Am văzut, înainte de sărbători, o emisiune în care concurenţii aveau de ghicit vârsta unor oameni care apăreau pe rând în faţa lor, unii fiind persoane publice. Le spun aşa ca să evit termenul de „vedete”. Printre concurenţi a fost Marian Drăgulescu şi încă doi, îmi scapă numele lor, dar oricum nu ei sunt subiectul. În faţa lor, Nicolae Furdui Iancu şi fiul lui. S-a zis un 50 o dată apoi s-au legat de faptul că fiul lui, înalt cât el, ar trebui să aibă în jur de 25-30 (ziceau ei) deci el nu poate avea numai atât sau ba da, că poate l-a făcut de tânăr şi în fine, negociau între ei. Dacă nu mă înşel, Drăgulescu a fost cel care a spus că are peste 70, moment în care, spontan sau regizat, artistul chiar a făcut ochii foarte mari. Şi avea ca argument faptul că el îl ştie de la televizor de când era mic, că se uita la el şi îl asculta, şi părinţii lui îl ascultau deci trebuie să fie destul de bătrân. Nu a greşit decât cu mai mult de 10 ani dar asta contează cel mai puţin acum, când uşor-uşor încerc să intru în subiect.
Logica lui nu era deloc de condamnat şi m-am gândit că da, sunt foarte mulţi oameni, în jurul nostru sau doar pe ecranele din faţa noastră, care erau mari când noi eram mici. Şi care parcă au rămas la fel deşi şi noi ne-am făcut mari între timp. Am crescut ştiindu-i undeva, într-un context, şi azi, când dăm timpul înapoi, ne vine greu să îi plasăm într-un timp exact. Parcă imaginea lor a îngheţat într-un atunci care se topeşte brusc într-un acum şi am vrea să spunem că ei sunt aici de când e toată lumea asta, că aici şi aşa au fost tot timpul.
Şi când îţi socoteşti tu vârsta şi îţi aminteşti de tine mic şi de ei mari, nu-i aşa că ai tot pune an peste an şi veac peste veac? Că uneori parcă au trecut osutăşicevadeani de când te-ai cunoscut şi ai început să te ştii. Toţi cei care erau deja acolo când tu te-ai întâlnit… trebuie să aibă măcar puţin peste toţi anii ăştia. Şi alteori, parcă a fost ieri. Şi ieri, ei tot acolo erau.
Şi sunt oameni Mari. Care-s Mari de când erai tu mic. Şi care ţi se descoperă brusc. Ţie, cel ajuns mare. Ţi se arată aşa cum nu i-ai fi înţeles atunci. Şi asta îi face şi mai de iubit. Şi asta te face să te cuibăreşti atunci când îi găseşti aşa, să te faci din nou mic, mic-mic, atât cât să-ţi încapi în palmă şi să îi regândeşti şi reinventezi, să-ţi resetezi amintirile despre ei, să le dai şi-o nuanţă, nu doar un nume.
Horaţiu Mălăele arată aşa de când îl ştiu. Nu personal. De pe scenă şi de la televizor. Şi de nişte ani. Cam osutăcinzecişiceva. Am acum în minte imaginea clară cu el pe scenă, în faţa sălii pline, dezordonat îmbrăcat, cu cravata atârnând, cu o sticlă-n mână, împleticindu-se şi bâlbâindu-se, dând senzaţia că nu mai ştie replicile, că nu mai poate vorbi. Ştiam că e actor, ştiam ce e un actor, voiam să cred că se preface. Dar, deşi dusă prin săli de spectacole cât de des s-a putut, mintea mea nu prea putea înţelege genul ăla de perfecţiune. Îmi era teamă să nu cadă de pe scenă deşi nu văzusem în realitate oameni beţi care să cadă-n faţa mea. Înţelegeam glumele, râdeam şi eu, dar mă gândeam că poate lumea râde de el, că e beat. La finalul momentului a fost perfect lucid şi a ieşit din scenă perfect drept, aşa cum perfect beat a fost cu câteva minute înainte. Şi a rămas imaginea asta.
