Ce să fac?

Şi ce să fac acum, că-i primăvară?
Să-mi pun o rochie-nflorată până jos,
chiar dacă tot ce a îmbobocit pe-afară
sunt flori de gheaţă fără de miros?

Să-mi fac cercei din trei mărgăritare,
să-mi pun la gât şirag de ghiocei,
să port în piept zambile-mărţişoare
când totu-i alb şi-i viscol? Asta vrei?

Nu mai alung nici ierni, nici ploi, nici vise
şi nu mai rup nici file-n calendare,
duc primăveri prin doruri încă-aprinse
ce-mi ţin de cald în zile fără soare

Şi împletesc dorinţele în fire,
de alb şi roşu îmi agăţ un gând
păstrat din nopţi de vară-n amintire
şi ne-ntrupat nicicând într-un cuvânt.

Da, mi-a fost dor prin iarna asta toată
de lăcrămioare, muguri, ghiocei,
dar n-o pătez c-o rochie-nflorată
o las să fie albă. Asta vrei?

Foto

P.S. Am primit de la o prietenă un mesaj sub formă de versuri, în loc de urare de 1 martie. Problema e că nu aveau sursă şi nu am găsit-o nici eu deşi am constatat cu stupoare că e tare distribuită. Păcat, autorul lor merita să aibă numele sub versuri dacă tot ne urăm pe munca şi talentul lui.
Versurile astea m-au inspirat:
„Ce dar sa-ti fac acum ca-i primavara? Din nori iti cos o rochie usoara.
Din ghiocei iti fac o cingatoare. La gat iti pun sirag de lacramioare.
Te-ncalt cu pantofiori de toporasi. Sa fii cea mai frumoasa din oras.
Vrei si bratari? Ba inca si cercei? Iti fac un set complet din brebenei.
Si gata! Nu mai am, stii bine, c-am cheltuit vreo trei poieni cu tine!
Mai vrei si pace, bucurii si sanatate? Din astea n-am. La Dumnezeu sunt toate!”

Dacă ştiţi autorul, vă rog mult să-mi spuneţi, îl trec negreşit aici. Chiar m-aş bucura să-l găsesc, nu e în regulă că-i „umblă” versurile aşa, orfane, pe peste tot.