Ceea ce veţi citi mai jos poate fi uşor considerat a fi o filă din jurnalul unei fete ce s-a visat cu plete-n vânt. Sau, mai pe scurt, când o păţăşti, o păţăşti. Când am fost mică, mă rog, trebuie să fiu sinceră şi să spun mai mică pentru că mare nu-s nici acum, am avut bucle galbene. Cum sunt puişorii de raţă. Sau de găină? Uatevăr! În primii ani de viaţă am fost blondă. Atât de blondă încât ieşi, copile cu părul bălai afară şi râde la soare, era motto-ul copilăriei mele. Mi-a trecut între timp şi blondul s-a transformat într-un şaten care trecea neobservat. Dar buclele au rămas, semn că gena bate orice fixativ şi coafura rezistă ani întregi fără intervenţia stiliştilor.
Degeaba auzeam eu onomatopee însoţite de complimente care le-ar face invidioase pe toate topmodele lumii cum ar fi aş da orice să am părul tău, ce mişto de tine că nu ai treabă cu aranjatul, ioi, ce faine îs suviţele tale creţe etc., eu o ţineam una şi bună cam de două ori pe lună că eu vreau păr drept, lins şi fără pic de creţ.
Mă apuca aşa, din senin, de parcă cineva apăsa butonul ăla care mă făcea să mă transform, să mă încarnez într-un arici şi să mă zbârlesc la mine în oglindă că nu-s cum trăbă, că cineva mi-a invadat intimitatea şi mă boicotează cu bucle când eu vreau plete perfect drepte şi perfect lipite de cap.
Am făcut cercetări în domeniu şi se pare că e specific fetelor cu păr creţ şi invers.
Sigur că au fost zile-n care plesneam de încântare că e aşa şi nu drept, mai ales când mă prindea câte o ploicică sau în câte o dimineaţă când, cu o singură mână, reuşeam să-l aranjez fără fixativ, placă, spumă şi nervi, mai ales nervi, şi ieşeam val-vârtej din casă deşi părea că am stat ore să încreţesc fiecare suviţă. Sigur că aveam şi momente de luciditate în care admiteam că-s norocoasă, că n-am nevoie de perii, placă şi alte accesorii, dar astea treceau când mergeam la tuns.
Pentru că ce poate fi mai nasol după ce ieşi de la tuns decât să te întrebe cineva „ţi-ai făcut ceva la păr? mi se pare că-i mai scurt dar cum al tău e creţ, cred că mi se pare”. Băi, e nasol, vă jur. Concret, abia se observa diferenţa. La fiecare tuns. Cât să suporte sufleţelul meu?
Şi atunci te apucă cheful de schimbări drastice. Şi ce poate fi mai drastic la păr creţ, în afară de o culoare zbuciumată pe care o excluzi, decât să-l faci drept? Să-l domesticeşti, adică. Să-l faci animal de companie.
Şi mă prezint la coafor. Tuns, vă rog. Mda, mai scurt. Şi întins. Da, cu peria. Bine, bob să fie. Tâgâdâm. Şi se comite tunsul, se comite şi întinsul şi se comite îndrăgosteala. Eu de mine. Narcisistă nu-s dar n-am putut să-mi rezist, zău.
Am plutit până acasă, printre şuviţele mele drepte adia un vânticel călduţ şi eu eram o sole mio, o sooole, ooo soole miooo. Deşi nu petrec multe ore-n oglindă de obicei, acasă n-am ratat nicio ocazie. Mergeam la bucătărie după cana de cafea, pac-3 minute-n oglindă. Mă întorceam în balcon la pipă, pac-alte 2 minute în oglindă. Mai aveam puţin şi-mi propuneam o întâlnire sub clar de lună.
Dacă tot butonam telefonul, am verificat şi prognoza meteo pentru a doua zi pentru că ştiu foarte bine că, de nervi că l-am camuflat, ondulatul meu presimte umiditatea atmosferică mai repede decât Moise Guran cutremurele, şi tare m-am bucurat că se anunţa vreme bună, fără strop de ploaie. Semn bun, dreptul meu va rezista, îmi spun.
Seara, conştientă fiind că freza asta e pentru manechine şi nu suportă mişcări bruşte, ajung la concluzia că singura şansă e să dorm în fund. Şi mi-am dat toată silinţa să fac asta. Dar cumva, în timpul nopţii, spiritul lui Newton mi-a făcut ceva, a ridicat perna spre mine sau pur şi simplu a magnetizat ceva-n podea că m-am trezit deşirată-n pat şi cu freza nicăieri.
