Dependenţe reactivate

Când am fost mică, am avut un vecin. Îl chema Bogdan şi era la fel de mic. Nu ştiu dacă am avut chiar de toate, ştiu doar că nu mi-a lipsit nimic în anii ăia. Mă rog, nu am simţit că mi-ar fi lipsit ceva atunci. Acum, dacă intru într-un magazin cum ar fi Noriel, nu mi-ar ajunge spaţiul alocat blogului să înşir câte nu aveam atunci. Dar, cum nu erau inventate, nu le duceam dorul. Şi Bogdan avea de toate şi ceva în plus: neamuri în Germania. Acum, să ai neamuri în Germania înseamnă poate doar să nu le vezi atât de des pe cât ţi-ai dori. Atunci însemna mai mult de atât. Şi numai cine a ţinut banane pe dulap ar putea înţelege cam cât de mult. Deşi am avut cam de toate, vizitele zilnice la Bogdan erau prilej de a descoperi tot felul de lucruri despre care nu ştiam că există.

De pildă, jocurile alea fantastice de după reclamele fantastice. Da, Bogdan avea parabolică şi se uita la posturi nemţeşti din care eu nu înţelegeam nimic dar eram vrăjită de reclame. Erau din altă lume. Când se termina ceea ce ei numeau „werbung”, Bogdan apăsa pe ceva şi pe ecranul televizorului apărea o animaţie, primeam un soi de telecomandă cu câteva butoane şi pornea jocul. Super Mario.
„Cu ăsta sari, cu ăsta mergi înainte, cu ăsta te laşi în jos, pe ăsta tragi. Ai înţeles?”. Nu înţelesem dar nici nu conta, la vârsta aia indicaţiile nu contează, te arunci în joc cu siguranţa acrobatului care are plasa sub el.

Mi-am pierdut toate vieţile înainte ca el să treacă la următorul nivel aşa că stăteam şi îl urmăream cum câştigă puncte după puncte, culege monede după monede şi trece de nivel după nivel. Asta se întâmpla în fiecare zi. Scăpa repede de mine şi apoi îi eram singurul spectator care părea că se bucură de reuşitele lui. De fapt, nu cred că mă bucuram cu adevărat. Îmi doream doar ca într-o zi să fiu la fel de pricepută şi micul meu super erou din joc să fie la fel de rapid ca al lui. Şi cumva, poate ca el să aibă ceva treabă pe la bucătărie şi să nu mă mai repezească la orice salt în gol, să mă lase să învăţ.
Şi am reuşit. Când am ajuns la finalul jocului şi am văzut că mai sus de atât nu se poate, am simţit că plutesc de fericire.

Într-o zi, Bogdan a primit un joc cu un mic monitor şi un volan. Era un fel de simulare a unei curse de maşini. Fascinant doar ca idee, altfel nu m-a atras deloc. Stăteam în camera lui şi îl urmăream cum prinde viteză, cum trage de volan, cum evită obstacole şi cum se bucură când ajunge la finish. Atunci mi-a spus că mi-l dă pe Mario. De tot, cu tot, cu manete şi casetă şi cutiuţa în care se pune caseta. Nu pot descrie sentimentul avut la gândul că voi putea greşi oricât, că nu va veni să-mi reseteze jocul ca să câştige el nivelul în locul meu.
Am jucat o dată, de două, de cinci ori şi apoi Mario a zăcut într-un dulap până… până nici nu mai ştiu când, nu m-a mai tentat deloc.

Au apărut apoi jocurile alea cu ecran mic, cu două jocuri incluse, şarpe şi ăla cu cărămizi. Nu mai ştiu cum se numeau şi nici nu vreau să caut pe net, scriu ca şi cum am discuta la o cafea aşa că îmi spuneţi voi dacă mai ştiţi. Am văzut la o prietenă, mi-a plăcut, am zis că vreau, am avut. În ziua aia nu mi-a trebuit nici mâncare, numai cu jocul în mână am fost. Şarpele mă enerva, pierdeam repede. La cărămizi era mai bine, acolo băteam record după record. Mama a ajuns însă la nivelul maxim, dincolo de el nu se mai putea şi eu am încercat de câteva ori să fac la fel dar m-am plictisit şi l-am abandonat.

