Mama ei de tulburare

Pe cuvânt că am dat copy-paste la ultima parte din titlu! 👿 Dar revin la asta.
A fost o perioadă-n adolescenţa mea când avem o treabă cu aluniţa de pe nas sau de deasupra buzei superioare. În sensul că-mi doream şi eu una. Ori pe nas, pe o nară mai exact, ori pe undeva în partea stângă sau dreaptă, deasupra buzei. Nu i-aş spune fantezie, eram prea copilăroasă să am fantezii cu aluniţe şi nici nu era vorba de asta, eu îmi doream pentru mine. Pur şi simplu îmi plăceau. Nu ştiu dacă le consideram sexi pe fetele care aveau. Dar sigur mi se păreau mişto. N-a fost să fie.

Din copilărie şi până-n zile noastre, mi s-au părut foarte mişto persoanele „rârâite”. Ştiu copii care au fost sau merg la logoped să îndrepte r-ul, ştiu adulţi care poate consideră asta un defect şi poate unii sunt complexaţi dar eu mă declar perfect fascinată de asta. Sunt două tipuri de persoane pe care, din acest punct de vedere, le-aş asculta vorbind zi şi noapte: pe cei din Republica Moldova şi pe rârâiţi. Şi sâsâiţii sunt dulci când vorbesc dar, cu tot dragul, sunt pe locul doi în preferinţe.
Ei, asta nu mi-am dorit. Pentru că eu prefer să-i ascult vorbind. Şi cât să vorbesc singură, să mă aud? Ştiam deci că nu-mi va folosi prea mult asta.

Dar cumva, cine-a zis (chiar, cine-a zis? 🙄 ) că universului trebuie să-i ceri cu subiect şi predicat ceva, altfel el nu prea pricepe şi încurcă oalele, a zis bine. Că m-am trezit, fără să cer, cu nişte aluniţe-n pronunţie de mă paşte gândul să mă înscriu la clasa pregătitoare. Pare că glumesc dar nu-i chiar glumă.
De pildă, aseară mă uitam puţin adormită la un documentar despre TOC. Şi cum eu vorbesc cu mine-n gând de multe ori, am vrut să-mi zic că „fată, TOC înseamnă turbu… tulbula… turblurare… tulbulare… turburale…” şi m-am panicat. Mi-am zis că surdina e de vină, o avea vreun scurt, ceva. Am încercat cu voce tare. La fel: turblurare, tulbulare, turbulare… tul cum pisici îi zice?
Aş fi scris în google dar ce să scriu dacă nu ştiam să-i zic? Am lăsat aşa, dând vina pe starea de somnolenţă.

Azi dimineaţă… cine făcea vocalize lângă cana de cafea cu turbu… tulbula, tul – bu- ra-re- deci tulbula… ? Io, desigur. Nu mere nici aşe. Nu pot. Deci nu pot. Acum am scris în google tulbu şi mi-a dat cuvântul, am dat copy-paste.

Mi-a mai trecut panica atunci când mi-am amintit de un domn, învăţător la o şcoală dintr-un sătuc de munte, cu elevi pentru care şcoala era un fel de repaos de la muncile zilnice. Mulţi mergeau la şcoală după ce se asigurau că au muls sau tuns oile. Avea o lecţie cu o ciocănitoare. După ce a auzit de la copii cuvântul în toate formele lui, de la ciocinotoare la cocionitoare, de la cionicătoare la coniciotoare, bietul om s-a trezit în imposibilitatea de a mai spune forma corectă. S-a dus în clasa paralelă la colega lui şi a răcnit: „cum mama dracului îi zice la pasărea asta?”.
Mno, aşa şi io.

Foto

Reclame
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

80 de răspunsuri la Mama ei de tulburare

  1. firdeiarbainbataiavantului zice:

    Tare turbu… tulbu… turblurarea ta. Na, că m-am molipsit şi eu. Se întâmplă şi pe la case mai mari. Cred că toţi avem câte un moment când nu ne iese câte un cuvânt. Mi-a plăcut mult cum ai descris pocinogul. În privinţa rârâiţilor, presupun că eşti topită după francezi. Sigur că dacă te naşti în limba respectivă, este simplu să graseiezi. Dar dacă nu… Vorbesc din experienţă proprie. Când mă concentram să graseiez şi eu ca tot francezul, îmi pierdeam şirul gândirii. Probabil că, în felul meu, dădeam în turbu… tul… mama lui de cuvânt.

