Cataclism style

Ceea ce veţi citi mai jos poate fi uşor considerat a fi o filă din jurnalul unei fete ce s-a visat cu plete-n vânt. Sau, mai pe scurt, când o păţăşti, o păţăşti. Când am fost mică, mă rog, trebuie să fiu sinceră şi să spun mai mică pentru că mare nu-s nici acum, am avut bucle galbene. Cum sunt puişorii de raţă. Sau de găină? Uatevăr! În primii ani de viaţă am fost blondă. Atât de blondă încât ieşi, copile cu părul bălai afară şi râde la soare, era motto-ul copilăriei mele. Mi-a trecut între timp şi blondul s-a transformat într-un şaten care trecea neobservat. Dar buclele au rămas, semn că gena bate orice fixativ şi coafura rezistă ani întregi fără intervenţia stiliştilor.
Degeaba auzeam eu onomatopee însoţite de complimente care le-ar face invidioase pe toate topmodele lumii cum ar fi aş da orice să am părul tău, ce mişto de tine că nu ai treabă cu aranjatul, ioi, ce faine îs suviţele tale creţe etc., eu o ţineam una şi bună cam de două ori pe lună că eu vreau păr drept, lins şi fără pic de creţ.

Mă apuca aşa, din senin, de parcă cineva apăsa butonul ăla care mă făcea să mă transform, să mă încarnez într-un arici şi să mă zbârlesc la mine în oglindă că nu-s cum trăbă, că cineva mi-a invadat intimitatea şi mă boicotează cu bucle când eu vreau plete perfect drepte şi perfect lipite de cap.
Am făcut cercetări în domeniu şi se pare că e specific fetelor cu păr creţ şi invers.
Sigur că au fost zile-n care plesneam de încântare că e aşa şi nu drept, mai ales când mă prindea câte o ploicică sau în câte o dimineaţă când, cu o singură mână, reuşeam să-l aranjez fără fixativ, placă, spumă şi nervi, mai ales nervi, şi ieşeam val-vârtej din casă deşi părea că am stat ore să încreţesc fiecare suviţă. Sigur că aveam şi momente de luciditate în care admiteam că-s norocoasă, că n-am nevoie de perii, placă şi alte accesorii, dar astea treceau când mergeam la tuns.
Pentru că ce poate fi mai nasol după ce ieşi de la tuns decât să te întrebe cineva „ţi-ai făcut ceva la păr? mi se pare că-i mai scurt dar cum al tău e creţ, cred că mi se pare”. Băi, e nasol, vă jur. Concret, abia se observa diferenţa. La fiecare tuns. Cât să suporte sufleţelul meu?

Şi atunci te apucă cheful de schimbări drastice. Şi ce poate fi mai drastic la păr creţ, în afară de o culoare zbuciumată pe care o excluzi, decât să-l faci drept? Să-l domesticeşti, adică. Să-l faci animal de companie.
Şi mă prezint la coafor. Tuns, vă rog. Mda, mai scurt. Şi întins. Da, cu peria. Bine, bob să fie. Tâgâdâm. Şi se comite tunsul, se comite şi întinsul şi se comite îndrăgosteala. Eu de mine. Narcisistă nu-s dar n-am putut să-mi rezist, zău.
Am plutit până acasă, printre şuviţele mele drepte adia un vânticel călduţ şi eu eram o sole mio, o sooole, ooo soole miooo. Deşi nu petrec multe ore-n oglindă de obicei, acasă n-am ratat nicio ocazie. Mergeam la bucătărie după cana de cafea, pac-3 minute-n oglindă. Mă întorceam în balcon la pipă, pac-alte 2 minute în oglindă. Mai aveam puţin şi-mi propuneam o întâlnire sub clar de lună.
Dacă tot butonam telefonul, am verificat şi prognoza meteo pentru a doua zi pentru că ştiu foarte bine că, de nervi că l-am camuflat, ondulatul meu presimte umiditatea atmosferică mai repede decât Moise Guran cutremurele, şi tare m-am bucurat că se anunţa vreme bună, fără strop de ploaie. Semn bun, dreptul meu va rezista, îmi spun.

Seara, conştientă fiind că freza asta e pentru manechine şi nu suportă mişcări bruşte, ajung la concluzia că singura şansă e să dorm în fund. Şi mi-am dat toată silinţa să fac asta. Dar cumva, în timpul nopţii, spiritul lui Newton mi-a făcut ceva, a ridicat perna spre mine sau pur şi simplu a magnetizat ceva-n podea că m-am trezit deşirată-n pat şi cu freza nicăieri.
No, eram obişnuită să-mi culeg buclele de peste tot că aşa-s ele, năzdrăvane. Acum nu erau nicăieri. Mă duc la baie şi… tot părul meu era ridicat în vârful capului. Tot. Aveam practic un coif. Panică, panică! Încerc să-l mângâi cu mâna. Nu merge. Încerc să trag de el în jos. Ca un elastic, revine violent la unica direcţie – în sus. Tot ce mi-a trecut prin cap a fost să-mi umezesc mâinile, cum fac de obicei când e lăsat natural, şi să-mi trec uşor degetele prin el.
Dintr-o dată, s-a lăsat în jos şi mi-am dat seama automat că freza mea era parte integrantă dintr-un tred nou, cu nume care provine din latinescul curcos plouatus style. Şi m-am felicitat că n-am căzut în plasa îndrăgostelii şi nu m-am scos la întâlnire.

End of story.

Vă rog ceva. Dacă aveţi timp şi chef, aruncaţi o privire-n spam şi dacă nu cer prea mult, mă scoateţi de acolo? Că iar sunt aruncată acolo şi nu ştiu de ce. Oare din cauta frezei? Nu m-o fi recunoscut wepeul.

Foto