Ajung în era noastră, fără să mai trec prin jocurile care m-au făcut cumva dependentă, şi vă spun că amintirile astea au venit săptămâna trecută când, la muncă fiind, am stat o zi întreagă fără net. Munca mea depinde mult de net. Nu în totalitate, într-o măsură destul de mare. Îmi dă timp şi de blog, şi de alte mici plăceri vinovate, cum ar fi Escape Room Games. Da, recunosc, îmi plac mult jocurile alea şi nu mă laud dar mă cam descurc 😀
Ei bine, ce să fac 8 ore fără acces la blog, fără să-mi fac treaba aşa cum ar trebui după fişa postului, fără joculeţele mele „palmate” când vine şefu?
Am apelat la un joc de care nu m-am atins ani la rând şi despre care aproape uitasem: Solitaire. Eşec după eşec. Am crezut că e setat pe nivel de expert, nu-mi puteam explica altfel modul absolut ciudat în care nu veneau cărţile necesare. Asta m-a ambiţionat mult şi la prima reuşită am zis gata, am câştigat, îl las. Nu am putut, am vrut să repet reuşita. Şi încă o dată. Şi o dată şi gata. Şi… nu l-am mai putut lăsa. A doua zi, deşi netul mergea perfect, eu tot cu cărţile mă jucam. Am jucat şi azi şi mi-e teamă că devin, dacă nu am devenit deja, o mică dependentă de ceva ce credeam a fi abandonat pe veci, ca bietul meu Mario. De care apropo, mi s-a făcut tare dor.

Voi aveţi plăceri din astea vinovate când vorbim de joculeţe?

Foto

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

85 de răspunsuri la Dependenţe reactivate

  1. lucillette zice:

    Cred că Tetris se numea jocul cu șarpele și cărămizi. Am avut și noi, vișiniu pe culoarea lui.
    N-am niciun joc, la ora asta. De fapt, de vreo câțiva ani, nu prea mulți însă. Altfel, pe vremea când , Candy Crash. Solitaire incă mai fac cate unul când apuc tableta mamei. Fff rar.
    Tu să ai izbândă după izbândă. Te captivează, într-adevăr. Și te ratarile, ca si reusitele, te țin la fel de legat. E de înțeles deci dependența. În fapt, o chestie de mic orgoliu.

    Apreciază

    • Exact, tetris! Mulţumesc mult! Al meu era gri cu butoane galbene.
      Să ştii că da, deşi n-aş fi crezut. Dacă pierd, mai vreau o dată ca să câştig. Dacă câştig, mai o dată ca să-mi dovedesc că nu a fost o întâmplare 😀

      Apreciază

  2. firdeiarbainbataiavantului zice:

    Eu am jucat foarte mult Welltris, o versiune rusească, tridimensională, a Tetrisului. Era pe vremea când Windows nu acaparase calculatoarele şi se juca din DOS. Din păcate, la un moment dat, nu l-am salvat şi l-am pierdut, dar nici nu se mai putea juca pe Windows. Îi duc dorul şi acum. După ce, pe la începutul anului trecut, am jucat Candy Crush, Farm Hero Saga şi alte 2-3 jocuri din Facebook, acum mă joc (aproape la nivel de dependenţă) în trei versiuni de Solitaire (Club, Social şi 3 Social) în turnee, cu adversari din diverse ţări. Câştigi, pierzi, chestie de inspiraţie, viteză şi (uneori) noroc. Ce să zic, om bătrân şi fără minte.

    Apreciat de 2 persoane

    • Ohoo, stau de vorbă cu un profesionist în domeniu. Eu nu am curaj să joc cu adversar, m-aş face de râs. Jucam o perioadă remi. Am o prietenă cu care jucam online, cu alţii. Adică ne sunam, intram în joc, ne căutam una pe alta şi jucam cu adversari, fiecare pe cont propriu. Tare fain era. Şi de ăla m-am lăsat 😀

      Apreciat de 1 persoană

      • firdeiarbainbataiavantului zice:

        Nu-s aşa mare profesionist, mai câştig, mai pierd, că nici adversarii nu dorm pe ei. Doar că unii sunt mai buni, alţii mai slabi, ca în viaţă.