    Apreciază

  2. Fabiola Ion zice:

    Potecuţ, am râs de m-am prăpădit. Sunt la serviciu şi tot încerc să înţeleg ce tot pisici zice un furnizor. Eu… ha, ha, ha, hi, hi, hi… Clar, azi nu mai fac nimic, că se uită ăsta în X la mine, vrea şi el ce-am fumat eu… Pe bune, de lunea aşa veselă? mă întreabă.

    Apreciază

  3. Iosif zice:

    Poate daca sorbeai o carafa de tulburel, nu te mai tulburai atât de tare (cuvintele) ! 🙂
    O zi cât mai netulburata, draga Potecuta !

    Apreciat de 1 persoană

  4. Ella zice:

    Io tulburari de comportament nu am! Am avut o data tulburari în a pronunta llitera R dar mi-a trecut tulburarea printr-o alta tulburare … 😀 Asa ca tulburand apa … am facut valuri! 😀
    Iti doresc sa nu te tulburi … o viata întreaga! Cu drag! 🙂

    Apreciază

    • Cu ce ţi-am greşit, Ella? 😦
      Noroc că nu trebuie să citesc comentariul cu voce tare că n-aş putea cu atâtea tul bu rări. Ioi, ce mi-ai făcut. Da te iert, că îmi eşti dragă! 😉
      Îţi mulţumesc frumos! Te îmbrăţişez cu drag!

      Apreciază

      • Ella zice:

        Ioi ce m-am tulburat! Am crezut ca te-ai suparat pe mine!
        Nu de alta dar mi se întorcea „tulburarea” înapoi si nu mai puteam nici eu sa-l pronunt pe R! Ziceam „fuficuta” în loc de forfecuta! Na, ca am putut sa zic! 😀
        Zau asa ziceam cand aveam 5 ani … de m-am facut de ras la prietenele mamei mele! 😀

        Apreciază

  5. anasylvi zice:

    Ahahahhhhhhhh! cat am ras! o tulburatoare tulburare…

    Apreciază

  6. April zice:

    Eu sunt rârâită și se aude groaznic, mai ales când mi-e înregistrată vocea. Dacă așa de mult ți-ar plăcea să mă asculți, ce zici să-ți fac un cd cu poezii, cântece…. ce vrei tu? :))

    Apreciat de 1 persoană

  7. mozaicul zice:

    Rămâi…netulburată 🙂
    (alunițe pe nas să nu-ți dorești, că vin toți la tine – prieteni, străini – și încearcă să te șteargă, crezând că ai o mică pată de…cafea/ciocolată?!….și nu-i plăcut să te apuce toți de nas) 🙂

    Apreciază

  8. 9 zice:

    Îmi aduc aminte de fiul surorii mele care atunci când învăța să citească pocise cuvântul ciuperci și-i spusese ciuperici. Iar ai mei când erau mici desenelor animate le spuneau zimate, chiar dacă știau să spună cuvintele, o luau pe scurtătură. Cât despre ,,turburarea,, de care vorbești, am văzut și eu o emisiune, mi se pare o boală înfiorătoare.

    Apreciază

    • Sunt delicioşi copiii când pocesc cuvintele. Eu ştiu că e bine să fie corectaţi dar mi se rupe inima când aud pe cineva corectându-i.
      Of, da. E gravă. Nu am vrut să fie ăsta subiectul că acolo chiar nu e loc de glumă. Dar problema cu pronunţia cuvântului chiar e reală 😳

      Apreciat de 1 persoană

  9. Ana zice:

    Stai linistita, ca nu esti singura..! 😃

    Apreciază

  10. ane zice:

    Tu ești excepția care întărește regula. 🙂

    Apreciază

  11. Mă înscriu şi eu în clubul ăsta, că de, cine nu a avut vreo tulburare?!?
    Rârâiți am în familie ( pe mama şi soț, ambii şi săgetători), dar ori sunt eu obişnuită prea tare cu ei, ori chiar nu e atât de pronunțată rârâiala.
    Alunițe nu-mi doresc pentru că am, chiar dacă nu atât de vizibile. 😊
    Abia acum îmi dau seama că ai un dar aparte de a ne trage de limbă… 😆

    Apreciază

  12. Beta zice:

    Haioasa intamplarea dar n-ar iesi asa minunata daca n-ar fi scrisa de tine.

