Marea demascare

Am văzut astăzi un filmuleţ tare dulce (dacă nu uit, îl pun la final) care mi-a amintit de mine mică şi de momentul ăla al descoperirii magiei din spatele magiei. Vă povestesc pe scurt despre experienţa mea legată de moşul cel crăciun şi pe urmă vă las pe voi să-mi spuneţi cum şi când v-aţi dat seama că moşul nu era aşa cum îl credeaţi voi. Să ne înţelegem de la început: sigur că Moşul există, nici nu vreau să aud că nu. Dar vine o vârstă la care afli că el nu e chiar moşul ăla aşa cum îl ştiam sau îl imaginam noi, ci e poate mai mult de atât. Despre momentul ăla aş vrea să povestim şi vă rog să nu-mi aud vorbe la proces, că moşii au apărut prin oraşe de prin 5 noiembrie aşa că nu-mi spuneţi că e prea devreme să vorbim de el. Cum spuneam, eu azi am văzut filmuleţul, azi vă-ntreb. Că după aia uit.

Aşa. Eu îmi amintesc perfect că în ziua-n care se colinda, venea bunicul meu, care pe atunci locuia la oraş, mă lua pe săniuţa cu spătar şi făcea ture cu mine, înfofolită-n salopetă de fâş, prin parc, prin oraş, pe peste tot. Din fericire, pe atunci iarna încă ştia să fie iarnă aşa că era zăpadă din belşug. Din nefericire, nu existau mobile aşa că numai intuiţia lui a făcut ca niciodată să nu fie stricată surpriza de a găsi la întoarcere bradul împodobit. Dap, în 24, Moş Crăciun îmi împodobea bradul şi aşa a rămas. Bine, azi îl împodobesc eu, îl scutesc pe moş de acest efort. Dar tot în 24. Seara, venea să mă întrebe dacă-mi place ce-a făcut şi-mi lăsa şi cadouri. Venea în carne şi oase. An de an.
Tot din fericire(doar din acest punct de vedere), pe atunci nu aveam ocazia să-l vedem cum îl văd copiii acum, peste tot, încă din noiembrie. Zic din fericire pentru că eram scutiţi de întrebări existenţiale în genul oare de ce moşul din reclama asta nu seamănă deloc cu ăla din emisiunea aia şi nici cu ăla din magazinul ăla sau de la serbarea aia?
Mno, noi nu am avut străfulgerări din astea şi aveam timp să uităm că anul trecut moşul a avut cu 30 de kile mai mult sau mai puţin decât anul ăsta. Că se poate spune orice, dar capacitatea copiilor de a acorda atenţie detaliilor e cu mult peste cât putem noi, adulţii, înţelege. De pildă, copilul vecinilor a observat imediat verigheta moşului care semăna izbitor cu cea a vecinului şi apoi, în alt an, cel în care s-a terminat magia, că moşul avea papucii de casă ai tatălui lui. Tztzt, fatală greşeala.

La mine, moşul a făcut într-un an o astfel de gafă dar, datorită talentului la îmbârligătură deţinut de mama mea, nu ăla a fost anul demascării moşului, ci unul mai târziu.
Gafa a fost cam aşa: a venit, cam pe două cărări (mama a zis că-i obosit 😀 ), am prestat poezia, am primit darurile şi când să mă bucur de ce-am primit, îl aud pe moş: fata lu’ moşu’, nu vrei tu să vii cu moşul până la A., că nu ştie moşul să meargă. Eu-debusolată. A. era o vecină care locuia două etaje mai sus. Mama: du-te cu moşul, că nu ştie unde stă A. Şi copil-copil, dar tot am fost în stare să întreb la întoarcere: mama, dar moşul nu stă la geam să vadă dacă suntem cuminiţi? Cum de nu ştie unde stă?
Mama a zis că ştia. Dar a vrut să vadă dacă eu sunt aşa cuminte ca să-l ajut să urce. Paam-paaam. Da, am crezut. Cum să nu cred? Credeam tot ce zicea mama.

Un an mai târziu însă, berbeacă cum mă ştiu, am reuşit să-l scot din pepeni pe un băiat de la bloc, un coleg de joacă mai mare care s-a enervat atât de tare încât a considerat că cea mai mare răzbunare e aia de a-mi destrăma universul. Aşa că tot ce a spus a fost: şi să ştii că nici nu există Moş Crăciun.
Ăvaaai, cât a durut asta! A durut mai ales că eu nu aveam voie să fiu pârâcioasă. Nu aveam voie să merg acasă cu maaamaaa, să ştii că ăla a zis aia. Exclus. Aşa că mi-am pus mintea la lucru şi am întors-o să fie bine: mama, e adevărat că nu există? Hai că am fost tare! Mama nu a zis nici da, nici nu. A băgat o poveste de m-am înceţoşat şi mai tare. Am înţeles că e un spirit al bunătăţii, că ceva, nu mai ştiu. Dar misterul a fost dat pe faţă când, de Sf. Nicolae, ai mei fiind la un vecin să-l sărbătorească şi eu cu chef de escaladat mobila, am deschis cel mai de sus dulap din casă şi am găsit cutiile pe care apoi le-am regăsit sub brad. Că din anul ăla n-a mai venit în carne şi oase ci doar aşa… în spirit.

La voi cum a fost? A făcut moşul vreo gafă care l-a demascat?
Filmuleţul e ăsta şi tare-mi place! Chiar că s-a creat magie pură cu urmele, plăcinta, morcovul etc. Şi mie mi-ar plăcea chiar şi acum să găsesc aşa urme-n casă 😀

Foto

P.S da, am memorie scurtă… 😳