No, eram obişnuită să-mi culeg buclele de peste tot că aşa-s ele, năzdrăvane. Acum nu erau nicăieri. Mă duc la baie şi… tot părul meu era ridicat în vârful capului. Tot. Aveam practic un coif. Panică, panică! Încerc să-l mângâi cu mâna. Nu merge. Încerc să trag de el în jos. Ca un elastic, revine violent la unica direcţie – în sus. Tot ce mi-a trecut prin cap a fost să-mi umezesc mâinile, cum fac de obicei când e lăsat natural, şi să-mi trec uşor degetele prin el.
Dintr-o dată, s-a lăsat în jos şi mi-am dat seama automat că freza mea era parte integrantă dintr-un tred nou, cu nume care provine din latinescul curcos plouatus style. Şi m-am felicitat că n-am căzut în plasa îndrăgostelii şi nu m-am scos la întâlnire.
End of story.
Vă rog ceva. Dacă aveţi timp şi chef, aruncaţi o privire-n spam şi dacă nu cer prea mult, mă scoateţi de acolo? Că iar sunt aruncată acolo şi nu ştiu de ce. Oare din cauta frezei? Nu m-o fi recunoscut wepeul.
„ondulatul meu presimte umiditatea atmosferică mai repede decât Moise Guran cutremurele” …. hahahahaha ….. esti grozava! 🙂
Uite vezi, eu „cand eram mica” ma chinuiam sa-mi încretesc parul, asa ca „bigudiurile” erau angoasa vietii mele, pana am zis „stop”! Nu de alta dar, zau daca puteam sa dorm noaptea si coafura mea carliontata dura numai cateva ore! Ufff, ce ti-e si cu fetele astea… cine are parul drept îl vrea carliontat si … invers! 🙂
p.s. pana una alta cred ca trebuie sa ma scoti tu efectiv din spam … 🙂
ApreciazăApreciază
No, vezi? Eu nici nu ştiu cum se pun bigudiurile, n-am îndurat dureri dat tot vreau câteodată să fie drept 🙄
Nu ai nimic la nime-n spam 🙄
ApreciazăApreciază
pai nu am … ca de data asta a publicat direct comentariul … asta numai asa ca sa rada de mine! 🙂
ApreciazăApreciază
La mine în spam nu ai fost. Intrai în moderare doar. E drept, fără motiv. Dar în spam nu ştiu să fi fost.
ApreciazăApreciază
Eu cred ca nu te-ai identificat cu tine însuti, iar wp-ul nu te mai recunoaste ! 🙂
ApreciazăApreciază
Explică, te rog. Nu am înţeles.
ApreciazăApreciază
Nu e nimic de explicat, e pur si simplu vineri 13 pentru superstitiosi ! 🙂
ApreciazăApreciază
Mă gândeam eu că n-are nicio explicaţie…
ApreciazăApreciază
Mvai ce bine am ras la imaginea pe care o aveam eu in minte…. cu tine, desi nu te cunosc, cu o creasta mare-n cap….. si cu cate o suvita pe ici-colo un plic bleaga…… :))))))))
Multumesc pentru aceasta portie de zambete. A se intelege ca nu rad de tine, ci cu tine!
Sper ca ai ras si tu la final! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Draga mea, eu de multe ori râd de mine aşa că nu e nicio problemă. Chiar mă bucur când aduc un zâmbet sau un hohot de râs chiar dacă îmi pun freza la bătaie pentru asta 😀
Sigur că am râs, eu fac bâză de mine de multe ori 😀
Mulţumesc frumos!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Eu mereu rad de mine. Dar parca nu mereu as arata si altora ce-mi tuna prin minte. Sau cu ce am reusit sa ma distrez.
Ca sa nu zic ca si eu am avut o patanie cu freza. Dar plin clasa a sasea. Cand am vrut sa-mi fac singura breton….. si am sfarsit prin a purta cordeluta de schi cateva luni bune…. ca sa nu se vada ce am reusit sa fac 😛 :)))))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😀 😀 Vaaai!!