    Apreciază

  13. Ana G. zice:

    Ce-am mai râs! Și sunt la muncă…

    Apreciază

  14. psi zice:

    eu cu hialuronic aveam cândva o mare problemă, îl poceam de se roșea tot acidu’.
    și dooi: sunt peltică. da, am fost la logoped, până la urmă a cedat nervos și-a zis să nu mai merg. 😛 mie mereu mi-a plăcut dicția mea imperfectă, nu știu zău de ce au dorit alții să mă corecteze. :)))))

    Apreciază

  15. gelu gelu zice:

    Esti o duuuulce! Muuuua…😚😚😚
    Seara frumoasa!🤗🤗🤗

    Apreciază

  16. Ştefania zice:

    Ce m-am mai înveselit potecuţă de tulburarea ta!
    O seară netulburată şi o săptămână veselă şi rodnică îţi doresc!
    Te îmbrăţişez draga mea ❤ ~~~~

    Apreciază

  17. Diana zice:

    Ai reusit sa ma inveselesti cu tulburarea! 🙂 A fost o clipa in care am citit si nu mai reuseam sa zic cuvantul… Doar o clipa. Candva, in adolescenta, m-am chinuit cu „caramea” – imi iesea orice dar nu caramea.
    Noapte buna, si zi frumoasa! 🙂

    Apreciază

  18. Eu am avut odată problema cuvântului ceferticat,…ceterficat,…cerfeticat,… numai certificat nu-mi ieşea. Sânziana, fata mea, l-a stâlcit când mi l-a cerut să-l ducă la grădi. Am vrut să o corectez şi o după-amiază, o noapte şi o dimineaţă m-am perpelit încercând să-l pronunţ. Atunci nu ajunsese google la noi, cutia cu acte era la mama naibii pe un dulap, soţul meu „păsărilă-lăţ-lungilă” era la muncă. Am citit triumfătoare de pe act, în dimineaţa următoare, după ce mă trecuseră toate apele. Mă luaţi şi pe mine în clubul celor ce tublu…turbul…tubur….(aşa cum ziceţi voi) apele?

    Apreciază

  19. Cred că fiecare avem câteva cuvinte la care ne împleticim. De pildă, eu nu pot să mă dezvăț de a scrie ”prizionieri”, iar dacă-l scriu din inerție și nu revin cu corectură, așe rămâne. Mai e și ”blagoslovenie” sau ”blaglosovenie”, că nici nu știu care-i corect până mă uit în dex. 🙂

    Apreciază

  20. Monik zice:

    :)) Potecuta, tu scrii despre tine sau despre mine? Zau ca aveam aceleasi dorinte in copilarie. Nu m-a ascultat nimeni in schimb. Dar m-am facut in facultate cu o prietena rrârrrrâită, conteaza, nu? Eu daca repet de 3 ori acelasi cuvant nu mai are sens in minte si il scot pe dos, dupa ureche 😬.

    Apreciază

    • Şiii tu? Am mai avut o pasiune legată de gropiţele-n obraji dar n-am scris şi despre asta că după aia te miri ce portret robot făceau unii 😀
      Cum să nu se pună? Ce norocoasă ai fost!
      Te pup, draga mea! Tare mă bucur că ai trecut pe la mine şi acum!