După un an sau mai mult, când urma să mergem iar la spectacol, am şi întrebat-o pe mama dacă iar vine beat. N-a venit aşa. A venit doar… uituc.
L-am văzut în multe roluri, am lăcrimat de câteva ori ascultându-l şi, fără să folosesc îngrozitorul „cel mai mare”, fără să cred în acest cel mai…, mi-am spus mie că e mare şi mi-am dorit, tot mie, să mă fac mică, să-mi încap măcar în buzunar, în clipa care-mi mai dezvăluia câte ceva ce mi-a scăpat. Câte ceva ce oricum n-aş fi putut pricepe. Nu atunci, la vârsta la care, deşi ştiind ce e un actor, înţelegând ce face un actor, mă temeam să nu cadă din picioare omul care părea atât de beat încât nu puteam crede că e doar un rol.
M-am făcut mică, cât să-ncap într-o secundă, şi când am citit asta:
„mi-e dor de tine
mi-e dor de tine,
ca unei beri de-un pic de gheață
ca unui mort de-oleacă viață
ca unei Londre de o ceaţă
ca unui do de-o cântăreață
ca unui ac de-un pic de ață
ca unei carți de o prefață
ca unei pușcării de-o hoață
ca unui mic scanal de-o țață.
și iarăși, pentru a câta oară,
ca unui eschimos de-o portocală
ca unui tren de-o mică gară
ca unui pepene de-o vară
ca unui pesimist de-o cioară
ca unui azi de-odinioară” – Horaţiu Mălăele
şi apoi am redevenit omul care s-a făcut mare şi-am venit să vă spun că eu cred că sunt unii oameni mari care-s mari de când eram noi mici. Dar cred că ei nu ştiu asta.
Cred că, pe undeva, ar trebui să ne bucurăm că putem rămâne mici în amintirile noastre mari. Frumos ar fi să putem ajunge şi noi amintiri mari pentru nişte alţi noi mici.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ay, ay, ay, ce frumos e jocul tău de cuvinte! Şi cât de multe spune!
Da, ar fi bine să putem face asta, să ne putem deveni… . Dar oare ce e făcut pentru asta?
O zi cât mai bună!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dacă ştiam, acum eram deja… mare. Şi tu să ai un weekend liniştit.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De fi-va
„de fi-va supărarea ta un punct în zare,
această perspectivă mă miră și mă doare,
de fi-va supărarea ta un pumn de cuie,
această răstignire mă moare și mă suie,
de fi-va supărarea ta perna de pat,
pe care somnu-ți stă culcat,
de fi-va ea, așa cum pare ,
o mică sau mai mare supărare,
tu află acuma, mândra mea
poveste,
că că dacă totu-i trecător,
și asta este.”- Horațiu Mălăele
(„Rătăciri” 2013, pag. 33)
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Îţi mulţumesc mult pentru că ai adus şi asta aici! Minunată alegere!
Ce mai poţi comenta aici? Nimic. Aşa că îţi spun doar că îţi urez o zi frumoasă!
ApreciazăApreciază
Eu l-as nominaliza în acest clasament al proiectiei spatio-temporale, copil-adult, pe actorul Florin Piersic. Adevarul e ca-mi plac grozav piersicile ! 🙂
O noapte de vis, draga Potecuta si un week end sublim !
ApreciazăApreciază
Da, el chiar merită un loc în clasamentul ăsta chiar şi numai din acest punct de vedere.
O zi bună şi ţie!
ApreciazăApreciază
Da. Asa este!
Frumos ai spus! Esti talentata!😚😚😚
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc mult! Însă mi-e tare greu să accept acum acest termen. Deşi mă bucură mult, în contextul în care vorbesc despre asemenea talente, eu mă retrag într-un colţişor.