Îndeletniciri din astea nu am avut când am fost mică şi acum îmi pare rău. Poate recuperez acum deşi parcă n-aş îndrăzni să mă tund singură… 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Doar daca ai pregatire… desi pana si stilisti merg la alti stilisti pentru servicii de genul acesta 😛
ApreciazăApreciază
N-am nimic în cazul ăsta. În afară de o foarfecă 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
M-ai făcut să râd. Ai un stil tare haios. Partea nasoală e că şi părul meu (fie-i făraşul uşor) era ondulat. Prin anii 70 îl aveam până pe umeri, inclusiv la facultate. Un singur profesor, un idiot de economie politică (ce să-i ceri?), m-a pus să mă tund. L-am scurtat un pic şi l-am dat după urechi la orele lui, ca să scap de „comunist”. Şi eu ca şi tine tare l-aş fi vrut drept (părul, nu pe profesor, că n-aveam treabă), dar el… nimic. Se ondula cum dorea muşchiul lui. După 1980 s-a săturat de mine şi a emigrat spre sud (adică pe oriunde pe jos), lăsându-mă singur şi neconsolat.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mă bucur tare că te-ai amuzat şi îţi mulţumesc mult!
Înseamnă că nu mai am nevoie de dovezi în plus, tu înţelegi exact prin ce trec 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sigur. Doar că eu îl spălam de trei ori pe săptămână, ca să stea cum trebuie. S-o fi săturat şi de-aia m-a părăsit.
ApreciazăApreciază
Auoleuu, cam mult! Al meu nu cere spălat aşa de des, îl spăl eu din conştiinţă că dacă-ar fi după el…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu-ţi zic eu? S-a săturat şi m-a părăsit, plecând spre o lume mai bună. O seară frumoasă!
ApreciazăApreciază
Spre o lume fără apă şi şampon 😀
Seară bună! Şi cred că sunt în spam şi la tine 😦
ApreciazăApreciază
Nu cred, m-am uitat mai devreme, am întrebat-o pe Oana cum se ajunge acolo, că, zice ea, eu am o versiune de WP mai recentă care nu are tablou de bord (sau cum naibii îi zice). Dar o să mai verific. Oricum, de la o vreme nu mă mai anunţă mereu despre articolele celor pe care îi urmăresc şi trebuie să caut eu în Cititor (Reader).
ApreciazăApreciază
E clar! Înseamnă că face actualizări dacă şi tu ai probleme. Am comentat dar a dispărut comentariul. Nu-i bai, poate apare el.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Potecuță, dragă Potecuță!Îți mulțumesc pentru aceste rânduri! M-am distrat cum nu prea des am ocazia citind amintiri din copilărie! Și ca de obicei…vine și replica….Stai numai oleacă!
+
ApreciazăApreciază
Nici nu ştii cât de mult mă bucur că te-ai amuzat şi te-am inspirat! Abia aştept să citesc 😉
Eu îți mulțumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pfoai, zici că ai descris o bucățică din viața mea! I feel you, sister! 🤗
ApreciazăApreciază
Hai să te pupe sora ta! 😀
ApreciazăApreciază
🤗😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mã bucur cã am aflat despre tine cã ai pãrul cret, nu mi te imaginam asa. 🙂 Ce sã-i faci, pãrul cret are personalitate ( sau niste punti de sulf în structurã, asa ne-a zis o profã de chimie)! :))) Foarte amuzant textul tãu!
ApreciazăApreciază
Numai să nu crezi că-s creaţă-creaţă-creaţă. E mai mult un natural cu tendinţe de creţ. Îl fac eu cu spumă.
Perfeeect. De azi înainte nu mai dau vina pe părul meu ci pe punţile de sulf 😀 😀
Mulţumesc, Suflete! Mă bucur că ţi-a plăcut!
ApreciazăApreciază
Aa, eu asa credeam, cum îl au africanii! 😀
ApreciazăApreciază
Eeeeiii, nici chiar aşa 😀 😀
ApreciazăApreciază
😀
ApreciazăApreciază
Niciodata nu suntem multumiti cu ce avem 🙂
ApreciazăApreciază
No, vezi? Asta-i concluzia 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce „m-am râs”!?! Înțeleg că-i nouă freza, de nu te recunoaşte wp-ul? Dar tu eşti frumoasă oricum, chiar şi cu freza răsculată.
ApreciazăApreciază
Imediat se va remedia problema că e pe cale să fie spălat şi va dispărea orice urmă de drept, sper să-şi revină şi wp. 😀
Mulţumesc mult, draga mea! O zi minunată îţi doresc!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc pentru doza de bucurie și mult haz, zgomotos de data aceasta, pe care am primit-o cu tot dragul din scrisul tău minunat! Să ne mai încânți, că știi s-o faci perfect!
