Breaking News

Filmul. Că n-am nicio veste şoc de transmis şi nici burtieră galbenă nu ştiu să pun. Şi nu e cazul. Dar atenţie, nu e recenzie aşa că dacă aţi ajuns aici căutând impresii despre film, ascultaţi sfatul meu prietenesc şi nu mai citiţi. Că nu veţi găsi.
Dacă-aş fi scris postarea asta miercuri, ar fi fost cu siguranţă plină de umor pentru că aşa am şi tratat situaţia şi cred că aş fi reuşit cumva să transmit asta. Că am făcut haz acolo şi aveam de gând să fac şi aici. Dar între timp a dispărut comicul de situaţie. Nu înseamnă că o dau în tragic acum dar a apărut şi o uşoară notă de amar tot mirosind parfumul ăsta.

Cum spuneam, am fost la film. Bine, n-am spus dar probabil aţi dedus. La cinema. La românescul Breaking News. De ce m-am dus? Hmm. Dacă la Ana, mon amour, despre care am scris în martie, am recunoscut că, neştiind nimic despre subiect, tot ce m-a atras a fost titlul (dintr-un motiv pe care nu îl spun că n-are importanţă aici), în cazul ăstuia am reuşit să citesc prezentarea pe scurt şi m-a atras subiectul.
Întrebare pentru mine: dacă ar fi fost acelaşi subiect dar film american, m-aş mai fi dus? Răspuns: nu. Sunt ipocrită? Poate. Nu-s naţionalistă pur sânge, nu asta e ideea. Dar mă interesa foarte tare cum s-a tratat subiectul ăsta pe meleagurile noastre. Că ceva-mi spunea că aş putea, fără mari eforturi, să înţeleg mai mult decât aş fi făcut-o în cazul unui film străin. Mă refer la partea de suprafaţă, nu la profunzimile-n care bănuiesc că se intră.
Ăsta a fost motivul. Şi chiar dacă Ana, mon amour deja se difuzează la HBO, n-am mai vrut să aştept trei-patru luni până se va difuza şi ăsta aşa că m-am dus.

Miercuri, ora 15:40. Mă prezint la casa de bilete, iau bilet. 15 lei. Preţ întreg pentru că deşi după înălţime nu s-ar spune, nu mai merg cu suzetă după mine. Ies la o ţigară şi intru la ora 16. Filmul începea la ora 16:10. Mi s-a spus să aştept puţin până se deschide uşa, să pot intra-n sală. La ora 16:15 mi s-a spus că filmul nu poate rula pentru o singură persoană, adică pentru mine, adică eu. Fac ochii mari şi întreb: cum numai eu? Nu s-a mai cumpărat niciun bilet? Răspuns: nu. Ştiu că filmul a rulat toată săptămâna şi cer detalii. Amabil, mi se răspunde că luni au fost câteva persoane, marţi nimeni, miercuri numai eu.

E foarte adevărat (am spus-o şi în martie) că ora asta în timpul săptămânii nu e cea mai bună alegere. E la fel de adevărat că e mai comod să vezi un film din patul de acasă, fie la TV, fie pe net. Că dacă apare la TV, apare şi pe net. Şi deh, oricât de cinstiţi suntem, mi-e greu să cred că atunci când ne dorim să vedem un film nu-l gugălim doar din respect pentru munca depusă şi preferăm să-l cumpărăm. Apropo, mai există centre de închiriat filme? Eu ştiam două în oraş şi ambele sunt închise.
Deci poate e bine să fim sinceri şi să admitem că se contribuie din plin la piratarea lor şi eu chiar nu pot da cu piatra în cazul ăsta. Dar…
Dar-ul şi implicit nuanţa de amar de care aminteam la început vin de la faptul că am citit în zona destinată comentariilor, sub recenzia filmului, o reacţie care m-a făcut să-mi pun întrebări: „altă mizerie românească?”
Deci persoana respectivă n-a văzut filmul dar a presupus. De unde faima asta? Da, e drept, cumva parcă există o tendinţă de a duce totul înspre o zonă gri prin filmele româneşti, cel puţin în cele post-decembriste. Sau mai ales în ele.

Dar gata? Ne-am umplut sacii cu pietre şi gura de salivă şi aşteptăm la colţ? Nu mai acordăm nicio şansă niciunui film made in Ro? Îl facem franjuri fără să-l vedem doar pentru că e românesc? Ne e lehamite? Ne e jenă? Ce ne e?
Proaste sau nu, mizerii sau nu, unele au venit cu nişte premii de la Berlin şi nu numai. Bine, poate e un nimic premiul ăla. Dar au fost totuşi în competiţie cu altele. Înseamnă că toţi ăia-s proşti şi de aia n-au realizat că filmul e prost? Sau că celelalte erau şi mai proaste şi ăsta cel mai puţin prost? Asta anulează prima afirmaţie, nu?
Poate că a fost mizerie. Cum am spus, nu l-am putut vedea şi nu-mi pot spune părerea. Dar cine ar spune că dacă mie mi se pare mizerie aşa şi e? Da, şi invers e valabil.

În altă ordine de idei, duminică iar merg la cinema. Voi vedea filmul Octav. Sunt sigură că pe ăsta-l voi vedea pentru că va fi în prezenţa lui Marcel Iureş. Nu, nu mi-a dat Marcel Iureş întâlnire deci nu, nu m-a invitat el la film. Dar va fi prezent în sală pentru că… d’aia. Aşa-s eu, norocoasă 😀
E premiera de gală, nu vine pentru mine, mno.

Voi aţi mai fost la cinema? Şi cum a fost? Lume multă?

Foto