O zi frumoasă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Emoționant. Referitor la eternul actor și marele om, abia aștept să văd noua ecranizare la Moromeții. Într-o piesă de teatru, când l-am vazut prima dată, aceeași senzație: prea multă realitate! Un adevărat maestru! În altă ordine de idei, eu așa simt și cu marele Jean Constantin, mereu acolo, fara varsta, prezent si azi.
ApreciazăApreciază
Şi eu aştept filmul cu nerăbdare. Sper să nu mai am mult de aşteptat!
Când vine vorba de Jean Constantin, deşi l-am văzut în mai multe roluri, prima imagine care-mi vine-n minte e asta:
ah, şi acum realizez că dintre cei de pe canapea numai Dichiseanu mai e. Şi zilele trecute am revăzut Păcală cu un Papaiani genial.
Îţi mulţumesc şi îţi doresc o zi bună!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Din păcate nu pot accesa link-ul. Timpul trece. Refuz să mă gândesc ce vârstă are Johnny Depp 🙂 Nu sunt o foarte mare cinefilă și la teatru ajung rar, însă sunt convinsă că există actori extrem de talentați și în generația actuală, oamenii mari ai copiilor de azi.
ApreciazăApreciază
Nici dacă intri pe pagină nu-l vezi? Sper că doar din căsuţa de notificări nu merge.
Daaa, din fericire, chiar sunt. Şi e tare bine că sunt! 😉
ApreciazăApreciază
Inițial nu apărea deloc pe pagină, că așa am făcut, însă acum merge. Mulțumesc frumos!
ApreciazăApreciază
Oh, ce bine! Îţi mulţumesc că ai intrat să verifici!
ApreciazăApreciază
Ieri am citit un articol despre Alain Delon si am fost surprinsa sa aflu ca are doar 82 de ani… 🙂 Imi imaginam ca e mult mai… mare, tocmai pentru ca era mare cand l-am vazut prima data in film, si eram tare mica. 🙂 Tu ai spus atat de frumos ceea ce eu n-am reusit decat sa… balbai.
Weekend frumos iti doresc!
ApreciazăApreciază
Exact! Cred că aşa funcţionăm, în felul ăsta facem conexiunile. Şi e posibil ca formatul emisiunii de care aminteam pe asta să se bazeze. Că nu era vorba de o jignire la adresa lui Nicolae Furdui Iancu. Dar aşa s-a gândit şi Drăgulescu, că dacă era mare când el era mic, nu poate avea doar în jur de 60 de ani.
Şi aşa e cu mulţi alţii.
Îţi mulţumesc mult, Diana! Îţi doresc şi eu o zi frumoasă!
ApreciazăApreciază
Ei, nu stiu! Ba stiu….gandeste-te ce ar spune domnul Malaele despre domnul Grigore Vasiliu Birlic? Pe care, domnul Malaele, cred eu, l-a mai „prins” inca jucand pe scena sau in filme…Si ei cred ca se gandesc asa.
Personal am avut un soc cand l-am vazut pe Iurie Darie-Dumnezeu sa-l odihneasca!- la emisiunea lui Maruta…eram de genul „say what?”.Ca eu fusesem amorezata in limba de mnealui, mai ales in seria filmelor BD…si ce vedeam pe ecran? Intelegi ce zic?
Timpul nu iarta pe nimeni!
Te pup!
ApreciazăApreciază
Sigur, Ana. Eu am dat doar un exemplu, nu e ăsta un etalon universal valabil. Fiecare are propria imagine a cuiva, a altcuiva, atunci când vine vorba de asta. Şi da, şi ei îmbătrânesc, e drept. Dar, în cazul multor actori pe care nu i-am mai văzut în ultimul timp, imaginea rămasă-n minte e poate cea dintr-un film în care erau mult mai tineri. Şi aşa îi ştii. Sau, cum ai spus tu de Birlic, eu îl ştiu aşa cum arăta în ultima parte a vieţii lui, din filmele de atunci. Deşi el a fost şi mai tânăr de atât dar eu nu mi-l pot imagina altfel.