ApreciazăApreciază
Eu vă mulţumesc nespus pentru cuvintele frumoase! E o încântare să ştiu că v-am adus zâmbet pe buze!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Fetelor, pe o parte va invidiez, macar al vostru e cumva 😆 . Eu sunt intre parul cret si cel drept, am asa numitul par ondulat care nu poate fi indreptat (daca incerc, la primul strat de aer umed, devin un arici 😆 ) iar cret…buclele sunt ok dar volumul scade drastic dupa jumatate de ora de la stilizat :-(…Asa ca, what to do, what to do? Haideti doar sa-l iubim. Important e ca il avem asa „nesuferit” cum e el! Seara faina!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Te înteleg perfect, sunt în aceeasi situatie. :)))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Vă dau de la mine? 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Stai aşa. Al meu nu e creţ-creţ gen Marius Moga tânăr. Eu folosesc spumă după spălat, usuc cu difuzor când e prea târziu ca să-l las să se usuce singur, cum recomandă stiliştii, şi se ondulează el cum vrea. Dacă e până la umeri, e ok, se aranjează bine. Dacă trece de asta… arată ca o căpiţă de fân. 😀
Dar bine zici, să-l iubim aşa, că de se supără… aia e.
Zi bună să ai!
ApreciazăApreciază
Aceleasi probleme le am si eu cu el dar in loc sa ma mai enervez, deja l am acceptat. M am gandit ca daca ma supar pe el face mai urat :)) seara faina, potecuta!
ApreciazăApreciază
Bine zici tu. Că e periculos să se enerveze şi să plece 🙄
Zi frumoasă îţi doresc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asta cu cretu e si povestea vietii mele, desi eu nu mi-s creata ca tine. Insa parca m-am vizualizat pe mine dupa o freza cu stil, in dimineata urmatoare. By the way, daca te ajuta cu ceva, desi cred ca sti asta, exista produse de styling, gen spuma, conditioner si asa mai departe, special pentru a intinde parul cret. Tine o vreme si daca nu ploua e chiar un succes.
Vrea si subsemnata sa te vaza… 😚😚😚
ApreciazăApreciază
Pe vremuri, mergeam la salon o dată pe săptămână şi făcea tipa aia o magie, punea un fel de gel care nu era chiar gel şi ţinea o săptămână întins dacă nu era umiditate afară. Vara era o splendoare. La tipa aia nu mai merg că… că unii oameni nu-s oameni şi mie de roboţi mi-e frică.
De atunci nu am mai găsit pe cineva să-l facă să stea aşa. Acasă, degeaba am produse dacă nu-l pot întinde. Că nu mă pricep.
Uf… subsemnata nu mai are ce să vază că tocmai stau cu o mască-n păr, cu vitamine, uleiuri, făină de muştar şi alte paradoxuri din astea şi după spălare va fi perfect creţ. Dar facem şi aşa numai că nu azi 😉
O zi cât mai frumoasă să ai! Te pup, draga mea!
ApreciazăApreciază
😚😚😚
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu pot decât să….😂😂😂😂
ApreciazăApreciază
Cam atât ne-a mai rămas 😀 😀
Ti pup!
ApreciazăApreciază
Și io ! 😊 ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Şi eu m-am amuzat, dar cu un amuzament amar. Şi eu am onduleuri în păr şi pentru că sunt mică de statură,îţi inchipui cum arăt, când se ridică vâlvoi şi am un cap cât o casă. Îl întind cu placa,îl lipesc de cap, când îmi reuşeşte, dar de mă prind trei stropi de ploaie, arăt ca Tina Turner. Îţi promit că de mă va mai apuca plânsul de nervi, voi plânge şi pentru tine,din solidaritate, dacă tot am intrat în Clubul creţelor.
ApreciazăApreciază
N-am placă şi nici nu vreau pentru că am două mâini stângi când e vorba de mânuit chestia aia şi risc să-mi provoc semne aşa că mai bine stau în loc.
Aşa! Şi eu mă voi gândi la tine. Când vor cădea câţiva stropi mă voi întreba dacă ai părul întins şi dacă eşti pe-afară. Dar zic să nu fie cu plâns 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Frumoasă zi de toamnă dar acu’ e și mai făină că am trecut pe la tine și mi-am luat porția de veselie.
A mea mândră mică este blondă cu șuvițe diferite și păr întins… un coșmar am cu impletitul că să-l incretesc.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă bucur mult că te-am înveselit! Să te ţină veselia asta cât mai mult!
Of, biata de ea! Dar mai ales de tine! Mă gândesc că nu-i uşor…
Mulţumesc mult, draga mea!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multe necazuri aduce părul fetelor, dar am văzut că nici băieții nu se lasă cu mult mai prejos, mai ales în ultima vreme. Doar că la ei există și moda rasului în cap, pe care o adoptă din ce în ce mai mulți. Hopa, că am uitat de Sinead O’Connor! 🙂
ApreciazăApreciază
Eheei, dreptate ai! În ziua de azi, unii băieţi stau prin saloane de înfrumuseţare mai mult ca fetele.