      Apreciat de 1 persoană

      • Monik zice:

        Pe la tine trec mereu cu drag. Sa stii ca din punctul asta de vedere natura m-a inzestrat cu una pereche gropite foarte evidenta. Ele ma cam sacaiau in copilarie. Hahha, da’ imi imaginez potretul robot. Cum ziceti ca arata? Pai arata cam asa, domnu’ politist: alunita à la Marlyn Monroe, gropite ca Jennifer Garner si … era raraita :))). Te pup

        Apreciază

  21. Irina zice:

    😆 Și eu îmi doream o aluniță pe buza superioară, iar acum sunt plină de alunițe pe toată fața, nu mai spun de corp. Deci, ai grijă ce îți dorești, să nu ți se întâmple! Rârâiții nu mi-au plăcut niciodată, deși n-au nicio vină, efectiv mă iritau vorbind, dar am avut parte și de așa ceva, după principiul ,,De ce ți-e frică nu scapi.” 😀 Și de multe altele de care m-am ferit nu am scăpat.

    Apreciază

  22. O povestire plăcută plină de haz!

    Apreciază

  23. bogdanvi zice:

    Pe mine ma intreaba oamenii daca sunt francez, dar nu ma intereseaza sa imi schimb „r-ul”. E al meu si il iubesc. :)) Oricum, m-a amuzat povestioara.

    Apreciază

  24. ,,eram prea copilăroasă să am fantezii cu aluniţe” =))))))
    Te ador, potecuță!
    Aveam și eu de astea, nu puteam să zic glugă, o dădeam de la glogă la guluogă. Mai grav, într-o zi am uitat verbul a mânca. Să mă vezi cerând explicații: cum îi zice la aia de dai din gură și mesteci? :))

    Apreciază

  25. Ai noroc că m-ai făcut să râd, după ce că te-ai legat de alunița de pe nasul meu! Și mai râd și acum. Am pățit și eu, interviu foarte serios despre salarii, chestii în sănătate și nu-mi venea în minte ce fel de asistenți sunt la spital! (poate că aveam atenția atât de distributivă încât nu mai auzeam ce gândesc, de mi-a ieșit asistent medicinali! Medicali-mi-a zis omul, dar am reușit să inveselesc un pic atmosfera!
    Bravo, potecuță!

    Apreciază

  26. centrefold zice:

    Te poti baza pe noi sa iti corectam greselile de pronuntie, asa cum ne bazam si noi pe tine sa ne corectezi tulburarile de personalitate 🙂

    Apreciază

    • Dacă reuşesc să le corectez pe ale mele, voi încerca să vă dau câteva ponturi. Dar nu te baza pe mine, încă nu mi-am descoperit toate tulburările 😀
      Îţi mulţumesc pentru că ai mai trecut pe la mine!

      Apreciază

  27. doar verde zice:

    Mulțumesc!
    A fost cea mai potrivită lectură , aptă să mă „extragă” din starea de „gri” a acestei zile!
    Chiar, parcă am fost tub…tul…mă rog, de o cioc…coc..mno! 🙂

    Apreciază

  28. Alex zice:

    Ha,ha! Mi-ai amintit de frățiorul meu cel mic (bine, acum e ditamai omul), care așa ce le pocea pe cuvinte când era mic. Și el zicea la ciocănitoare: „cionicătoare”, de ne stricam de râs, când ăl auzeam. Iar la coropișniță, lui îi ieșea: „coroșpișniță”! Sau… „lomocotivă”! Și multe altele, de care ne amuzăm și acum, când ne întâlnim.
    Sărut mâna, dragă Potecuță, pentru că mi-ai prilejuit faine aduceri aminte! 🙂
    Zile bune și frumoase!

    Apreciază

  29. Ce nostim. ..mi -ai amintit cu povestioara asta de fiul meu, acum vreo 22 de ani care învăța să citească și era vorba în text de cașcaval ☺așa de tare îl încurca cuvântul că până la urmă paşcagal îl citea și de abia am reușit să îl conving sa pronunțe cuvântul corect, mai ales că noi toți râdeam, iar el micuț fiind i se părea că sună mai bine paşcagal decât cașcaval. ..Toate gândurile mele bune către tine, și o seară plăcută draga mea. ..Ai reușit să mă scufunzi în butoiul cu amintiri.Multumesc!

    Apreciază

  30. Ei, na acuma e ditamai inginerul. ..iți poți da seama unde m – ai dus cu povestioara ta drăguță. ..Râde cu gura până la urechi când îi amintesc. ..Te pup ești o drăguță! Mulțumesc lui Dumnezeu că mi te -a scos în cale!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s