Uf… m-am amărât tare atunci, cu Iurie Darie. Ar fi avut dreptul la decenţă, ar fi meritat discreţie. A fost expus dureros de indecent şi nici acum nu înţeleg de ce. Aproape că m-au durut fotografiile alea apărute-n presa vremii.
Zi minunată îţi doresc! Pupici!
ApreciazăApreciază
Nici eu nu am inteles tampenia cu pozele….tind sa cred ca nevasta-sa era dusa cu pluta, cel putin asa parea…
Pup si iooo… 😙😙😙😙😙
ApreciazăApreciază
Şi eu cred că ea a avut o scăpare gravă…
Seară frumoasă, draga mea!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Încă o dovadă că mai avem actori mari, dar, din păcate, ne dăm seama doar când se duc dintre noi și ne lasă să ne amintim rolurile atât de bine jucate, pe care atunci le simțim cum au crescut în valoare. Precum valoarea picturilor după moartea autorilor.
ApreciazăApreciază
Aşa e, Petru! Şi eu m-am mai revoltat când, la plecarea câte unui actor, se vorbea că a plecat cel mai mare, cel mai iubit, cel mai.
Dar vezi, ne luăm şi noi cu viaţa. Şi uităm şi îi uităm. Că ăsta-i cursul. Dar e bine totuşi că ne rămâne câte ceva din munca lor.
Zi bună îţi doresc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu stiu care-i treaba cu actorii, desi ma consider a fi unul dintre ei, dar ce stiu e ca eu cind eram mic, doream sa fiu mare. Iar acum ca sunt mare, mi-as dori sa fiu mic. De unde trag concluzia ca niciodata nu ne mai dorim ceea ce avem si regretam ceea ce am pierdut. Dixi!
In alta ordine de idei, mai stie cineva, ceva, de Ivy? Ca a disparut si stiu ca avea oarece probleme de sanatate. Dar de Dragos? Ca si ala a disparut in eter. 😉
ApreciazăApreciază
Trecem toţi prin asta şi cred că vor mai trece şi alţii, e cumva natural, nu ştiu.
Nu am mai vorbit cu Ivy dar a făcut un share, a repostat ceva în 2 decembrie pe blogul ei. Sper că e bine. Ea oricum a anunţat pe blog că nu va mai scrie dar ne va mai citi din umbră. Cu ocazia asta, o putem ruga să ne dea măcar un like să ştim că e cum sperăm, adică bine.
Dragoş nu mai vine pe la mine dar l-am văzut comentând la Mugur şi Irina, semn că e bine. Sau, mă rog, atât cât să aibă chef, timp şi dispoziţie de bloguri. Pe blogul lui, cel pe care-l ştiam şi îl am la follow, nu a apărut nimic de mai mult timp deci ori nu mai scrie, ori are alt blog. Dar la Mugur chiar zilele astea a comentat deci e ok.
ApreciazăApreciază
Da, si eu sper ca Ivy sa fie bine si sa mai dea un semn de viata din cind in cind.
ApreciazăApreciază
Necazul este că pe actorii mari îi vedem nemuritori și avem un șoc atunci când moare câte unul…
ApreciazăApreciază
Da, cam aşa e. Ne rămân rolurile lor. Şi ne bucurăm de tinerii actori, extrem de talentaţi şi ei.
ApreciazăApreciază
Frumoase versurile lui Horaţiu Mălăele!
ApreciazăApreciază
Mă bucur că îţi plac şi ţie!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi-e nu îmi place actorul, Horatiu Malaiele. Versurile sunt bunicele 🙂
ApreciazăApreciază
Sigur, e chestie de acel gust care nu se discută. Şi părerile sunt respectate, indiferent de cum sunt ele. 😉
ApreciazăApreciază
😉
ApreciazăApreciază
Eu una… uf, nu prea pot spune c-aș „crede” în oameni mici sau mari, cu excepția referințelor de vârstă. sunt sigură că știi la ce mă refer. Fiecare are cumva propria „măreție,” simt eu, iar cei mici uneori… și mai și. Îmi place tare mult Horațiu Mălăele, umorul și eleganța, indiferent de moment, iar poezia… mi-a plăcut și ea mult, n-o știam, mulțumesc, mi-a făcut seara și mai cu dor, aici, pe Poteci. 🙂
ApreciazăApreciază
Sigur, Nicole. Fiecare om e mare în felul lui, în universul lui. Dar nu pe toți avem bucuria de a-i întâlni.