Hmm… să mă rad? Aş scăpa de-o treabă 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Un fel de… good bad hair day, nu? Sau invers. 🙂 Oricum ar fi, este mai ales comic și dulce, cum despici tu firu’ n patru… paragrafe atât de nostime.
ApreciazăApreciază
Un fel de… două feluri, da 😀
Îţi mulţumesc mult, Nicole! Să ai o zi minunată!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Auzisem eu că dragostea nu ţine mai mult de 3 ani dar că doar 5 minune adunate din 3 plus 2, astea la vedere, declarate, chiar nu-mi închipuiam. Mă consolează gândul că or mai fi fost şi altele, din cele cu atingeri şi alte cele de nu se spun chiar la orice oră. Dar tot sunt revoltată. Pe Newton! Că dacă nu se băga el trăiaţi şi clarul ăla de lună. Aşa, ţi-a rămas plutirea şi o sooole miooo. Să ţii de ele, nu-i puţin lucru.
ApreciazăApreciază
No, vezi? Eu ce mai pot spune acum? Bine, mi-s dragă câteodată dar chiar să fac pasiune pentru mine nu s-antâmplat. Aşa că poate-i mai bine că s-a băgat Newton. Cine ştie cum aş fi suportat povestea asta 😀
Zi faină să ai!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Comentariile cititorilor tai sunt pe masura textului … le-am citit pe toate cu placere 🙂
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc mult! Aşa e. Voi toţi contribuiţi mult şi asta mă bucură nespus.
ApreciazăApreciază
Deci nu pot să cred cât m-am regăsit! 90% claaarrr!
Și eu am părul creț, natural. Bucle frumoase, iar cand e lung îl plac și mai mult.
Daaar la fel ca tine, aveam o problema( si trebuie sa recunosc ca inca o mai am destul de des) cu faptul ca e cret si nu e drept. Si il indrept de … muuulti ani. Cu toate astea mai am momente rare raisime cand il las cum l-a facut mama natura, dar asta doooar cand nu ploua, nu e umiditate, cel mai des vara :))
Prima data cand m-am tuns a fost bob, meeega bob. Mi-a placut prima ora pana am ajuns acasa, apoi m-am pus pe plans.
“ Mama, de ce m-ai lasat sa la tund??? Trebuia sa ma certi, sa ma ti in casa!” Mda.
Asa fac si acum, dupa ce ma tund dau vina pe cineva, oricine cum ca “ De ce nu mi-ai zis sa nu ma tund? “
Weird me.
ApreciazăApreciază
Ohooo, bate palma! 😀
Dar tu îl întinzi singură? Că eu sunt bob dar acum e creţ că nu mă pricep să-l întind, nu mă descurc şi cu perie şi cu uscător. Cu placă nici atât. Nici nu am placă.
ApreciazăApreciază
Pai singurică, cu placa. Cu perie si uscator nu stiu, nu pot, nu-mi iese 🙄 dar cu placa se cam arde.
Acum e din nou lung, si promit pentru a mia oara ca nu ma mai tund, dar sigur ma trazneste iar o fază de tuns.
ApreciazăApreciază
De aia mi-e şi mie frică cu placa, să nu-l ard. Oricum, ca orice păr natural, creţ, e cam uscat aşa că-l răsfăţ cu măşti şi complimente 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu folosesc doar balsam si rat ser cu ulei de argan. Momentan rezista si de multe ori trebuie sa-l iau si eu cu complimente să stea frumos.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Este mască cu ulei de argan. Din aia folosesc în loc de balsam. Şi da, ser din ăla dar nu chiar tot timpul. Şi mai fac măşti cu fiole de vitamine luate din farmacie.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Parcă ai fi fiică-mea! Şi ea e creaţă şi copil fiind era blondă. Fiul meu îi spunea cap de păpădie. 🙂 Şi ea îşi dorea păr drept ca al meu iar eu îi spuneam mereu că e norocoasă cu un păr atât de frumos. 🙂 🙂 Acum s-a cam lămurit că e bine să ai părul cârlionţat.
ApreciazăApreciază
Hehe, cred că e ceva specific fetelor cu păr creţ. Şi eu între timp mi-am mai revenit dar nu chiar de tot. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Norocoaselor! 😛
ApreciazăApreciat de 1 persoană