Când trebuie să faci. Ceva, orice

Nici nu s-au stins bine prin hypermarketuri acordurile lui Last Christmas, i gave you my heart şi au şi apărut tinerei îmbrăcaţi în iepuraş care împart copiilor ouă mici de ciocolată, îndemnând adulţii să cumpere la kilogram, că-i ofertă. Dar cred că nu-s singura care are impresia că timpul nu se mai scurge cum credeam sau ştiam cândva. Şi chiar dacă eram gata să ne consolăm cu gândul că anul ăsta s-a anulat primăvara, iete că nu mai e cazul. Şi oricum, şi fără primăvară, sărbătoarea tot ar fi venit, că nu-i dependentă de anotimp.
Şi odată cu ea, că fără n-are farmec, a scos capul prin lume şi celebra întrebare ce faci de Paşti?

Nu contează unde eşti, cu cine vorbeşti, de chestionarul ăsta nu scapi. Că eşti între etaje, în lift cu vecina de la 3, că stai la semafor şi dai nas în nas cu o altă vecină, că eşti la magazinul din colţ şi aştepţi rândul la casă, că… orice-ai face şi oriunde-ai merge, asta auzi.
E cumva întrebare cu circuit închis. Pe de-o parte, din start se presupune că trebuie să faci ceva. Nu lasă loc unei variante în care nu fac, aşteaptă direct să înşiri tot ce faci deci musai să faci. Ceva, orice. Pe de alta, nici chiar orice nu poţi să faci. Sau nu poţi spune că faci. Trebuie să fie ceva demn de conversaţie.

În perioada asta, e drept, eu nu prea ştiu exact dacă se referă strict la ziua aia sau, cum limba română lasă mult loc de interpretare, aşteaptă să spun ce fac pentru Paşti, cum mă pregătesc, ce geamuri spăl, ce dulapuri pun la punct, cum şi cât zugrăvesc, ce pregătesc de mâncare şi alte alea, din genul întoarcem casa cu capu’n jos, să ştim că stăm liniştiţi şi imobliziaţi în pat vreo 4 zile cu ocazia lui fie ca.
Dacă se referă strict la ziua aia, mie îmi vine să răspund că… bine. Dar mi se pare totuşi un răspuns semi-idiot aşa că nu zic că fac bine.

Ideea e că, aşa cum am spus, trebuie să fie ceva demn. Dacă spui că stai acasă, într-un ochi al celui care te întreabă vezi compătimirea de ce naşpa, în altul vezi bucuria nemărginită că nu faci mai mult sau mai spectaculos ca el/ea/ei/ele şi din gură auzi aprobarea creştinească „da, ca toată lumea, că doar aşa se face”.
Sau poate că întrebarea se referă la orarul tău din ziua aia. Şi atunci ar trebui să răspund că păi, mă voi trezi pe la 11, voi sta două ore să beau cafea, voi mânca pe la 13:30, voi mai sta o oră pe balcon la cafea şi pipă, voi dormi iar, mă voi trezi pe la 16…”. Şi da, acum îmi dau seama că sunt tare multe de făcut în ziua aia.

M-am gândit că îmi trebuie ceva de senzaţie. Aşa, să am răspunsul pregătit. Să zic că merg la munte? Vor fi multe întrebări suplimentare, e mult de inventat. Să zic că merg la mare? Cârcotaşii mi-ar strica bucuria că e frig la mare în perioada asta. Să zic că merg în croazieră? Vor vrea să le aduc ceva suveniruri şi iar n-am chef să inventez numai de amorul artei. Să zic că mi-am propus să dorm doo zile? Nu mi-am propus.
Chiar, voi ce faceţi de obicei de Paşti? 😀

Foto