Mă bucur mult că ți-a plăcut! Îți mulțumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
L-am văzut pe Horaţiu Mălăele în mai multe spectacole la televizor şi chiar şi în realitate.L-am îndrăgit mereu, dar mai cu seamă mi-a rămas în minte imaginea lui ca simplu trecător pe stradă. Eram, acum câţiva ani în Bucureşti, în apropiere de Televiziunea Româna. Horaţiu Mălăele şi Radu Beligan au ieşit de la televiziune, cred. Lumea le-a croit culoar pe trotuar şi ei au trecut firesc în mareţia lor, eleganţi si modeşti în acelaşi timp. Horaţiu Mălăele şi-a dus o mână în dreptul inimii şi cu o uşoară înclinare a trupului ne-a adresat fiecăruia câte un zâmbet cald. Radu Beligan strângea la piept o carte şi cu un zâmbet discret ne-a mângâiat pe toţi. Atunci mi s-a părut că văd doi îngeri în rolurile unor oameni pe pământ.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Doamne, ce tablou minunat!
Asta cred că e diferența între artist şi vedetă, între talent şi… popularitate. Îngeri, aşa cum i-ai perceput, pot fi foarte puțini.
Mulțumesc pentru momentul ăsta!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
El era un om mare când eu eram mai mic,
El a crescut mai tere, eu am rămas pitic.
Dar astăzi, când privesc temător înapoi,
Văd că îmbătrânim, ne trecem amândoi.
Superbă trecerea ta în revistă a oamenilor mari de când eram noi mici, dar care au rămas mari, deși între timp noi înșine am devenit mai mari în vârstă, rămânând cumva copilul de altădată.
Am să mă refer chiar la exemplul luat de tine, Mălăele, care juca deja teatru când eu abia terminam liceul, dar pe care-l vedeam deja a fi mare, deși nu ne despart decât vreo trei ani ca vârstă. Astăzi îl percep ca fiind… tânăr, ca si cum el nu a îmbătrânit, ci și-a păstrat vârsta de atunci. Mă aștept ca eu să mă „trec”, iar el să continue să joace roluri, mă aștept ca el să nu îmbătrânească niciodată, căci arta îl face, cumva, nemuritor. Dacă încerc să privesc obiectiv, observ trecerea timpului și la el, ca si la alți mari actori pe care i-am văzut în lungul trecerii anilor, dar percepția subiectivă parcă îmi spune altceva.
ApreciazăApreciază
Ce frumoase-s versurile de început, Mugur!
Da, despre asta e vorba. Despre percepția subiectivă a copilului ce se uita mirat la oamenii mari. Şi cam aşa se vede şi acum, de la nivelul de adult…
Îţi mulțumesc frumos!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Wow, Potecutã, ce frumos ne-ai dezvãluit ceva ce era în sufletul nostru! Nu pot sã zic cã înteleg pe deplin, datã fiind vârsta mea, dar cred cã am simtit asta în ochii concurentilor când am vãzut emisiunea atunci…
ApreciazăApreciază
Îți mulțumesc, Suflete! Şi eu am zis doar ce am simțit. Că de ştiut… mai puțin 🙂
Te pup!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Horaţiu Mălăele este de o varsta cu fratele meu. Deci eu am prins perioada lui ‘de tinerete” în Romania. Dar pe vremea aceea nu îmi parea un actor deosebit … erau altii care „ne atrageau atentia!” fiind mult mai frumosi în comparatie cu Mălăele … 😀
In schimb pentru mine Gica Petrescu era „un titan” Nu eram dusa dupa muzica lui dar si la 15 ani dupa ce am plecat din Ro, Gica Petresc tot mai traia… sau Radu Beligan! Astia da „oameni mari”! Si la propriu si la figurat!
