Doar un monolog

Eu sunt… un gând. Da, ştiu. Ştiu şi eu că sună ciudat, înţeleg şi eu că nu e cel mai bun mod de a te prezenta. Cel puţin nu oricui şi nu oriunde. Gândul nu are formă. Şi nici culoare. Să spui asta cuiva care-ţi cere detalii despre tine e ca şi cum ai spune că… Dar nu asta am vrut să spun. Gândul are greutate. Şi substanţă. Are început şi are viaţă. Are timp trăit şi are viitor. Are urme adânci lăsate de zări străbătute, aşa cum are şi pribeagul pe tălpile care-i ştiu toate depărtările mângâiate cu paşii. Dar nu, nu-s eu pribeagul ăla. Eu sunt un gând. Gândul poate avea aripi. Aşa cum noi, oamenii, avem pleoape. Şi el îşi mai ascunde simţirea acoperindu-se cu ele, cum noi ne ferim lacrimile închizând ochii. Ca-ntr-o tainică îmbrăţişare a sufletului. Dar nici asta n-am vrut să spun.

Ce chestie şi asta. Simţi, visezi, suspini, zâmbeşti sau tresari şi pui în câteva cuvinte tot tumultul ăsta. Şi-n câteva clipe, toată zbaterea de moment ajunge la privirile unor oameni despre care nu ştiai nimic. Şi-n faţa cărora, altfel, nu te-ai fi deschis aşa, nu te-ai fi lăsat citit atât de clar. Atât de uşor. Nu ţi-ai fi lăsat trăirile silabisite de buze străine. Căci noi, oamenii, suntem obişnuiţi să le ascundem, crezând că aşa le protejăm. Şi ne protejăm.
Dar ce spuneam? Că eu… sunt un gând. Ce nebunie! Zâmbesc cumva ştrengar şi în acelaşi timp ridic şi o sprânceană a mirare şi-a dezgust prost mimat. Sunt actor şi spectator. Îmi spun şi mă ascult, mă critic pentru copilăriile spuse şi apoi râd eu-actorul de mine-spectatorul nedumerit.

Ce ciudat ne manifestăm uneori noi, oamenii. Susţinem că omul adevărat e cel care se ascunde în spatele machiajului, în spatele hainelor, al măştilor şi al etichetelor. Vorbim de caracter accentuând cuvântul, ca să-i dăm importanţă mai mare decât îi dăm cu adevărat atunci când îl şi descoperim, nu doar când îl pronunţăm. Spunem că mai mult contează cum e omul, nu cum arată el. Şi atunci când omul ni se prezintă aşa cum e el în multele lui clipe de oglindire-n cuvinte, căutăm să-i aflăm culoarea ochilor ca şi cum fără asta nu-l putem contura şi, fără contur, trăirea nu contează.
În urmă cu mai multă vreme, cineva, o doamnă, mi-a sugerat să mă „legitimez”. Pentru credibilitate, spunea. Pe moment, am crezut-o. Poate a fost o glumă pe care eu nu am gustat-o dar i-am dat dreptate. Şi mi-am pierdut curajul. Mi-am spus că poate ea ştie că un cuvânt îşi pierde preţul dacă vine aşa… din neant. Dar apoi am zâmbit amar şi mi-am spus că şi sugestia aia tot din neant a venit. Mi-am spus că sufletului nu-i pui CNP şi nu-l înregimentezi între nişte date. Dar nu asta am vrut să spun.

Spuneam că sunt un gând. Am învăţat să iubesc cuvintele şi mă străduiesc să nu le dezămăgesc scriind ca să pară că ştiu să le mânuiesc. Pentru că nu ştiu. Există iubitori de cuvinte şi există făuritori de cuvinte. Nu sunt întotdeauna sinonime. Făuritorii transformă cuvintele în praf de stele şi mult timp după ce le citeşti porţi pe buze strălucirea lor. Iubitorii de cuvinte scot din cufăr ce cred ei că le-ar veni bine în clipa-n care se scriu. Şi atât. Strălucirea o dă cel ce citeşte şi simte. Se simte. Se găseşte sau regăseşte între ele. Eu nu ştiu să le fac să strălucească. Nu, nu asta am vrut să spun.
De fapt, nici nu mai ştiu ce-am vrut să spun…

P.S. N-am păţit nimic, nu m-a supărat nimeni. Aşa mi-a venit. Mno.

