Mormăieli somnambule

Deşteptătorul te anunţă, pe limba lui, că tiro liro ai dormit patru ore deşi ai putea jura că au trecut fix şapte secunde de când ai pus capul pe pernă. Nu-l poţi contrazice, are multe argumente în favoarea lui pe când tu… tu abia poţi lega un oh, ¤%#!, lucru care oricum nu te avantajează în faţa unei eventuale instanţe. Ar fi suficientă o privire fugară asupra ta ca să se audă strident „nu se află în deplinătatea facultăţilor…” şi evident, s-ar pune la îndoială orice ai vrea să spui sau să demonstrezi. Chiar dacă tu nu ai de gând să demonstrezi că tiro liro traiectoria moleculelor cu unda sunetului nu formează întotdeauna un unghi de 90 de grade, ci doar că ai nevoie de somn. Mult somn. Atât de simplu şi atât de singur în apărarea ta, cum numai băieţii de la Talisman au mai fost.
Accepţi realitatea dimineţii şi pe aia că-i musai să mergi la muncă deşi, privindu-te-n oglindă, retrăieşti clipe din anii de şcoală şi te surprinzi şoptind Ce spui tu, streine? De eşti tu acela, nu-ţi sunt mumă eu!

Pentru outside, alegi varianta semi. Semi-conştient, semi-treaz, semi-deschis la ochi. E şi asta un soi de protecţie. Vezi doar siluete grăbite, nu şi oameni. Nu mai distingi înverşunarea din priviri şi nu te mai săgetează umbrele din zâmbetele de protocol folosite de obicei în faţa liftului. Acum, între alergatul spre biserică şi cel după autobuz nu mai observi nicio diferenţă. Totul pare că se derulează cu încetinitorul, ca-n filmele de duzină când efectul valorează mai mult decât subiectul. Dar asta e tiro liro şi nu mai e timp de pierdut cu aprofundarea pentru că deja eşti în faţa porţii şi cauţi în geantă cheia care deschide drumul spre cele opt ore regulamentare de muncă. În timp ce constaţi că o cauţi în buzunarul greşit, mai constaţi şi că la somn eşti pe juma’ de normă.

Te gândeşti la un proiect de lege care să acorde ajutoare sociale şi şomerilor din domeniul ăsta. Oricum, la câţi asistaţi leagănă statul la sân, nici nu se va simţi povara asta. Mai ales că ăştia din urmă nu vor cere de mâncare şi nici prea multe drepturi nu vor vrea. Un pat, o păturică şi nişte linişte. Ştiu câţiva bugetari care ar putea fi obligaţi să contribuie la ajutorul ăsta şi mă refer la ăia care reuşesc performanţa de a fi şi la muncă, şi la somn în acelaşi timp.
Abia acum realizezi că e cam lung drumul de la poartă până-n birou, altfel n-ai fi avut timp de atâtea gânduri în timpul parcurs din punctul A în punctul B. Sau poate gândeşti mai repede decât ai crezut. Păcat că repede nu e sinonim cu bine. Şi concluzia asta se va confirma imediat, nu trebuie decât să deschizi uşa biroului…

unde găseşti un răvaş sub forma unei to-do list, format A4, Times New Roman, scris de 12. Plină. Foaia. Nu cu inimioare sau fluturaşi, că-i de la şăf şi şăfii nu se pretează la bombonisme roz. Ei au talent la desen numai când e vorba de liniuţe urmate de lucruri de făcut.
Alegi să citeşti după ce bei o cafea, e totuşi un roman în miniatură, trebuie timp pentru studiat şi te pufneşte râsul gândindu-te la cât timp îţi va lua să şi faci tot ce scrie acolo. Laşi cafeaua pe jumătate băută şi te întorci la studiu. Comentariul ăla literar sub formă de liniuţe poate fi transpus în realitate cu o condiţie. Dar…
Încă adormită, te duci la geantă, scoţi buletinul. Ai poză de om. CNP-ul zice că te-ai născut în era noastră şi adresa pare una terestră. Sigur ştie şăful ceva ce tu n-ai aflat încă. Te tragi de perciuni. Te doare. Cauţi pe tine butonul şi mufa de încărcare. N-ai. Tragi concluzia că parcă totuşi nu eşti robot. Şi atunci, ceva nu se leagă. Cum să îndeplineşti, ca om, munca pe care numai un roboţel tiro liro atent asamblat şi programat de simpaticii japonezi ar putea-o face în timpul ăla? Nu poţi. Şi atunci?
Şi atunci mai tragi o concluzie care, din motive bine întemeiate, nu poate fi reprodusă aici.

Îţi aminteşti că nu lucrezi cu piuliţe deşi se spune că-n orice trebuie să pui suflet ca să fie treaba bună aşa că până şi lucrul cu ele necesită nişte dăruire.
Suflet. Dincolo de noţiune abstractă şi de substantiv neutru, e totuşi un cuvânt. Un simplu cuvânt. Ca şi calitate, cantitate sau ridicol.
Te mai pufenşte râsul o dată şi constaţi că eşti atât de afectat de toate astea încât nu mai poţi spune decât tiro liro liro, cu un ton serios, din respect pentru gravitatea unui ton imperativ de şef. Poate-ar fi de plâns dacă n-ai alege să iei totul în râs:

Foto