Duminica placuta, Potecuta!
ApreciazăApreciază
Sigur că sunt mulți, Ella! Nu am spus că el e etalonul. Şi ce norocoşi suntem noi că ei sunt aşa mulți…!
O zi frumoasă îți doresc!
ApreciazăApreciază
Mereu vor fi oameni mici printre oameni mari. Distincția e clara atunci cand cei mci stiu privi spre ei cu admiratie si uimire.
ApreciazăApreciază
Ce frumos ai spus, Monik!
Îți mulțumesc mult!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ti-am dat LIKE, dar trebuie și să-ți mulțumesc pentru această postare! Mulțumnesc, Potecuță! Și restul e tăcere!
Duminică frumoasă!
ApreciazăApreciază
În cazul ăsta, eu sunt cea care trebuie să mulțumească!
O zi bună, Erika!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Frumos spui potecuţă. Milioane de oameni se nasc în lumea aceasta, însă, doar câţiva rămân în istorie. Doar câţiva sunt aleşi să fie – mari!
La fel se întâmplă şi cu actorii, cântăreţii, compozitorii, pictorii,…
O seară superbă, îşi doresc! ❤ ~~~~
ApreciazăApreciază
Da, sunt prea puţini cei care au şansa de a arăta lumii ce pot, de a se arăta aşa cum au fost ei înzestraţi…
Îţi mulţumesc, Ştefania!
O zi frumoasă îţi doresc!
ApreciazăApreciază
Ce frumos ai scris, dragă Potecuță. M-ai făcut să-mi amintesc de unele întâlniri care m-au impresionat foarte mult, în copilărie. Actori, artiști, sportivi, personalități…Asemenea întâlniri te marchează e viață.
Mi-au plăcut tare mult versurile actorului Horațiu Mălăele. Un artist deosebit. Și actor, și pictor și poet..
Numai bine și o săptămână bună, dragă Potecuță!
ApreciazăApreciază
Mă bucur tare mult că ţi-am trezit astfel de amintiri frumoase, Alex! Sunt mulţi cei care au trecut la un moment dat prin viaţa noastră şi au lăsat ceva demn de a fi povestit.
Îţi mulţumesc frumos şi îţi doresc şi eu o săptămână frumoasă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sunt oamenii fără vârstă, fără legătură cu chipul, cu ridurile, cu depresiile si tragediile vieții. Intr-adevar Vedeta suna astazi oarecum… porno 🙂 Din păcate.
ApreciazăApreciază
Da, sunt astfel de oameni şi nu puţini…
M-am ferit să spun asta dar din păcate mare dreptate ai!
Îţi mulţumesc!
ApreciazăApreciază
Frumoase ganduri de reflectat la ele. timpul trece diferit in functie de varsta si de aici perceptia noastra.adica daca privim si in sens invers si daca vreun actor ne ar sti pe noi de cand eram mici si ne ar vedea acum ar zzice> cum,tu esti aia mica care mi a adus flori atunci pe scena? am reflectat si eu la aspectul asta vis a vis de copiii pe care ii stiam odata si care acum sunt studenti sau deja la casa lor. ei s au transformat foarte mult, pentru ca e o perioada a vietii in care evoluezi foarte mult, te transformi din copil in adult. dupa aceea gata, orice ai face tot adult ramai. 🙂
ApreciazăApreciază
Ce interesant şi ce frumos spui! Da, raportat la copii e şi mai mare şocul. De pildă, azi am văzut o poză cu un copil pe care-l ştiam bebeluş. Aşa era când l-am văzut ultima dată. Acum are 13 ani. Am rămas pur şi simplu înţepenită…
Că, vorba ta, adulţii rămân adulţi.
ApreciazăApreciat de 1 persoană