Foto

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

79 de răspunsuri la Doar un monolog

  1. meddartis zice:

    Îmi strălucesc buzele a praf de stele de-ți iau ochii, condei aurit ce ești!
    Final ardelenesc 200%. Hihi. Frumos, frumos. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. Suflet zice:

    Esti minunatã, Potecutã si mã bucur cã ai înteles cã identitatea ta este formatã din versuri si cuvinte frumos fãurite. Noi stim cine esti. 🙂

    Apreciază

  3. Beta zice:

    Esti modesta Potecuta draga. Ti se pare ca nu dai stralucire cuvintelor , faci mai mult , le dai viata, traire, iubire si asta ne atinge inima si spiritul . Dupa mine cel mai bun scriitor este acela care fara sa caute cuvinte mestesugite, prin joaca cu ele inalta spiritul celor ce-l citesc. Nimic nu mi se pare mai maret decat acest lucru. O saptamana cu reusite si fii mai increzatoare pentru ca ai mare har draga mea ❤

    Apreciază

    • Dacă spui că ele prind viaţă, înseamnă că ele capătă ceva din mine şi asta mă bucură pentru că pun suflet în ele şi îmi doresc să se simtă asta. Şi dacă vă ating ainima… atunci bucuria e deplină.
      Îţi mulţumesc mult, Beta!
      O zi frumoasă îţi doresc!

      Apreciază

  4. Cosmisian zice:

    Monolog
    Un gand solitar viseaza cu misterul (platosa) activat sa fie scriitor. Cum oare sa o faca? Nu are gura. Dar, pe buze ii sclipesc ramificatiile pudrate cu praf de stele. Cum, stelele nu sunt chiar ce par? Haide, nu ma minti acum, nu se poate asa ceva. Cine a mai auzit asa ceva? Praful de stele este trecutul unor Ganduri care si-au dorit sa vorbeasca? Si, le-a iesit? Da? Asa e si praful de pe buzele Gandului Monolog?
    Monolog
    Viitorul Monologului este un monolog colectiv pe buzele pudrate de Gandul Monolog. Le atingi mai departe si realizezi ca au farame de viitor peste tot. Sunt inceputul unor stele. Ce? Stelele se formeaza in aura misterioasa a Monologului Colectiv? Da?
    Monolog
    Pot pastra misterul fara sa ii lipsesc stralucirea printr-o simpla atingere?

    Apreciază

  5. Ileana zice:

    Esti o persoana iubitoare de frumos! Ceea ce tu scrii, transmite mirosul florilor din sufletul tau frumos si mereu infloritor. Tu creezi prietenilor, vizitatorilor clipe de liniste, de relaxare, sa uite de grijle de azi si de maine, ceea ce tu scrii, asa deci, nu gresesti cu nimic! Detest rautatea oamenilor! Te pretuiesc cu mare drag! ☕ 🍀🌲😘

    Apreciază

  6. Iosif zice:

    Într-adevar, esti un Gând frumos,exprimat în cuvinte placute, cu arome atragatoare !

    De-ar fi toti oamenii doar gânduri bune,
    Ar fi doar pace si iubire-n lume !
    Iar Sufletele-ar straluci de fericire,
    Precum Mireasa ce-L întâmpina pe Mire !

    O noapte faina si un GÎND bun, draga Potecuta !

    Apreciază

  7. papagigli zice:

    De inteles, n-am prea inteles ce si cum, dar daca e sa fii un singur gind, atunci te referi la gindul cuiva despre tine, care e unic. Spun asta pentru ca fiecare din noi reprezentam sau suntem un manunchi de ginduri. Ginduri care ne si caracterizeaza. Ca ele sunt de apreciat sau de condamnat, nu face subiectul discutiei. Cert e ca suntem un manunchi de ginduri. Ca daca am fi doar un gind, at the time, n-am mai fi noi.

    Apreciază

  8. Roximoronica zice:

    Mi-a plăcut mult paragraful acesta: „Există iubitori de cuvinte şi există făuritori de cuvinte. Nu sunt întotdeauna sinonime. Făuritorii transformă cuvintele în praf de stele şi mult timp după ce le citeşti porţi pe buze strălucirea lor. Iubitorii de cuvinte scot din cufăr ce cred ei că le-ar veni bine în clipa-n care se scriu. Şi atât. Strălucirea o dă cel ce citeşte şi simte. Se simte. Se găseşte sau regăseşte între ele.” 🙂

    Apreciază

  9. clipederaidiniadulmeu zice:

    Uite,misterul acesta, al tau si al altora ne provoaca pe multi sa sa citim nu doar cuvintele ci si printre randuri. Sa sapam, sa scotocim, sa aram brazda cu brazda, sa ne cocotam pe cuvinte si sa ne tavalim in praful lor de stele si coborati de acolo sa ne gasim tihna pe gandurile voastre. Ganduri, primitoare, calde pe care ne dorim sa inchidem ochii si sa murim putin. Admir la tine dibacia, sau forta, sau priceperea de a exista ca dulce gand, ca dulce clipire de pleoapa, ca o dulce clipa de vis. Scrierile mele nu pot exista fara mine cea conturata, un fel de „asta sunt, ia de-aici!”. Bucurati-va ca nu va pun sa studiati si analizele de sange,….. si alte analize. Asa ca sa zambesti putin, dupa cum te-am invatat. O dimineata promitatoare!