        Apreciat de 1 persoană

  3. Iosif zice:

    Când copilul dinlauntru este viu si activ, ne lasam rapiti de magia jocurilor copilaresti (re)traind împreuna cu ei micile satisfactii ale inocentei lor. Baiu’ mare este când ramâne adultul (matur)definitiv dépendent de aceste atractive si aparent nevinovate jocuri, care au produs si produc în continuare victime, mai cu seama în rândurile tinerilor care au pierdut si pierd notiunea realitatii obiective, a frumusetii vietii naturale, reale…
    Se pare ca lumea întreaga este fascinata, dependenta, înselata si manipulata de informatica, iar colapsul si catastrofele viitoare de pe Terra, sunt si vor fi tocmai rezultatul devierii omenirii de la natura originala, vie, spre aceste umbre ale mortii spirituale, prin care se manipuleaza si însala constiitele acestei generatii informatizate.
    Cei ce detin puterea si controleaza aceasta dimensiune virtuala, de manipulare a societatii, stiu bine ce fac si care le este scopul, însa nu realizeaza ca sfârsitul lor este inevitabil si ireversibil si ca toate aceste aparente care accelereaza,într-un ritm infernal distrugerea naturii umane originale, le va fi si lor fatala în scurta vreme.
    Viata bate filmul…
    O saptamâna faina, draga Potecuta !

    Apreciat de 1 persoană

  4. Fabiola Ion zice:

    Pfoooaaaiii… ce mi-ai amintit, Potecuţ! În 2014 am făcut obsesie pe un joc pe tableta fiică-mii. Dependentă puţin zis… :)))) Era un joc cu peştişori şi plante şi mărit de grădină subacvatică unde-ţi creşteai ce plante voiau iar ele produceau la perioade fixe de timp nu ştiu ce scaieţi. A, parcă bani virtuali. Şi uite aşa mă culcam eu pe la 2 noaptea aşteptând să culeg banii ca peste noapte, până dimineaţa să producă iar. Păi cum să nu exploatez la maxim grădina mea? Si peştişorii care şi ăia făceau tot felul de chestii… Deci îi băgasem în boală pe toţi, eu seara de-abia aşteptam să ajung acasă să culeg, să plantez, să descoăpăr cufere cu nuş ce comori… În 2015 a apărut blogul şi de atunci… totul e poveste. :)))

    Apreciat de 1 persoană

  5. Mona zice:

    Eu am fost „Bogdan” pentru prietenii mei 🙂 Când mi-a adus mamo o păpușă Barbie care mergea pe bicicletă am căpătat notorietate în cartier cu viteza gândului. Am fost pasionată de Mario, dr. Mario și Tetris. Mai aveam unul cu Ariel mica sirenă tot un joc pe casetă 🙂 Solitaire și Minesweeper mă joc și acum de fiecare dată când mă uit la un film. Am eu un mare defect. Nu pot urmări un film cap-coadă dacă nu fac și altceva între timp. Spre disperarea jumătății mai deștepte a familiei :))))

    Apreciază

  6. Of, sunt o mare fana tetris. imi aduc aminte ca bunicul a iesit intr-o zi sa-mi cumpere unul si nu s-a intors decat seara, dar cu tot cu joc. Atat imi placea ca dormeam cu el, mancam cu el, il duceam la plimbare si ii visam cuburile fara sa stiu ca mi se descopereau adevarate strategii. 🙂

    Apreciază

  7. gelu gelu zice:

    Oho, cred ca toti am avut astfel de tendinte…eu am jucat ani buni – Red Alert 2 – dar am jucat si super mario… si Nintendo, dar aparuse dupa super mario…erau interesante la acea vreme☺

    Apreciază

  8. Irina zice:

    Vai, Potecuțo, eu sunt o jucătoare împătimită. Am trecut prin toate fazele. De la Mario la Bomberman, Adventure Isle sau Tank, pe care le jucam la tv. Apoi Tetris (pe dispozitivul cu ecran). Apoi am trecut la jocuri cu grafica mai complicată și de acțiune, pe PC. Strategiile nu prea m-au prins, n-am răbdare, nici spirit organizatoric. Dar prefer jocurile fantasy, personajele mele fiind luptatoare după chipul și asemănarea mea, dar mult mai puternice 😆 . Trag cu arcul sau scot flăcări din palme, sunt tare, ce sa mai vorbim! 🙂 Și da, recunosc, sunt dependentă.

