcut înţeleasă. Că am avut sentimentul ăsta când am realizat că nu s-a înţeles ce am vrut eu să zic. Că nicidecum de o întoarcere în timp nu era vorba. Ci de a profita de un stop de moment. Acum scriu comentariul ăsta şi pun stop să mai citesc o dată ce ai scris, că prea frumos ai făcut-o. Ei, în timpul ăla care poate fi maxim o zi, ce am face? O nebuneală de care nu va afla nimeni, niciodată. Sau nu se va afla că noi am fost 😀
Însă răspunsul tău frumos mă face să nu mai regret că nu am ştiut să explic.
Da, cu întoarcerea în timp sunt de acord. Deşi avem tendiţa de a ne dori să putem schimba unele lucruri…
Îţi mulţumesc mult!
ApreciazăApreciază
Eu îți mulțumesc. Avem nevoie câteodată de o întrebare venită din senin la care sa ne dam seama ca nu exista de fapt nici un raspuns, ca ea, întrebarea aceea, generează de fapt alte și alte întrebări, pentru ca în final sa înțelegi ca nu întrebarea este importanta ci călătoria prin tine în căutarea de răspunsuri imaginare.
Sărbători pascale cu bucurie, dar cred ca ti-am mai urat( sau nu? Ai de bătrânețile mele, ca uituca mai sunt! 🙈)
ApreciazăApreciază
🙂 🙂
O urare cu repetiţie nu face rău niciodată!
Îţi mulţumesc mult!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😀 😀 😀
ApreciazăApreciază