    Apreciază

    • Ştii… nu e o strategie. Nu mi-am propus să stau în spatele cuvintelor ca aşa, învăluită-n mister, să ating nu ştiu ce ţel. Nu mi-am propus nimic de fapt. Şi, nu mai e cazul să o zic dar tot o zic, nu e un blog pe care să lovesc diverşi sub anonimat. Dar ştiam şi ştiu că aşa pot fi eu cum poate nu sunt când am nume, chip şi… apropo de ce scriam, CNP. Asta e o parte cu care nu mergi pe stradă, la vedere.
      Tu eşti conturată prin tot ceea ce eşti, faci şi scrii. E un tot pe care eu îl îndrăgesc mult şi tare mă bucur că l-am găsit!
      Ştii, când mă emoţionez, dacă nu plâng, vorbesc mult, să nu se vadă că-s aşa. Acum am vorbit mult deşi oricum nu ai fi văzut că tare m-ai emoţionat cu ce ai zis. Cu „Ganduri, primitoare, calde pe care ne dorim sa inchidem ochii si sa murim putin” mi-ai pus capac.
      Îţi mulţumesc şi te îmbrăţişez!

      Apreciat de 1 persoană

  10. Oana zice:

    De multe ori ne-ntrebăm ce (sau cine) se ascunde în spatele cuvintelor așternute aici. Și eu aveam tendința să aflu, mai ales pentru că-mi plăcea să asociez un chip (cel real, adevărat) cuvintelor. De o vreme, am încetat să fac asta. Mi-am dat seama că, aici, în lumea aceasta, contează emoția…transpusă și simțită, prin cuvânt.
    Iar pe Poteci de dor am aflat adeseori…ceea ce nici nu știam că, de fapt, caut. Emoție vie, lacrimă de dor sau surâs binefăcător. Îți mulțumesc pentru ele, pentru toate! Și-ți doresc să fii un gând constant, bun și duios, până la capăt, dacă va fi existând vreunul atunci când e vorba de trăirile sufletului.

    Apreciază

    • Da, ce se ascunde, m-am întrebat şi eu de multe ori. Dar doar ca să nu o gafez prin comentarii. Şi vorbesc de cuvinte care păreau că strigă după ajutor. Şi mă întrebam oare e doar o poezie, doar un text, doar o inspiraţie de moment sau chiar e un ţipăt? Să scriu strict legat de imaginea de ansamblu sau să las un gând sincer legat de starea în care părea că e cel care a scris? Şi dacă e doar un excelent poet? Şi dacă totuşi poezia e lupta lui cu propria durere care pare că aproape a învins?
      Astea erau şi mai sunt uneori întrebările mele legate de unele gânduri citite prin căsuţele frumoase pe care le vizitez.
      Sincer, eu nu caut şi, de cele mai multe ori, nu vreau să ştiu cine scrie. Pentru că nu-mi pot stăpâni nicicum „piticul” care are o pasiune de a analiza orice. Nu de a judeca, de a analiza.

      Îţi spun ceva şi sper ca sinceritatea mea să nu-mi atragă un soi de repulsie.
      Dacă, de exemplu, citesc pe un blog scris de un… pseudonim, o poezie superbă cu „iubitul meu, mi-e dor de tine”, nu mă interesează dacă acel iubit există, dacă e o stare reală sau pură inspiraţie. Nu caut să aflu, nu e important. Citesc, admir, simt sau trăiesc versul, starea, imaginea. Dacă, în schimb, poezia apare pe un blog scris de o femeie care în trecut a pus pozele cu familia ei, cu nepoţii ei, cu soţul, cu colegii, ceva se schimbă în percepţia mea. Nu spun că nu se poate iubi la orice vârstă dar exclud din start ideea că poate fi real pentru că mă gândesc că nu s-ar afişa aşa. Şi atunci, parcă „piticul” ăla se concentrează din start pe ideea asta şi emoţia pierde startul. Nu, asta nu schimbă cu nimic frumuseţea versului.
      Nu spun că dacă ştiu exact cine a scris un text îmi taie din plăcerea lecturii. Dar în cazul în care ştiu, automat intervine cântărirea şi atunci depinde de ceea ce se scrie.
      Pe de altă parte, a fost o mare mare surpriză cândva când am aflat că o fată care scrie tare frumos şi matur şi căreia îi dădeam în jur de 25 de ani, e de fapt o adolescentă. Deci iată, cât de ciudată e mintea asta.
      Deci şi eu, ca tine, pun mare preţ pe emoţia transmisă şi asta mi-e destul. Asta mă face dependentă de un blog, nu datele despre acel om. Pentru că ce vine din sufletul lui e mai important pentru mine.