    Apreciază

  9. Da. ..toată lumea are, plăceri vinovate, doar că nu toți recunosc. ..mie îmi place sa joc cruce și table. ..Am jucat puțin și pe calculator dar prefer să joc cu persoane dragi mie, față în față 😉! Ei îmi plac si altfel de jocuri remy ,
    șah, dar astea jucăm mai rar. Frumos, m-ai dus cu povestea unde ai vrut. …felicitări ție!

    Apreciază

  10. Ana zice:

    Aaaaa….ce de amintiri frumoase! 😊
    Io una, chiar nu stiu de ce, nu am fost pasionata de astfel de jocuri.Nici de Packman, nici Mario, nici Tetris, nici sarpele si nici macar Wii, daca nu punem la socoteala ca m-am chinuit sa fac zumba pe Wii pana mi-a plesnit o vinisoara in ochi si m-am lasat si de sportul asta.
    Solitare am mai jucat…e ok pentru psihic, mai ales daca esti nervos…
    Ma Jong iar mi-a placut, insa cum eu cu rabdarea suntem ca dracu cu tamaia, n-am rezistat sa joc mai mult de 3 jocuri si dadeam hint ca sa termin mai repede…
    Asa ca nu ma pot lauda cu dependenta de vreun joc computerizat…spre deosebire de altii care nici nu ajung bine acasa si deschid compul sa vada cate razboaie a mai castigat…un joc cu razboi si nu stiu ce…

    Apreciază

  11. doar nicole zice:

    Pe vecinul meu din Germania îl chema Norbert, iar pe sora lui, Andrea (cu un „e”, spunea ea mereu 🙂 ), iar jocuri așa cum ai descris, nu prea, dar… casetele cu muzică neauzită încă, guma de mestecat Spearmint și ursuleții colorați de jeleu, Gummibär, mașinuțele mici micuțe mititele de metal și jucăriile de pluș… altfel decât cel românesc, da, la ordinea zilei. Plus câteva alte mici mari detalii pentru noi atunci. Bunica lor din partea mamei locuia în Agnita, unchiul lor în Berlin, iar ei… vizitau, aduceau și împărțeau. Era nostim, noi aveam leagăn în grădină, eu și sora mea, și mai mult la noi ne adunam cu povestitul, sau pe stradă. Mi-au rămas râsetele, fugăreala, aromele dulciurilor, lumina aceea caldă a dup-amiezilor… ei, și minunile vârstei. Ba eu!… Nu, eu!… Dă și mie!.. Ține!… : )) Hm, la mine s-a cam reactivat o altă dependență, se pare, cea de copilărit. Cât despre joculețe, mi-a plăcut mult Frozen, gen Candy Crush, l-am jucat pe tabletă o perioadă, avea un design… pietre prețioase! 🙂

    Apreciază

  12. Diana zice:

    🙂 Multe jocuri am incercat de-a lungul timpului dar numai „Need for Speed” mi-a cam dat dependenta si… am renuntat total la idee (doar ca jocul nu-mi iese din minte). 🙂 Si-acum, cand scriu, 🙂 imi suna-n minte zgomotul motoarelor. 🙂 Orice faceam, eram cu gandul la joc! 🙂 Cum aveam (sau chiar daca nu aveam) timp liber… porneam „in viteza”. 🙂
    Altfel… imi place „FreeCell” – cu el imi petrec timpul cand se actualizeaza antivirusul, de exemplu. 🙂
    Saptamana faina iti doresc sa ai!

    Apreciază

    • Ştiu de jocul care ţi-a dat dependenţă doar din auzite, nu l-am încercat. Am încercat o dată ceva cu taxi. Trebuia să iei clienţii şi să-i duci repede la diverse destinaţii. Pe drum apăreau diverse obstacole şi… chestii. Eu porneam în viteză şi… primul stâlp era al meu. N-am talent la din astea şi mă şi enervez când văd că n-am 😀
      Săptămână frumoasă şi ţie, Diana!

