Jurnal în miniatură

Azi… toamnei nu i s-au potrivit condurii la care a visat câteva zile. Şi s-a răzvrătit şi s-a răzbunat şi s-a ‘ntomnat. Cât a aşteptat cu ruginiu’nsufleţit la poartă, a lăsat locul surorii mai mici, cea caldă şi inocentă. Cum ea n-a ştiut exact ce să facă, cum să îndeplinească toate sarcinile, nici n-a făcut nimic. A deschis doar braţele şi-a stat aşa, cu soarele agăţat de încheietura mâinii stângi. Şi senin în ochi. Câteva adieri abia simţite, asortate cu blândeţea ei, mai mişcau puţinele frunze rămase-n ram. Şi azi a fost la fel. Până când, cu tot visul prăbuşit, neaflându-şi alesul, toamnei a-nceput să-i fie toamnă. În gând şi-n suflet. Şi-a împrăştiat nopţile singuratice, şi-a plâns neîmplinirea, şi-a alungat orice urmă de albastru ca şi cum ar vrea să dea uitării orice urmă de speranţă. Şi tomnanic s-a aşezat peste timp. Şi s-a făcut înserare. Şi frig. Şi nouă.

Afară… din noi, ca-năuntru. Pe alocuri. Ploi parţiale, intensificări ale durutelor şi neavutelor, cu posibile viscoliri ale visatelor şi promiselor. Parţial, căderi de gânduri. În abis. Oameni. Şi toamnă.

Mă gândesc… la cât de uşor pendulăm între haştaguri şi cât de repede aruncăm sentinţe, punem etichete şi tragem la răspundere pe oricine. În afară de noi. Condamnăm generaţii în funcţie de subiectul zilei. Bunicii-că stau la coadă pe oriunde, părinţii-că n-au strigat cât şi când a trebuit, surorile mai mari-că strigă acum, pe sistemul or forever hold your peace, copiii-că au întrecut măsura cu gesturi care pe noi, cei mai morali dintre morali, ne oripilează. Arătăm cu degetul şi dăm din cap profund dezamăgiţi de tot ce se vede din afară, încercând, cu mâna rămasă liberă, să ascundem micile mizerii sub preşul cel mai gros al perfecţiunii sub care credem că ne trec zilele-una după alta.

Citesc… ascult: cămaşa. Rar se întâmplă să-mi placă un new entry, să mă prindă atât de mult un hit încât să-l ascult de mai multe ori. Iar versul ia-mă de mână, să ne aparţinem face cât toată piesa. Dar sigur, e doar o părere. A mea.

O imagine pe care vreau să o împărtăşesc:

Foto

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

51 de răspunsuri la Jurnal în miniatură

  1. firdeiarbainbataiavantului zice:

    Frumos (de fapt ca de obicei) ai potrivit cuvintele. În privinţa piesei de care vorbeşti, ştiu multe despre muzică, dar nu despre cea „actuală”. Poate precizezi un titlu pentru necunoscători…

    Apreciază

  2. Ella zice:

    Chiar îmi era dor de o postare de a ta „serioasa”! 🙂
    Cata dreptate ai cand „gandesti” … este tare usor sa dai vina pe altul!
    Si la mine chiar a venit toamna, soarele a fost, dar cu dinti iar vantul … brrr… chiar venea din nord!
    Si chiar asi vrea sa las verii o camasa … ptr ca tare ma simt acasa cand este cald! 🙂
    Seara faina îti doresc, draga mea!

    Apreciază

    • Uoops, musai să recitesc ultimele postări, sigur am făcut ceva pe-acolo 😀
      Îţi mulţumesc, Ella!
      Azi a fost o zi superbă, soare din plin, cald tare şi fără pic de vânt. Într-o oră s-au adunat norii, a început să plouă şi e frig de şi sufletul îmi tremură. Într-o oră! 🙄
      Lasă cămaşa-n vară, va fi nevoie în serile foarte reci 😉
      Seară bună îţi doresc!

      Apreciază

  3. doar nicole zice:

    Gânduri de jurnal, de toamnă… de zi cu zi, și mai ales de suflet, iar imaginea… mi s-a părut că zăresc „Poteci de dor” în dreapta jos, cel puțin așa se vede de la mine, și m-am bucurat cumva… puțin mai mult de poză. 🙂

    Apreciază

    • Oribil a ieşit treaba aia cu colţul dar atât mă pricep 😳
      Îţi mulţumesc tare mult, Nicole! Mă bucur!

      Apreciază

      • doar nicole zice:

        Oribil? Nici vorbă. Și… deci nu mi s-a părut?! Pentru mine, „semnătura” a fost doar semn că tu ești autoarea. Și m-am bucurat mult de imagine, pescărușul visător a toamnă. 😊

        Apreciază

        • Daaaa, eu am făcut fotografia, cu mânuţele mele, cu telefonul meu. Şi pescăruşul a stat, ca la expoziţie, dragul de el.
          Când folosesc imagini de pe net, pun sursa sub text. Acu’ am dat autograf pe ea că mi-am dat voie să o fur eu de la mine 😀
          Mă bucur tare mult că îţi place!! Mulţumesc!

