Sunt un spam, nimeni nu mă vrea

No, bun. Postarea asta nu era planificată. De fapt, nicio postare nu e planificată dar asta a venit aşa, ca submarinu’ lui Fifor (hait!), de musai ce e şi de al naibii ce s-a făcut wepeul. E fix ca un copil căruia nu i-ai refuzat niciodată nimic şi o singură dată când l-ai rugat să nu mănânce îngheţată după un kil de piersici, face crize de nervi cu trântit pe jos şi dat din picioare. Dar cred că ştiu de unde mi se trage.
Miercuri, cineva îmi trimite sms în care-mi cere adresa de mail ca să-mi poată trimite ceva ce nu încape pe sms. Îmi scrie că vrea să-mi ştie părerea despre acel ceva. Dau adresa, nema răspuns. De niciun fel. Nu-i bai, aştept. Intru pe mail. Nimic. Dau refresh, nimic. Mai stau. Iar dau refresh, iar nimic. Tot aşa până spre seară. Că aşa-s eu, ce să şi fac cu mine? Când omu’ mă roagă şi apuc să zic că da, apăi aia devine prioritate. N-a venit nimic. Cu refreşul sunt oricum obişnuită, nu-i bai. Dar când zice că trimite şi nu trimite, e bai. Şi am zis în gând că fbsdtkfgjug.

A doua zi, adică ieri. Intru în magazin, iau ce-mi trebuie, ies. Vreau să sun pe cineva. Telefonul nu e la locul lui în buzunar. Îngheţ. Caut în geantă, nu e. Vreau să răstorn geanta în mijlocul trotuarului dar am o reţinere aşa că nu o răstorn dar mă bag în ea până la buric. Nu e. Telefonul, zic. Fug înapoi în magazin şi, precipitată, întreb pe omul de la casă şi implicit pe vânzătoare dacă n-au găsit un telefon. N-au. Mă trec transpiraţiile. Ies din magazin, bag mâna-n buzunar şi găsesc telefonul, puţin mai jos decât stătea de obicei. Mulţumesc în gând tuturor îngeraşilor de la companiile de telefonie că nu mi-a sunat în buzunar cât eu, cam palidă, întrebam în magazin de el. Dar printre mulţumiri mi-a scăpat şi un fbsdtkfgjug. Al doilea.

După 10 minute, primesc sms: trimis. Aştept părerea ta sinceră. Răspund politicos că nu pot chiar în acel moment, sper că nu e grabă, voi vedea puţin mai târziu. Răspunde: k. K? Mor când văd k-ul ăla. Nici măcar ok nu merit? fbsdtkfgjug. Al treilea.
Ajung la mail, văd despre ce e vorba, cercetez şi scriu sms cu părerea. Nu aveam ce să zic de rău, chiar nu. Aşa că am zis de bine. Argumentat. Şi am felicitat şi am urat de bine. Răspuns: Ms. Atât. Ms. Şi am scăpat vreo trei de fbsdtkfgjug. Nu e urât dar e cu pui şi pisici. Că eu nu prea pot cu altceva. Dar a fost cu patimă.
Nu am făcut nimic pentru mulţumiri dar nici să-mi dai cu ms-ul în mesaj. Trebuia să scriu că-i o mizerie, ca să primesc şi eu un răspuns dintr-o propoziţie? Mă rog.

Intru pe blog. Citesc, îmi place, vreau să comentez. Scriu, apăs, dispar. Dau refresh, nu mai apar. Ies. Intru în altă parte. Aceeaşi treabă. Dau cu fbsdtkfgjug şi-mi văd de treabă, bucuroasă că totuşi sunt cazuri izolate.
Azi se intensifică maladia. Din 5 cazuri, în 3 sunt în spam. Ştiu, nu-i frumos să zici de fbsdtkfgjug nici măcar când e doar cu pui şi pisici dar sunt şi eu om, am şi eu răbdarea mea.

Sunt la izolare. Vă rog, cu ochişori de căprioară, verificaţi prin beciuri şi dacă mă vedeţi acolo, înfrigurată şi însetată, bifaţi că nu-s spam înainte să mă lăsaţi în libertate. Vă rog mult! Promit că nu umblu la butoialele de vin cât mă ţineţi la răcoare dar am mare nevoie să mă bifaţi, să scap de belea. Nu ştiu de la ce mi se trage dar sigur e şi de la pisici ceva pe-acolo 😀

Update: se pare că problema e şi mai mare. Scriu comentariu, apăs trimitere şi dispare. Nici tu spam, nici tu moderare. Ce să fie, oare?

Foto