      Apreciază

  13. Tu ai avut norocul să cunoști de mică jocurile electronice, pe când eu le-am descoperit mult mai târziu, ca vârstă. Obișnuiam să le colecționez pe dischete, dar mă plictiseam repede de fiecare, în afară de șah. În schimb, îmi plăcea să văd cum se jucau copiii la calculatorul meu, cum se ambiționau ei să fie cât mai competitivi. De parcă aș fi jucat prin ei. 🙂

    Apreciază

  14. Roximoronica zice:

    Bună, dragă Potecuță. Când eram copil am jucat Nu pogodi, jocul electronic al rușilor cu lupul și iepurașul. Apoi, ca adult( oare chiar sunt adult?) am jucat Hidden Chronicles, un joc ce presupunea să descoperi tot felul de obiecte ascunse în încăperi. Îl setasem pe italiană și aveam pretext că învăț italiana jucându-l. Devenisem dependentă, îl jucam toată ziua, era extrem de atractiv vizual. Cum am scăpat de dependență? Una dintre misiuni era să găsești obiectele dintr-un balcon parizian și m-am enervat. Mi-am spus: uite cum eu călătoresc doar virtual, în loc să călătoresc în viața reală. Și nu l-am mai jucat. Aș vrea să știu cum să procedăm mâine, că aș participa și eu la Miercurea fără cuvinte. Pe la ce oră te găsesc online? 🙂

    Apreciază

    • Jocul cu găsit obiecte îl jucam şi eu câteodată, ca distracţie, nu a fost niciodată o dependenţă cu ăsta. Dar da, jucam. Şi eram tare mândră când reuşeam să le găsesc pe toate fără hint 🙂
      Hm, şi ai călătorit mai mult după ce ai lăsat jocul? Oricum, foarte bună motivaţia ca să scapi de dependenţa de jocuri!

      Rubrica s-a mutat pe blogul lui Carmen(http://vis-si-realitate-2.blogspot.ro/). La miezul nopţii, va apărea tabelul dar tu vei posta când vrei tu, la orice oră mâine. Tema de mâine e „cana de cafea”, dacă vrei să postezi la temă, nu e obligatorie tema. Postezi fotografiile la tine pe blog, treci şi linkul cu blogul ei, că e rubrica la ea pe blog şi apoi mergi pe blogul ei şi vei vedea tabelul. Are două căsuţe. În una treci numele, adică Roximoronica şi în a doua linkul postării cu pozele. Adică, dacă postarea asta ar fi cea cu pozele, eu nu trec http://www.potecidedor.wordpress.com ci https://potecidedor.wordpress.com/2018/03/19/dependente-reactivate/ ca să ducă direct la postarea cu pricina acel link. E URL-ul de care am mai vorbit. Şi atât.
      Dacă totuşi nu te descurci, în principiu mâine sunt de dimineaţă online, tot pe la ore din astea aş fi pe aici 😉

      Îţi mulţumesc şi îţi doresc o zi frumoasă!

      Apreciază

  15. Pare ca pe blogul tau ne-am adunat o generatie intreaga :))))
    Cam toti suntem apropiati de varsta daca am jucat aceleasi jocuri (asa cum am citit in comentarii)
    Bucuria lucrurilor simple.

    Apreciază

  16. tink3rbe11 zice:

    Eu nu am avut acces la jocuri sau chestii de genul, multe nu am avut, dar după ce am avut net am jucat tot ce mi-a plăcut. Am jucat mult timp solitare arena , apoi scrabble, acum joc Remy. Problema mea este că mă mut la sfârșitul săptămânii și acolo unde ne facem casa încă nu a ajuns nimic ce ține de cablu(TV, net), așa că o perioadă trebuie să tanjesc după… dar sper ca o să ajungă și pe la noi

    Apreciază

  17. Olivia Tutankamonareasa zice:

    De ma dor poteci…

    Apreciază

  18. Mugur zice:

    Integramele se pun? Dar sudoku?
    Dependență nu am avut față de jocuri, deși am jucat câteva. Îmi amintesc de Arkanoid, spre exemplu, din „epoca DOS”.