          Apreciat de 1 persoană

          • doar nicole zice:

            (Și încă ceva, dacă poți deschide poza în/cu IrfanView – progrămelul cu motan roșu cu ochi puțin ieșiți din orbite : )) – poți merge la Edit, Insert text, meniul din stânga sus, sau Ctrl +T, și inserezi text cum vrei tu, te poți juca în voie acolo. 😀 )
            Mă bucur, e scump tare, poate mai împărtășești și altele. 🙂

            Apreciază

            • Sunt la muncă şi nu am instalat aşa ceva. Se instalează ăla, nu? Dar îţi mulţumesc mult, îl voi face acasă, mă ajută mult!
              Da, posibil să vă mai arăt 😉

              Apreciază

            • doar nicole zice:

              La muncă? o_O Spor, atunci! 🙂 Da, se instalează, bineînțeles, deși e posibil să-l ai deja și poate să nu-i dai importanță (să nu fi avut nevoie și să-l ignori pur și simplu, eu așa am mai pățit cu unele programe). O seară frumoasă, și spor, încă o dată!

              Apreciază

            • Mulţumesc mult, Nicole!
              Acum gata, e cu relaxare, nu mai muncesc 😉

              Apreciază

  4. Ana zice:

    Pentru mine poza de final face toata sarea si tot piperul postarii tale. 😚🤗😊

    Apreciază

  5. Suflet zice:

    Ai putea sã încerci sã scrii cu alb pe pozã… Tare mult îmi place, ca si întreg textul, de altfel. Searã frumoasã!

    Apreciază

  6. Oana zice:

    Două imagini mi-au rămas pe retină: două mâini împreunate și pasărea…singură.
    Restul e în suflet.

    Apreciază

  7. clipederaidiniadulmeu zice:

    Tot e suflet, şi vorbele, şi tăcerile dintre rânduri, şi imaginea, şi melodia. O seară frumoasă

    Apreciază

  8. Așa este, condamnăm ușor. Dar uneori ne și condamnăm ușor și ne punem la zid pentru cine nu merită. Știu că am divagat… Pescărușul tău pare zburat din pozele mele cu pescăruși. O fi același? O fi făcut atâta drum?

    Apreciază

  9. Își mai revarsă și toamna ofurile, prin nori mai consistenți și ploi mai persistente, mai ales în aceste zile, de pomenire a morților (Luminația). O fi jelind și ea apusurile din trecut.

    Apreciază

  10. Iosif zice:

    E adorabila copila Potecuta în exprimarea gândurilor inocentei infantile, prin cuvinte calde, asternute în jurnale miniaturi.
    Un Weekend superb în toate aspectele !

    Apreciază

  11. Alex zice:

    Frumoase gânduri, prilejuite de toamna de afară. Atunci când frigul și stropii reci de ploaie ne țin în casă, ne vin în minte tot felul de gânduri, de sentimente… Și multă melancolie în culori autumnale!
    O duminică frumoasă, dragă Potecuță! 🙂

    Apreciază

  12. -X- zice:

    Eu cred ca viata reala, si viata in general, nu se traieste intre ”haștaguri”. În cazul in care se traieste mai mult acolo, nu poate fi profunda.

    Apreciază

  13. Beta zice:

    Minunata imaginea. Oare de ce marea majoritate a oamenilor nu au curajul sau nu vor sa-si asume responsabilitatile faptelor, ziselor, etc ❓ Mereu m-am intrebat pentru ca mie mi se pare usor sa o fac si gata se incheie toata vorbaria sau ….. Educaţia emoţională nu se învaţă nici în şcoală, nici la facultate. O înveţi din cărţi sau ţi-o predă viaţa.Nu e deloc uşor să-ţi asumi responsabilitatea, dar cine o face, dovedeşte un caracter puternic, bazat pe integritate. Asa cum ai descris totul este foarte atragator si la obiect cum se manifesta de la o zi toamna noastra. Inclin sa cred ca se apropie Ziua tuturor Sfintilor , si a mortilor, dupa reteta americanilor, irlandezilor si a altora Haloweenul si atunci responsabila cum este , macar toamna noastra s-a gandit sa-si joace bine rolul si sa ne dea fiori pe ici , colo fie ei datorati macar vantului care-si arata maretia puterii.
    O frumoasa Duminica Potecuta ❗

    Apreciază

  14. psi zice:

    citisem așa: azi, toamnei i s-a potrivit norocul… și năvăliseră niște imagini în mintea mea! :))

    Apreciază

  15. Beta zice:

    O saptamana placuta cu mult bine si frumos draga Potecuta ❗ ❤

    Apreciază

  16. Ai dreptate, niciodată nu ne tragem la răspundere pe noi înșine :). O zi frumoasă!

    Apreciază

Lasă un comentariu