      Îţi mulţumesc, Oana! Pentru tot ce mi-ai zis! La fel îţi doresc şi eu şi te îmbrăţişez cu drag!

      Te rog să-mi ierţi polologhia 😳

      Apreciat de 3 persoane

      • Oana zice:

        Îți mulțumesc pentru răspunsul tău, sunt de acord cu tine în cele ce spui. Uneori ai vrea să știi ce se ascunde, ca să poți ajuta, cumva. E la fel de adevărat că pe bloguri suntem (ne simțim) mai liberi și, odată trecută o anume barieră, intervine o anume reținere…deși poate n-ar trebui.
        Nu trebuie să ceri iertare, mie îmi place când (îmi) scrii mult 🙂
        Te îmbrățișez, cu gând bun alăturat!

        Apreciat de 1 persoană

  11. Gândul tău – sau întruchiparea ta în el – este de o legitimitate mai profundă decât dacă ne-ai oferi copia după cartea de identitate și amprenta fizică. Din cuvintele pe care le făurești, te putem recunoaște, culegându-le, dar actele și amprentele sunt făcute pentru autoritățile birocrate și reci.

    Apreciază

    • Nici nu ştii cât de mult mă bucură comentariul tău! Pentru că asta cred şi eu despre voi toţi şi tare-mi doresc să fie valabil şi în ceea ce mă priveşte. Şi anume că ne construim şi reconstruim din cuvinte, nu din date personale.
      Îţi mulţumesc, Petru!

      Apreciat de 1 persoană

  12. E scris frumos pentru ca este scris din inima… Un gand transpus intr-un cuvant (sau mai multe :)) . Oamenii sunt asa cum sunt, depinde de noi daca ii lasam sa ne afecteze sau nu…

    Apreciază

  13. Mugur zice:

    Ești doar un gând, pe care-l iubesc poate pentru frumusețea și încărcătura cuvintelor ce se nasc din el. Ești un gând, uneori năstrușnic, alteori cuminte, dar mereu frumos. Ești un gând ce nu are nevoie de altă identitate, fiindu-mi suficientă Potecuța, cum îmi place mie să-ți spun.

    Apreciază

  14. anasylvi zice:

    Asa te legitimezi cu adevarat, prin ceea ce simti, prin ceea ce spui, prin ceea ce faci.

    Apreciază

  15. ane zice:

    Trăirile noastre lăuntrice sunt gândurile,ele nu mor niciodată sunt pline de energie;au „aripi’ pot zbura. Au impact asupra vieții noastre,depinde f. mult de starea noastră. Ne exteriorizam gândurile uneori dramatic,alteori de fericire,de bucurie. Unele, pot fi simple iluzii. Te îmbrățișez,o seara cu gânduri frumoase!

    Apreciază

  16. psi zice:

    ți-a venit bine, mno! 🙂

    Apreciază

  17. Ella zice:

    Si eu tare as tine un monolog despre iarna asta care mi-a jucat festa si ma înzapezit … dar nici pe departe atat de frumos cum ai scris tu! Te pup!

    Apreciază

  18. Tu ești un gând frumos și un vis. Și un zâmbet câteodată. Sau un oftat discret și mic. Ascuns sub o frunza. Așa, sa ju vadă nimeni.

    Apreciază

  19. Alissu zice:

    Și eu mai am uneori gânduri așa.. fără un motiv anume. Pornesc dintr-un nimic și devin mari.

    Aș vrea să-mi găsesc timpul de a le și scrie.

    Apreciază

  20. Nu ştiam cine bate la poarta sufletului meu. Acum m-am lămurit. Era un gând îndrăgostit de cuvinte căruia i-am deschis larg… şi cu drag. 🙂

    Apreciază

  21. 1lauralaly zice:

    Si ce gand frumos esti. Esti emotie, bucurie, melancolie, hohot de ras sau lacrima, toate daruite in cuvinte si ganduri spre noi.

    Apreciază

  22. Eu una am înțeles-o, că ești talentată! Succese!

    Apreciază

  23. Vero zice:

    Eu cred ca cele mai bune texte/poezii sunt scrise cand esti trist sau nostalgic. Nu stiu ce-ai vrut să spui dar eu am simtit textul asta direct la „corazon”

    Apreciază

    • Mă bucur mult că e aşa, Vero! Cred că da, ai mare dreptate, în astfel de clipe se pot scrie mai uşor. Sau mai altfel.
      Cândva, cineva, mi-a scris acid, deşi până în clipa aia purtam discuţii apropiate, cum vorbesc cu voi toţi, că ascund ceva pentru că nu am poză, nume etc şi că în cazul ăsta nu prea mai poate fi credibil ce scriu. Ca şi cum aş vinde ceva pe aici… m-a durut tare. Dar a trecut…

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s