    Apreciază

    • Cu ăsta m-ai prins, nu ştiu nimic de Arkanoid.
      Integrameeee! Cum am uitat de ele? Aveam stive. Eu începeam, mama termina 😀

      Apreciază

      • Mugur zice:

        Cu integramele este poveste lungă, căci ani de zile, făcând naveta între două cartiere bucureștene, completam „în disperare” câte două ore zilnic. Apoi, când am încetat să le mai cumpăr, căci începuseră să fie prea simpliste, au început colegii să-mi ceară ajutorul, așa că am ajuns să termin eu integramele începute de alții.
        Acum, dacă nu am la îndemână altceva, completez câte un sudoku, pentru a-mi păstra privirea suficient de distributivă. Nu sunt un maestru, dar îmi place jocul.

        Apreciază

  19. Ana G. zice:

    Copil drag, la mulți ani pentru mâine. Îți doresc să fii sănătoasă și fericită.

    Apreciază

  20. Ella zice:

    Ce citesc eu la comentariul de mai sus? Maine este ziua ta? Si daca da si daca nu … eu tot îti doresc un calduros „La Multi ani” Tot binele din lume si multa fericire! ♥
    Despre jocuri … stai sa-ti spuna bunica! 😀 In anii 80 sotul meu, pe vremea aceea electronist de meserie, si-a activat toate PLC-urile, adica pile relatii si cunostinte si si-a facut singur un computer!
    Da, citesti bine! Daca vedeai „aratarea” de pe masa plina de fire si piese nu-ti vebea sa crezi ca este un … computer! Tin minte ca-i facuse o cutie din lemn la un moment dat … A lucrat la el aproximativ 9 luni, vorba unui prieten „lucru bun la 9 luni”! 🙂 Ce vremuri frumoase! 😀
    Desigur ca primul joc pe care l-am jucat pe „aratare” a fost Pac-Man! 😀 Jocul a fost facut prin anii 80 de o firma Japoneza numita Namco! Tu l-ai jucat? Il stii?

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc tare mult, Ella! Şi eu îţi doresc numai bine, draga mea!

      M-ai lăsat mască! Ce mândră şi fericită trebuie să fi fost tu, mai ales că totuşi în anii ăia era o raritate. Şi dacă l-a făcut şi el… jos pălăria!
      Ştiu jocul, cum să nu? Dar nu am jucat prea mult, aveam alte tentaţii. 😀
      Seară frumoasă îţi doresc!

      Apreciază

  21. mozaicul zice:

    Eu am venit să-ți spun un sincer La mulți ani! Sănătatea și dragostea, împlinirea și bucuria inimii să fie cu tine și pentru tine, în tot ceea ce faci și ești. Cu drag, Potecuț, zi frumoasă-ți doresc!

    Apreciază

  22. clipederaidiniadulmeu zice:

    Uite, tocmai am aflat raspunsul la o intrebare pe care doream sa ti-o pun. La multi ani, potecuta si sa ne porti cu har si dor pe potecutele tale o vesnicie. Sa fii sanatoasa si doar de bine sa te impiedici in drumurile tale.
    Eu ma joc destul de mult pe facebook. Sunt extrem de bataioasa si cand ii bat pe toti sau devin buna, intr-un joc, il abandonez. Cineva mi-a catalogat acasta bataiosenie ca a fi un mare defect. Acesta era doar unul, mai am si alte pacate, srigatoare la cer, de care am fost acuzata. Da, imi plac toate lucrurile care ma provoaca. Si oamenii care ma provoaca. Am jucat o vreme Solitaire Club, Social şi 3 Social dar tocmai ca devenisem destul de buna, a inceput sa ma plictiseasca. Am un joc ce ma tine in priza. Cere multa concentrare si ma atrage. Este https://apps.facebook.com/matchunk/?fb_source=rightcolumn, te rog sa-l incerci. La multi ani inca o data!

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc mult, draga mea pentru cuvintele tale deosebit de frumoase şi calde! Şi eu îţi doresc ţie numai şi numai bine!
      Eu nu consider asta a fi un defect, din contră. E normal să te plictiseşti când nu mai reprezintă o provocare 😉
      Am dat click pe link dar fără logare nu-mi arată nimic. Şi eu cu FB nu suntem deloc în relaţii bune… dar îl caut aşa, poate îl găsesc şi fără FB şi îl încerc, chiar sunt curioasă.
      Încă o dată, mulţumesc mult!

      Apreciat de 1 persoană

  23. Ce amintiri mi-ai adus! Am pastrat multa vreme o miniatura se chitara roz,( numai buna de o papusa Barbie!) pe care mi-o daduse o verisoara indepartata ce locuia in America. Cred ca dormeam cu ea langa mine, si o „acordam” toata ziua. Intr-un final, mama ne-a luat o chitara adevarata, dar dincolo de trei acorduri nu am teecut niciodata. Nu era chitara mea roz si pace😊 Si pe urma, eu voiam… pian. Cred ca ar fi aratat grizav in canera aia mica de 3/3 pe care o imparteam cu sora-mea! Noroc ca mama avea capul pe umeri. Dar de invatat tot am invatat sa cant la pian. Jumatate din Ceata lui pitigoi cu un singur deget🙈
    Era prin anii 60 si jocurile noastre erau afara, pana noaptea tarziu. Pe celelalte le-am descoperit tarziu, facandu-i la inceput pe copiii mei sa se amuze de „performantele” mele. Zuma am jucat intr-o perioada. Pot spune ca eram dependenta🙊, până intr-o zi în care am spus stop.
    Acum, atunci când am timp, mă delectez cu Mahjong ( chiar am răbdare! ) și Pet Rescue. Tetris joc rar, când merg la mama , care se enervează ca nu mă poate întrece 😁
    Și toate spre disperarea sora-mi care mă amenință că nu-mi mai schimba ochelarii și o n-o sa mai vad nici o caramida sau biluta virtuala😂
    Ce ti-e și cu dependințele astea. Mă fac sa mă simt iarăși copil și tare bine e!😊
    Zi frumoasa, Potecuță! Hai ca mă duc sa fac un Mahjong😉 😂😂😂

    Apreciază

    • M-am amuzat tare citind! Deşi nu te-aş putea întrece niciodată la Teris sau la Mahjong sau Zuma, totuşi e 1-0 pentru mine la cântat. Eu ştiam podul de piatră, un fragmenţel, la orgă, cu două degete 😀
      Tatăl unei vecine avea o formaţie cu care cânta pe la nunţi şi a crezut că scoate ceva din noi. Nu s-a legat nici de mine, nici de ea 😀
      Îţi mulţumesc tare mult! O zi bună îţi doresc şi eu!

      Apreciat de 1 persoană

  24. Alex zice:

    Ha, ha! Ce amintiri frumoase s-au adunat aici. Recunosc că nu m-au pasionat niciodată jocurile electronice, pt că… nu am răbdare cu ele. Dar… mă răzbună Sara, care are o dexteritate de speriat. Ce să-i faci, „generația Duracell!”!
    Am încercat o vreme Tetris, chiar mai am unul pe acasă, dar l-a descoperit Sara pe tabletă într-o variantă mult mai frumoasă și colorată..
    În copilărie, am avut într-un an, pe strada noastră, un băiat mai mare care era tare bun la șah. Și a reușit să ne capteze pe toți băieții de pe stradă, ca să ne întrecem la „jocul minții”! De atunci, nu am mai jucat decât sporadic șah. Păcat, acela chiar este un joc deosebit. Solitaire-ul mă enervează cumplit, dar am înțeles de la pasionați că este… „liniștitor”. De când cu blogurile, chiar nu mă tentează vreun joc, când pot citi atâtea lucruri faine pe aici.
    Mi-au plăcut mult amintirile aduse aici de către cititorii tăi, dragă Potecuță. Crâmpeie din viață, amintiri frumoase.
    O zi cât mai bună! 🙂

    Apreciază

    • Aşa cum spuneai, îţi iei revanşa prin Sara! 😀
      Sincer îţi spun, Solitaire e liniştitor pentru mine cât timp vin cărţile bune. Când nu… e motiv de stres mare. Deci te înţeleg 😉
      Îţi mulţumesc că ai lăsat şi tu o amintire aici!
      Zi bună să ai!

      Apreciat de 1 persoană

  25. BogdiVi zice:

    Parca mi-am citit copilaria! 😀 Inca mai am jocurile, le pastrez. Nu stiu sigur daca mai functioneaza sau nu…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s